x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Români în scandalul imobiliar din SUA

Români în scandalul imobiliar din SUA

de Andrei Badin    |    22 Iul 2008   •   00:00
Români în scandalul imobiliar din SUA

Cel puţin şase români fac parte dintr-un grup de 36 de persoane din statul american Arizona care a fost deferit justiţiei în cea mai mare operaţiune a FBI care vizează escrocherii bancare şi imobiliare, acestea fiind una dintre cauzele recentei crize a creditelor imobiliare din Statele Unite, care îşi propagă unda de şoc în întreaga lume

Cel puţin şase români fac parte dintr-un grup de 36 de persoane din statul american Arizona care a fost deferit justiţiei în cea mai mare operaţiune a FBI care vizează escrocherii bancare şi imobiliare, acestea fiind una dintre cauzele recentei crize a creditelor imobiliare din Statele Unite, care îşi propagă unda de şoc în întreaga lume. Un scandal asemănător stă să izbucnească în zona Chicago, unde doar dintr-o singură tranzacţie un român a cîştigat un milion de dolari dintr-o escrocherie cu un credit imobiliar.


Recentul crah al creditelor imobiliare din Statele Unite a scos la iveală faptul că mulţi s-au folosit de sistemul bancar pentru a da tunuri financiare. O operaţiune FBI a fost declanşată în acest sens la începutul anului 2007, spune jurnalistul american de origine română Marian Petruţă. 406 arestări, dintre care 144 legate de împrumuturi ipotecare, sînt rezultatele unei acţiuni desfăşurate pe întreg cuprinsul Statelor Unite. FBI-ul estimează că peste un miliard de dolari a fost furat prin aceste escrocherii, spune Petruţă.


PÎNĂ LA 30 DE ANI DE ÎNCHISOARE ŞI UN MILION USD AMENDĂ. Cei arestaţi în statul Arizona sînt: Lakisha AlSaadi, Mario Bernadel, April Lucero, Amanda Adorno, Christopher Bartelmus; Marcos Branch, Brittany Ann Parrish, John Webber III, Stephanie McWilliams, Jeffrey Crandell, Jake Whitman, Kurt Holm, Erin Leastman, Fred Crum, Tyson Young, Felix Guzman Sr., Felix Guzman Jr., Fabian Guzman, Maria Guzman, Carl Rex Olson, Andrew Benjamin, Christopher Pirwitz, Mary Elizabeth Ortega Vasquez, Ana Valdez, Rodney Rohde, Daniel Morar, Gheorge Babeţi, Cosmina Bunea, Dorel Irimiciuc, Samuel Doboş, Brandon Azadegan, Cipriano Ionuţescu, Catherine Zebarth, Christina Mejia, Chris Nero şi Roy Fife. Capetele de acuzare aduse sînt: transfer şi spălare de bani, fraude bancare şi conspiraţie. Aceste fapte se pedepsesc cu pînă la 30 de ani de închisoare şi un milion de dolari amendă, a declarat procurorul statului Arizona, Diane Humetewa.

Românii au fiecare cîte şase capete de acuzare pentru transferuri frauduloase de bani, unul pentru conspiraţie în vederea comiterii de transferuri frauduloase, zece pentru spălare de bani şi unul pentru conspiraţie în vederea spălării de bani.


SCHEMA ESCROCHERIEI. Jurnalistul Marian Petruţă ne explică schema escrocheriei: "De obicei, metoda folosită este următoarea. Cumpărătorul se înţelege cu vînzătorul să-i cumpere casa, în funcţie de valoarea ei, la un preţ cu cîteva zeci sau chiar sute de mii de dolari mai mult decît preţul cerut. Cumpărătorul ia împrumutul de la bancă şi diferenţa de cîştig se împarte. De obicei, aceste artificii sînt realizate în complicitate cu cel care evaluează valoarea casei, agentul imobiliar, brokerul care dă împrumutul, vînzătorul casei, deci cam toate persoanele implicate în realizarea tranzacţiei". Acest gen de escrocherii au dus la o criză a sistemului bancar american şi mai apoi a celui imobiliar din cauza zecilor şi sutelor de mii de case ale căror împrumuturi au rămas neplătite. "În ultimii ani, pe piaţa imobiliară din Arizona, foarte mulţi indivizi au exploatat în folos propriu această piaţă. Proprietarii cumsecade şi celelalte firme de pe întreg cuprinsul Arizonei trebuie să plătească acum preţul pentru egoismul şi ilegalităţile săvîrşite de unii", a declarat agentul special FBI John Lewis. Statul Arizona se află în top 10 al celor mai afectate state de criza imobiliară.


