Maeştrii şahului orb

Fiecare se visează rege şi caută să fie regină. Dar prin pasiunea pe care o are, se dovedeşte a fi doar un nebun. Uneori, se vor pioni. Cei care pot avea două vieţi şi se transformă în ultima linie. Şahul e lupta dintre convingerile şi temerile tale. Nu mint. E o poezie irepetabilă, pe care ei o creează în întuneric. Vă propun o poveste. Ţesută după ce un jurnalist a pipăit talentul unor orbi. Al campionilor unei lumi care vede totul. Dar care simte prea puţin.


Aş fi vrut să pot privi în ochi campionii cu care mi-am dat întâlnire. Să le văd căutătura mândră şi să le măsor curajul. A fost imposibil, pentru că mulţi nu ştiu cum arată nici măcar soarele. Sunt orbi din naştere. Ne-am ghidat după voci, după atingerea mâinilor. Da, au mâini fine şi îngrijite, albe şi micuţe. I-am strâns în jurul meu, aflând că pentru prima oară în România se desfăşoară Campionatul Mondial de Şah pentru Nevăzători. Ce-i drept, un eveniment special, dar prea puţin băgat în seamă. Am înţeles că acest concurs este visul oricărui orb, dar care nu ştie cum arată visele. Habar n-am ce mă aşteptam să găsesc şi nici cum e să pipai mâinile unei persoane care câştigă întotdeauna cu ochii închişi. Sala în care a fost organizat campionatul este una de hotel. Cu un mobilier modest, ordonat, cu feţe de masă albe, ca cele de la restaurant. Un banner imens şi multe steaguri naţionale, prinse în cuişoare, deasupra spaţiului de joc întregesc decorul. Mihai Dima poartă ochelari fumurii. Şi nu e singurul. Mi-l recomandă toţi, e un valoros membru al echipei care face onoare ţării noastre. Mă plimb cu mâna pe mâna lui şi o cobor blajin pe tabla de şah. Îl las să-ţi vorbească despre pasiunea lui. "Noi nu puteam juca fotbal ca ceilalţi copii, în faţa blocului. Acolo e mai simplu. Poţi exersa de mic ce înseamnă să pierzi, dar să şi câştigi. Orb fiind, pentru un copil e foarte greu să pierzi, pentru că o faci repetat. Să vă explic cum e cu şahul. Atunci când scrii o poezie, dai din tine o formă de frumos. Aşa-i şi cu partida. Este un act de creaţie expresiv, irepetabil", spune Dima, membru al echipei naţionale şi responsabil al Serviciului Cultural din cadrul Asociaţiei Nevăzătorilor din România.


EI ŞI SEMENII VALIZI
M-am lovit de o antiteză. Nici pentru campionii din Ucraina, nici pentru cei din Polonia sau Kazahstan grea nu e lupta în sine cu adversarul. Ci stâlpii, pereţii care trebuie ocoliţi pentru a ajunge până acolo. Unii au însoţitori, alţii se îndrumă între ei. S-au oferit să-mi arate ce înseamnă să pui suflet în ceea ce faci. Tabla de joc este prevăzută cu orificii, iar piesele au picioruşe. Pătrăţelele negre sunt mai ridicate decât cele albe, pentru a simplifica recunoaşterea. Piesele negre au semn distinctiv, plasat în vârf, uşor de identificat tactil. Ceasurile folosite la concurs sunt prevăzute cu afişaj braille sau cu un dispozitiv de anunţare vocală a timpului care se scurge. Trag cu urechea la masa din spate. Aud că, din cauza dificultăţilor financiare, echipa României nu are ceea ce se numeşte un antrenor. Cu toate acestea, cei cinci membrii îşi iau de fiecare dată inima în dinţi şi participă la întrecerile mondiale ale elitei. Şahul este singurul sport pe care oamenii cu probleme vizuale în pot practica în aceleaşi condiţii de aspiraţii şi performanţă ca şi semenii lor valizi. Dacian Pribeanu este cel mai bun şahist cu deficienţe de vedere din istoria României şi singurul care a devenit maestru FIDE. Ocupă locul şase în lume, pentru performanţa sa. L-am întrebat ce piesă de şah ar vrea să fie. Şi m-am făcut mică, pentru că m-a emoţionat. "Aş vrea să fiu pion. Pentru că poate avea două vieţi. Când ajunge în ultima linie se poate transforma în oricare dintre celelalte piese, mai puţin rege. Într-o partidă de şah, cea mai grea luptă este cu ţine însuţi, pentru că în mintea ta se află şi piesele tale şi piesele adversarului. Este lupta dintre convingerile şi temerile tale", mărturiseşte Dacian, zâmbind ca după o proaspătă victorie.


