Emigrantii cu pile gasesc slujbe un pic mai usor

Reporterii Jurnalului National au testat, la Torino, piata tot mai res-transa a muncii. Recomandarile si "pilele" celor cu vechime cresc san-sele de a gasi "lavoro", dar salariile sunt din ce in ce mai mici.

Viata n Italia nu mai e ce-a fost, se plAng romAnii care au emigrat acolo. La Torino, locuri de munca sunt din ce n ce mai putine, iar salariile din ce n ce mai mici.

Sunt romanca. Proaspat venita la Torino. N-am "soggiorno". Stiu cateva boabe de italiana si mai multe de engleza si franceza. Am ceva studii, dar nu prea multe si nici un fel de specializare. Si caut "lavoro", adica ceva de munca. Am "cusut" povestea de mai sus pentru urechile patronilor din Torino, ca sa vad cam la ce s-ar putea astepta o compatrioata cu un asemenea CV, care ar cauta o slujba.

COMPATRIOTI. Am asteptat vreo douazeci de minute, in ploaie, un tramvai torinez. "Numai analizele de sange, pentru angajare, m-au costat 68 de euro"... Dupa vorba, vecinii mei de pe refugiul de tramvai erau de prin Tara Oasului. Doi compatrioti care-si cautau de munca. Judecand dupa mapa plina de hartii pe care o scosese unul din ei din nelipsita punga "de un leu", erau ceva mai avansati in cautari decat mine.

REFUZ. Ajunsa in centrul orasului, am inceput sa-mi incerc norocul. Pregatita moral sa spal mii de vase, daca mi s-ar fi oferit, si sa dau cu mopul pe sute de metri patrati, m-am repezit intr-un fel de "plimba-tava" aglomerat. Doamna de la casa m-a ascultat cam mirata. Nu aveau nici un "posto" liber, dar m-a incurajat si mi-a dat sa completez un chestionar pentru cei care vor sa lucreze in restaurant. Am scris si am iesit. Cam prost debut... La hotel "Due Mondi" receptionera m-a maturat cu invitatia de a trimite un cv pe e-mail.

Dan Marinescu/JURNALUL NATIONAL CA ACASA. Ca sa-ti gasesti de lucru la Torino trebuie sa ai pile

SPIRIT LATIN. Italiana mea s-a dovedit de-a dreptul stranie pentru patroana unei ceainarii luxoase, care nu pricepea textul meu de om care vrea sa munceasca. Eu stateam prost cu italiana, ea cu engleza si franceza, in care incercam sa o induplec. Un client a sarit in ajutor. Apoi un al doilea. Un al treilea... Dupa cateva minute, eram vreo zece oameni care vorbeam si traduceam. Dar tot degeaba, pentru ca patroana avea "echipa completa" si nu s-a lasat indurata. M-a si intrebat de unde sunt, si n-a parut foarte incantata. "Taverna dantesca" suna incurajator, asa ca am deschis usa micului hotel de trei stele. Receptionerele, doua chinezoaice bine vopsite pe fata, m-au trimis la plimbare cu o placere rautacioasa. Cand am vazut cat de fioros arata bodyguar- dul chinez, am zis ca n-are rost sa insist sa vad vreun sef.

CONDITII. Intr-o "profumeria" luxoasa, unul din sefi s-a lasat imblanzit de engleza mea si a zis ca ma angajeaza de proba, daca stiu sa spun 10 nume de parfumuri. Am trecut testul cu brio, asa ca a mai chemat un fel de sefa. Dupa o noua serie de intrebari, italianca a parut si ea convinsa. Numai ca m-a intrebat din senin: ai acte? Italianul a sarit in ajutor ca "soggiorno" se face. Si apoi a adaugat, convins: "Esti rusoaica, nu"? Dupa ce am zis "romena", m-au expediat politicos si au promis ca ma vor cauta.

SCAPAREA. Am intrat intr-un magazin "de firma", unde italiencele aruncau pe o pereche de pantofi echivalentul a cel putin cinci salarii minime pe economie romanesti.

Vanzatoarelor italiene probabil le-a placut ideea de a avea o noua colega, asa ca m-au dus de mana la un sef. Le-ar fi prins bine o vorbitoare de engleza, din cate am mirosit. Dupa o scurta discutie in care el ma intreba in italiana si eu raspundeam in engleza, am trecut la detalii oraganizatorice. Dupa ce mi-am dat acordul sa port uniforma, am primit si prima veste buna a zilei de alergaturi: o perioada de proba de o saptamana (mai putin duminca), pentru care as fi primit 350 de euro. Mi-a mai spus sa aduc a doua zi un act de identitate. Si atat. Nu m-a intrebat daca am soggiorno, dar am zis ca nu are rost sa ma ingrop iar singura.

