Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După 1989, România a intrat într-o altă eră, a principiilor economiei de piaţă. Rând pe rând, sute de întreprinderi din ramuri precum industria grea, chimică, constructoare de maşini, textilă şi câte şi mai câte, au fost însă înghiţite de apele tulburi ale privatizării. Unele fabrici înfiinţate în epoca cincinalurilor, a planificării şi centralizării economice au supravieţuit totuşi, ba au şi prosperat. Sub vechile denumiri sau rebotezate, cu noi strategii sau urmând tradiţia, ele au atras investitorii „strategici". Privatizate mai ales cu capital italian, unităţile din domeniul textilelor au rămas baza exportului românesc. Printre numele de succes, decenii de-a rândul, a ţinut ştacheta sus şi Fabrica Tricotaje Caracal, actuala „SC Romaniţa".
Fabrica se înfiinţase la 27 ianuarie 1972, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri al RSR nr. 81. Încă de la început, întreprinderea s-a axat pe confecţii din bumbac, furnizat în special de Filatura Alexandria. Cea mai nouă secţie de profil din ţară la vremea ei, Tricotaje Caracal folosea ce era mai bun pe piaţa românească. Bunăoară, firma a fost dotată cu maşini performante cumpărate de la Metalo-Tehnica Târgu-Mureş, iar de la Codlea se primeau coloranţii (mai târziu şi din RFG, de la Sandoz).
În timpul regimului comunist, fabrica trăia din şi pentru export. Existau contracte ferme cu parteneri occidentali, precum Statele Unite, Franţa, RFG, Suedia. Afacerile se derulau prin intermediul Român-Export Bucureşti. Tiruri întregi încărcate până la refuz cu marfă plecau şi spre URSS, pentru care o secţie şi jumătate producea lenjerie pentru bărbaţi şi femei, şi mai ales zişii „indispensabili" din bumbac. Izmenele româneşti aveau mare căutare la frigul românesc şi cu atât mai mult la gerul sovietic. În Suedia se trimiteau mai ales costume de trening şi hanorace. Acasă, se distribuiau doar hainele refuzate în Occident, „căzătura de la export", cum le ziceau angajaţii. Aşa ajungeau la români mai un tricou fără etichetă, mai o bluză căreia i se „dusese" un fir sau o rochie cu tivul îngroşat.
La nivelul conducerii, în ciuda principiului rotaţiei cadrelor, Tricotaje Caracal s-a remarcat prin stabilitate. Timp de 17 ani, doar doi directori au condus fabrica. Primul, Mihalcea, detaşat pe „linie" economică de la Bucureşti. Al doilea, Valentin Oprea, unul dintre absolvenţii Facultăţii de Iaşi, ce pregătea specialişti în domeniul textilelor. După câţiva ani petrecuţi pe postul de inginer la Caracal, Oprea a fost numit director, poziţie în care l-a prins şi „revoluţia".
În 1990, prin hotărâre de Guvern, fabrica a fost transformată în societate comercială, sub denumirea Romaniţa. „Am propus mai multe variante, îşi aminteşte una dintre angajatele întreprinderii. Romula, care era şi este şi acum o localitate foarte aproape de Caracal, şi Romaniţa. S-a preferat ultima denumire, pentru că era mai de actualitate, era mai tinerească. Romaniţa este de fapt muşeţelul care creşte la marginea câmpului. Ne gândeam şi la imprimeuri cu romaniţă, pe tricouri, pe bluze." Şi alte schimbări s-au petrecut atunci. „În 1990, inginera-şefă, Iuliana Tihon, originară din Moldova, care venise cu un an în urma directorului Oprea, tot de la Iaşi, l-a dat jos pe director cu ajutorul muncitorilor şi a devenit ea directoare, ne-a spus fosta secretară a societăţii, angajată încă din 1972.
Ea era foarte apropiată de muncitori. Când directorul nu aproba o cerere, ea aproba - o învoire, un concediu. Ştia să se facă plăcută oamenilor. Pe Valentin Oprea nu l-a dat afară din fabrică, dar l-a pus pe un post inferior, de inginer. Bineînţeles că el a fost frustrat. A rezistat câteva luni până a găsit altceva în altă parte şi a plecat la o altă întreprindere din domeniu, la Filatura Drăgăneşti." Perioada trecerii la economia de piaţă, Romaniţa a parcurs-o fără convulsii puternice. Totuşi, din cei peste 2.800 angajaţi ai fabricii din trecut, o parte au fost disponibilizaţi, pe criteriul vârstei. Astăzi, conform cifrelor furnizate de întreprindere, sunt 1.500 de angajaţi. Din 1999, produsele din tricoturi şi din ţesături se lucrează exclusiv pentru piaţa externă, în Lohn (piesele gata croite - spate, mâneci - sunt cusute la fabrică). Între timp, şi modelele vestimentare, şi clienţii s-au mai schimbat. Căci de la izmenele pentru ruşi, SC Romaniţa a trecut la marfă de export pentru italieni.
Citește pe Antena3.ro
