x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Sarbatoare la portile UE

Sarbatoare la portile UE

de Magda Colgiu    |    01 Dec 2006   •   00:00

Depuneri de coroane, ceremonii religioase sau militare, defilari, concerte pop sau folclorice si traditionalele mese in aer liber.

ZIUA NATIONALA - Mancare, multa bautura si chermeze
PARADA MILITARA. Armata de profesionisti va defila pe sub Arcul de Triumf

Depuneri de coroane, ceremonii religioase sau militare, defilari, concerte pop sau folclorice si traditionalele mese in aer liber.

Cam acestea sunt manifestarile pregatite de autoritati cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei. Linistea si ordinea vor fi asigurate de peste 4.500 de jandarmi.

ALBA-IULIA. Singura oficialitate care va sustine un discurs de Ziua Nationala va fi IPS Andrei, arhiepiscop de Alba Iulia. Manifestarile vor debuta dimineata, cu depuneri de jerbe si coroane la statuile lui I.C. Bratianu, Iuliu Maniu si Mihai Viteazul, dar si cu primirea soliilor din cetatile de scaun la Sala Unirii. Programul cuprinde o slujba Te Deum oficiata in curtea Catedralei Reintregirii Neamului, urmata de o mica parada militara si concerte in aer liber. La spectacolul folcloric vor concerta Dumitru Farcas, Nicolae Furdui Iancu, Ioan Bocsa, Mioara Velicu, Nineta Popa, Veta Biris, Floarea Calota, Ionut Fulea si Reta Rus. Vor avea loc focuri de artificii, dar si un megaconcert DJ Project, Sistem, Compact, Parlament, Desperado si Trident. Casa de Cultura a Sindicatelor va gazdui un recital al lui Tudor Gheorghe. Municipalitatea locala a pregatit in schimb pentru participanti o masa in aer liber, la care vor fi impartite gratuit peste 10.000 de sarmale, 5.000 de portii de costita si mii de pahare cu vin.

BUZAU. Maestrul Gheorghe Zamfir va concerta la Sala Mare a Consiliului Judetean, cu incepere de la ora 18:30. Tot astazi, va avea loc o defilare pe bulevardul principal al orasului. Dupa parada militara, in patru corturi militare amplasate langa Prefectura, buzoienilor li se va face cinste cu o masa traditionala.

CONSTANTA. Sarbatoarea incepe la Monumentul Eroilor din Primul Razboi Mondial de la Cimitirul Central, unde va avea loc un ceremonial militar si religios si depuneri de coroane de flori. Evenimentele dedicate Zilei Nationale se vor muta apoi pe platoul den fata Prefecturii unde se va afla garda de onoare.

HUNEDOARA. Petrecere dacica in municipiul Brad. Sarbatoarea incepe in jurul orei 11:00, cand autoritatile locale vor depune coroane de flori la troita din fata Primariei, vor dezveli monumentul "Noi, dacii", amplasat in centrul orasului, si vor urmari parada militara a soldatilor de la UM de Vanatori de Munte din localitate. Manifestarile se vor termina, cu un spectacol folcloric pe parcursul caruia locuitorii vor mai uita de frig cu un vin fiert si o bucata de carne taiata din cei trei berbeci fripti la protap, in centrul orasului.

CLUJ. In Piata Lucian Blaga va avea loc o expozitie de produse artizanale, urmata de un simpozion stiintific. In cursul dupa-amiezii de astazi vor avea loc si concerte, unul folcloric si inca unul sustinut de DJ Project, Hi-Q si Voltaj. Autoritatile participa la o depunere de coroane la statuia lui Avram Iancu. Seara se va incheia cu focuri de artificii, in Piata Avram Iancu.

BACAU. La baza aeriana 95 Bacau se va desfasura o ceremonie de dezvelire a bustului Eroului Capitan Aviator Alexandru Serbanescu si includerea in titulatura acestei unitati a numelui aviatorului.
  • Material realizat cu sprijinul retelei de corespondenti a JN

