Restaurarea, o Cenuşăreasă

Restaurarea bisericilor de lemn trecute pe lista monumentelor UNESCO întâmpină multe greutăţi. Despre ce probleme este vorba aflăm de la restauratoarea Dana Postolache, care se ocupă de restaurarea Bisericii din Deal de la Ieud, declarat astfel de monument. Domnia sa este unul dintre puţinii pictori (vreo cinci, după cum ne spune) atestaţi de Ministerul Culturii şi Cultelor, specializaţi în pictura pe lemn.

Dana Postolache are aproximativ 30 de ani de experienţă acumulată de la absolvirea facultăţii şi deţine o firmă de restaurări în Bucureşti. Acuză faptul că, în ţara noastră, bisericile din lemn pictate de rit ortodox nu au parte de suficientă atenţie. Deşi constituie o marcă a spiritualităţii ortodoxe a poporului nostru, deşi sunt aproape unice în lume, ele nu sunt suficient promovate, cercetate şi îngrijite, este de părere restauratoarea. În replică, Ioan Marchiş, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Maramureş, spune că acest judeţ a fost privilegiat de Ministerul Culturii în alocarea fondurilor pentru restaurarea unor monumente şi o îndeamnă pe Dana Postolache ca, atunci când observă nereguli în acest sens, să le comunice pe cale oficială Ministerului.

Fiecare judeţ ar putea include pe lista UNESCO şapte-zece biserici din lemn pictate.

Dana Postolache numeşte bisericile din lemn săteşti pictate “un fenomen” în România, existând cam 250 de astfel de construcţii, unele de secol XVII, dar majoritatea sunt din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea. Dintre acestea, doar opt sunt incluse în lista de monumente UNESCO, toate în Maramureş. “Eu am văzut mult mai multe biserici, şi în alte judeţe, şi vă garantez că cel puţin în fiecare judeţ ar putea să intre pe lista UNESCO şapte-zece biserici din lemn pictate, pentru calitatea pe care o au atât arhitectura, cât şi pictura. Nu intră, pentru că cineva trebuie să se ocupe, să le claseze, să facă nişte liste, să facă nişte documente. Direct responsabile sunt direcţiile judeţene pentru cultură, care, după părerea mea, nu îşi fac treaba niciunde în ţară”, afirmă Dana Postolache.

POLITICA ESTE DE RESTRĂNGERE
Directorul Marchiş explică faptul că nu mai e atât de uşor azi să clasezi monumente UNESCO, iar lupta se dă împotriva declasării celor deja existente: “Politica internaţională în ceea ce priveşte monumentele UNESCO este de restrângere a numărului lor, pentru că întreţinerea costă enorm. Se pune problema ca un monument UNESCO, reprezentând un bun al umanităţii, să aibă un anumit grad de civilizaţie. Adică să fie perfect conservat, să fie perfect vizitabil, să aibă locuri de parcare, locuri de cazare, servicii la nivel mondial. E uşor să spui «mai vrem să clasăm un monument UNESCO». Facem eforturi disperate să nu declasăm unele dintre cele opt monumente pe care le avem, pentru că drumurile sunt proaste, serviciile sunt la pământ, iar noi nu putem să facem un turism cultural nici măcar de nivelul Ungariei sau Poloniei, darmite de nivel mondial. Există totuşi încercări ca, de exemplu, la Ieud să clasăm Biserica din Şes ca monument UNESCO, dar alături de Biserica din Deal, astfel ca numărul monumentelor propriu-zis să nu crească. România a beneficiat de un moment prielnic pentru a clasa atâtea monumente, dar acum e mult mai greu, pentru că nimeni nu mai iartă lipsa infrastructurii, lipsa condiţiilor de a practica turismul, dezinteresul autorităţilor locale. În ceea ce priveşte finanţarea, aceasta e exclusiv treaba ministerului, pe baza Planului Naţional de Restaurare, iar noi am obţinut finanţarea continuării lucrărilor de restaurare la trei biserici  de pe Valea Izei: Bogdan Vodă, Bârsana şi Ieud. Eu zic că Maramureşul beneficiază de o anumită simpatie în ceea ce priveşte alocarea de fonduri”, a explicat Marchiş.