Dan Marinescu/JURNALUL NATIONAL INFORMARE. Seara, romanii se strang la o bere langa Porta Palazzo pentru a mai afla noutati din tara sau despre locuri de munca

OFERTE. Succesul insa nu m-a facut sa ma culc pe o ureche. Pana la sfarsitul zilei am mai intrat sa caut de munca in cateva cafenele, intr-un magazin cu haine pentru copii, in mai multe buticuri de cadouri si o tutungerie. Doar la magazinul cu haine pentu copii am mai inregistrat un succes relativ: as fi primit 100 de euro daca ii ajutam in perioada reducerilor. Intr-un restaurant mai sclipicios, mi-au spus ca nu au nevoie de femeie de serviciu, dar ca ei cred ca m-as descurca mai bine daca as dansa acolo. Le-am aruncat si eu o injuratura romaneasca de pe la Moldova si am plecat catranita. Se cam inserase si, dupa oferta de dansat, m-am gandit ca ar fi cazul sa intru intr-o librarie in care puteai sa bei ceai ori cafea. Cand l-am vazut pe patronul-vanzator, un mosulica simpatic si vorbaret, nu m-am indurat sa-i torn povestea cu emigranta care vrea sa se angajeze. Dar n-am rezistat cand m-a intrebat de ce sunt suparata, si am zis ca nu prea gasesc de munca. Asa m-am ales cu o oferta de ajutor: sa vin in fiecare dupa-amiaza, la librarie, sa invat acolo italiana si sa citesc carti fara nici un ban.

ATMOSFERA. Ca mi-am gasit o slujba intr-o zi a fost un noroc. Aveam sa aflu mai tarziu, discutand cu romanii din Torino care au trecut prin clipe grele pana s-au vazut cu un loc de munca. Si acela platit destul de prost. Insa m-au bucurat optimismul si bunavointa cu care te intampina italienii, cand le treci pragul ca sa cauti "lavoro".

In piata mare, in fiecare seara, sunt concertele de la Universiada de iarna. Mii de oameni - italieni, romani, marocani, peruani, filipinezi se bucura de orasul care-i adaposteste. Unii emigranti au slujbe, altii nu. Dar au imprumutat de la italieni obiceiul de a se bucura seara de o plimbare, de o cafea si o inghetata, de muzica.

SALARII PENTRU ROMANCE

Sunt romani care au reusit sa-si deschida o afacere - unii cate ceva mai mare, altii cate o taraba in Piazza Palazzo (cea mai mare piata de alimente din oras). Insa cei mai multi au slujbe la patron, mult sub pregatirea lor. Romancele muncesc mai mult ca menajere, insotitoare, baby-sitter sau vanzatoare. Pentru aceste slujbe, rare sunt salariile mai mari de 1.000-1.200 de euro pe luna. O menajera castiga, in functie de recomandari si de familiile la care lucreaza, intre 5 si 8 euro pe ora. O insotitoare primeste 600-800 de euro pe luna, daca persoana de care are grija nu are probleme de sanatate. Cei care ingrijesc bolnavi pot ajunge la 1.000 de euro pe luna si chiar mai mult. O baby-sitter castiga 600-800 de euro pe luna, dar de cele mai multe in indatoririle de baby-sitter intra si cele de menajera.

RECOMANDARI

O suta de mii de romani traiesc cu acte in regula la Torino. Numarul celor care muncesc ilegal este insa mult mai mare. In urma cu 5-6 ani, concurenta pe piata muncii era mai mica. Acum insa, chiriile si preturile caselor din Torino au crescut, concurenta pe piata muncii s-a intensificat, din cauza numarului mare de emigranti veniti in ultimii ani, iar salariile au scazut. Sansele de angajare sunt foarte mici, daca nu ai recomandari sau "pile". "Noi ne-am tras unii pe altii. Piano, piano (trad. incet, incet) pana a venit toata familia", spune sotia lui Daniel, primul roman care a pornit o afacere in Porta Palazzo. Macelaria lui e foarte cautata astazi, si de romani, si de italieni. Iar angajatii sunt toti din familie. Adica bacauani.