Românii şi basarabenii, fraţi la greu şi la nevoi

În 1990, în România au trimis "ajutoare" nu doar francezii, austriecii ori belgienii, ci şi fraţii de peste Prut. În timpul "Revoluţiei", mulţi basarabeni s-au mobilizat chiar pentru înfiinţarea unor detaşamente de voluntari, care să lupte împotriva regimului comunist. Greu au fost convinşi de autorităţi să rămână acasă.

În centrul Chişinăului, Frontul Popular, organizaţie politică patriotică, cerea intervenţia împotriva "forţelor fidele lui Ceauşescu". La rându-i, conducerea Republicii Socialiste Sovietice Moldoveneşti dezbătea zilnic situaţia din România. O comisie guvernamentală specială se ocupa de cazul ajutoarelor, astfel încât plecau zilnic spre Bucureşti şi Iaşi transporturi de mărfuri, alimente şi medicamente. În doar o săptămână de la declanşarea "Revoluţiei", potrivit datelor furnizate de fostul preşedinte moldovean Mircea Snegur, în volumul memorialistic "Labirintul destinului", au fost expediate 123 de vagoane, zeci de camioane, 5 avioane cu peste 2.500 tone de încărcături. De asemenea, într-un cont special instituţiile, primăriile locale, întreprinderile, gospodăriile agricole şi particularii depuseseră 2,6 milioane de ruble, tot pentru români.

Printre moldovenii care au trecut graniţa de Vest în 1990 s-a aflat şi regizorul Victor Bucătaru. În România avea rude pe care le mai văzuse doar o dată, în urmă cu doi ani. A cunoscut aşadar ţara spre sfârşitul regimului comunist şi în zorii "democraţiei originale".

Prima oară, în 1988, a regăsit rude de-ale sale, la Bucureşti, şi de-ale soţiei, la Iaşi. "Trenul a ajuns la Iaşi dimineaţa, pe la vreo 3:00-4:00. Am stat un pic la masă şi după ne-am culcat. Şi deodată m-am trezit, de la dangătul de clopote. Dar poţi să îţi închipui dangătul de la zeci de biserici, eu care în viaţa mea nu auzisem clopote de biserică, pentru că la noi era complet interzis! Am ieşit afară şi primul lucru pe care l-am făcut a fost să mergem la biserică. Am fost la liturghie, apoi am făcut turul mănăstirilor din Moldova şi Bucovina. Atunci aveam un aparat de fotografiat, nu mi-a interzis nimeni să fac poze. Şi atunci, pentru prima dată, mi-a venit pofta de a filma. Câtă bogăţie este în Moldova cealaltă sau Moldova adevărată, că asta e Basarabia. În anul 1990, am realizat un film despre aceste mănăstiri.

De undeva de sus a venit acel imbold, în loc să merg mai întâi la bunelul la Bucureşti, m-am dus să vizitez ţara. Am făcut un film despre mănăstiri cu care s-a deschis Centrul Cultural Român la Paris şi apoi ambasada Republicii Democratice Moldova în România. Pe urmă, am plecat la Bucureşti, l-am sunat pe fratele cel mai mare al mamei care era inginer-şef la Buftea şi locuia în Bucureştii Noi. Soţia lui lucra la Institutul de chimie al tovarăşei (ICECHIM, n.r.). A doua zi am mers la Buftea, mi-a arătat studiourile. Pe urmă am mers cu ceilalţi fraţi ai mamei la bunelul, care fusese în Basarabia în 1968, dar nu apucasem să îl văd deoarece plecase în mare grabă înapoi din cauza evenimentelor din Cehoslovacia. Mi s-a arătat apartamentul, mi-a deschis soţia lui, care era şi ea basarabeancă, şi a zis: «Iliuşa, vino-ncoace că te caută cineva». El a rămas portret în uşă şi a zis: «Măi Petrişor!», că eu semăn cu tatăl meu. Şi eu am răspuns: «Nu sunt Petrişor, eu sunt Vicuşor»."

Ţara a revăzut-o după doi ani, în condiţii dramatice. La puţin timp după schimbarea regimului, Victor Bucătaru s-a aflat printre primele echipe de voluntari sosite în România cu ajutoare din Basarabia. "Revoluţia de la Bucureşti a fost privită în Basarabia ca revoluţia noastră. Am filmat la staţia de acumulare de sânge, unde erau rânduri de mii de oameni, care donau pentru români.

Prin spitale se eliberau saloane întregi. Oamenii erau trimişi acasă, ca în cazul în care se întâmplă ceva în România să aibă aici unde să fie internaţi răniţii. La monumentul lui Ştefan cel Mare erau movile de bani aruncaţi pentru poporul din care facem şi noi parte. Se aflau la nevoie, aşa se spune la noi. Şi am trecut şi eu hotarul, am ajuns la Iaşi. Am adus cât a încăput în acea maşină, a fost încărcată până la tavan, cu de toate. Atunci am văzut pentru prima dată ce înseamnă foamea. Am ajuns la o casă de copii de la Socola şi am început a scoate de acolo alimente. Cum mâncau bieţii copii bucăţi din pâine... Înfulecau. Ne-au cazat în hotelul Comitetului Judeţean de partid. Unii din cei care ne însoţeau ne întâmpinau să vorbim mai atent că totul se imprimă, alţii, din contră, ne îndemnau să vorbim cât mai mult, tocmai ca să se imprime... La Bucureşti nu am fost, acolo au ajuns alte echipe, alte maşini."

A filmat războiul din Transnistria
Cunoscut regizor de film în ţara de baştină, Victor Bucătaru s-a născut la 25 decembrie 1948, în satul Moara de Piatră (Drochia). S-a şcolit la Institutul de Arte din Chişinău (1966-1971), secţia actorie şi regie de teatru, apoi la Cursurile Superioare de Regie de la Moscova (1975), unde l-a cunoscut pe Andrei Tarkovski. A lucrat în cinematografie, la studioul "Telefilm-Chişinău", ca asistent de regie (1973-1978) şi apoi regizor. Este membru al Uniunii Cineaştilor din 1981, al cărei preşedinte a devenit între timp. Din 1992 a înfiinţat studioul independent de film SINM. În timpul perestroikăi, când "s-a dat liber la grăit", după cum spune Bucătaru despre perioada reformelor lui Gorbaciov, a realizat filme de mare valoare documentară. Printre altele, a filmat marşurile de protest ale patri- oţilor români din Chişinău în 1989, ce se desfăşurau în pieţele centrale ale oraşului. În 1992, în timpul războiului din Transnistria, a realizat reportaje video chiar de pe front.