PICTURA AR TREBUI PROMOVATĂ
Dana Postolache este nemulţumită şi din cauza faptului că bisericile din lemn pictate nu sunt îndeajuns promovate, iar românii nu prea ştiu de existenţa lor. “Există cărţi, există publicaţii de dinainte de război, de exemplu, cu bisericile din Maramureş, atât cât s-a putut face cercetare la ora aia. Nu ştiu de ce Maramureşul a fost ţinta tuturor, a turiştilor, a cercetătorilor sau a turiştilor, că s-a cercetat şi s-a scris, în alte judeţe, chix. Dar noi avem în Sălaj o mulţime de biserici superbe, avem în Cluj, avem în Oradea, Arad, Timişoara. Sunt zeci. După acea perioadă nu s-a mai făcut nimic, pentru că, intrând în comunism, Biserica era non grata: nu se vorbea, nu se scria, nu se filma. Bun, acum au trecut aproape 20 de ani de când s-a schimbat totul. De ce nimeni nu se ocupă de cercetarea lor, de inventarierea lor, de studierea lor, de publicarea lor?” I-am amintit Danei Postolache despre existenţa albumului “Biserici de lemn din Maramureş”, pe care îl cunoaşte, bineînţeles, dar spune că nu are “un foarte înalt nivel ştiinţific”. “Lucrarea e interesantă, dar ne dă doar aşa, un inventar. Pentru că, de fapt, nu se cunosc o groază de lucruri despre pictură, despre tehnica în sine – aceasta este în afara interesului şi a cunoaşterii, şi a specialiştilor, şi a tuturor. Pictura nu se cunoaşte, nu e deloc de largă informare. Dacă aici vin turişti din Japonia, din Franţa, din Anglia, din Belgia, în schimb români vin foarte puţini, pentru că habar nu au. Trebuie făcute nişte emisiuni televizate, trebuie făcut un efort, pentru că este vorba despre identitatea noastră naţională”, a precizat restauratoarea.

UN FENOMEN UNIC ÎN LUME
“Un fenomen de asemenea amploare nu mai există nicăieri”. Dana Postolache atrage atenţia asupra faptului că pictura care se regăseşte în bisericile noastre de lemn este extrem de valoroasă: “Că e cultura şi civilizaţia lemnului, că e dovada maximei noastre spiritualităţi, că e expresia ortodoxiei în forma ei cea mai curată şi mai pură şi mai elementară – toate astea nu înseamnă nimic în raport cu faptul că acest tip de monument e unic. Poate să mai fie prin zona Ucrainei şi a Slovaciei nişte biserici pictate la interior, evident construite din lemn, nu ştiu dacă prin Serbia sau prin Banatul Sârbesc, dar un fenomen de o asemenea amploare nu mai există nicăieri în Europa. Construcţii din lemn cu decoraţii pictate la interior mai există şi în ţări precum Norvegia, Finlanda, Danemarca sau Germania, dar nu sunt biserici ortodoxe din lemn. Chiar şi specialiştii veniţi din aceste ţări aici au «căzut pe spate» când au văzut toată tipologia, iconografia, plus variaţia de tipuri de pictură. Pentru că într-un fel e la Poienile Izei, altfel e la Bârsana, altfel e aici, la Ieud, altfel e la Bogdan Vodă şi aşa mai departe”, explică restauratoarea.

O TEHNICĂ SENSIBILĂ, PAUPERĂ
Conform datelor oferite de specialistă, bisericile din lemn ţărăneşti pictate au fost un fenomen paralel cu cel al bisericilor din zid pictate în frescă din Moldova, Oltenia şi Ţara Românească. Cele din lemn erau construite de comunitate, la clăci, cu lemn adus din pădure, iar pentru că tradiţia ortodoxă cerea ca ele să fie pictate la interior, au apărut meşteri-ţărani (printre care Hodor Toader, Alexandru Ponehalschi şi alţii), pe care comunitatea îi plătea de obicei în produse şi care se ocupau cu acest meşteşug. Ei însă foloseau o tehnică pauperă, care nu se compara cu fresca sau cu seco, tehnici folosite chiar mai devreme la mănăstirile comandate şi plătite de mari boieri sau de domnitori, ce dispuneau de un alt buget. Pictura realizată pe lemn e mult mai perisabilă, din variate motive: lemnul se mişcă, vibrează, e atacat de dăunători, mucegaiuri, ciuperci, păsări, insecte etc.; tehnica în sine era sensibilă, fiind folosite materiale care se găseau în gospodărie, şi nu de cea mai bună calitate: clei animal şi gips pentru grund, peste care se aplica pictura propriu-zisă, adică o zeamă de clei cu pigment – o combinaţie mult mai puţin rezistentă decât cea utilizată la pictura icoanelor pe lemn. “Nu conferă rezistenţă la umiditate, la trecerile de la vară la iarnă, la mişcările lemnului şi chiar la atingerea cu mâinile, cu hainele. Sunt o sumă de deteriorări care vin de la ploi, de la agenţii biodeteriogeni, de la om, de la mişcările lemnului şi îmbătrânirea componentelor materiale în timp”, spune restauratoarea Dana Postolache.

