Satul chihlimbarului

UNIC ● În Buzău se află singurul muzeu din ţară care adăposteşte cea mai frumoasă colecţie de ambră
Odinioară, puteai găsi chihlimbarul de Colţi deopotrivă la gîtul reginelor, sub forma unor impresionante medalioane, dar şi în mîinile nevoiaşilor care, de-ndată ce îl găseau în zgura pădurilor, îl priveau ca pe o mană cerească. Pentru mulţi dintre ei, bobiţele de ambră, odată vîndute, reprezentau singura cale de a-şi asigura traiul pentru cîteva zile bune. Dacă în trecut cu o bucată din "piatra săracului", cum a fost ea numită, puteai să îţi cumperi o căruţă cu lemne, acum, dacă mai poţi lua pe ea o sticlă, două de apă.

UNIC ● În Buzău se află singurul muzeu din ţară care adăposteşte cea mai frumoasă colecţie de ambră
Odinioară, puteai găsi chihlimbarul de Colţi deopotrivă la gîtul reginelor, sub forma unor impresionante medalioane, dar şi în mîinile nevoiaşilor care, de-ndată ce îl găseau în zgura pădurilor, îl priveau ca pe o mană cerească. Pentru mulţi dintre ei, bobiţele de ambră, odată vîndute, reprezentau singura cale de a-şi asigura traiul pentru cîteva zile bune. Dacă în trecut cu o bucată din "piatra săracului", cum a fost ea numită, puteai să îţi cumperi o căruţă cu lemne, acum, dacă mai poţi lua pe ea o sticlă, două de apă.


Nu se mîndresc nici cu frumuseţea crestelor împădurite, nici cu gospodăriile dichisite, îmbrăcate în lemn lăcuit şi bine lustruit. Satisfacţia cea mai mare a locuitorilor comunei Colţi este aceeaşi de mai bine de 100 de ani: răşina aceea cînd galbenă, cînd maronie, în care seva pămîntului a picurat în ea firişoare de culori, un adevărat curcubeu de lumină. Chihlimbarul. Piatra semipreţioasă care a făcut cunoscută zona în întreaga lume. Ambra, după cum i se spune, care nu de mult reuşea, chiar şi printr-o singură bucăţică, să-i scoată pe nevoiaşi din  necazul sărăciei. Cum rămîneau fără bani, cum dădeau fuga prin pădure, scormoneau ba cu mîinile, ba cu tîrnăcoapele pe lîngă rădăcinile copacilor şi era imposibil să nu li se arate în lumina soarelui mult-rîvnitele bobiţe strălucitoare, pe care le vindeau trecătorilor.  


BUN LA TOATE. Dacă în perioada interbelică chihlimbarul ajunsese să coste mai mult decît aurul, acum doar străinii care calcă pragul Muzeului Chihlimbarului aflat în localitate ce se mai arată interesaţi de istoria şi de valoarea pietrei. Tinerii, zărind-o încrustată în vreun cercel sau inel, abia dacă ştiu care-i este denumirea. Vîrstnicii însă păstrează şi acum, după mai bine de 50 de ani de cînd minele au fost închise, cîte o bucăţică de ambră, cît să le aducă bunăstare. "Chihlimbarul era purtat ca talisman, dar, mai mult de atît, era considerat a avea şi puteri tămăduitoare. Dizolvat în ţuică tare şi lăsat la macerat cît să se formeze un soi de tinctură sau în puţină apă ori vin curat de casă, ajuta ba la alungarea guturaiului, ba la vindecarea bolilor de stomac sau de ficat. "Am auzit şi eu de la părinţii mei că dacă înghiţeai zilnic cîte o bucăţică de răşină dintr-aceea rinichii funcţionau mai bine", povesteşte ghidul muzeului, doamna Nica Viorica.


"ROMANITUL", UNIC ÎN LUME. Nea Gheorghe Cristian este unul dintre cei care, copil fiind, străbătea munţii în căutarea bucăţilor de chihlimbar. Pe masa lui de lucru au apărut unele dintre cele mai mari bucăţi din "piatra soarelui", după cum au numit-o localnicii. "Cea mai mare piatră care se află în colecţia de la muzeu cîntăreşte aproape 1,8 kg. Eu am fost cel care a cumpărat-o de la omul care a găsit-o. Fiind secretar la Primărie, auzisem că se vrea înfiinţarea muzeului şi atunci strîngeam de pe la oameni, contra cost, bucăţi de ambră. Am plătit pe ea 2.500 de lei, bani cu care omul şi-a învelit toată casa cu ţiglă, în condiţiile în care un salariu considerat bun era doar de 300 de lei", povesteşte bărbatul de 84 de ani. El este de altfel şi printre puţinii care au meşterit o bucată de chihlimbar negru-verde, "romanitul", după cum au numit-o savanţii, atît de rar întîlnită şi cu atît mai preţioasă, unicat în toată lumea. "Am cumpărat bucata de la cineva şi am făcut nepoatei mele brăţară şi cercei. O adevărată minunăţie", ne spune străbunicul. Şi nu-i de mirare, căci aflăm din vorbele soţiei sale că tare priceput era în a şlefui bucăţile de chihlimbar cu "piatră de luciu", ba, mai mult, şi-a construit special o mşinărie care să-i înlesnească munca. Tanti Sonia, soţia lui nea Gheorghe, se strecoară tiptil în camera alăturată şi cît ai zice peşte aduce în braţe o cutie de sticlă în care a pus la păstrat fotografiile rotunde, din care cei doi soţi ne privesc, pregătite pentru a împodobi crucile de mormînt. Alături de ele, asemenea unui talisman, au strecurat singurele două bucăţi de chihlimbar rămase de pe vremea cînd satul era răscolit în lung şi-n lat de căutători, precum şi colierul format din zeci de biluţe ruginii dăruit de soţul său după ani buni de căsnicie.


