x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Exclusiv

Poetul descris de cei care l-au cunoscut. Eminescu bătând mingea pe maidan, silit să repete clasa a doua, apoi hamal (FOTO INEDIT)

1
Autor: Cristinel C. Popa 15 Ian 2014 - 00:04
Poetul descris de cei care l-au cunoscut. Eminescu bătând mingea pe maidan, silit să repete clasa a doua, apoi hamal (FOTO INEDIT) Manuscriptum


În exclusivitate, fragmente din amintirile unora dintre cei care l-au cunoscut şi i-au fost aproape. Un portret inedit, puţin cunoscut, al poetul Mihai Eminescu. Însoţim textul de o fotografie inedită, practic necunoscută, a marelui poet. Teodor V. Stefanelli îl descrie cu măiestrie, de zici că îl vezi pe scriitor în carne şi oase, el fiind cel care oferă detalii numeroase, foarte importante:  “Eminescu cât timp a petrecut la Viena arăta foarte bine şi era deplin sănătos. Prin pieliţa curată a feţei sale străbătea o rumeneală sănătoasă, iar ochii săi negri, nu mari, dar pururea vii, te priveau dulce în faţă şi se închideau pe jumătate când Eminescu râdea. Şi râdea adese, cu o naivitate de copil, ce făcea să râză şi ceilalţi din societatea lui, iar când vorbea, prin râs, glasul său avea un ton deosebit, dulce, molatec, ce ţi se lipea de inimă. Părul său negru îl purta lung, pieptănat fără cărare pe ceafă, şi astfel fruntea sa lată părea şi mai mare de cum era, ceea ce-i da o înfăţişare senină, inteligentă, distinctă. Eine denkersterne (frunte de gânditor) ziceau colegii săi germani”, scrie Stefanelli în “Amintiri despre Eminescu” “El veni într-o dimineaţă pe neaşteptate şi rămase la masă la noi - aveam atunci gospodărie comună cu Maiorescu. Îl văd încă intrând în sufragerie, timid şi stângaci, cu toate că nu era stingherit, neîndemânatic în fiecare mişcare (…). Mai mult scund decât înalt, mai mult voinic decât zvelt, cu cap ceva mai mare pentru statura lui, cu înfăţişarea prea matură pentru cei 26 de ani ai săi (…). Seara luă iarăşi masa cu noi şi după masă ne citi pasagii dintr-o nouă poesie. La citit vocea-i era plăcut monotonă. Cum şedea aplecat peste foile aşa de caligrafic scrise, ale manuscriptului său, Eminescu avea o înfăţişare mai puţin masivă; bărbia foarte pronunţată şi gura largă se atenuau; fruntea ieşea strălucitoare de sub părul negru ca pana corbului (…) Când ridica ochii de pe manuscript, nu privea pe nimeni, ci părea că se uită visător în depărtări…”, Mite Kremnitz, “Amintiri fugare despre Eminescu”.

