x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

În inima Continentului Negru

0
Autor: Camelia Maria Manea 26 Feb 2013 - 22:17
În inima Continentului Negru
Vezi galeria foto


Despre cumiţenia locului
Africa este locuită de populaţii care supravieţuiesc încă de când s-a născut civilizaţia omenească. Aici s-au găsit vestigii de acum două milioane de ani.
De-a lungul timpului, oamenii locului au căutat să transforme şi să spiritualizeze lucrurile pe care le-au găsit în natură. La început se hrăneau cu plante şi cu resturile din prada animalelor; dar încet, încet au apărut meşteşugurile, şi-au făcut unelte, iar astăzi confecţionează obiecte elaborate.
Zonele în care cultura autentică s-a păstrat până astăzi sunt adevărate enclave de spiritualitate.
Toate resursele naturale sunt valorificate de populaţiile băştinaşe. Oamenii trăiesc într-o armonie perfectă cu natura şi o respectă cu evlavie. Animalele sunt venerate prin diverse ceremonii, iar o mulţime de plante sunt folosite în scopuri terapeutice.
Copiii cresc în cultul familiei, fraţii mai mari au grijă de fraţii mai mici şi, de regulă, părinţii merg la muncă, împărţindu-şi îndatoririle domestice.

Populaţia Hadzabe
“Sufletul zorilor” – aşa-i spun oamenii Hadza Planetei Jupiter – strălucea pe cer într-un fel straniu, diform, învăluind tufele pline de zgomote bizare (ţipete de maimuţe, cârâituri nemaiauzite de păsări, răbufneli, plescăituri...) într-o lumină alburie, poroasă oarecum, care făcea umbrele să pară că vibrează... E târziu în noapte şi nu mai pot dormi în cortul devenit acum înăbuşitor. M-am trezit să-mi schimb tricoul. De data aceasta, o umezeală rece, greu de descris în cuvinte, îmi dă fiori pe şira spinării... Abia acum sesizez că am nimerit într-o lume de care n-aveam cunoştinţă că ar exista. Citisem vagi povestiri prin cărţi sau pe Internet... În realitate, e, oricum, mult mai şocant! O tuse groasă, tuberculoasă, răzbate dinspre cortul bucătarilor. Ei sunt acum singura legătură a mea cu palpabilul lumii de unde venim noi. Când am păşit în cătunul Barbeig (aparent, sună oarecum SF, nu-i aşa? Te trimite cu gândul la “cyborg”… sau cam aşa ceva…), după patru ore nesfârşite de hurducăială pe drumuri desfundate, printre tufe nemaivăzute, prin praf şi ierburi aspre, înalte, veştede... am avut senzaţia că... am trecut prin tunelul timpului. Instantaneu! Eu nu mă sperii aşa uşor de schimbări şi nu-mi pierd cumpătul, dar totul s-a petrecut brusc şi complet pe neaşteptate!!!