    FASOLE SI TUICA FIARTA IN CAPITALA
    Mii de portii de fasole cu costita, tuica fiarta, spectacole in aer liber, parade militare si o capitala feerica, de asta au parte bucurestenii de 1 Decembrie.
    Capitala va fi scaldata in lumina. Beculetele ornamentale pregatite special pentru sarbatorile de iarna de Primaria Capitalei vor fi aprinse de primarul general, Adriean Videanu. Evenimentul va avea loc in Piata Universitatii, unde a fost montat si simbolul orasului, un brad din perle luminoase ce incorporeaza ceasul Europa. Iluminatul decorativ din acest an insumeaza peste 3.600 de figurine, 25.000 metri liniari siruri policrome si peste 1.900 perdele luminoase. Spectacolul va mai cuprinde ridicarea drapelului si intonarea imnului national de un cor de trei sute de persoane. Pe doua ecrane laterale va fi expus textul celor trei strofe ale imnului, ce vor fi interpretate de coristi pentru a fi cantate si de public. Sarbatoarea va continua cu un minirecital Ovidiu Lipan Tandarica si recitaluri folclorice reprezentand toate zonele tarii. Phoenix va sustine concertul de inchidere a evenimentului. 1.000 de porumbei, 9.000 de portii de fasole cu costita si tuica fiarta, aceasta este oferta pe care Primaria Sectorului 2 o pregateste ca in fiecare an bucurestenilor. Un moment deosebit va fi cel al demonstratiilor de acrobatie cu cai, sustinut de cascadori profesionisti, imbracati in costume traditionale romanesti. Masa ostaseasca va fi servita in 11 corturi special amplasate in Parcul Circului, intersectia Bulevardului Carol I cu Strada Paleologu, Gara de Est; Parcul Florilor, Plumbuita, Parcul Tolbuhin de pe Strada Pache Protopopescu, Piata volanta Vatra Luminoasa, Parcul Cinema Floresca, Parcul Motodrom, Lunca Florilor, Piata volanta Basarabia. Manifestari similare vor fi organizate in aproape toate sectoarele din Capitala. Tot de Ziua Nationala, in Sectorul 6 va fi deschis cel mai mare patinoar din Bucuresti, situat in Cartierul Drumul Taberei.
  • Monica Andrei Capatos
  • "TRENUL LUI BERCEANU"
    Parlamentarii si-au facut agenda pentru Ziua Nationala. Doar doi deputati liberali si cinci democrati au acceptat invitatia ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, de a se deplasa la Alba-Iulia, in premiera, cu trenul business class. Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, a anuntat ca atat el, cat si parlamentarii sai se vor afla la Alba, dar ca acestia nu vor folosi "trenul lui Berceanu". Tot la Alba va fi prezent si presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu. Seful statului, Traian Basescu, si liderul PSD, Mircea Geoana, vor participa la manifestatiile ce vor avea loc in Bucuresti. In schimb, premierul Calin Popescu Tariceanu va fi nevoit sa stea acasa din cauza operatiei suferite la picior.
  • Carmen Vintila
  • UTILE
    BANCI. Nu vor lucra astazi. Reteaua de bancomate va functiona insa, iar Serviciul de relatii clienti si echipe speciale de alimentare a bancomatelor cu bani vor avea, de asemenea, program nonstop. In ziua de sambata, unitatile bancare isi vor relua programul normal de lucru pentru o zi de week-end.

    POSTA. Subunitatile postale din intreaga tara vor fi inchise. De asemenea, trimiterile postale vor inregistra timpi de circulatie mai mari, iar abonamentele la presa scrisa din data de 1 decembrie, distribuite prin posta, vor ajunge la destinatarii din mediul urban a doua zi, iar la cei din mediul rural, la data de 4 decembrie.

    METROU. Trenurile de metrou vor circula in regim pentru zile nelucratoare si cele de sarbatori legale.

    ANPC. In cazul in care intentionati sa faceti anumite sesizari cu privire la produsele achizitionate sau legat de modul in care ati fost servit la magazine sau restaurante, puteti suna la Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, la telefonul 0800.080.999 (cu apelare gratuita).

    CFR. In circulatia trenurilor vor interveni urmatoarele modificari: vor fi suplimentate cu vagoane in perioada 29 noiembrie - 1 decembrie, trenurile: IC 553, IC 552, IC 531, IC 532, R 873, R 876 , Acc 1724, Acc 1725, Acc 1672, Acc 1671, Acc 1824, Acc 1823, Acc 1742, Acc 1741. Vor fi suplimentate cu vagoane si trenurile personale: P 2301, P 2302, P 2303, P 2304, P 2305, P 3612/3613, P 3614/3611, P 3622/3623, P 3624/3621, P 2382. Astazi nu va circula Acc 1597 iar maine Acc 1598. Programul de lucru al Agentiilor de Voiaj CFR din Bucuresti si din tara in ziua de 1 Decembrie 2006 nu se modifica. Pentru informatii, puteti apela 9521.

    SPITALE. Daca veti avea nevoie de servicii medicale de urgenta puteti aplela la urmatoarele unitati medicale: Spitalul de Urgenta de Chirurgie Plastica, Reparatorie si Arsuri (tel. 224.09.47), Spitalul de Urgenta Elias (tel. 316.16.03), Spitalul de Urgenta Floreasca (tel. 5.99.22.57), Spitalul de Urgenta pentru Copii "Grigore Alexandrescu" (tel. 316.93.66), Spitalul de Urgenta "Prof. Dr. Bagdasar Arseni" (telefon 334.30.25), Spitalul de Ortopedie Foisor (telefon 252.00.57), Spitalul de Urgenta "Sf. Pantelimon" (telefon 255.40.90), Spitalul Clinic de Urgenta Copii "M.S. Curie" (telefon 460.42.50), Spitalul de Urgente Oftalmologice (telefon 319.27.51), Spitalul Universitar de Urgenta (telefon 318.05.22) si Spitalul de Stomatologie "Prof. Dr. Dan Theodorescu" (telefon 314.25.08).

    HIPERMARKETURI. In cazul in care doriti sa faceti cumparaturi de Ziua Nationala a Romaniei puteti merge la Metro intre orele: 6:00 la 22:00, la Cora intre orele: 9:00 — 21:00, la Bila deschis intre: 8:00 si 22:00.
  • Anca Ardeleanu
  • ×