Eminescu redactor la Timpul şi odaia în care locuia cu chirie
“El sta pe atunci în Podul Mogoşoaiei, deasupra unei tapiţerii, într-o odaie largă, în care avea un pat simplu, trei scaune de lemn, o masă lungă de brad, pătată de cerneală, cărţi multe tixite pe nouă poliţe mari, ca de vreo patru metri, o maşină de cafea pe sobă, un lighean de pământ într-un colţ, în alt colţ un cufăr vechi; pe păreţi, nici o cadră. Poetul era singur, într-un surtuc lung peste cămaşa de noapte. Prietenul cu care venisem îl cunoştea din copilărie, îşi ziceau tu. Am stat aproape o oră…i-am ascultat pe ei descutând asupra telepatiei. Sfiicios mă uitam la Eminescu. Eram aşa de fericit că-l văd. Mi se părea un zeu tânăr, frumos şi blând, cu părul negru ondulat de sub care se dezvelea o frunte mare, palid la faţă, cu ochii duşi, osteniţi de gânduri, mustaţa tunsă, puţin, gura mică şi-n toate ale lui o expresie de-o neştearsă bunătate şi melancolie. Avea un glas profund musical…Mâncam adesea la acelaşi birt, şi multe seri mi le petreceam împreună, “vorbind rău de lume”. El era pe atunci redactor la ziarul Timpul. Conştiincios şi muncitor peste măsură, de multe ori Eminescu ducea singur greutăţile gazetei. Câte nopţi petrecute cu condeiul în mână! Şi a doua zi, palid, nepieptănat, plin de cerneală pe degete, c-un teanc de foi scrise intra în tipografie, unde rânduia material, redacta informaţii, făcea corectură, şi numai sara, când gazeta începea să să vânture la roată, atunci îşi aducea aminte că e trudit şi n-a mâncat nimic în ziua aceea”. Este un fragment din amintirile lui Al. Vlahuţă. “De o veselie exuberantă, aproape copilărească şi foarte vorbăreţ. Avea o ţinută corectă şi foarte îngrijită. Purta un costum gri închis, cu o cravată “la valliere” şi o pălărie moale de pâslă, puţin turtită în faţă…În pragul grădinii a rămas înmărmurit de frumuseţea ei, iar supt tei, cu o vădită admiraţie…”, explică colonelul Ionescu-Dobrogeanu cum l-a cunoscut pe poet.  

La petreceri i se dezlega limba şi cânta
“Cât timp am petrecut în societatea lui Eminescu în Viena, el adesea lua parte la petrecerile sociale ce le aranja societatea academică “România Jună”, al cărei membru era, cum lua parte şi la petrecerile particulare…Se înţelege că aceste petreceri se făceau numai în birturi şi restaurante…Eminescu nu bea mult, dar era în stare să rămână cu cunoscuţii săi până dimineaţă, mai cu seamă dacă avea o cafea neagră bună….Abia dacă se strecurau cei mai mulţi şi rămâneau numai doi-trei, i se deslega şi lui Eminescu limba şi atuncea ne şi cânta…Cântecile populare îl încântau şi pe acestea le cânta el cu mare plăcere”…, completează acelaşi coleg, Teodor Stefanelli. Acelaşi Stefanelli arată că atunci când ajungea la versul - “şi-nchinaţi câte-un pahar lui biet Barbu Lăutar”, Eminescu, cu ochii înlăcrimaţi, ridica paharul, ciocnea cu prietenii, îl golea dintr-o dată, “stând apoi lung timp dus pe gânduri”. Marele poet era îndrăgit de toată lumea, fiind chiar disputat, în special de cei din lumea literară a vremii. Erau chiar două grupuri care îl vânau, fiecare dorind să vină alături de ei să petreacă. Era “ceata” de la revista “Fântâna Blanduziei”, unde colabora şi el, şi cei de la “România liberă”.    