Trei omuleţi cu priviri de sticlă, slăbuţi - mai mult piele şi os – îmbrăcaţi doar în pantaloni, urmăriţi atent de un băieţandru cu mişcări agile (singurul care poartă un fel de platoşă de piele uşoară pe piept şi duce pe umăr un arc suplu, din lemn, decorat din loc în loc cu bucăţi de piele de animal, cu tot cu smocuri de păr) îşi pregătesc atent săgeţile din lemn de trestie, rotindu-le vârful într-un amestec negricios, o pastă de culoarea catranului, apoi le îndoaie ferm şi le lasă uşor să se întindă la loc, după care le pun deoparte, ordonat, în ţărână. Ghidul ne explică aşa, numai pentru noi, coborând vocea, că acestea sunt săgeţi care nu sunt otrăvite şi nu fac rău... Aşa trăiesc ei – vânează păsări şi animale mici... În rest, ierburi... N-au fost niciodată la medic (eu mă gândeam la tusea pe care o auzisem din cortul bucătarilor – tuberculoza nu e deloc o boală spectaculoasă aici, unde-i plin de tânţari şi de musca-tzetze şi unde sunt frecvente cazurile de friguri, febră galbenă, malarie şi infecţii tropicale necunoscute nouă!) – omul care rezolvă toate problemele este şamanul... Din când în când, bărbatul mai vârstnic, cu buze groase şi mâini butucănoase se apleacă şi pufăie de zor câte ceva... Băietanul cu mărgele la gât şi platoşă din piele de animal zdrăngăneşte la un instrument muzical asemănător cu o cobză făcută dintr-un fel de tigvă mare. Sunetele seci se arcuiesc puţin pe marginea corzilor, apoi se rostogolesc şi vibrează în aer... E-un “cântec” vechi, o incantaţie, sunetele seci se reiau obsesiv, cufundându-i pe cei trei într-un fel de transă, mai ales atunci când îşi pufăie prafurile halucinogene...
În dreapta mea, pe o piele de antilopă tocită şi îmbâcsită de praf zace un tânăr despre care am crezut că-i bolnav. Am aflat că aşa stau ei, cad moleşiţi sub efectul halucinogen indus de starea creată după inhalarea prafurilor...

Săgeţile se rotesc necontenit în amestecul de culoarea catranului din ţărână. Cobza improvizată dârlâie fără oprire, omuleţii mei vorbesc o limbă numai a lor, care nu seamănă cu nimic din ce am auzit eu până acum... Vorbesc şi pufăie! Singur ghidul nostru ştie să rupă vorbe cu accent gutural în graiul Hadzabe. Uimiţi, colegii mei nu mai contenesc să facă poze şi să filmeze tot ce văd.

Zângăneala de la cobză a încetat şi profit de momentul de linişte ca să cercetez puţin locul – fără să vreau, privirea mi se opreşte asupra unui ghemotoc de adăpost rotund, “clădit” dintr un smoc de crengi şi mlădiţe firave acoperite cu frunze late – e micuţul lor adăpost protector împotriva razelor puternice ale soarelui de amiază, torid şi neîndurător! Radiaţiile sunt foarte puternice aici, la 300 de kilometri de Ecuator. “Coliba” e încropită stângaci, cu frunzele aruncate alandala peste câteva ramuri uscate prinse cu mlădiţe de liană în vârf ca să nu se dezmembreze de tot, iar înăntru e aruncată neglijent o piele de animal – cel mai confortabil fotoliu de prin părţile locului... O femeie vine curioasă şi ne iscodeşte cu privirea. De foarte aproape, dinspre adăposturile clanului Hadzabe, răzbate un scâncet de copil, tulburând puţin calmul cu care omuleţii de lângă noi îşi pregătesc săgeţile. Câinele, care trecuse neobservat până atunci, slab şi el şi ogârjit, se ridică puţin a lehamite şi se aşează la loc, proptindu-se pe picioarele de dinapoi. Ciuleşte atent urechile înspre tufişuri...

