Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Restaurantul “à la carte” era locul unde pasagerii de la clasa I puteau să ia cine private, aşezaţi la mese pe care se afla întotdeauna un vas cu trandafiri roz şi margarete. Avea lambriuri din lemn de nuc bogat sculptat şi cu un design minunat.
Restaurantul “à la carte” era locul unde pasagerii de la clasa I puteau să ia cine private, aşezaţi la mese pe care se afla întotdeauna un vas cu trandafiri roz şi margarete. Avea lambriuri din lemn de nuc bogat sculptat şi cu un design minunat.
Pînă la construirea navelor Olympic şi Titanic, nici un vas de linie nu mai avusese un restaurant “à la carte”. Pentru a oferi pasagerilor de clasa I, care plăteau chiar şi 20.000 de lire pe un bilet, un loc în care să poată degusta cele mai bune preparate culinare, White Star Line l-a invitat să concesioneze restaurantul pe Luigi Gatti, unul dintre cei mai cunoscuţi restauratori londonezi, care manageria cele două restaurante Ritz din capitala Angliei. Gaspare Antonino Pietro Luigi Gatti s-a născut la Montalto Pavese, în Italia, în anul 1875. Făcuse o carieră extraordinară în industria ospitalităţii din Regatul Unit, concesionînd la Londra restaurantele al căror nume era legat de notorietatea elveţianului Ritz.
Era cunoscută în epocă şi relaţia lui de rivalitate (şi cordială amiciţie totodată) cu Auguste Escoffier, “chef”-ul francez care cucerise casa regală britanică.
DESTINE. Acceptînd concesionarea restaurantului de pe Titanic, Gatti şi-a adus propriii angajaţi. Bucătarii-şefi şi supraveghetorii, ospătarii, maître d’hôtel, pivnicerii şi somelierii – toţi erau aleşi “pe sprînceană” şi aveau naţionalitate italiană sau franceză. În staful lui Gatti, zece dintre angajaţi erau rude apropiate ale sale, astfel încît să poată să ţină totul sub control. În rîndul celorlalţi membri ai echipajului, lucrătorii de la restaurantul “à la carte” erau cunoscuţi sub numele de “străinii” şi, îndeobşte, nu se amestecau cu ceilalţi. Dintre toţi, nu avea să supravieţuiască dezastrului decît maître d’hôtel – francezul Paul Achille Maurice Germain Maugé. Acesta avea să relateze ulterior că în noaptea catastrofei a încercat să se salveze împreună cu bucătarul-şef Pierre Rousseau. Maugé a sărit de pe punte în barca de salvare cu numărul 13. Rousseau a încercat să facă acelaşi lucru, dar nu a reuşit “pentru că era prea gras”. La contactul cu apa rece, Rousseau a făcut probabil un atac de cord şi a murit. Acesta din urmă ar fi putut să îşi ocolească destinul dacă nu ar fi cedat, cu două săptămîni înainte, cererii lui Gatti de a se transfera de pe vaporul Olympic – unde era tot bucătar-şef – pe Titanic.
Alt nume, alt destin. La bucătăria de la clasa a III-a era angajat Alexis Joseph Bochatay, un tînăr elveţian din cantonul Valais. Se născuse cu 31 de ani înainte, la Salvan – localitate de care e legat numele lui Marconi, cel căruia i se datorează telegrafia fără fir. Acolo, la Salvan, Marconi a făcut prima transmisiune TFF. Fără invenţia lui n-ar fi putut fi salvată o treime din cele peste 2.200 de suflete de pe Titanic. Bochatay însă nu s-a numărat printre cei norocoşi.
Citește pe Antena3.ro