Eminescu nu aplauda niciodată la teatru; când crea îl deranja noaptea pe Slavici
Poetul la teatru: “Era foarte atent la cele ce se petreceau pe scenă. El sta nemişcat…se supăra grozav dacă careva din colegi îl stingherea prin întrebări sau observări. Îl supăra mult şi aplauzul zgomotos din teatru, pentru că în aceste aplauze se pierdeau multe fraze şi melodii ale artiştilor. Pe Eminescu nu l-am văzut aplaudând niciodată, dar acţiunea din piesă se oglindea în faţa sa şi ochii săi scânteietori. Dacă ieşeam între acte pe coridoarele teatrului, atuncea Eminescu fredona melodiile auzite pe scenă sau repeta fraze din piesa reprezentată”, aminteşte Stefanelli. “Uneori era atât de adâncit în lucru, că scria până foarte târziu noaptea şi atuncea nici nu mergea seara la cină, ci trimitea pe cineva să-i cumpere pîne, brînză, o sticlă de bere şi lucra mai departe”. (Stefanelli). Atunci când a locuit o perioadă cu Slavici devenea uneori noaptea atât de exuberant încât îl exaspera deranjându-l pe colegul său de imobil. “Obiceiul lui era că citea cu glas tare ceea ce îi plăcea, mai ales poeziile, şi făcea multă gălăgie când scria, se plimba, declama, bătea cu pumnul în masă, era oarecum în harţă cu lumea, la care se adresa. Îi băteam în perete; el stingea lumânarea şi se liniştea, dar era de rea credinţă şi nu se culca. Peste câtva timp, când credea c-am adormit, aprindea din nou lampa şi iar începea să hodorogească. Mă sculam atunci, mă duceam la dânsul şi-l rugam să mă lase să dorm…Aceasta-l răpunea, dar relaţiile dintre noi erau din ce în ce mai încordate…eu eram din ce în ce mai stăruitor, iar el se făcea tot mai îndărătnic şi zicea în cele din urmă că abuzez de afecţiunile lui şi-l terorizez” (Ioan Slavici, “Amintiri”).  

Tânăr şi sărac
“Pe când stam la masă, intră în odaia noastră un tânăr negricios şi se recomandă Eminescu, student la Cernăuţi. Ocupând un loc la masa noastră, îndată începe a-şi povesti necazurile, cu suferinţa şi lipsa de mijloace…condus de dorul de a vedea Blajul a bătut drum lung…de unde a răsărit soarele românismului…Fumaţi, domnule Eminescu? Aş fuma, dar nu dispun de parale. I-am scos un florin pentru care mi-a mulţumit de mai multe ori...” (E. Dăianu - “Eminescu şi Blajul”). Mai târziu, Dăianu avea să-l întâlnească pe Dăianu la Bucureşti. Poetul i-a  mărturisit că la Blaj i-au plăcut tare mult poveştile spuse de măgărariul de la seminar. “Spunea poveşti minunate”. Măgărăriul era cel care aducea apă de departe pentru seminar cu un căruţ tras de un măgar.

La Cernăuţi a refuzat să repete un an; Eminescu, cititorul rapid văzut de Slavici

“La Pumnul, cât şi la Sbierea era Eminescu unul din cei mai buni elevi, pentru că el cunoştea gramatica şi literatura română mai bine decât noi toţi, iar în ce priveşte istoria, nici nu ne puteam asemăna cu dânsul…Eminescu căpătase scriptele de la Pumnul şi-şi prescrisese astfel gramatica. Colegii lui împrumutau de la el adesea manuscriptul său fără greutate însă cu condiţia să nu-i îndoaie colţurile filelor”(Teodor Stefanelli).  “Ca elev a cercetat numai două clase ale liceului din Cernăuţi şi silit fiind să repeteze clasa a doua, a părăsit-o în semestrul al doilea pentru totdeauna şi de atunci n-a mai intrat în liceu…Tot la Cernăuţi, înaintea locuinţei mele se întindea aşa-numita toloacă a oraşului, unde studenţii jucau mingea în orele libere. Şi Eminescu era adese printre noi şi juca cu noi mingea…altă dată noi amândoi ne-am dus drept pe toloacă unde cu alţi colegi am jucat mingea până pe înserate…”
Mai târziu, Slavici în schimb era impresionat de capacităţile lui intelectuale. “Citea înainte de toate mult şi cu o repezeciune uimitoare, nu vorbă cu vorbă, ci cuprinzând cu privirea fraze întregi. Era deci în curent şi cu publicaţiunile nouă, şi cu cărţile vechi ce se găseau pe la anticari…Îndată ce primea banii de acasă, îşi cumpăra cărţi şi timp de câteva zile nu-l mai vedea nimeni….Cititor pasionat…de multe ori a trebuit să-şi dea paraua de la gură pentr-un manuscris vechi ori o carte rară descoperită pe vrafurile mucezite ale vreunui buchinist…” (I. Slavici).        