Deodată, fără cel mai mic cuvânt, cel mai tânăr dintre cei trei bushmen înhaţă arcul şi se îndreaptă grăbit înspre tufe. Pe urmele lui porneşte câinele, apoi mă agăţ şi eu şi încerc să ţin pasul în ritm cu ei. Om şi animal se strecoară cu mişcări mlădii printre tufele pe care eu le ocolesc mai greoi, încercând să-mi protejez camera. Băieţandrul scoate nişte sunete ca un strigăt de pasăre, se opreşte puţin, după care porneşte din nou... “Acum o să vedem cum e o partidă de vânătoare la bushmen...” îi aud pe ai noştri din spate şi mă întreb dacă o să putem vedea ceva pe viu, îmi doream, ardeam de nerăbdare să văd o întâmplare de vânătoare autentică, dar parcă îmi vine greu să cred că am putea asista la ceva de-adevăratelea aşa cum suntem acum, cu toată ceata noastră chitită să vadă musai şi să filmeze tot ce mişcă printre tufişuri. Sincer, eu n-am văzut mai nimic. Nişte păsări... un câine hămesit care mişuna de colo-colo şi băietanul firav care-şi zorea pasul ori de câte iro i se părea că vede ceva după ce-şi lansa ciudatele chemări fluierate. Deodată, băiatul înalt se opri, aplecându-se pe-un genunchi, apoi, foarte agil şi sigur pe el, şi-a încordat arcul cu smocuri de piele şi păr de animal, slobozind o singură săgeată. N-am avut timp să văd, să ascult, să filmez! Totul a fost atât de repede! Câinele s-a smucit înspre tufele unde zburase săgeata şi băiatul a pornit iute pe urmele lui. În câteva secunde, îl văd că se întoarce cu săgeata care acum avea înfipt în vârf micul trofeu: un ghemotoc de fulgi fără viaţă şi o dâră de sânge proaspăt pe lemnul lustruit de trestie... Străpunsese o pasăre mică, de mărimea unei vrăbii, cu coadă lungă, ca de ciocănitoare; capul îi atârna moale şi ochii sticleau fără viaţă, ca nişte mărgele. Săgeata pătrunsese prin piept si vârful se umpluse sânge proapăt... Nu pot să văd fiinţe ucise, pasărea aceasta cu capul lăsat pe dâra de sânge m-a făcut să mi se moaie picioarele. Ştiu că oamenii de aici n-au din ce trăi şi că ucid pentru a supravieţui, dar imaginea în sine era terifiantă. Câd i-am văzut cum le jumulesc pe loc, se bucură toţi de pradă ca nişte simple fiare ale pădurii, când am văzut cum le atârnă scheletele mici în crenguţele tufelor din bătătura casei, alături de coarne de antilopă şi alte asemenea “trofee”... Când mi-am dat seama ce trai au oamenii aceştia... am reuşit, în sfârşit să înţeleg că ne despart epoci întregi de istorie şi de tradiţie culturală...

... Cred că ar trebui să fim fericiţi că ne-am născut într-un colţ de Europa şi că purtăm o matrice culturală străveche, cu care ar trebui să ne identificăm în permanenţă, că avem o tradiţie mult evoluată faţă de alte locuri...

În prezent, populaţia Hadzabe din satul Barbeig abia dacă mai numără 1500 de suflete. Trăiesc izolaţi, între tufele răsfirate prin mlaştinile din zonele de vest şi de sud ale Lacului Eyasi şi în Valea Yaeda, spre est, pe coastele Mbulu. Unii dintre ei mai ajung la nord de Yaeda, în jurul oraşului Mang’ola. În timpul sezonului ploios îşi părăsesc firavele colibe, traversând toată partea sudică a lacului şi migrează spre nord, înspre Platoul Serengeti. La începutul sezonului secetos, revin în jurul Lacului Eyasi şi-şi încropesc din nou colibe din ramuri de copaci şi frunze. Trăiesc din vânătoare (păsări şi animale mici), principala sursă de hrană, mai mănâncă fructe de pădure şi miere. Cu toate că autorităţile tanzaniene au încercat anumite strategii şi au luat măsuri să îi aducă spre zonele urbane şi să-i convingă să se adaptateze la un stil de viaţă civilizat, s-a constatat că nu pot fi supuşi unui program forţat de integrare socială. În prezent, Hadzabii (cunoscuţi sub denumirea generică de “bushmen”) sunt singura populaţie din Tanzania care nu este scutită de taxe la stat. Teritoriile unde vieţuiesc sunt din ce în ce mai ameninţate din cauza secetei accentuate care cuprinde tot mai mult zona Lacului Eyasi, cu consecinţe devastatoare – scăderea populaţiei de animale, dispariţia multor specii de plante, hrana din ce în ce mai puţină, pericolul răspândirii bolilor…Teritoriile situate la vest de Lacul Eyasi au devenit rezervaţie privată de vânătoare şi în interiorul lor li s-a interzis etnicilor Hadza să facă ceea ce ei ştiau să facă de când se ştiu: să vâneze!

