x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Festival Internaţional de Orgă

Festival Internaţional de Orgă

de Ana-Maria Păunescu    |    27 Oct 2012   •   00:30
Festival Internaţional de Orgă

Catedrala din Leon, un mic oraş situat undeva spre nordul Spaniei, a găzduit între 22 septembrie şi 19 octombrie cel de-al XXIX-lea Festival Internaţional de Orgă. Fericiţi că în localitatea lor încă mai există acte de cultură, de o nobleţe care nu poate fi ignorată, locuitorii au mers la Catedrală în fiecare seară în care a fost spectacol. În ultima zi, concertul a început la ora 21. Pe băncuţele de lemn închis la culoare, dintr-o Catedrală care găzduieşte nişte vitralii impresionante, spaniolii şi străinii aflaţi din întâmplare în zonă s-au aşezat ca să simtă, pentru câteva clipe, că uneori distanţa dintre noi şi Cer nu e atât de mare precum spun atlasele de cunoştinţe generale. A fost ultima seară a Festivalului, dar şi ultima seară de glorie a instrumentului bătrân al lăcaşului de cult. Orga urmează să fie înlocuită în primăvara următoare, iar discursul unei oficialităţi, care a precedat concertul propriu-zis, a emoţionat asistenţa. Un rămas-bun tandru, un mozaic de recunoştiinţă, de la om către orgă, de la muritori către eternităţi, de la cuvinte spre muzică.

A început apoi să răsune în toate colţurile Catedralei un sunet subţire, ca un plânset discret pe care îl aude toată lumea, dar nu-l poate consola nimeni. Opera lui Bach şi măiestria celui care apăsa clapele, Adolfo Gutierrez Viejo, aplauzele timide şi culoarea din vitraliile amorţite, toate acestea compuneau un scenariu care nu se asortează, din păcate, aproape deloc cu realităţile de fiecare zi. Semi-întunericul din jur nu deranja deloc, din contră, sporea emoţia şi nerăbdarea celor prezenţi. În Leon nu erau mai mult de zece grade, iar în Catedrală temperatura era cam aceeaşi. Dar frigul făcuse, parcă, pact cu Festivalul de Orgă, pact cu ascultătorii, pact cu băncuţele de lemn şi scaunele de ocazie aşezate şi-n stânga şi-n dreapta artistiştilor şi organizatorilor. Un ultim concert pentru o orgă pe care au îmbătrânit-o vremurile, un ultim concert pentru o frumoasă ediţie de festival internaţional, dusă la bun sfârşit într-o perioadă în care nimic nu mai e uşor pe lume.

×