Primul eurocioban

Â
Toată viaţa a trăit printre mioare. Cu mirosul lor imprimat in piele şi in hainele ponosite de la atătea drumuri pe cărările impădurite ale munţilor… Ba argat pe la moş Neagră, ba angajat al CAP-ului, tănjind de pe vremea cănd bunicul său il mai punea să mulgă vreo oaie din cele vreo 500, căte avea, să termine cu slugărnicia pe la oricine şi să-şi inchege propria gospodărie. Tinereţea şi-a petrecut-o cu măna prin cărnuri, la măcelărie. Dar i s-a urăt repede de furtişagurile care se tot făceau, şi de-ndată ce şi-a zis: "Tre’ să mă apuc de treaba mea", apăi nea Costea nici că a mai dat inapoi.

 Tras In jug. Implinise 35 de ani, familia trebuia intreţinută cum se cuvine şi, neavănd incotro, s-a imprumutat la bancă atăt căt să cumpere 300 de oi cu preţul de 150 de lei bucata. Anii au trecut, omul s-a recăsătorit, patru dintre copii sunt acum la casele lor, insă alţi patru incă mai şed la masa sa, muncind cot la cot cu el. Una dintre fete, de 24 de ani, ţine magazinul de la Săcele, mai ca un negustor, cealaltă, mai mică, pe cel din Teliu, iar gemenii, de numai 9 ani, mai că ar fugi de la şcoală de dragul oilor şi al vacilor pe care le mulg de cănd aveau 5 ani. "Trezirea e la 5 dimineaţa şi de atunci nu ne stau picioarele", povesteşte soţia lui nea Costea, Leana, o femeie tănără, robustă, chitită pe treabă. Doar ea ştie cum de reuşeşte să ţină cu măncare mai mult de zece oameni care muncesc cu ziua pentru ferma de animale, ba şi familia, apoi să fugă cu maşina peste tot pentru a aproviziona cele două magazine cu alimente.

Â

MinunĂŢia din Teliu. De ceva vreme, printre săteni, nea Costea a căpătat alt nume. Cu rang inalt. Cele 850 de oi pe care le are la munte, vacile cu lapte, 30 la număr, porcii şi caii din bătătură l-au făcut să treacă de la "baciul Sabin" la "domn’ patron". "Om tare bun ii", spune nea Gheorghe, bărbatul care păzeşte vacile "boierului", şi inghite cu poftă bucata de slană vărătă in paporniţă de tanti Leana. Baciul Sabin are 14 angajaţi şi, de cănd cu Uniunea Europeană, s-a găndit că cel mai bine pentru breasla sa ar fi să infiinţeze o asociaţie, doar-doar in felul acesta vor putea să-şi comercializeze produsele peste hotare. Pănă acum insă, nici un contract nu s-a intrezărit in ograda asociaţiei. A ajuns să fie şeful celor şapte ciobani, căt cuprinde sub pălăria sa asociaţia "Poiana Florilor" din Teliu. Dar nu asta e marea măndrie a bărbatului vănjos, cu ochii albaştri şi sprinten asemenea unui tinerel aflat la inceput de drum, deşi vărsta lui sare de 60. "In săptămăna mare a Paştelui am primit de la Direcţie toate avizele sanitar-veterinare conforme cu normele UE", spune nea Costea şi ciocneşte un păhărel cu palincă. După care, ca o zvărlugă sare de pe scaun şi dă să ne arate stăna sa, cum alta nu-i, impodobită mai ceva ca o casă de locuit. Pereţii incăperii au devenit strălucitori de cănd cu faianţa curată şi lucioasă ce-i acoperă şi, ca totul să fie ca la carte, pămăntul a fost pavat cu strat frumos de mozaic, "că se spală mai bine". "Nu ştiam ce ne aşteaptă cu intrarea asta in UE, aşa că am zis să ne apucăm de treabă acu’ căt mai putem. Am investit peste 1 miliard de lei, dar ne-om scoate noi banii", speră nea Costea, şi ne arată investiţiile făcute: intr-un colţ, două mulgători de toată frumuseţea, nou-nouţe, aduse tocmai din Germania, aşteaptă să fie puse in funcţiune in grajdul ce trebuie construit acuş, in vară, şi pentru care omul ar trebui să scoată din buzunar alte 500 de milioane de lei. Lăngă ele tronează căntarul de mare tonaj. Trecem in camera cealaltă, unde baciul a fixat boilerul şi maşina din inox de tocat caşul, aşa cum impune Europa. Insă lucrul cu care se făleşte, căci "nici un oier nu mai are aşa ceva", este camera frigorifică care-i mănăncă, ce-i drept, vreo 7,8 milioane de lei lunar curent electric. Datorită ei şi a punctului de tăiere a mieilor, amenajat ca-n străinătate, a căpătat autorizaţiile de funcţionare. Dar şi faima printre săteni şi felicitările "domnilor de la Direcţie, de la Prefectură, ale doctorului veterinar, care a stat aici o săptămănă cănd am tăiat mieii". Pentru toate aceastea insă, de aproape doi ani, familia Costea plăteşte pe lună 55 de milioane, rata la bancă, "de mi-au ieşit peri albi", suspină soţia baciului Costea. "Mai avem de cumpărat un aparat de asomat mieii. Anul acesta aparatul a fost imprumutat şi tare bine am făcut, că mieii nici nu au ştiut că au murit", crede baciul, mulţumit că nu a mai trebuit să stea cu ei agăţaţi prin copaci la zvăntat şi cu săngele tărăş, ca in anii trecuţi. Işi freacă măinile boţite şi priveşte in zare. Căt vezi cu ochii numai păşuni. 168 de ha, proprietate personală, dintre care doar opt moştenire, iar celelalte luate tot cu imprumuturi la bancă, girate cu casa in care locuieşte.