Valea Yaeda, mult timp nelocuită din cauza prezenţei masive a muştei-tzetze, este acum ocupată din ce în ce mai mult de crescătorii de vite din tribul Datoga. Triburile Datoga, mult mai bine organizate din punct de vedere social, având o tradiţie păstorească cimentată de multă vreme, au afectat prin prezenţa lor micile comunităţi Hadza, care s-au văzut nevoite să se retragă din teritoriile locuite timp de mii de ani. Datoga sunt crescători de vite şi păşunatul excesiv (oi şi, mai ales, capre) a dus la dispariţia tufişurilor şi restrângerea arealului de unde etnicii Hadza îşi procurau fructele de pădure şi vânatul.
Oamenii din zona oraşului Mang’ola produc foarte multă ceapă, pe care o livrează către pieţele locale. Mang’ola a atras forţă de muncă şi s-a produs un fenomen masiv de imigrare. Dacă la recensământul din 1984 au fost înregistraţi abia 2000 de cetăţeni, în 2004 numărul lor crescuse la 38000, ajungând la 50000 în 2008, cu consecinţe devastatoare în plan socio-cultural: Poporul Hadzabe a început să fie privit mai mult ca o atracţie turistică, mai ales după realizarea documentarelor din 2001, de la PBS şi BBC. Au început să pună preţ pe bani şi pe alcool (ca şi masaii, hadzabii nu cunoşteau băuturile alcoolice) şi au crescut cazurile de infecţie TBC.

O amplă analiză genetică a grupurilor de etnici Hadza relevă prezenţa a patru mari haplogrupuri, cu mai multe sub-grupuri, înrudite între ele sub aspect genetic, ale căror caracteristici indică înrudirea lor cu populaţiile de pigmei Mbuti şi Baka (în proporţie de 52 %), dar şi cu un alt grup cunoscut sub numele de Ju’hoansi, vorbitori ai variantei nordice a limbii Khoisan. Haplogrupul Elbla, destul de numeros (30% dintre etnicii înregistraţi şi studiaţi) prezintă caracteristici genetice comune cu populaţia Bantu, cu care probabil s-au încrucişat.
În 2007, administraţia locală care deţinea controlul asupra teritoriilor din zona Văii Yaeda a cedat 6500 de km2 familiei regale Al Nahyan din Emiratele Arabe Unite, pentru a-l folosi ca teren de vânătoare personal, astfel că ambele populaţii care locuiau zona – Hadzabe şi Datoga – au fost literalmente expulzate cu forţa. Puţinii etnici hadza care au opus rezistenţă au fost împuşcaţi, ceea ce a stârnit vehemente comentarii în presă până când toată această situaţie neobişnuită s-a clarificat şi înţelegerea cu clanul regal a fost revocată definitiv.

Actualmente, Guvernul tanzanian se pare că a recurs la un compromis. Deşi autoritatea statului interzice categoric vânătoarea în zonele protejate, s-a ajuns, totuşi, la concluzia că populaţia hadzabe reprezintă un caz cu totul special şi că această etnie, fiind aproape pe cale de dispariţie, ar trebui protejată prin lege, permiţându-se astfel etnicilor care au mai rămas să-şi ducă în continuare traiul în stilul lor tradiţional, fiind consideraţi o enclavă de civilizaţie şi cultură diferită de toate celelalte.

