Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un kilogram de carne costa intre 40 de bani si un leu jumate, o butelie de sampanie – 3,5 lei. Salariul femeii de serviciu era de 50-60 de lei pe luna si al unui invatator incepator de 80 de lei, in vreme ce pentru o fapta de curaj, un soldat, un pompier sau un jandarm era premiat cu 50 de bani!
Era viata ieftina sau scumpa, pe la 1912? Puteau trai romanii indestulat? Le ajungea venitul unei luni (ca-l numim salariu, renta sau altcumva) ca sa-si acopere cheltuielile?
Raspunsul ar fi ca si Romania de-acum un secol avea bogatii si saracii ei. Totusi, o analiza pe care-o faceau politicienii vremii, care clamau intocmirea unei “legi a ieftinirii traiului', arata ca lucrurile nu stateau tocmai bine, in comparatie cu vremurile de cu treizeci de ani inainte. Cei mai multi aveau aceleasi salarii ca si in 1882, insa preturile sarisera de mult sus, foarte sus.
Sa fac o exemplificare. In 1882, salariul unui institutor cu vechime, in Bucuresti, era de 200-240 de lei pe luna. Iar chiria pentru un mic palat in Capitala te ajungea la 600-1000 de lei pe an. Adica... daca-si punea mintea, cu salariul pe trei luni, un institutor ar fi putut inchiria un palat. Ma rog, mai mult costau servitorii, utilitatile... chestii pe care nu si le-ar fi permis. Dar v-am spus asta ca sa intelegeti ce valoare avea leul, imediat dupa ce Regele Carol si-a pus pe crestet Coroana de Fier, cea turnata din metalul unui tun otoman, capturat in Razboiul de Independenta.
In 1912, cu 600 de lei/an abia de puteai inchiria doua camarute intr-o casa din mahala, iar palatul te ajungea de la 6000 de lei in sus. Salariul, in schimb, nu crescuse nici macar cu o letcaie. Asta inseamna ca, in 30 de ani, la orase, patura de mijloc – care face, pana la urma, puterea unei tari – a saracit semnificativ. E si motivul pentru care, la inceput de an, in Parlament, au avut loc ample dezbateri pentru “croirea' unor legi care sa mareasca salariile mai multor categorii de angajati ai statului, de la cei din invatamant la cei de la Caile Ferate, de la jandarmi si ofiteri de cariera la lucratorii de la posta.
Leul si valutele straine
Care era puterea leului romanesc? Iata cateva rate de schimb: puteai sa vinzi un napoleon de aur cu 20,22 lei si sa-l cumperi cu 20,30 lei; coroana austriaca valora 1,05 lei daca o vindeai si plateai pe ea numai cu jumatate de ban mai mult, cand o cumparai; rubla de hartie o cumparai cu 2,69 lei si o vindeai cu 2,68 lei. Acestea erau principalele valute ale vremii. Iar atunci cand plecai intr-o clatorie, leul il schimbai la fel de bine, in oricare oras din Europa ajungeai, diferentele intre ratele de schimb din Bucuresti si de la Viena, de exemplu, fiind nesemnificative.
De-ale gurii... si nu numai
Cea mai bine monitorizata piata alimentara, in Romania de acum un secol, era cea a pescariilor. Poate si pentru ca, la Braila, se aflau Pescariile Statului, al caror director era doctorul Antipa. Urcarea pretului, la peste – care era unul dintre alimentele consumate si de catre bogati si de catre saraci - era de natura sa provoace daca nu iesiri in strada, macar dezbateri de presa. Piata pescariilor avea rubrica in paginile ziarelor, preturile de pornire fiind facute publice. Astfel, intr-una dintre zilele anului 1912 se anunta ca, la Braila, la Pescariile Statului, s-au vandut: “9.000 kg peste proaspat, cu preturile dupa cum urmeaza, pe suta de kg: crap 140-117, ciortocrap 99-95, ciortan 80-66, ciortanica 60, lin 109, stiuca 197-44, babusca 46-28, somotei 90, biban 50-30'. Si-acum, sa-nchidem ochii si sa inghitim in sec: icrele proaspete si dulci, de morun si de nisetru, albe, cenusii ori tescuite, te-ajungeau in bacaniile de lux la 40-50 de lei kilogramul.