Nu ştiau prietenii când vorbea serios şi când nu, pentru că tot timpul era cu zâmbetul pe buze
Tot Slavici povesteşte cât era de strâmtorat. Chemat să vie la Bucureşti el răspunde: “Dar n-am cu ce veni. Asta m-a făcut să-mi ţin gura până acuma - 100 de franci am pe lună; din ce dracu să plec? Am şi bagaje: cărţi, manuscripte, ciobote vechi, lăzi cu şoareci şi molii, populate la-ncheieturi cu deosebite naţionalităţi de ploşniţe. Cu ce să transport aceste soiuri de avere mobilă?”. La Bucureşti apoi, întâlnindu-se cu vechii prieteni le spuse acestora despre situaţia sa: “Mizerie,băieţi, vecinică mizerie, am ajuns jurnalist, adică calic…iată- şi făcând un gest cu mâna, ne arată zâmbind talgerul cu fructe de pe masă. Nu ştiam de o zice aceasta serios sau în glumă, pentru că zâmbetul nu-i lipsea nici când de pe buze…Acest obicei îl avea totdeauna, şi noi care îl cunoşteam atât de bine, izbucnirăm într-un hohot de râs….Eminescu nu se schimbase mult, numai hainele erau cam neglijate, părul tot lung îl purta…Zilele cât le-am petrecut la Bucureşti Eminescu a fost nedespărţit de noi. El a fost călăuzul nostru în toate părţile, mânca, bea şi petrecea cu noi şi era bine dispus. Punga noastră era şi a lui; el comanda şi noi plăteam…lepădând toată grija cea lumească, trăiam în amintirile vesele ale vieţii de student şi ne aminteam toate poznele ce le făcusem odată, nevoia în care trăisem, cum adeseori serile nu aveam ce mânca şi cum ne-a plătit Eminescu într-o seară masa, vânzând, fără ştirea mea, o pereche de pantaloni ai mei…”(Stefanelli).   

Cu Ion Creangă stătea la cârciumă până dimineaţă
Alături de prietenul său, autorul “Amintirilor din copilărie”: “Plecau amândoi şi se înfundau pe la vreun crâşmar de prin Tătăraşi, Păcurari sau Nicolina, adică prin părţile exterioare ale oraşului. Acolo nu se puneau pe băut, cum se pretindea sau cum se crede…ei se puneau să trăiască o viaţă care le plăcea lor, viaţă simplă şi primitivă. Era o plăcere pentru ei ca să se aşeze într-o odaie din fundul unei crâşme, pe lăviţi de lemn, cu braţele rezemate de o masă murdară, serviţi de un băieţel naiv…Drept masă sau dejun cereau să le frigă o bucată de pastramă, mai mâncau cârnaţi cu usturoi - şi vai de lume cum erau preparaţi - ordonau să li se aducă o cană de vin, şi după ce mâncau pastrămi, apoi înaintea unui pahar de vin, stăteau toată noaptea dacă crâşmarul le da voie. Când crâşmarul voia să închidă, ei plecau în altă parte a oraşului, unde ştiau că localul stă deschis până în ziuă, şi vorbeau, şi vorbeau, dar şi beau, ce vorbeau, nu ştiu, că nu primeau un al treilea în intimitatea lor…Câteodată noi îi îndemnam să meargă pe la crâşmele noastre boiereşti; mai totdeauna refuzau…Preferau la kir Costache, în Nicolina. Creangă spunea - Cer să-mi aducă pe un hârb de strachină vreo trei cărbuni şi-mi pun eu singur pastrama pe dânşii de se frige….Vinu-i cam turbure şi cam acrişor, dar bun…”(Gh. Panu - “Amintiri de la Junimea”)