Hadzabii au o organizare socială diferită de a tuturor celorlalte triburi din Tanzania. Practic, nu există o ierarhie tribală, deci nu se recunoaşte autoritatea unui conducător, iar grupul funcţionează pe baza unei înţelegeri consimţite, asumându-şi fiecare diverse roluri în cadrul comunităţii. Grupările sunt structurate în bande de câte 20-30 de indivizi, cunoscute sub numele de “camps”. Fiind nomazi, n-au multe bunuri de apărat, iar în caz de conflict una dintre bande acceptă benevol să se mute în altă tabără. Uneori, o tabără poate ajunge la peste 100 de membri, mai ales în timpul sezonului când se culeg fructele de pădure. În general, locurile de tabără se schimbă datorită migraţiei provocate de alternarea anotimpului secetos cu cel ploios, astfel că familiile hadza se vor muta mereu între cel puţin două tabere în funcţie de vreme şi de sursele de hrană. Acest lucru nu este deloc greu deoarece adăposturile pe care le confecţionează ei, într-un mod foarte rudimentar, pot fi ridicate în câteva ore, iar bruma de obiecte de necesitate zilnică pe care le au (inclusiv copiii şi câteva animăluţe mici) pot fi transportate în spate în timpul migraţiei.
Tabăra este complet părăsită atunci când se îmbolnăveşte cineva sau când are loc un deces – credinţele lor ancestrale asociază răul provocat de boală cu locul unde s-a produs îmbolnăvirea, de aceea ei nu vor mai trece niciodată prin acel loc, pe care-l consideră tabu.
Hadzabii se hrănesc cu animale mici sau păsări din tufişuri, pe care le vânează cu multă dibăcie. Chiar şi copiii mici au arcuri pe măsura lor şi dovedesc o mare iscusinţă în mânuirea săgeţilor. În timpul coacerii fructelor de pădure ies cu toţii la cules sau adună rădăcinoase care se găsesc din belşug în zona Lacului Eyasi pe toată perioada anotimpului secetos.

Dacă se întâmplă ca un membru din banda hadza să ucidă un animal mare, de ex. o antilopă sau o girafă, îşi vor schimba cu toţii tabăra, instalând-o temporar la locul unde a fost ucis animalul până se termină “provizia” de hrană. Animalele mici pe care le ucid sunt aduse înapoi în tabără deşi, de foarte multe ori, hadzabii mănâncă pe măsură ce vânează câte ceva în timpul ”raidurilor” de vânătoare. De asemenea, dacă găsesc fructe din abundenţă, se hrănesc din mers şi abia după ce se satură, culeg pentru a aduce şi în tabără.

Când ies la cules, femeile se organizează, de obicei, în grupuri mai mari – însoţite obligatoriu de cel puţin un bărbat – şi aduc înapoi fructe depădure, miere sau fructe de baobab. Bărbaţii nu pleacă la vânătoare decât în grupuri de câte doi, doar în timpul anotimpului secetos, când există pradă şi hrana lor se bazează aproape exclusiv pe carne. Pentru a o procura, petrec uneori nopţi întregi stând la pândă în preajma ochiurilor de apă, unde ştiu că vin animalele la adăpat. Pentru a vâna animale mai mari, folosesc arcul şi săgeţile otrăvite. Otrava se obţine din ramurile unui tufiş numit Adenium coetaneum. Ocazional, în timpul vânătorii, bărbaţii pot fi însoţiţi de câini, deşi în 80% din cazuri, lucrul acesta nu se întâmplă.

În timpul anotimpului ploios, dieta este mai mult vegetală, constând în fructe sălbatice culese proaspete, din tufişuri, miere, tuberculi de plante, fructe de baobab şi foarte puţină carne. Grupurile se hrănesc cu ce pot – uneori prevalează hrana pe bază de fructe şi miere, dar sunt perioade când unele bande hadza se bazează mai mult pe tuberculi, în timp ce altele preferă carnea de vânat... Nu există o regulăanume, totul depinde de “ofertă” şi de preferinţele de moment...

