x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Lumea văzută prin ochii lor

Lumea văzută prin ochii lor

de Loreta Popa    |    Roxana Roseti    |    16 Dec 2007   •   00:00
Lumea văzută prin ochii lor

Foaierul Teatrului Naţional Bucureşti a fost gazdă primitoare marţi, 11 decembrie, la ora 19:00, pentru vernisajul expoziţiei Fotografie de Jurnal 2007 - cele mai bune imagini realizate de echipa de fotoreporteri a Jurnalului Naţional in acest an.

Foaierul Teatrului Naţional Bucureşti a fost gazdă primitoare marţi, 11 decembrie, la ora 19:00, pentru vernisajul expoziţiei Fotografie de Jurnal 2007 - cele mai bune imagini realizate de echipa de fotoreporteri a Jurnalului Naţional in acest an.

Karina Knapek, Bogdan Iuraşcu, Dan Marinescu, Marin Raica, Christian Silva, Lucian Alecu, Victor Stroe, Zoltan Simonffy, Vlad Dumitrescu, Gabi Boholţ, Alexandru Molovata. Numele fotoreporterilor de la Jurnalul Naţional, nume cu personalitate şi cu ochi critic, atent, in permanentă luptă cu tot ce inseamnă kitsch in fotografia de presă. Au trudit un an intreg, puţin pentru ei, puţin pentru dumneavoastră, ca să puteţi privi prin ochii lor lumea, dar mai ales ţara in care trăim.

AL-6-LEA SIMŢ. Este o perpetuă surpriză senzaţia pe care ţi-o dau fotografiile lor. De ce? Pentru că ţi se ascut toate simţurile, simţi că ai un văz mai altfel, un miros mai altfel, un auz mai altfel, un pipăit mai altfel şi de ce nu cel de-al 6-lea simţ mai altfel. Esenţa e profesionalismul. Este al patrulea an consecutiv in care echipa de fotoreporteri a Jurnalului Naţional realizează acest dublu eveniment - expoziţie şi album. La vernisaj au vorbit Marius Tucă, directorul Jurnalului Naţional, şi Cristian Tudor Popescu, preşedintele Clubului Romăn de Presă.

Pănă la 28 decembrie: cele mai bune imagini

Expoziţia "Fotografie de Jurnal 2007" poate fi vizionată la Teatrul Naţional din Bucureşti pănă la 28 decembrie. Deşi subiectul central al imaginilor face referire la Romănia, puteţi vedea şi fotografii din Republica Moldova, Israel, Egipt, Rwanda, Franţa etc. Tot la Teatrul Naţional veţi găsi şi albumul "Fotografie de Jurnal 2007". După cum spunea Marius Tucă la deschiderea expoziţiei: "Albumul nostru face parte dintr-o carte de vizită extraordinară a Romăniei, chiar dacă prezintă şi sărăcia, şi suferinţa. Asta este Romănia de care nouă ne pasă, Romănia care nu ne este indiferentă, Romănia adevărată. Expoziţia se inscrie intr-o campanie excepţională pe care Jurnalul Naţional a declanşat-o cu mulţi ani in urmă".

×
Subiecte în articol: national fotograf in jurul lumii