In anul 1912, au avut loc cateva miscari sindicale sau de breasla – chiar daca nu de amploare -, provocate de cresterea pretului la paine si la carne. Se cerea, de exemplu, cresterea pretului painii de la 15-20 de bani la 30 de bani... Carnea costa, in functie de sortiment si de calitate, intre 40 de bani si 1,50 lei kilogramul. Grevele brutarilor, macelarilor, matarilor etc. cereau scumpirea acestor produse de baza, ca sa creasca si salariilor lucratorilor (asa cum, peste iarna, birjarii cerusera si ei cresterea tarifelor la birjele de piata). Cresterea acestor preturi marea salariile unor categorii de meseriasi, dar in acelasi timp scumpea viata tuturor.
Sa mai ramanem insa o farama de timp in universul olfactiv-gustativ al Capitalei de acum o suta de ani si sa intram in restaurante, cofetarii si magazine cu delicatese. La Restaurantul “Principesa Ileana', din Bulevardul Elisabeta No. 20, o reclama in versuri, postata la intrare (si tiparita in ziarele vremii) te imbia: “La acest restaurant/ Se mananca foarte bine/ Iata dar cum se explica/ Ca toata lumea aici vine..// Vinul, berea exceleaza/ Si pretul e obisnuit/ Iar cine-a venit o data/ A ramas prea multumit...' Preturile sunt ca pentru toata lumea, si nu prea: o ciorba de peste te-ajunge 80 de bani, dar o friptura de batal, impanata cu usturoi si c-o ulcea de vin negru alaturea, costa 4 lei jumate. Cam tot atat cat kilul de bomboane fine, la Cofetaria Theofilescu, din strada Carol No. 58. Ei, si daca tot am intrat in cofetarie, sa vedem ce mai putem cumpara de la Theofilescu: “licheruri straine – 3 lei/litru, romuri de Brema – 2,40, 3, 4, 5 si 6 lei/ litru, sampania “Pelisor' - 3,50 lei/ butelia'.
Ca veni vorba de kilogramul de bomboane: furnizorul Curtii Regale, Cofetaria Ionescu din Piata Sf. Gheorghe, numai pentru aceasta calitate certificata de rege adaugase 50 de bani la kilogram.
In epoca mai puteai sa cumperi vin alb si negru, vrac, la 80 de bani litrul, si vin de Cotnar din 1896, de 15 ani vechime (vinul preferat al lui Titu Maiorescu), cu un leu si 80 de bani litrul. Cam tot pe vremea aia, “Les grandes Brasseurs de Bucarest' anuntau “mare vanzare, mare', la Trocadero, in Palatul Camerei de Comert, si la Fabrica din Bucurestii Noi: berea Triumf blonda si berea Bavaria bruna - 12,50 lei butorul de 25 litri, si 50 de bani sticla. Vorba reclamei de mai 'nainte: “Vinul, berea exceleaza'...
Hoteluri, hanuri, statiuni
Daca erai strain de Capitala, te puteai odihni in hotelurile din inima orasului, unde preturile pe camera, “jucau' intre cativa lei si 50 de lei pe noapte (ori chiar mai mult). In martie 1912, Hotelul Carol din str. Lipscani No. 2 anunta ca tocmai s-a deschis, “total renovat, cu ascensor, lumina electrica, bai la toate etajele, telefon, la preturi moderate'. Si o precizare importanta: “Pentru senatori si deputati se fac mari reduceri'.