Femeile folosesc un fel de “tehnologie” pentru a procura hrana, au nevoie de instrumente mici, cum ar fi cuţitele sau un fel de spatule mici (dacă nu, folosesc pur şi simplu beţele!) cu care sapă în pământ şi pe care le transportă într-o teacă de piele pe care o ţin agăţată de gât. De asemenea, ca să aducă în tabără fructele de pădure, confecţionează coşuleţe împletite din foi de plante, iar când dezgroapă tuberculi îşi pun nişte sandale din piele pentru a se proteja.
Bărbaţii îşi iau topoare, cuţite, arcuri cu săgeţi (otrăvite sau neotrăvite, în funcţie de pradă), ulcele mici în care să aducă mierea... Pentru protecţie folosesc încălţăminte de piele şi nişte scuturi, confecţionate tot din piele.
Există, se pare, un fel de “diviziune” a muncii – femeile culeg fructe sălbatice, tuberculi şi verdeaţă, în timp ce bărbaţii aduc miere, carne şi fructe de baobab.

Asemenea multora dintre populaţiile de vânători, hadzabii sunt monogami. Monogamia nu este un statut impus prin criterii sociale, ci este liber consimţită, iar selecţia partenerului se bazează mult pe atractivitatea fizică (simetrie, constituţie fizică, inflexiunea vocii), dar şi pe valorizarea unor trăsături care ţin de tradiţia lor de vânători: îndemânare, hărnicie sau calităţi care vădesc un caracter integru, cum ar cinstea.

Epilog la o poveste trăită departe de lumea dezlănțuită
În Africa sunt familii numeroase, dar africanii nu trăiesc sub stresul sărăciei. În general, ei conştientizează că-şi pot obţine cele necesare prin muncă şi valorizează resursele de pe lângă gospodărie.
Orice călătorie în Africa este o aventură. O aventură care presupune riscuri asumate atât în perioada de călătorie, cât şi în timpul căutării şi descoperirii unor tradiţii sau ritualuri la care africanii ţin în mod deosebit şi preferă să le păstreze, uneori, statutul de activităţi tabu. Bucuria cunoaşterii şi aprofundării unei alte culturi decât cea în care ne-am născut, descoperirea unor teritorii cu populaţii uimitoare, de care nu ştiam, admirarea priveliştilor de o extraordinară măreţie, vizitele în zone cu un patrimoniu istoric şi cultural fascinant sunt doar câteva dintre motivele care ne îndeamnă să călătorim spre zări aproape neatinse de civilizaţie, zgomot, poluare...







Citeşte mai multe despre:   africa

 

Ştiri din .ro




Mai multe titluri din categorie

7 ani de pușcărie cu executare în sufragerie  

7 ani de pușcărie cu executare în sufragerie  
Galerie Foto Munca de acasă, împământenită anul trecut odată cu instaurarea stării de urgență, le-a dat unor parlamentari idei năstrușnice. Cum ar fi aceea de a vota online un proiect de lege născocit de senatoarea...

Tinerii din diaspora întorc spatele guvernului

Tinerii din diaspora întorc spatele guvernului
Măsura 6.1 Sprijin instalare tineri fermieri, componenta diaspora, se dovedește a fi un eșec pentru Guvern. Tinerii plecați la muncă în străinătate sunt neinteresați de oferta financiară a autorităților de la...

Unul din patru deputați a vorbit o singură dată de la preluarea mandatului. Mai multe județe, nereprezentate de la tribuna oficială

Unul din patru deputați a vorbit o singură dată de la preluarea mandatului. Mai multe județe, nereprezentate de la tribuna oficială
Puțin mai mult de un sfert din totalul deputaților aleși în funcții au luat cuvântul o singură dată în plenul Camerei, în cele aproape șase luni care s-au scurs de la validarea alegerii lor, în urma...

