BULGARIA ● Mare sau munte, investiţiile se ţin lanţ, iar turiştii profită
După ritmurile de dezvoltare din ultimii 10 ani, turismul a devenit ramura numărul unu a economiei bulgare.
BULGARIA ● Mare sau munte, investiţiile se ţin lanţ, iar turiştii profită
După ritmurile de dezvoltare din ultimii 10 ani, turismul a devenit ramura numărul unu a economiei bulgare.
Dacă mergi la mare, că-i Balcic, că-i Nessebar, că-s Nisipurile de Aur, peste tot ba se construieşte, ba se renovează, ba se retuşează. Nimic nu e lăsat la voia întîmplării. La Sunny Beach însă investiţiile au căpătat proporţii uluitoare. Ho-teluri, mii de camere, cartiere rezidenţiale moderne şi viu colorate, aglomeraţie ameţitoare. Cei care au vizitat în 1997 litoralul Mării Negre sau staţiunile montane Boroveţ şi Pamporovo nu vor recunoaşte aceste locuri. Sate adormite cu cîteva sute de locuitori, precum Şabla sau Varvara au devenit oraşe de vacanţă cu zeci de mii de paturi. Cea mai mare staţiune maritimă din anii ’80 – Slancev briag –, situată la 35 de kilometri nord de Burgas, are acum 250.000 de paturi, la care se vor adăuga peste un an alte 50.000 (asta, ca să luăm în calcul o "unitate de măsură" din domeniul turistic).
INVESTIŢII STRĂINE. Sute de companii, printre care giganţi precum TUI şi Neckerman au investit în dezvoltarea turismului. Nu este un secret că aici au fost spălate cîteva miliarde ale economiei subterane – foarte dezvoltată şi bine organizată. În acest an, veniturile din turism vor putea atinge 2,5 miliarde de euro – cu 10% mai mari, în comparaţie cu 2007. Litoralului îi vor reveni 68% din venituri.
După ce în anii ’90 rolul statului s-a limitat la privatizarea rapidă şi la reducerea drastică a presiunii fiscale, în ultimii 6-7 ani se face tot mai simţită prezenţa lui (dar şi a fondurilor europene) în dezvoltarea infrastructurii.
INFRASTRUCTURA. În 1980 n-au existat decît 112 kilometri de autostrăzi. Acum sînt 500. Constructorii lucrează intens la ultimul tronson al Autostrăzii Sofia-Burgas. Pînă în 2012, inelul Sofia-Varna-Burgas-Plovdiv-Sofia va fi gata în linii mari, ca şi autostrăzile pînă la graniţele cu Turcia, Grecia şi Serbia. Concesionarea către compania daneză "Copenhagen airport" a aeroporturilor din Varna şi Burgas a asigurat cîteva zeci de milioane de euro necesare pentru transformarea lor în porţile de lux ale litoralului.
Dar principalul element de atracţie pentru turiştii europeni îl constituie, împreună cu condiţiile naturale, preţurile mici. Diferenţa faţă de România se apropie de 100 de procente.
MICI NEAJUNSURI. În comparaţie cu Turcia, Grecia sau Croaţia – ţări cu tradiţii îndelungate în turism, calitatea serviciilor mai lasă de dorit. Curăţeania plajelor nu este chiar europeană, poliţiştii de la circulaţie cer bani, există un deficit cronic de personal calificat. În unele staţiuni, lucrările de construcţie continuă şi în sezonul estival, în ciuda interdicţiilor.
IEFTIN. Transformarea unor zone ale litoralului în adevărate jungle de beton a început să creeze probleme investitorilor. După cum a anunţat preşedintele Camerei de Comerţ, la începutul anului au aşteptat cumpărători un număr record de apartamente de vacanţă – 200.000. Jumătate dintre englezii şi irlandezii care reprezintă 90% dintre investitorii mici încearcă să se retragă. În locul lor vin ruşii şi românii. Preţul unui metru pătrat în zone mai îndepărtate de plajă a scăzut pînă la 500 de euro. În zonele atractive însă creşterile continuă, preţurile apropiindu-se de 2.000 de euro. Experţii calculează că pentru ocuparea tuturor celor 600.000 de paturi pe litoral pe toată durata sezonului este nevoie de 20 de milioane de turişti, cu un sejur mediu de 10 zile. În ultimii ani însă numărul lor oscilează între 5 şi 6 milioane. În aceste condiţii, preţurile serviciilor turistice pe litoralul bulgăresc se vor menţine atractive. În 2006, un studiu al companiei Thomas Cook Cost of Holiday Living Index afirma că Bulgaria este cea mai ieftină destinaţie turistică a Europei. Şi cam aşa a rămas, deşi pe alocuri preţurile au mai săltat, aşa cum au săltat peste tot.
Citește pe Antena3.ro