PICTURA, PUSĂ ÎN PERICOL DE RESTAURATORI
Dana Postolache reproşează direcţiilor pentru cultură şi Ministerului Culturii faptul că “nu se tratează cu suficientă atenţie restaurarea acestei picturi. Ea este considerată un fel de Cenuşăreasă, nu i se dă atenţia cuvenită.

Eu ştiu exemple, câteva zeci de biserici s-au restaurant în Maramureş şi nu s-a ţinut cont de pictură sau prea puţin s-a ţinut cont sau chiar s-au putut întâmpla accidente, ca la Bârsana, unde, în timp ce se restaura structura, a venit o furtună, a săltat protecţia, a plouat ore întregi pe pictură şi s-a spălat nu ştiu cât la sută din ea. Şi nimeni nu a păţit nimic”.

Despre acest aspect, Ioan Marchiş spune că după incidentul de la Bârsana, Direcţia pentru Cultură a luat măsurile necesare, dar problema ţine de domeniul trecutului, ea petrecându-se în urmă cu circa un deceniu. Astăzi, vinovaţii sunt imposibil de depistat şi de tras la răspundere. “Noi facem tot ce putem. Efectuăm controale, dăm amenzi, vă daţi seama că suntem opt oameni cu tot cu serviciile tehnice, prin urmare, nu putem să mergem în fiecare zi la cele 500 de monumente. Dacă doamna Postolache are astfel de informaţii, ar fi bine să facă o sesizare scrisă la minister sau la noi, la direcţie, pentru că în România, dacă nu faci plângere scrisă, problema nu se poate rezolva”, a spus directorul.

Până să facă plângere, Dana Postolache s-a plâns la noi de anumite distrugeri provocate de firme locale care au lucrat la restaurarea structurii lemnoase, “cu arhitect, cu proiect, cu tot, dar fără asistenţă de specialitate”.

“Firmele locale de dulgheri se ocupă de restaurarea clădirii, nu se ocupă de pictură. Dar ar trebui să lucreze cu asistenţă din partea unor restauratori de pictură.

Mergeţi la Rozavlea să vedeţi! Nu se poate să desfaci acoperişul de la o biserică şi să zdupăi pe acolo, pe sus, pe intradosul bolţii, să cadă pictura pe jos. Am avut astfel de situaţii şi în Sălaj, tot cu o firmă din Maramureş”, a povestit Dana Postolache. Restauratoarea speră ca în viitorul apropiat, când tot mai multe instituţii – primării, episcopii etc. – vor solicita bani europeni pentru restaurarea unor biserici pictate, acordarea fondurilor să fie condiţionată de respectarea legii care protejează monumentele istorice.

O LIPSĂ DE COORDONARE LA NIVEL NAŢIONAL
Dana Postolache atrage atenţia asupra faptului că restauratorii de pictură se confruntă în munca lor cu probleme pe care nu le pot rezolva întotdeauna prin forţe proprii: “Aici, la Biserica Ieud Deal, restauratorii de structură lemnoasă au trecut acum vreo 10-12 ani, au făcut ce au făcut, dar eu, lucrând pe sus, am găsit grinzi putrede, am găsit locuri afectate şi aş fi avut nevoie de concursul lor.