Hamal în port, însă nu căra grâu
În volumul “Eminescu intim”, apărut în 1904, D. Teleor povesteşte cum l-au găsit pe poetul care, tânăr şi sărac, lucra la un moment dat ca hamal în port. De aici el a fost “recrutat” ca sufleur, tocmai datorită cunoştinţelor sale ce se vedeau de la o poştă. Transcriem aici dialogul edificator din carte: “Dumneata zici c-ai fost intim cu marele nostru poet Eminescu? Da, domnule! Eu îl cunosc mai de mult, continuă dl. oficiant Găvănescu, cu care vorbeam. De când? De prin 1866-1867. Era de vreo optsprezece ani. Şi cu ce prilej l-ai cunoscut? Ei, să vezi. Eu aveam dragoste mare de teatru înainte de a intra telegraf şi mă ţineam după Iorgu Caragiale. Odată am plecat cu trupa acestuia ca să dăm reprezentaţii la Giurgiu. Aici, n-aveam sufleor. Ce te faci? Am plecat cu directorul, cu Iorgu Caragiale, prin port să vedem n-am găsi vreun tânăr cu ştiinţă de carte. Şi în port, printre hamali, am găsit pe unul care ştia să citească. Hamal? Hamal, însă nu căra grâu. Dar ce făcea? Sta cu răzătoarea de fier în mână şi  rădea baniţele pline  - după cum se obişnuieşte la încărcarea de produse. Ca să fie toate egale? Neapărat. Şi? Şi m-am uitat la el. Îţi era mai mare mila. În picioare avea numai nişte pantaloni de dril albaştri, iar pe corp un sacou scurt de materie ordinară. Nici cămaşă, nici ciorapi, nimic. Ce spui? Ca şi ceilalţi hamali de altminteri. Mizerie mare. Ce puteau să facă? Cu şaizeci de bani pe zi, cât li se plăteau în port pe vremurile acelea? Aşa e. Acest hamal, care ştia carte, nu era altul decât Eminescu. Acela care avea mai târziu să ne uimească prin geniul lui? Acela. Iorgu Caragiale l-a tocmit sufleur. Era băiat foarte deştept Eminescu, poate mai deştept decât trebuia. După ce am terminat seria de reprezentanţii în Giurgiu am plecat la Bucureşti unde Eminescu a fost angajat sufleor la Teatrul Naţional şi a început a scrie poezii”. Fotografia ataşată textului şi care, după mulţi specialişti în domeniu îl reprezintă pe Eminescu, este o imagine ce a stârnit controverse în anii ’70, atunci când a fost descoperită, fiind iniţiată atunci o anchetă vastă, ce a inclus chiar şi măsurări antropologice făcute pe fotografiile cunoscute etc. Dar pentru acest subiect vom reveni cu o altă ocazie.

Citeşte mai multe despre:   mihai eminescu

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Yolanda Crețescu: „Pandemia SARS-CoV-2 a atras după sine și o pandemie emoțională”

Yolanda Crețescu: „Pandemia SARS-CoV-2 a atras după sine și o pandemie emoțională”
A trecut un an de când virusul necunoscut descoperit în Wuhan alerta specialiștii din lumea întreagă și 10 luni de când izolarea și restricțiile pandemiei de COVID ne-au dat tuturor viețile peste cap. ...

Frenezia cheltuielilor a pornit din wc-uri și a ajuns până la restaurare de palat. Pe ce au spart banii primii 3 oameni din stat, în anul 1 al molimei

Frenezia cheltuielilor a pornit din wc-uri și a ajuns până la restaurare de palat. Pe ce au spart banii primii 3 oameni din stat, în anul 1 al molimei
Galerie Foto Primele trei instituții ca importanță din statul român s-au dat, la propriu, în stambă, anul trecut, în plină pandemie, cu achizițiile publice făcute. Administrația Prezidențială, Senatul și Camera...

