x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Cuvântătorii Brit

Cuvântătorii Brit

de Vlad Teodorescu    |    15 Apr 2011   •   19:37
Cuvântătorii Brit
Sursa foto: /Thinkstock

161401-thinkstock91680351.jpgNoua „Ordine” lingvistică mondială a făcut, în ultimii ani, ca expresii celebre precum „am învăţat rusa cântând” sau „Ai noştri tineri la Paris învaţă...”  să fie pe cât de desuete, pe atât de anacronice. Acum, engleza este la putere şi, până când... chineza (conform opiniei specialiştilor) îi va lua locul, cu mic, cu mare, populaţia mapamondului se înghesuie să folosească limba lui Shakespeare fără translator.

Astfel, de curând a avut loc la Bucureşti cea de a 17-a Finală Naţională a Concursului Naţional de Discurs Public în Limba Engleză, manifestare organizată de Filiala din România a Asociaţiei Internaţionale „Uniunea Vorbitorilor de Limbă Engleză (The English – Speaking Union) ESU”, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Asociaţia a fost înfiinţată în anul 1996, fiind o organizaţie nonguvernamentală, afiliată la organizaţia internaţională „ESU”, cu sediul la Londra. Aceasta are în prezent filiale în 53 de ţări, iar scopul său este promovarea cooperării şi înţelegerii internaţionale prin intermediul limbii engleze. Preşedinţii de Onoare ai fi­lialelor naţionale sunt în majoritatea cazurilor şefi de state. Astfel, în Marea Britanie, preşedinte de onoare este regina Angliei. În ţara noastră, conform tradiţiei stabilite încă de la înfiinţarea sa, preşedintele Filialei din România este preşedintele ales al ţării, astfel că ESU este probabil singurul forum în care Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi acum Traian Băsescu au fost sau sunt colegi cu Regina Elisabeta a II-a.

În cadrul activităţilor caracteristice se înscrie şi organizarea anuală a unui concurs de discurs public în limba engleză, la care participă elevi şi studenţi având între 16 şi 20 de ani. În acest an, tema concursului a fost „Dreams and Fantasies (Vise şi exerciţii de imaginaţie)” şi, pe plan intern, au participat 1.134 de elevi din 296 de şcoli. Competiţia s-a încheiat cu finala naţională, la care s-au calificat zece elevi, reprezentând şcoli din Arad, Bacău, Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Târgu-Mureş şi Timişoara, şi care s-au prezentat în faţa unui juriu din care au făcut parte, printre alţii, Excelenţa Sa domnul Martin Harris, ambasadorul Regatului Unit în România, Micah Savidge, însărcinat cu probleme politice în cadrul Ambasadei SUA, Dorina Guţu, director-executiv al Comisiei româno-americane Fulbright, Jonathan Gayther, director al serviciilor de limba engleză din cadrul Consiliului Britanic din Bucureşti.

 În urma deliberării au fost declaraţi câştigători Ioana Roxana Oltean, de la Liceul „Ovidius” din Constanţa, cu subiectul „Soaring thoughts” („Gânduri înălţătoare”); Premiul II: Andrei Vasii de la Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” din Arad, cu subiectul „We all long for something” („Noi toţi tânjim după ceva”). 

Reprezentând ESU-România, aceştia vor participa la faza internaţională, care se va desfăşura în perioada 23-27 mai a.c., la Londra.

×
Subiecte în articol: reportaj