La Baile Oglinzi, langa Targu Neamt, “statiune balneara si climaterica de prim rang', unde obisnuia sa mearga si Voda Carol, cu toata curtea, pana sa ridice castelul de la Sinaia, ziua de cazare, cu masa completa, era de 6,50 lei. Costurile tratamentelor – bai saline si hidroterapie, eficiente in caz de reumatism, limfatism, scrofuloza, anemie, sifilis, boli de piele, boli de femei, sterilitate etc. - era si el de cativa lei procedura. Serviciul medical era asigurat de dr. V. Bejan, asistat de dr. Rosenfeld. Preturile erau tot ca pe acolo si la Lacul Sarat, la Baile Slanic Moldova ori la Techirghiol. O zi la Sanatoriul dr. Puturianu de la Baile Olanesti te ajungea de la 8,50 lei in sus: cazare, masa si tratamente.
Hapuri laxative si consultatii medicale
Ati mancat cumva prea mult? Sunteti balonat, va e greata sau v-ati constipat? Exista pe vremea aia leac pentru orice. Hapurile laxative preparate de Victor Georgescu, farmacist din Bucuresti, se vindeau cu 1 leu cutia. Prafurile digestive de la depozitul general al Farmaciei Flora costau un leu jumate/cutie. Vinul tonic – 4 lei flaconul. Siropul tonic – 3 lei flaconul. Pentru 25 de bani, scria intr-un anunt din ziar, puteai primi un prospect pentru “o metoda de lecuire si intarire pentru barbatii slabi, cu totul foarte practic, intocmit pe baze experimentale stiintifice'. Bine, tratamentul, o data ce-l incepeai, avea sa te coste mult mai mult, pentru ca urma avalansa de prafuri, hapuri si tonice... Celebrul farmacist Vorel isi facuse si el intrarea pe piata din Bucuresti. Deocamdata, cu tuburile de Reumasol care vindecau “reumatismul, artrita, gutta, durerile de picioare, de maini, durerea incheieturilor, lumbago, nevralgii, adenite, boli de oase, umflaturi ganglionare'. Costa doar un leu si-un sfert tubul, dar se zice ca lua durerea ca prin farmec. Purgen Bayer – un purgativ “cu gust placut', ajungea 1,50 lei cutia cu 25 de purgative.
In ce-i priveste pe medici, acestia – cei mai multi nemti si evrei, scoliti pe la Viena si Berlin – pentru a-si atrage pacienti, anuntau ca tariful pentru o consultatie era de numai un leu. Unii erau specializati in “boli lumesti' (sifilisul “era in voga' pe vremea aceea!), altii in boli de ochi, in boli de piele sau in “boli femeiesti'. Cei mai multi insa anuntau ca ofera “consultatii pentru toate bolile', precum doctorul Wincler, din Calea Mosilor No. 54, care cerea 1 leu de fiecare consultatie, spalatura intestinala, injectie sau pansament pus pacientului.
Cum se distra romanul, altadata?
Un dineu – la Etablissmentul Trocadero, de exemplu – te ajungea 16-17 lei tacamul, cu de toate. Adica antreuri, supa, doua feluri cu carne, un fel de peste, desert, fructe si bauturi. La Teatru, preturile pentru matineu erau la jumatate din cele ale spectacolelor de seara. Sigur, ele variau si in functie de faima trupei care juca pe scena, dar, in medie, ele erau destul de accesibile. Iata de exemplu, recent infiintatul Teatru Comoedia (azi Odeon) de pe Calea Victoriei, care fusese inaugurat in ziua de Craciun a anului 1911: loja “benoar' costa 30 de lei seara, 15 lei la matineu; loja “beletaj': 20 de lei la spectacolul de seara, 10 lei la matineu; un loc “la parchet' era 6, respectiv 3 lei, in vreme ce la balcon, in functie de pozitie, costa 1 leu sau 2 lei la matineu si dublu, seara. Un bilet la “kinemascop' (cinematograful – cu gradina sau fara) costa si el un leu ori doi, uneori chiar ajungea chiar pana la 4-5 lei/
Romanul mai mergea la curse de cai, unde se pariau sume pe care nici un mercurial nu le putea controla, dar stim in schimb ca un loz costa 4 lei. Si daca tot am amintit de teatru si de curse de cai, sa spunem si ce pret avea un accesoriu nelipsit printre spectatori (si mai ales printre spectatoare): un binoclu – cumparat de la “Ocularium', in strada Doamnei No. 27 – costa 15 lei (in vreme ce o pereche de ochelari te ajungea de la 5 lei in sus).
