Locul unde timpul este dus la reparat

Meseria de ceasornicar nu se invata cu buretele si praf de creta, ci cu lupa pe ochi si surubelnite foarte fine. Ceasul este o istorie si o bijuterie, el poate spune multe despre un om. Meseria de ceasornicar este o arta pe cale de disparitie.

Bucurestiul si-a schimbat in numeroase randuri fata, meseriile orasului de altadata s-au pierdut in negura timpului, altele noi le-au luat locul. Micii negustori au fost inlocuiti cu angrouri, au aparut afaceri mai mult sau mai putin reusite. Printre cei ce au incercat sa faca fata tranzitiei se numara si ceasornicarii. Painea lor este astazi foarte greu de castigat. Incearca sa supravietuiasca unui timp dominat de avalansa ceasurilor „de unica folosinta".

Credinciosi meseriei de peste 50 de ani

Constantin Coman are ceasornicaria „in sange". Bunicul si tatal sau au fost ceasornicari, fiind meseriasi desavarsiti. In vitrina ceasornicariei, situata pe Calea Mosilor, te intampina o sumedenie de ceasuri. Ceasuri vechi, ceasuri noi, ceasuri mari cu pendula, clepsidre. In micul atelier este o atmosfera calda, primitoare, desprinsa parca din alte timpuri. Domnul trecut de 50 de ani, Constantin Coman, mestereste cu migala la rotita unui ceas. In privirea sa se poate citi multa rabdare. Dupa atatia ani de munca, 32 de ani petrecuti numai in atelier, are multe de povestit. „Schimbarea a inceput din anul 1996, de atunci a scazut clientela. Pana atunci aveam zilnic 6-7 clienti, azi am doua-trei clienti pe saptamana. Lumea este saraca, prefera sa cumpere ceasuri de unica folosinta, ceasuri cu baterie, de aceea nu-si mai repara un ceas de valoare. Sumele incasate pentru reparatii sunt modice. De multe ori, valoarea lor nu depaseste nici 20% din pretul real. Acum, oamenii mai repara doar ceasuri cu valoare sentimentala; cred ca in curand meseria asta o sa dispara."

Mama, ajutor de ceasornicar

Langa el sta o doamna mai in varsta. Este mama lui. Practica si ea aceasta meserie de peste 50 de ani. „Din 1989 nu mai sunt piese de schimb pe piata romaneasca, insa noi am crezut ca vom avea mai multe cereri si am cumparat atunci multe piese, problema este insa ca acele ceasuri nu mai sunt azi", sustine Maria Constantin. „Si fiul meu a lucrat aici cu noi, insa s-a retras la timp, noi nu mai avem insa cum sa ne reorientam profesional. Este o meserie frumoasa, desi de-a lungul anilor am avut probleme cu ochii, si meseria in sine are repercusiuni si asupra sistemului osos, insa daca as putea da timpul inapoi as alege aceeasi meserie. Am satisfactia ca am facut ceea ce mi-a placut in viata, este foarte greu sa poti imbina utilul cu placutul", povesteste domnul Coman. „Este pacat ca nici ucenici nu mai sunt, pe vremuri exista cooperativa «Arta si precizie», unde dupa 3 ani primeai certificat de calificare, azi aceasta scoala a disparut", spune cu parere de rau Maria Constantin.

Fara sperante

Aceeasi perspectiva sumbra am intalnit-o si intr-un atelier din Piata Berceni. Mesterul schimba bateria unui ceas si in acelasi timp comunica cu regret unui client: „Nu am piese pentru ceasul dumneavoastra". „Nu mai exista piese pe piata noastra, inainte luam piese din Rusia, Elvetia, China, insa acum nu mai putem lua din cauza rezilierii contractelor. Practic meseria de 29 de ani, daca as putea sa dau timpul inapoi nu as mai alege aceeasi meserie. Pe vremea lui Ceausescu primeam 50% din manopera pentru sporuri de toxicitate, acum nici nu mai vad bine, la ochiul stang am dioptrii de +3,25. Nici clienti nu mai am, si aceasta din cauza invaziei de ceasuri ieftine. Lucrez din 1976. Inainte lucram si acasa atat de mare era cererea, astazi clientii sunt foarte putini", afirma mesterul.

Un atelier pentru a fi utilizabil trebuie sa aiba o lampa puternica, o menghina, o nicovala, multe surubelnite, o lupa si multe pensete. Pare simplu la prima vedere, insa este o meserie grea care „se fura".

Primele ceasuri pe pamant romanesc

Primul ceasornic mecanic intra in functiune la Londra, in 1286, in curand meseria se raspandeste in Europa: Paris (1300), Milano (1335), Genova (1353), Florenta (1355). Unul dintre cele mai vechi ceasuri din Romania este cel din Transilvania, de la Cisnadie, din prima jumatate a secolului al XV-lea. La Iasi, din timpul domniei lui Vasile Lupu, dateaza primul ceas din clopotnita, ceas turn. Bucurestiul, prin grija lui Constantin Brancoveanu, se imbogateste cu un ceas capabil sa marcheze prin lovituri de clopot orele. Ceasurile de buzunar apar la inceputul veacului al XVI-lea, produse de atelierele orasului Nurnberg fiind cunoscute, datorita formei lor, sub denumirea de ou de Nurnberg. La Iasi, numarul mesterilor creste de la trei in a doua jumatate a secolului al XVII-lea la opt in 1820, dintre care sase ceasornicari erau romani si doi evrei. Caseta

Din lumea ceasurilor complicate

Ceasornicarii au incercat inca din Evul Mediu sa inventeze aparate care stiau sa faca cat mai multe. John Harrison a inventat cronometrul marin, un instrument care le permitea marinarilor sa calculeze longitudinea. Intr-o scrisoare trimisa de Jacapo Trotti catre Ducele de Ferrara, pe 19 iulie 1488 se vorbeste pentru prima oara de ceasurile cu sonerie. Cand spui astazi ca ai un ceas „destept" inseamna ca are radio, calculator sau melodii.