CADOU AL ELENEI CEAUŞESCU. Nea Gheorghe vorbeşte apăsat. Ştie că vremurile de odinioară, în care tot anul se căuta cea mai mare şi mai strălucitoare bucată de chihlimbar pentru a fi transformată într-o bijuterie impunătoare pentru ziua Elenei Ceauşescu, darul din partea Buzăului, nu au să se mai întoarcă niciodată. Acum, sătenii îşi duc traiul cu amintirea febrei cînd zeci de oameni de prin toate părţile plecau cu noaptea în cap la "vînat" de bogăţie. De altfel, înainte ca savantul român Murgoci să descopere că răşina ce îmbogăţea pădurile din Colţi era de fapt o piatră semipre-ţioasă, oamenii o foloseau drept tămîie. Poate de aceea o preţuiau mai mult decît pe aur, fiind convinşi că "în apele lui sălăşluieşte însuşi Dumnezeu". Ulterior, vreme de 10 ani, pînă în 1937, Dumitru Grigorescu a fost românul care a început să extragă ambra în mod organizat şi legal. Falimentul însă a survenit uşor, căci oamenii, văzînd cît de valoroasă era răşina, nu ştiau pe unde să o mai ascundă, doar-doar vor pune şi ei mîna pe nişte bani.


SALVAREA TATĂLUI. Tanti Elisabeta a împlinit de curînd 75 de ani. Timp îndelungat a păstrat cu sfinţenie într-o batistă curată bucăţile mici de chihlimbar dăruite de tatăl său încă de cînd era copil. De-ndată ce părintele său s-a îmbolnăvit, s-a gîndit că e timpul să le dăruiască mai departe, căci, zice ea, "dar din dar se face rai, iar tatăl meu avea nevoie de o minune". Astfel că, într-o zi, a luat batista, a strecurat-o în sacoşica mică pe care o avea pregătită pentru drum şi, de-ndată ce a păşit pragul spitalului, zice ea, "am ştiut că trebuie să dăruiesc chihlimbarul doctorului". Tatăl său avea să supravieţuiască. Că a fost puterea ambrei sau pură întîmplare, femeia nu s-a întrebat niciodată. Cert este că nu a încetat niciodată să creadă în puterea miraculoasă pe care piatra aceea brună a avut-o de-ndată ce a pus-o în mîinile omului care i-a salvat tatăl.


Din vremurile trecute, în satul de chihlimbar a rămas doar amintirea căutătorilor şi a credinţei că o bucăţică de răşină păstrată pe noptieră avea să te păzească de boli şi de necazuri. Acum, doar copiii la care au ajuns poveştile de odinioară despre chihlimbar mai scormonesc printre frunze, în pămîntul jilav, după ploaie, în speranţa că vor găsi bobiţele preţioase. În mintea doamnei Nica a apărut imaginea "micilor afacerişti": "Îi vezi la marginea drumului, murdari pe mîini de pămînt, întrebînd fericiţi, asemenea nevoiaşilor de pe vremuri: «Chihlimbar de Colţi, ieftin şi bun, chihlimbar de Colţi, ... nu doriţi?»"

Simbol

Perioada de vîrf a chihlimbarului a fost pe vremea regalităţii, cînd bucăţi de chihlimbar erau dăruite la ocazii speciale. "Naşa, atunci cînd mergea să spele copilul, punea în scăldătoarea pruncului şi o bucăţică de ambră, pentru ca cel mic să aibă parte de noroc. La Expoziţia Universală de la Paris din 1867, România şi-a ales ca simbol, alături de "Cloşca cu puii de aur", şi ambra brună cu reflexe verzulii, varietate unică şi veche de peste 30 de milioane de ani. Succesul a fost uimitor, România obţinînd pentru cele expuse medalia de aur. Ulterior, tot la Paris, în 1932, inginerul Dumitru Grigorescu, cel care a prelucrat ambra industrial (1927-1937), avea să-i ofere personal reginei Angliei un medalion de chihlimbar în care erau conservate insecte. De asemenea, celebra pipă a lui Stalin a fost realizată tot din chihlimbarul românesc, prelucrat de inginerul Grigorescu.

Singurul muzeu din ţară

Peste 300 de piese de chihlimbar se află aşezate în cutii de sticlă, în cadrul Muzeului Chihlimbarului, o casă ţărănească, cu încăperi reci şi întunecoase. Colecţia de chihlimbar de la Colţi, unică în ţară, cuprinde bucăţi în stare brută, dar şi bucăţi prelucrate. Deşi rosturile de chihlimbar de la Colţi sunt înguste şi sărace, nicăieri în lume nu se întîlnesc atîtea nuanţe de culori, de la negru opac la negru-verde, negru-galben, maron sidefat pînă la galben strălucitor. Chihlimbarul este o răşină fosilă divers colorată provenită din mai multe specii de pini. Vîrsta sa este estimată la 50-60 de milioane de ani, iar în structura chihlimbarului se găsesc adesea fosile animale sau vegetale.