Scafandri înecați cu fonduri europene

Scafandri înecați cu fonduri europene
Galerie Foto Programul pentru lărgirea plajelor pe litoralul românesc este îndoliat de moartea unor specialiști angajați în proiect. În urmă cu  patru săptămâni, în 9 aprilie, a fost raportat decesul a doi scafandri...

Un prinț austriac a împușcat cel mai mare urs din Europa sub nasul autorităților române

Un prinț austriac a împușcat cel mai mare urs din Europa sub nasul autorităților române
Două organizații de apărare a drepturilor animalelor au semnalat autorităților române că un prinț austriac a împușcat ilegal cel mai mare urs din Europa, în apropierea orașului Covasna. Cu toate acestea,...

Firmele de casă ale PNL, sponsori pentru partid în anul pandemiei. Legături cu funcții sau cu contracte la stat

Firmele de casă ale PNL, sponsori pentru partid în anul pandemiei. Legături cu funcții sau cu contracte la stat
Galerie Foto În Raportul pe care Autoritatea Electorală Permanentă l-a întocmit cu privire la cuantumul veniturilor Partidului Național Liberal obținute în anul 2020 regăsim o listă cu 20 de societăți comerciale care au co...

Ce a văzut Sala Palatului înainte de vaccinarea lui Gheorghiță

Ce a văzut Sala Palatului înainte de vaccinarea lui Gheorghiță
Galerie Foto Sala Palatului se va umple în acest weekend de medici, asistente și seringi, în loc de spectatori și mari artiști, cum era tradiția. Un „spectacol” nemaivăzut la București, dar implementat cu succes la...

Nu există niciun sport, nicio metodă de a-l face pe copil mai înalt

Nu există niciun sport, nicio metodă de a-l face pe copil mai înalt
Galerie Foto Cele mai frecvente motive de solicitare a cabinetului medicilor, în lume, conţin pe primul loc durerile de spate. Este o autodiagnosticare prea deasă: „mă doare spatele, am hernie de disc”! Despre problemele...

Edilul Ciprian Ciucu, „luat la mișto” și de polițiști, și de cetățeni

Edilul Ciprian Ciucu, „luat la mișto” și de polițiști, și de cetățeni
Galerie Foto Poliția Rutieră a Capitalei a transmis, ieri, că face verificări, după ce primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu, a scris pe o rețea de socializare că a fost „luat la mișto” de ofițerul de serviciu și că i...

Legea care ia de la patroni și dă la muncitori așteaptă votul Camerei Deputaților

Legea care ia de la patroni și dă la muncitori așteaptă votul Camerei Deputaților
Patru deputații PDS și un deputat independent, intrat însă în Parlament pe listele USR, s-au gândit anul trecut că ar fi bine ca patronii să împartă până la 25% din profitul net obținut cu angajații....

Renovarea WC-urilor la Banca Națională: o jumătate de hectar de faianță, 11 kilometri de conducte!

Renovarea WC-urilor la Banca Națională: o jumătate de hectar de faianță, 11 kilometri de conducte!
Galerie Foto O achiziție de lucrări la sediul central al Băncii Naționale, făcută la finalul lunii trecute, arată, în documentația de atribuire, că, practic, grupurile sanitare ale acestei instituții fundamentale a...

Nu e bine să exagerăm cu carnea roşie procesată

Nu e bine să exagerăm cu carnea roşie procesată
Galerie Foto Starea de sănătate, confortul organismului se bazează pe cumpătarea în felul de a mânca, de a ne umple sau nu farfuria. Cât ar trebui să dureze o masă și cum ne putem păcăli organismul cu cantități mai...

Autostrada Moldovei este într-o mare întârziere

Autostrada Moldovei este într-o mare întârziere
Galerie Foto Proiectul de lege pentru Autostrada Moldova (A7), ce va face legătura dintre București și Siret pe traseul Siret - Suceava - Dolhasca - Pașcani - Bacău - Focșani - Buzău - Ploiești - București a trecut de Senat...
Serviciul de email marketing furnizat de