Cat costau cartile
Nici lectura nu era neglijata, mai ales ca, de cele mai multe ori, cartile nu aveau preturi prohibitive (doar ca numarul de stiutori de carte si, mai ales, de cititori de carte nu era prea mare). La Libraria “Minerva', un volum din “Biblioteca pentru mic si mare' se vindea cu 2 lei, iar “Basmele romanilor' ale lui Petre Ispirescu, cu 2,50 lei. Un album astronomic, adus din strainatate, putea sa ajunga insa si la doua-trei sute de lei...
Mai erau apoi editiile populare, care se editau in tirajele ziarelor (impreuna cu care se si vindeau, in tirajele ziarelor). Si fiindca veni vorba de ziare: un abonament pe un an putea ajunge la 20 de lei, pentru 6 luni – 11 lei, iar pentru 3 luni, 6 lei. (Ca o paranteza: daca voiai sa dai un anunt intr-un ziar national, se practicau urmatoarele tarife: Anunturi: pentru casatorii – 20 de bani cuvantul, pentru cereri si cautari de posturi – 7 bani cuvantul, pentru diverse – 15 bani cuvantul.
Cat costa... frumusetea?
Fie ca era vorba de un spectacol de teatru sau de o preumblare in Cismigiu, de o iesire la Sosea sau o invitatie la o “soarea', fie ca se mergea la gradina, la cinema sau intr-un restaurant, “dama' de conditie buna trebuia sa aiba grija de parul si de chipul ei. Si pentru ca, se stie, “obrazul subtire cu cheltuiala se tine' (la propriu!), sa insotim si noi o cuconita de-acum un veac la coafor. Iata lista de preturi: “coafuri gata aplicabile – 80-150 lei, chignioane moderne, 4-5 impletituri – 30-40-50 lei, bucle ondulate sau a l'anglais – 10, 15, 20 lei/ perechea, henol – tinctura secolului – 5 lei cutia, extract de camomil, care deschide parul – 4 lei sticla, masti pentru toata figura – 7 si 15 lei, bandaje pentru guse sau frunte – 4 si 10 lei, manusi pentru obtinerea de maini frumoase – 6 lei, aparate pentru masaj – 4 lei, aparate “Dioine jeunesse' complet – 10 lei, crema email de beaute 2 si 3 lei, sapun de beaute – 0,50 si 2 lei, pudra de beaute – 2 si 4 lei, ruj – 3-5 lei, lustrina (face parul lucios) – 1,50-2,50 lei, apa igienica contra caderii parului – 3 si 5 lei, perii speciale pentru par – 6-15 lei'. Cateva mici explicatii se cuvin: “chignioanele' erau un fel de mese, de-un lat de palma, cu bucle ori impletituri, care se aplicau peste parul natural, prinse in agrafe si spelci; “henolul' era tinctura de hena, “lustrina' era briantina epocii...
