Înţeleptul Vincent de pe scenă, român cu sânge african. "Ce să aştept de la România? Eu vreau să ofer, nu să aştept"

In dimineata cand negrul VincentCalissa si-a rostit juramantul de cetatean roman i s-a pus un nod in gat. Trebuie ca acum, cand jumatate din el devenea definitiv roman, el sa-si fi amintit brusc de mirosul frumoasei Ruanda, tara lui de bastina. "Exista un miros in aer… fiecare tara are un miros de copilarie, de ceva", ne explica el, cateva zile mai tarziu. "Acesta este mai mult un feeling, o chestie pe care nu poti sa o uiti. Ei bine, mie de chestia aia mi-e dor. De pilda, pentru mine Ruanda are miros de pamant", ne spunea.

In dimineata juramantului, insa, o emotie necunoscuta l-a cuprins atunci cand, impreuna cu cei 200 de straini din sala, a cantat "Desteapta-te, romane". In sfarsit, la zece ani dupa ce a pasit prima data printre romani, acum devenea, oficial, unul de-ai lor. L-am privit in timpul ceremoniei: murmura imnul atat de sobru de ai fi zis ca de murmurul acela ar fi depins insasi viata lui.

La final, dupa ce a primit si "certificatul de roman", l-am intrebat ce asteptari are de la Romania. Ne-a privit uimit si ne-a raspuns ca un filozof, fara macar sa zambeasca: "Ce sa astept? Eu vreau sa ofer, nu sa astept".

Terapie africana pentru romani stresati
Alt Vincent ne privea intr-un club de pe Lipscani, din mijlocul tobelor, cateva zile mai tarziu. Africanul cel sobru din sala juramantului devenise un Vincent zambitor, frenetic, prins de ritm si de muzica.

Isi pune o toba intre picioare si, cand incepe sa o loveasca, brusc chipul i se schimba. Se framanta si da ochii peste cap, ca-n transa, de zici ca e indracit. Dar nu, e doar muzica. Caci de ani buni asa isi castiga el existenta, cantand la djembe (tobe) pe scena si in cluburi. A ajuns unul dintre cei mai buni percutionisti, iar marile cluburi se bat pe el. A inceput sa cante mai mult din dor de Africa lui si a sfarsit prin a canta, de fapt, pentru Romania: si-a dat seama ca romanii sunt topiti dupa ritmurile africane. Printre altele, asta este ceea ce ofera el tarii care l-a adoptat: arta, muzica, terapie.

In seara aceasta, insa, nu ofera spectacolul obisnuit, ci cursuri de cantat la djembe. Cursantii sunt vreo 15 romani timizi, genul corporatist, cu umerii adusi de oboseala de peste zi de la serviciu. Inainte de curs Vincent ne face o introducere: "In fiecare miercuri realizam aici un fel de terapie cu djembe. Oamenii vin sa se relaxeze fiindca au nevoie sa evadeze si sa iasa din atmosfera de zi cu zi. Invatam, de fapt, sa cantam in stil african".

Dar asta nu e tot. "In cazul in care unul dintre ei vine aici deja stresat de sef, isi imagineaza ca djembele reprezinta fata sefului si, pur si simplu, se descarca. O sa dea in tobe asa, cu furie. Scoate din el toata energia negativa si se duce acasa linistit ca si cum s-ar fi razbunat".

Pentru el, Romania e o tara buna nu doar fiindca i-a oferit un camin linistit, la vremea cand a ales sa paraseasca Ruanda cea tulbure si fara perspective si nu doar fiindca i-a oferit sansa de a face Politehnica laolalta cu ceilalti romani. Ci si fiindca intr-o zi i-a scos-o in cale pe sotia sa, romanca get-beget, cu care a facut si un copil. Tot aici a descoperit muzica si a putut sa o si studieze, pentru ca acum sa poata face din ea o meserie. "Acum ma simt roman cu acte in regula, dar… nu uit de unde vin", ne spune.

Romania, prin ochi de african: tara bancurilor si a zapezilor frumoase
Prima lui zi in Romania a fost de neuitat: "Imi amintesc ca am coborat la Otopeni si afara era atat de frig incat tremuram". Desigur, nu era chiar asa de frig, dar el, in Ruanda lui cea tropicala, nu traise niciodata temperaturi sub 20 de grade. Ce a urmat i s-a parut facinant, de SF: prima zapada. "Eu stateam in camera si priveam pe geam cum cadea zapada asa frumos. Uite ca ninge, ninge!

Am iesit, am luat zapada si mi se topea in maini. Aaa, ce frumos era!". Dupa euforia primei zapezi, Romania a inceput sa i se para un pic ciudata caci toata lumea spunea bancuri pe care el nu le putea pricepe. Acum le intelege pe toate, dar atunci erau un mister de nedezlegat.

"Auzisem bancul asta, de fapt, o reclama. O blonda suna la informatii la CFR si intreaba: cat timp imi ia sa ajung din Bucuresti pana in Constanta? O secunda, va rog, i s-a raspuns. Ea a multumit si a inchis. Ei bine, am stat un an sa inteleg reclama asta. Un an!", rade Vincent.

Acum a ajuns la stadiul la care fredoneaza cu foc "Bun ii vinul ghiurghiuliu", bea tuica si mananca sarmale cot la cot cu prietenii lui romani. Inca nu intelege de ce multi dintre cei care il cunosc il intreaba de ce nu cauta in Europa o tara mai buna si mai frumoasa decat Romania. Dar el nu-si doreste sa plece; simte ca aici are libertatea de a face muzica asa cum nicaieri altundeva in lume n-ar mai putea.

Ca el, Oficiul Roman pentru Imigrari mai are in evidente alte cateva mii de refugiati. Au ajuns la noi intamplator, goniti de acasa de conflicte si de razboaie. S-au gandit initial sa plece mai departe, dar multi au ramas la noi, atrasi de o fateta a Romaniei pe care noi, cei nascuti aici, am ignorat-o intotdeauna: linistea si pacea.

Gheorghe Sofian, directorul adjunct al Centrului de Cazare Refugiati din Bucuresti ne-a explicat: "N-as putea sa spun ca Romania este chiar Paradisul refugiatilor, dar sistemul nostru de azil le ofera suficiente garantii, similar cu statele din UE. Fiecare caz al unui solicitant de azil este o lectie de viata si un model de a lupta. Unii dintre ei au suferit enorm pana sa ajunga in Romania".

Citește pe Antena3.ro

Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”