MINUT DE RECULEGERE PENTRU POLONIA
Când runda a început, s-a făcut o linişte deplină. Momentul a debutat cu un minut de reculege în memoria victimelor din Polonia, pierite în tragicul accident de aviaţie. Apoi, doar sunetele firave ale pieselor din lemn întreţin senzaţia unui live. Toţi, privesc în van şi ţin mâinile întinse, ca şi când s-ar prezenta respectuos. Cei care au norocul de a zări câtuşi de puţin ce e în jur, pun nasul pe hârtie pentru a nota scorul, mişcările. Se gândesc mult şi răsucesc între degete piesele, răbdările. Şi rostesc coduri. "Joc şah din copilărie, iar pentru mine e foarte important să ajung aici. În Ucraina suntem susţinuţi, participăm frecvent la concursuri. Pe tabla de joc, probabil aş fi un rege, iar în viaţa reală sunt directorul de la Computer Centre for the Blind People", îmi spune Sergei Wasin, reprezentantul echipei vecine. Rafael Gunajev e polonez. Vrea să dedice o eventuală victorie poporului său îndurerat de moartea preşedintelui. "Pentru nimic în lume nu aş alege să fac altceva. E un sport care te modelează. În primul rând psihic. E un sport care te întăreşte când alţii îţi dau impresia că nu faci parte din mulţimea lor", şopteşte Gunajev, fixându-mă ca şi când m-ar vedea.


ŞAHUL ŞI MINCIUNA
În România trăiesc aproximativ 115.000 de persoane cu deficienţă de vedere. Gravă, accentuată şi medie. Multe dintre ele practică atletismul, popice, golbal, ciclismul în tandem. Şahul este singurul sport care oferă posibilitatea nevăzătorilor de a concura de la egal la egal cu cei absolut normali. În România, practică şahul în mod curent, peste 400 de persoane cu deficienţă vizuală. Dima a fost fermecat de şah aşa cum a fost fascinat de ...minciună. "Cand eram mic am descoperit că pot să mint. Era uimitor că lumea poate fi aşa cum vrei tu să o spui. Eu am fost fascinat de asta, numai că mai trebuie să ţii minte şi ce minţi. Când am început să joc şah, am avut aceeaşi revelaţie", povesteşte râzând talentatul jucător care a terminat Facultatea de Litere. Adaugă: "Cred că fiecare se visează un rege, căută să fie regină, dar prin pasiunea pe care o are, se dovedeşte a fi un nebun". E greu de spus cine câştigă atunci când se termină. Toţi sunt învingători în felul lor. Sahiştii mei seamănă cu nişte cartuşe oarbe, tulburate de o pasiune deşteaptă. Şi, culmea, ne încurajează pe noi, cei care şovăim să ne ducem într-un loc necunoscut, de teamă că nu vom nimeri. A fost frumos. Iar acum tocmai am mutat. Pe tabla respectului.

---

Cupa Mondială de Şah este cea mai importantă competiţie sportivă rezervată persoanelor cu handicap din România. Ea reuneşte cele mai puternice echipe de şah din lume, în baza clasamentului ultimei olimpiade pentru nevăzători: Ucraina, Kazahstan, Spania, Germania,Cehia, Anglia, Romania, Moldova, Serbia şi Polonia. Anul acesta, cea care şi-a dovedit sprijinul pentru ca visul campionilor să devină realitate a fost Fundaţia "Mereu Aproape". Din păcate, climatul politic şi condiţiile economice nu au îngăduit Asociaţiei Nevăzătorilor din România să îi trimită pe şahişti la cea mai importantă întrecere mondială pe echipe, până în 1992. După o nouă întrerupere, România a revenit în anul 2000, când s-a situat pe locul 6, în Polonia.