Flori, fete, florărese sau băieţi? Florărese. Mai întâi un “comunicat” pentru ţară. Dragi colindători de mall-uri şi buticuri, cutreierători de mari magazine, shopingmani şi shopingiţe, treziţi-vă! Ni se ofilesc grădinarii. Se usucă profiturile florarilor adevăraţi dacă voi o ţineţi tot aşa cu snobisme şi mitocănii fuduliste! Nu mai cumpăraţi flori olandeze supercool, supermoft, superarătoase! Nu mai îmbogăţiţi intermediarii şi bişniţarii, şi aşa avuţi! Pentru că voi preferaţi florile arătoase, florarii români ce cultivă zambile şi frezii prin curţile ponosite, cu eforturi din ce în ce mai mari, mor de foame! Nu mai ridicaţi glasul la auzul unui preţ piperat, pentru că abia acela e unul cu adevărat muncit!
Pe producătorii de flori nu trebuie să-i atingi nici cu o floare! Lor trebuie să le păstrăm o minimă doză de respect, fie şi numai pentru cazna de a ne face zilele de primăvară înflorite. Chiar dacă sună lozincard, comunist, cum ar fi - pentru propăşirea României (şi implicit a florarilor), înainte! Pentru râvna ce o depun ca iubitele şi soţiile noastre să fie mângâiate de suflul parfumat al unui trandafir, pentru toate acestea, trebuie să le fim recunoscători măcar o dată în an. De aceea, odată cu primii zori ai naturii renăscute, cumpăraţi flori! Lăsaţi chinezăriile şi florile de plastic să trândăvească pe tejghele! Cumpăraţi flori româneşti! E suprema formă de recunoştinţă faţă de singurii oameni cu petale pe tarabe şi în suflet. Şi care muncesc întreit faţă de câştigul ce-l încasează în astfel de zile. Apropo, ştiaţi că florăresele sunt singurele femei care nu primesc flori de 1 şi de 8 Martie? Să le dăruim şi lor un buchet! Sau măcar să le cumpărăm unul. Unul pe care l-au muncit cu atâta râvnă doar ca să aibă ce pune pe masă în prag de primăvară.
Eugenia, mama florăreselor
Palmele lor sunt veşnic înnegrite de pământ, înţepate de spini, slăbite de focul sobei aciuate în solar. Foc care face ca florile să crească acum, la vreme de iarnă. Şi primăvara, vara şi toamna, pentru ca zambilele şi freziile să răsară, mâinile lor au strâns toţi spinii pământului. Cele ale Eugeniei Căuş (foto), 74 de ani, sunt pline de escoriaţii. După aproape patru decenii de cultivat flori, a căpătat o alergie severă. Dar totul e compesat de bucuria primăverii, de faptul că în prag de nou anotimp mama florăreselor ieşene, cum i se mai spune Eugeniei, are ce pune pe tarabă. Aşa obosită cum e, florile-i vorbesc, o încurajează. “Noi femeile florărese avem nevoie de sănătate, nu de cadouri. Pentru că toate care am muncit ca producătoare de flori suntem bolnave cu greu ne păstrăm optimismul şi veselia”, spune râzând Eugenia.
O floare şi doi grădinari faliţi. De fapt, mult mai mulţi…
Asemenea Eugeniei, pe toţi florarii îi vedem bucuroşi sau trişti la început de martie. Pe ei nu îi întreabă nimeni de nefericirea dinaintea acestei luni de început de primăvară, de zilele când vând câteva flori pe zi, de perioadele când li se usucă întreaga recoltă, de nopţile nedormite şi friguroase în care fac focul, din două în două ore, pentru ca florile să trăiască. Aceşti producători autohtoni sunt sufocaţi de florile importante din Uniunea Europeană, pe care le preferă în ultimul timp cumpărătorii. Pentru că nu ştim ce înseamnă să obţii o floare graţioasă dintr-un bulb, uneori îi privim cu neîncredere din cauza preţurilor pe care le pun. Şi tocmai aceste lucruri ni le-a explicat cel mai bine Eugenia Căuş, o florăreasă cu 40 de ani vechime în meserie, care se încăpăţânează să nu vândă nici o floare de import, “neromânească”. Am stat de vorbă cu ea în joia dinaintea zilei de 1 Martie. “De la an la an suntem mai necăjiţi. Vânzările sunt din ce în ce mai mici, oamenii mai sărăci. Munca noastră este mai grea în raport cu satisfacţiile. Eu, de exemplu, cu fiica mea, care are grădină, nu credem că o să mai cultivăm flori în scurt timp pentru că profitul ajunge deja mai mic decât costurile de producţie. Şi vindem şi puţin. Oamenii preferă să cumpere flori olandeze, cu aspect frumos şi nu se uită la gingaşele frezii sau frumos-mirositoarele zambile, la care noi muncim atât de mult ca să le dăruim românilor. Şi nici cu sănătatea nu o ducem prea bine”, se destăinuie plină de pesimism Eugenia Căuş.