VIDEO Alcool, vaccin, sex. Orașul Fierbinți, aruncat în lupta cu virusul și frica

VIDEO Alcool, vaccin, sex. Orașul Fierbinți, aruncat în lupta cu virusul și frica
Galerie Foto Vaccinarea anti-Covid în mijlocul Bărăganului e o poveste cu intrigă şi suspans. De la Balamuci-Sitaru până la Dridu-Moldoveni, accentul se pune grav pe partea inghinală a istorisirii: bătrânii merg la...

Termoficarea Bucureștiului pierde echivalentul a 7 lacuri Herăstrău. Lacuri de apă caldă!

Termoficarea Bucureștiului pierde echivalentul a 7 lacuri Herăstrău. Lacuri de apă caldă!
Galerie Foto O conductă magistrală nereparată de la începutul secolului s-a spart weekendul trecut, lăsând în frig 400 de blocuri. Prin proporții, a fost o avarie istorică, însă dezastrul în care se află sistemul de...

Atenție! Vom arunca gaz lacrimogen care conține (...) și cauzează efecte precum (...)

Atenție! Vom arunca gaz lacrimogen care conține (...) și cauzează efecte precum (...)
Galerie Foto Comisia pentru Sănătate Publică a Senatului trebuie să avizeze un proiect de lege inițiat, la sfârșitul anului trecut, de mai mulți deputați liberali, care să oblige forțele de jandarmi ca, la somația...

“Sugativa” contractelor din nordul Moldovei, trimisă în judecată pentru falsuri legate de fondurile europene

“Sugativa” contractelor din nordul Moldovei, trimisă în judecată pentru falsuri legate de fondurile europene
Galerie Foto Una dintre firmele abonate, pe vremea guvernării PDL, la contractele cu statul, în special cu instituțiile din subordinea vechiului Minister al Dezvoltării Regionale și Turismului, din mandatul Elenei Udrea...

Dezvăluiri din epicentrul puterii comuniste românești  

Dezvăluiri din epicentrul puterii comuniste românești  
Galerie Foto Dumitru Popescu, supranumit "Dumnezeu", considerat într-o vreme cel mai apropiat colaborator al dictatorului, dezvăluie din interior o lume în care cetăţeanul de rând nu putea ajunge: universul liderilor...

Procurorul general, „complice” cu Tăriceanu. Semnătura Gabrielei Scutea - pe documentul care ar fi generat mita de 800.000 de dolari

Procurorul general, „complice” cu Tăriceanu. Semnătura Gabrielei Scutea - pe documentul care ar fi generat mita de 800.000 de dolari
Galerie Foto După un an și jumătate de la respingerea de către Senatul României a punerii sub acuzare a fostului premier liberal Călin Popescu Tăriceanu în dosarul “Microsoft”, procurorii DNA revin cu o nouă...

„Neuronii nu pot trăi fără a fi irigaţi de sânge decât 3-4 minute”

„Neuronii nu pot trăi fără a fi irigaţi de sânge decât 3-4 minute”
Galerie Foto Chirurgia pe vasele de sânge este de o importanţă deosebită, pentru că ea salvează picioare de la amputare, domoleşte varicele, restabileşte circulaţia sângelui spre creier. Ne povestește despre aceste...

PNL își bate joc: omul lui „Tablă”, făcut șef la Mediu

PNL își bate joc: omul lui „Tablă”, făcut șef la Mediu
Galerie Foto Omul de casă al ministrului „Tablă” a administrat, până în luna mai a anului 2020, una dintre companiile lui Costel Alexe, înființate pe domeniul de la Sculeni, județul Iași, unde, în cursul lunii aprilie...

De azi, ești suspect că speli bani și că finanțezi teroriști. Băncile toarnă tot

De azi, ești suspect că speli bani și că finanțezi teroriști. Băncile toarnă tot
Galerie Foto O simplă știre, apărută, la finalul săptămânii trecute, arată că intră, de astăzi, în vigoare prevederile unei ordonanțe de urgență prin care toate unitățile bancare sau de credit sunt obligate să...
Serviciul de email marketing furnizat de