Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Când Marian a sunat-o să-i spună cu voce efeminată, tremurândă: “Cred că sunt gravid”, Laura Balan, consultant la Telefonul Copilului, a amuţit. Nu mai întâlnise niciodată un aşa caz tulburător. Imediat a trecut pe pilot automat: “De ce crezi tu că eşti însărcinat?”, l-a întrebat. “Păi mi se vede burta, mi-a crescut”. Atunci, Laura s-a decis să-l lase să vorbească. De fapt, el tocmai de asta sunase; avea nevoie disperată să se simtă ascultat. Mai sunase şi alte dăţi, indecis: le spunea consultantelor de pe fir când că e fată, când că e băiat. Avea 16 ani, iar părinţii şi fraţii nu-l înţelegeau. Îi râdeau în nas că e efeminat, că purta cămăşi roz mulate pe corp şi jeanşi cu paiete şi floricele. “Când l-am auzit că e gravid, mi-am dat seama că trebuie să-l las să se descarce. De asta avea el nevoie. Spunea că vrea să meargă la doctor, la control, căci doreşte să păstreze sarcina, chiar dacă băiatul, tatăl copilului, nu vrea. Suferea profund că acel băiat are prietenă şi pe el nu-l bagă în seamă”, ne povesteşte Laura.
Laura a terminat Asistenţa Socială şi are numai 24 de ani, dar la telefon a învăţat să dăruiască sfaturi de bătrân înţelept, trecut prin viaţă. O clipă nu s-a gândit că ar putea alege o carieră mai bănoasă. A ales să-i servească pe oropsiţi. Acum, viaţa ei aceasta este: micuţa cameră a call-center-ului Telefonul Copilului, receptorul şi nenumăratele voci necunoscute, triste, emoţionate pe care le ascultă zilnic, încercând să le aline şi să le trimită pe calea cea bună. Şi din acest ocean de voci pe a lui Marian o recunoaşte din prima secundă. Căci băiatul s-a învăţat să sune aproape săptămânal, uneori să spună un simplu: “Bună ziua, am sunat să văd ce mai faceţi că nu ne-am mai auzit demult”. Iar Marian, chiar dacă n-a cunoscut-o niciodată pe Laura, îi cere ei sfatul pe care nu îndrăzneşte să-l ceară acasă. Ultima dată, de pildă, îi spunea că îşi imaginează cum ar fi dacă i-ar face rău iubitei băiatului pe care-l plăcea el, ca să-i rămână lui băiatul. “Dar nu te-ai gândit că astfel l-ai răni? Că, aşa cum ţie îţi place de el şi nu vrei să i se întâmple nimic rău, la fel şi lui îi place de ea şi n-ar vrea să păţească ceva?”, i-a răspuns Laura. Ei bine, la asta el nu se gândise. De Paşte a sunat iar, ca de obicei: “M-am certat cu părinţii, scandal mare”. “Şi tu cum ai reacţionat?” “Au fost injurii de ambele părţi”. “Cred că dacă tu ai încerca să fii mai calm, poate că şi ei ar fi la fel”.
Tânăra care trăia în pielea Bellei din Twilight
Șocantă este și povestea unei copile isteţe de 14 ani care trăia în pielea Bellei din filmul “Twilight”. Fata se născuse într-o familie de intelectuali și rămăsese aproape singură: mama plecase de acasă, tata nu o asculta. Retrasă în lumea ei închipuită, fata s-a refugiat în personajul Bella, împrumutându-i viaţa, gesturile, trăirile. Noroc că şi-a dat singură seama că i se întâmplă ceva şi a sunat imediat la Telefonul Copilului. ”Alo, bună ziua, vă rog să mă ajutaţi. Nu mai sunt eu şi nu ştiu ce să fac”. Laura a ascultat-o până la capăt şi aşa a descoperit că fata îşi croia viaţa din scenarii de film puse cap la cap. ”Dacă tatăl ei îi punea o întrebare, ea stătea să se gândească: oare Bella ce i-ar răspunde? Dacă era pusă în faţa unei situaţii, se întreba din nou: oare Bella ce ar face în situaţia mea? Dacă vorbea cu un coleg mai drăguţ se gândea imediat că nu-l vrea în viaţa ei fiindcă nu seamănă cu Edward. Dar într-o zi am să-mi găsesc şi eu Edward-ul meu, îşi spunea”.
Încet, încet, Laura a reuşit să o scoată din lumea ei imaginară, câştigându-i încrederea şi dându-i teme pentru acasă: prima dată a pus-o să-şi scrie pe o foaie toate lucrurile pe care ea le-ar face ca Bella şi să explice de ce le-ar face astfel. (Aici, fata şi-a scris întreaga viaţă). A doua oară, a pus-o să-şi dea jos posterele cu Bella de pe pereţi. Iar următoarea temă a fost cea mai grea – absolut orice i s-ar fi întâmplat, să descopere mai întâi ce crede ea, nu ce ar crede Bella. Şi într-un final, după multă muncă împreună la telefon, au reuşit.
”Nu mai mergi la şcoală, eşti suficient de prost cât să stai acasă şi să ne ajuţi la treabă”
Prin Cătălina Florea, directorul Telefonului Copilului, au trecut nenumărate drame ale micuţilor. Şi într-un fel, fiecare dintre ele o modelează încă. Devine, dintr-o dată, fericită şi mândră de ”fetele” ei din call center atunci când descoperă că vocea şi sfaturile lor au ”reparat” ceva din destinul unui copil trist.
Aşa cum a fost, de pildă, povestea lui Cristi. ”Ne-a sunat să ne spună: nu mai pot. Vreau să mă sinucid, este singura mea soluţie. Era mic, în clasa a cincea, a şasea, iar familia îl teroriza. Mama şi fratele, povestea el, îi spuneau: nu mai mergi la şcoală, eşti suficient de prost cât să stai acasă şi să ne ajuţi la treabă”, ne povesteşte Cătălina. Şi aşa, l-au silit să renunţe la şcoală, deşi el ar fi vrut. Într-o zi l-au bătut până l-au băgat în spital. Acela a fost momentul în care băiatul a sunat la 116111, de la un telefon public. Tocmai fugise de acasă. Când au auzit grozăvia, fetele au intrat în alertă. Ce să facă?
A fost un moment ca-n filme – ele, la Bucureşti, încercând să-l ţină cât mai mult la telefon și să-l convingă că viaţa merită trăită; el, într-un colţ de sat, departe, tot mai trist, tot mai convins că vrea să moară. ”Dar să ştii că nu eşti singur, ne ai pe noi, te ajutăm”, îi spuneau. Degeaba. ”În astfel de momente trebuie să ai foarte multă grijă ce spui. Primul pas e să-l asculţi. Al doilea, să-l aprobi. Al treilea, să empatizezi cu el”, adaugă Cătălina Florea.
Şi aşa, tinerele de la Telefonul Copilului au reuşit ceea ce reuşesc doar specialiştii: să-l convingă pe băiețel că trebuie să trăiască. Iar a doua zi, era de-a dreptul optimist: ”Nu mă mai simt atât de singur. Nu mai vreau să mă sinucid. Vreau doar să merg la şcoală”. Şi a mers, după ce asistenţii sociali l-au smuls din familie şi l-au dus într-un centru. Într-un final, a ajuns din nou acasă. De frică să nu-l piardă, familia se poartă acum normal. Astăzi, Cristi merge la şcoală şi e fericit că, într-un fel, şi-a schimbat singur destinul în ziua aceea când, este sigur acum, la celălalt capăt al firului i-a răspuns un înger păzitor.
Va urma