Toate florile s-au uscat la moartea grădinarului, Eugenia îi vorbeşte florii bolnave ca să se însănătoşească
Să luăm exemplul unei flori atât de dragi (odată) inimii românului, frezia. Povestea freziei începe chiar toamna, devreme, trece peste iarna geroasă şi sfârşeşte în primăvară. Mai întâi se cumpără bulbii, apoi aceştia se răsădesc şi se îngrijesc, ziua şi noaptea, aproape jumătate de an, pentru ca, în final, să ajungă în buchet. “Zambila creşte cam într-o lună şi jumătate, frezia o pui din septembrie şi abia acum înfloreşte. E multă migală, e mult de muncă şi, când tragi linie, chiar te întrebi dacă merită”, spune florăreasa. De-a lungul celor şase luni până când frezia ajunge la maturitate, ea trebuie ocrotită, dirijată cu privire la ritmul de creştere. Florăreasa a făcut şi cursuri de floricultură, ştie exact ce-i trebuie plantei: floarea îţi vorbeşte când trebuie stropită, când trebuie udată. Ea simte şi cere. Sunt atât de sensibile, că simt şi necazurile grădinarului. Atunci când i-a murit soţul, toate florile s-au uscat. Mai mult, atunci când floarea e bolnavă, Eugenia vorbeşte cu ea, s-o ajute. Dar dacă nu-şi revine, o duce la Protecţia plantelor. Acolo, plăntuţa e “consultată” şi, în funcţie de diagnostic, se iau măsuri: “Uneori a fost nevoie să scot florile şi să ard odată cu ele chiar şi bulbii încă neînmuguriţi”. Pentru că sufereau de o afecţiune contagioasă a florilor. Programul unui producător de flori este încărcat. “Ne trezim dimineaţa la 6.00, că este de cules, de udat, de palisat, de plivit. Iar dacă ai crizanteme, acestea trebuie copilite”. Noaptea, un bărbat face focul, o lungă perioadă a făcut acest lucru ginerele Eugeniei, iar ziua, de căldura necesară creşterii se ocupă soarele care răzbeşte prin plasa de nylon a solarului pe care acoperişul solarului o opreşte chiar dacă afară e încă rece fiind încă vreme de iarnă. Dacă e frig şi înnorat, fiica sau chiar venerabila florăreasă fac focul la sobele postate în solarii, ridicând temperatura din seră, care trebuie să fie constantă, de 11 grade. “Acum, cu poluarea, soarele e prea puternic şi le forţează la înflorit, dar ne străduim să compensăm fierbinţeala razelor udând mai mult”, spune ea. Udatul, un alt calvar al florarilor. În special seara, minute întregi toate plantele din curte trebuie mângâiate de apă. Ştie cineva când cumpără o floare cât s-a chinuit grădinarul să o ude?
Doamna Căuş, port-stindardul florarilor ieşeni
Doamna Căuş este florăreasă de 40 de ani. De fapt, a ucenicit într-o familie de florari: a început de tânără, alături de părinţi. Iniţial, s-a ocupat de un strat-două cu crizanteme, garoafe şi gladiole, în timpul liber, pentru că mergea şi la serviciu, era tehnician. “Seminţele erau bune, erau gladiole de-ale noastre Oscar, nu ca acum, din import, crizantema era de-a noastră, bucureşteana albă”. Însă era foarte greu, folia pentru solar costa mult, uneori, viscolul iernii strica tot. Şi erau probleme şi cu preţurile, din cauza mercurialului din piaţă. “Scoteam florile forţat, iar în piaţă îţi puneau un preţ de doi lei. A fost mai bine imediat după ‘90, cam un an-doi, atunci a mers foarte bine afacerea. Apoi au început să se importe flori din Olanda, preţurile la gaz şi apă au tot crescut, dar cele ale florilor au rămas cam aceleaşi”. Ca grădinar cu mare experienţă, Eugenia Căuş a purtat stindardul florarilor încă de pe timpul lui Ceauşescu, clienţi de toate vârstele întreabă şi acum de ea pentru că ştiu că are flori româneşti, iar florarii îi cer din când în când câte-un sfat. Ea are grijă de ei ca de nişte copii.
Meserie grea, astmul, boală profesională
De la ea am mai aflat că majoritatea florarilor se îmbolnăvesc grav de astm sau “capătă” afecţiuni cum ar fi hernia, boli de plămâni, reumatism, de la frig, fum, umezeală sau de la pesticide - alergii. La toate acestea se adaugă şi riscul de a pierde toată recolta accidental sau din cauza vremii neprielnice.Aşa că nu mai cârcotiţi atât când intenţionaţi să cumpăraţi o floare românească. Şi vă rog, nu o mai faceţi de la mall! Duceţi-vă dragilor şi dragelor în piaţă. Acolo a vândut şi vinde românul, ţăranul autentic, temelia dintotdeauna a lumii noastre, stapânul ţinuturilor unde v-aţi născut, v-aţi format şi veţi supravieţui! Chiar şi acestui început de an 2013! Să vă trăiască şi să trăiţi acest nou 1 Martie încă românesc cu flori româneşti!
Citește pe Antena3.ro