PROFIT DE 1,7 MILIOANE USD. Primele dezvăluiri despre afacerile fabuloase cu case ale lui Gheorge Babeţi au fost sesizate încă din primăvara lui 2007 de românii din Arizona. Marian Petruţă ne spune şi cum acţiona românul. Gheorge Babeţi cumpără în 2006 nouă proprietăţi, dintre care doar una singură o cofinanţează plătind un avans de 31.000 de dolari, restul fiind finanţat cu bani luati 100% de la bancă. Împrumuturile totalizate sînt de 6,2 milioane de dolari. După cîteva luni, acesta nu mai face plăţile şi în scurt timp proprietăţile sînt luate una cîte una de bănci. Patru dintre proprietăţi se pare că au fost cumpărate de la alţi români: Zăgrean, Doboş şi Irimiciuc, care le-au deţinut pe perioade cuprinse între patru şi 12 luni, înainte să le vîndă lui Babeţi. Din aceste afaceri Babeţi a obţinut suma de 1,7 milioane de dolari.


PATENT FOLOSIT ŞI LA CHICAGO. În cazul arestărilor din Arizona, metoda folosită este una des întîlnită, practicată pe scară largă de foarte mulţi români, inclusiv la Chicago, unde probabil o să apară arestări similare. Cazul românului Mihail Stancu relatat în presa din Chicago, care a luat banii şi a dispărut, este un exemplu.

Conform Chicago SunTime, Mihail Stancu a tras băncilor o ţeapă de peste un milion de dolari. Acesta a cumpărat în 2006 un bloc de apartamente în Strada 4914 N Spaulding Ave, Albany Park, IL 60625, în zona Chicago, la preţul de 765.000 de dolari, pe numele companiei pe care o deţine, Mkst Enterprise Inc., spune jurnalistul Marian Petruţă. Conform declaraţiei făcute de Carmen Rosa, fostul proprietar, Mihail Stancu ar fi cumpărat clădirea cu bani cash, acesta fiind ajutat la realizarea tranzacţiei de un prieten, Cătălin Basile, se pare tot român. Între decembrie 2006 şi ianuarie 2007, Stancu începe să-şi cumpere apartamentele, unul cîte unul, de la propria companie, luînd şapte împrumuturi de la diferite bănci, suma totală fiind de aproape 1.850.000 de dolari, făcînd un "profit" de peste 1.100.000 de dolari. La scurt timp îşi anunţă chiriaşii că o să plece într-o vacanţă în Europa. Între timp, însă, Mihail Stancu încetează să mai facă plăţile lunare la bancă pentru împrumuturile făcute. Stancu a mai făcut mai multe astfel de tranzacţii imobiliare în urma cărora a tras şi alte ţepe. Ancheta nu este încă finalizată.

 

Acuzaţii

Gheorge Babeţi, 50 de ani , din Peoria, Cosmina Bunea, 28 de ani, din Glendale, Daniel Morar, 36 de ani, din Phoenix, Dorel Irimiciuc, 52 de ani, din Phoenix, Samuel Doboş, 28 de ani, din Phoenix, Cipriano Bogdan Ionuţescu, 32 de ani, din Phoenix, familia Felix Sr., Felix Jr., Fabian şi Maria Guzman e posibil să fie tot cu origini româneşti, spune jurnalistul Marian Petruţă. Cipriano Bogdan Ionuţescu deţine împreună cu fratele său, Claudiu Ionuţescu, compania de construcţii Custom Builders Inc. din Scottsdale, Arizona, fondată în urmă cu 13 ani.

×
Subiecte în articol: special dolari arizona