Pentru domni si doamne
Pentru garderoba doamnelor: "chifonul, poplinul si olandina" pentru piesele de lenjerie de pe dedesubt (pantalonasi, jupoane etc.) ajungea la 40-50 de bani metrul. In vreme ce stofa englezeasca pentru rochii, lata de 1,40 m, costa intre 10 si 15 lei pe metru. Se consuma ceva material pentru o rochie (ca sa nu mai vorbim de jupoane), asa ca o toaleta, pe de-a-ntregul, cu tot cu plata modistei, te ducea spre 80-100 de lei (sau chiar mai mult!). O bona sau o fata in casa, care aveau salarii intre 40 si 60 de lei pe luna, ar fi trebuit sa munceasca si-un anotimp intreg pentru o rochita (numai ca, de obicei, in contractele dintre stapana si slujnicute, bone etc. mai aparea un amanunt: pe langa bani, primeau si doua, trei sau patru rochii – dintre cele ale stapanei, care se demodasera...).
Cum dadea caldura si se apropia Sfantul Gheorghe (cand, dupa datina, caciula de miel era pusa la pastrare), bucuresteanul alerga sa-si cmpere palarii. Unde? “La Sans Rival', unde o palarie de paie “Rubens' se vindea la numai 7,50 lei. Doar ca nu era chiar un pret... fara rival. Palaria “Fain' era cu un leu mai ieftina. O pereche buna de botine pentru femei ajungea la 7-8 lei, dar daca erau aduse de la Paris te puteau costa si 15-20 de lei. O pereche de pantofi pentru domni, marca autohtona Triunghiul, costa 8-10 lei.
Gadgeturi de altadata
La ceasornicaria Regina, dupa inchiderea unui inventar, se vindeau, la pret redus, ceasornice de masa sistem Roskopf, la numai 2,95 lei bucata. Un ceas electro-Gloria Goldin cu trei capace saritoare, fin gravate si trei rubine, te ajungea la 30 lei. Gramofoanele costau 40 de lei, iar placile cu melodii aveau preturi care variau intre 3,50 lei si 4,50 lei. Cutiile muzicale, numai bune de daruit doamnelor si domnisoarelor, puteau sa coste intre 25 si 75 de lei.
Telefoane erau putine, pe vremea aceea. In vreme ce numai Stockholmul avea nevoie de o centrala pentru 80.000 de abonati, Romania toata nu ajunsese la 16.000 de abonati. La Bucuresti, initial se montase o centrala pentru 3.500 de abonati, apoi aceasta fusese completata cu alta pentru 6.000 de abonati, iar 1912 se astepta montarea unei centrale telefonice de 16.000 de abonati, pentru ca se inregistrasera foarte multe cereri. Instalarea uni telefon costa 25 de lei, iar aparatul, in functie de cat de elegant voiai sa fie, costa in jur de 100 de lei.
Autovehiculele, un lux din ce in ce mai necesar
Automobil Clubul Roman se infiintase inca din 1905. In 1912, cu aproape 1.000 de masini inregistrate, Romania adera la Conventia internationala a circulatiei automobilelor de la Paris (conventie care data din aprilie 1911). Garajele Leonida, principalul dealer de automobile, prosperau. Un autovehicul costa undeva intre 4.800 si 7.500 de lei, iar ca o noutate a anului 1912 trebuie sa mentionam ca pe langa automobilele de piata si tramvaiul electric, modernizarea transportului in comun se va face si prin infiintarea unor curse de omnibuze... Primele omnibuse, care aveau sa circule in Bucuresti sau pe distante scurte intre localitati (cum ar fi cel pe ruta Campulung Muscel-Rucar), au fost achizitionate tot de Garajele Leonida, care a scolit si angajat si conducatori de omnibus, platindu-i cu 100 de lei pe luna.
Tot ce ati citit este insa doar un “fragmentarium' din ultimul an linistit (sau aproape linistit) al Romaniei antebelice. In Balcani mocnea razboiul, Romania avea sa se alature acestei conflagratii din peninsula in 1913. Iar in ce priveste primul mare razboi, neutralitatea din 1914-1915 nu a dus la o stabilitate economica, ci, dimpotriva, preturile au continuat sa creasca, pana cand intrarea in razboi - cu evenimentele care au urmat - avea sa bulverseze viata si costurile ei.