Când o să merg la Bucureşti, o să fac o notă la minister, poate vine cineva aici. Eu am făcut cât am putut, de exemplu, am umplut spaţiile astea cu lemn. Deşi există discuţii între specialişti, eu consider că trebuie obturate, pentru că acolo se încuibează tot felul de vietăţi care, la rândul lor, pot produce în jur daune la stratul de pictură. Pe urmă e problema dezinsecţiilor. Pe care noi iarăşi nu putem s-o asigurăm local, dinspre interior. Nu avem în ţară un sistem naţional, o firmă sau o structură la nivelul ministerului, nici măcar ajutorul de a ne informa nu ni-l acordă. Ar trebui nişte corturi imense şi o posibilitate de a le gaza. Pentru că larvele şi insectele care sunt în profunzimea lemnului nu le putem distruge, degeaba injectez pe aici, căci substanţa mea intră câţiva centimetri, dar atacul s-ar putea să fie mai profund”, spune restauratoarea.

Specialista arată cu degetul şi spre alte nereguli, cum ar fi faptul că biserica din Deseşti “este restaurată greşit, într-o tehnică de lucru nespecifică tehnologiei de origine”, iar la bisericile din Şurdeşti şi Plopiş restauratorii nu sunt lăsaţi să lucreze. “Există încă probleme care nu sunt rezolvate, ar trebui coordonată cumva chestiunea şi asta e ceea ce mă doare pe mine cel mai mult: faptul că nu se acordă suficientă atenţie acestor probleme la nivel naţional. Nu vreau să acuz pe nimeni, de fapt, dar e românismul ăsta al nostru...”, conchide Dana Postolache.

 

Poveţe:

DESPRE POST
“«Sunaţi din trâmbiţă în ziua cea binevestită a Domnului». (Ps. 80, 3). Poruncă profetică sunt cuvintele acestea! Dar citirile din Sfânta Scriptură, pe care le-am ascultat astăzi, sunt mai puternice decât sunetul trâmbiţei şi mai lămurite decât orice instrument muzical. Ne vestesc sărbătoarea premergătoare acestor zile. Am cunoscut harul posturilor prin proorocul Isaia. Isaia a lepădat postul iudaic şi ne-a arătat adevăratul post, spunând: «Nu postiţi în judecăţi şi în certuri... dezleagă toată legătura nedreptăţii» (Isaia 58,4,6.); iar Domnul a zis: «Nu fiţi trişti,... ci spală-ţi faţa şi ungeţi capul tău” (Matei 6, 16-17.)»“.

AI GRIJĂ DE SUFLET
“Să fim deci cuprinşi de nişte simţăminte ca acestea, aşa cum am fost învăţaţi! Să nu ne mâhnim de zilele ce se apropie! Să fim veseli în ele, aşa cum se cuvine sfinţilor. Cel trist nu primeşte cunună, iar cel care suspină nu biruie. Nu te întrista când ţi se poartă de grijă! E o nebunie să nu te bucuri de sănătatea sufletului şi să te mâhneşti de schimbarea mâncărurilor, lăsând să se înţeleagă că-ţi face mai multă bucurie plăcerea stomacului decât purtarea de grijă a sufletului. Săturarea mărgineşte plăcerea numai la pântece, postul însă urcă folosul la suflet. Bucură-te, că ţi s-a dat de Doctor un leac ce ucide păcatul.
După cum viermii, care se înmulţesc în pântecele copiilor, sunt distruşi cu doctorii foarte amare, tot aşa şi postul, vrednic cu adevărat de acest nume, când pătrunde în suflet, omoară păcatul ascuns în adânc.”

NU FI TRIST
“Mulţi oameni teatralizează, ca pe o scenă, viaţa lor; una au în inimă, şi alta arată oamenilor. Nu-ţi ascunde deci faţa! Ceea ce eşti, aceea arată-te! Nu lua înfăţişare tristă, căutând să fii slăvit pentru că pari înfrânat. Facerea de bine trâmbiţată n-are folos, iar postul dat în vileag n-are câştig. Că faptele bune, făcute numai pentru a fi văzute de oameni, nu-şi duc roadele în veacul de apoi, ci iau sfârşit o dată cu laudele lumii. Aleargă aşadar cu bucurie la darul postului! Postul e un dar din bătrâni. Nu s-a învechit, nici nu a îmbătrânit! E totdeauna nou, e veşnic în floare.” (Sf. Vasile cel Mare)

 

• Anca Goja, Graiul Maramureşului