Â

"In stĂnĂ are voie doar Şefu’!". Vreme prea multă de stat la vorbă nu e. Oile trebuie mulse, iar una din stăni trebuie strămutată. Aşa că cei doi soţi işi impart treburile parcă din priviri. Femeia se urcă in maşină şi porneşte către ciobani să ia zerul pentru porcii de acasă. Este ora 12:00 şi soarele face ca broboanele de sudoare de pe fruntea oierilor să curgă şiroaie. Cocoţaţi pe spinarea dealurilor, cei şapte bărbaţi cu pantalonii murdari de lapte şi faţa innegrită de soare, de luni in şir departe de familie, işi suflecă mănecile, se aşază pe scăunele unul lăngă altul şi iau in primire mioarele. "Urcăm şi coborăm cu ele din munte de trei ori pe zi, ca să le mulgem la stănă. La inceput aveam degetul ăsta mare plin de puroi. Aşa de greu imi era de la atăta muls. Acuma s-a făcut un guguloi, mai tare ca şi călcăiul. Nu mai simt ’nica", zămbeşte tinerelul cu pistrui pe faţă şi-şi azvărle pălăria verde, de pădurar, de pe cap. De jur-imprejurul stănii modernizate, cei şapte argaţi şi-au ridicat din lemn căte o cămăruţă ingustă, căt să stai intins pe-o parte, proţopită pe patru picioare. Noaptea se invelesc cu cojoc de oaie, dar s-au obişnuit să doarmă iepureşte, cu toate că oile sunt păzite de 15 căini ciobăneşti. "Diii, oaie", strigă stălcit, căt il ţine gura, un ucenic. Oile, prinse de coadă pentru muls, behăie in cor, după care, de-ndată ce se văd eliberate din strănsura aprigă a bărbaţilor, se infig in drobul de sare cocoţat pe un stălp. Mirosul puternic de lapte străns in vasele de cupru se răspăndeşte in aer. Toropeala de afară indeamnă oierii să se ridice, să-şi pună traista la spinare şi toiagul in mănă şi să pornească cu mioarele in locuri umbroase, cu iarbă grasă. In urmă rămăne şeful lor, socrul lui nea Costea, singurul care se luptă cu laptele străns pentru a face caşul. Singurul de altfel care are voie să intre in stăna de pe deal, aranjată cu gresie şi faianţă, aşa cum cer mai-marii Europei.

Â

Nemulţumiri

Muncă multă pe bani puţini. "Cănd am intrat io ca oier, dacă dădeai lăna, iţi luai o maşină mică!", spune baciul Costea, necăjit că acum lăna nu mai are nici o valoare, iar mieii lor sunt cumpăraţi pe nimic. "Tundem oaia cu 10.000-15.000 de lei si dăm lăna pe 20.000 de lei kilul. Pentru că nu avem unde da mieii, ii ducem la un punct de colectare care ne oferă 45.000 de lei pe kil in viu, iar ei il dau apoi cu 80.000-90.000", işi spune oful bărbatul. Caşul dulce il vinde cu 100.000 de lei kilogramul, urda, cu 80.000, iar telemeaua, cu 90.000 de lei. Baciul Costea ar spune el multe, ba despre cele 10-11 vagoane de făn pe care trebuie să le străngă pentru a da la animale, ba despre nopţile nedomite in care stă alături de socrul său şi face brănzeturile, pentru că ziua nu are timp, ba despre accidentul de acum patru ani, din care a crezut că nu va mai scăpa. Le uită pe toate repede cănd işi vede familia alături, căci, zice el, "atăta vreme căt avem urdă, ceapă şi mămăligă să punem pe masă, nu o să murim nici de foame, nici de muncă".

Â

Glasul Europei

 "Conform Ordinului 301/2006, pentru a primi autorizaţie permanentă de prelucrare a laptelui şi de păstrare a brănzei, este nevoie ca incăperile in care se aduce laptele să fie dotate cu gresie şi cu faianţă, cu boiler electric, precum şi cu rafturi unde se scurge brănza", explică regulile medicul veterinar Csaba Levente Bencze din Prejmer. O altă cerinţă constă in existenţa aparatelor de muls pentru vaci, a camerei frigorifice şi a vaselor de inox. Deşi baciul Costea are şi vase de inox, la prepararea caşului foloseşte tot ciubărul din lemn, pentru că, zice el, "caşul nu se face dacă laptele nu are o anumită temperatură, păstrată numai de lemn".

Â