Scandalul testelor pe copii

În octombrie 1990, imaginea României a mai suferit o lovitură. Abia se liniştise presa mondială după evenimentele de la Tg. Mureş, din Piaţa Universităţii şi din timpul Mineriadei, că un nou scandal a izbucnit la Bucureşti. Capul de afiş - copiii bolnavi de SIDA. Ştirea în sine nu era nouă. Despre existenţa lor, moştenire dureroasă din vremea "Împuşcatului", se mai scrisese.

Între timp a apărut însă un element nou. La Londra şi la Paris au apărut informaţii despre experimente pe copii-cobai, autorizate de statul român şi conduse de medici străini. Din The European, L'Express, Le Figaro, L'Actualité, care denunţau Guvernul şi Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Colentina din Bucureşti pentru experimentele pe bolnavi infestaţi cu HIV, informaţiile compromiţătoare au fost preluate de ziarele dâmboviţene. Potrivit jurnaliştilor occidentali, şi medicamentul utilizat - substanţa FLV 23/A - era controversat. Nu numai că se administra prin "injecţii musculare dureroase", dar îi lipsea şi o certificare ştiinţifică.

În Spitalul Colentina, din cei 140 de copii bolnavi, cinci-şase mureau zilnic, fără să beneficieze de vreun tratament. Rata deceselor şi lipsa unor fonduri consistente pentru cumpărarea medicamentului AZT, folosit în alte ţări, i-a obligat pe medicii români să caute soluţii alternative. Printre acestea s-a numărat şi medicamentul folosit de doctorul britanic Hughes, propus gratis, folosit înainte în tratamentul bolnavilor de SIDA din Malawi (Africa).

În România, echipa condusă de David Hughes a descins în toamna anului 1990. Între 9 septembrie-28 octombrie 1990, opt medici străini, membri ai Fundaţiei Internaţionale pentru Cercetări Medicale, au tratat 13 copii bolnavi de SIDA, internaţi în Spitalul Colentina, în Pavilionul 4. Experimentul a fost autorizat de Comisia Naţională a Medicamentului, condusă de profesorul Dobrescu. Bolnavilor li s-au administrat trei injecţii timp de o lună, la sfârşitul cărora s-a concluzionat că patru din cei testaţi au înregistrat o ameliorare, şapte o stare staţionară, iar doi au decedat.

"Problema este alta", declara medicul Adrian Streinu-Cercel, directorul Spitalului Colentina, pentru ziarul Adevărul, la 27 octombrie 1990. "Nu putem să susţinem că acest medicament este infailibil. Cercetăm, sperăm şi, repet, nu avem altă soluţie decât, eventual, să fie abandonaţi morţii fără nici o încercare de a-i ajuta. Ceea ce ar fi inadmisibil, într-adevăr. Dar ce se întâmplă în presa străină, engleză şi franceză, seamănă cu o campanie de denigrare, în primul rând a guvernului, care nu are absolut nici o legătură cu acest caz. (...) Poate că nici medicamentul nu este salvator şi poate că nici nu s-a ales cea mai bună variantă de tratament. Nu ne pronunţăm, nu este de competenţa noastră să o facem."

La presiunea presei occidentale şi româneşti, la sfârşitul lunii octombrie, la Bucureşti a sosit o delegaţie de trei specialişti ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Concluziile acestora au stupefiat opinia publică. Din raport reieşea că nu se putea confirma valoarea substanţei FLV 23/A. Ministerul Sănătăţii a prezentat rezultatele investigaţiei printr-un comunicat oferit spre publicare Agenţiei Rompres, la 27 octombrie 1990: "1. Fabricantul nu a putut oferi structura chimică a substanţei FLV 23/A. 2. Fabricantul nu a putut oferi metoda de fabricaţie şi de control a calităţii pentru substanţa FLV 23/A. 3.

Fabricantul nu a putut oferi date privind farmacocinetica substanţei FLV 23/A la animale şi oameni. 4. Fabricantul nu a putut oferi dovezi ştiinţifice convingătoare privind efectul antiviral sau orice alt efect al substanţei FLV 23/A in vitro, pe animale sau în studii anterioare pe oameni. 5. În absenţa dovezilor privind eficacitatea terapeutică, datele rezultate din studiul de toxicitate acută efectuat în România nu pot justifica utilizarea substanţei FLV 23/A în studii clinice pe oameni. 6. Datele rezultate din studiul clinic pe 13 copii efectuat în România nu sunt suficiente pentru a demonstra absenţa efectelor secundare şi eficacitatea substanţei FLV 23/A. 7.

Personalul secţiei în care se desfăşoară studiul în spitalul Colentina, medici şi cadre medii sunt foarte preocupaţi pentru a acorda îngrijiri medicale de cea mai bună calitate copiilor bolnavi de SIDA. 8. Având în vedere faptele prezentate mai sus, Ministerul Sănătăţii din România şi OMS nu pot recomanda continuarea studiului clinic a substanţei FLV 23/A la copii şi adulţi."

La rândul ei, aflată în culpă deoarece avizase favorabil substanţa, Comisia Medicamentului a Ministerului Sănătăţii a emis la 23 noiembrie 1990 un comunicat în care se dezvinovăţea. Documentul, semnat împreună cu Direcţia Sanitară a Municipiului Bucureşti şi Fundaţia Internaţională pentru Cercetări Medicale, prezenta rezultatele experimentului. Potrivit cifrelor, la primul grup de bolnavi s-au înregistrat îmbunătăţiri la 47,6 %, deteriorare la 19,1% şi situaţie stabilă la 33%, iar la al doilea grup, 11,6%, 39,9%, respectiv 48,5%.

Cifrele seci nu ascund nici tragedia bolnavilor, nici dilema morală a medicilor români. Cum să salvezi nişte bolnavi condamnaţi la o moarte lentă fără să ai bani de medicamente este o întrebare la care este greu să răspunzi şi în zilele noastre.

999 bolnavi
În România, primul caz de SIDA se înregistrase întâmplător, în 1985, la Spitalul Fundeni. Clinica de boli infecţioase şi tropicale condusă la acea vreme de dr Ludovic Păun a fost desemnată să "lupte" împotriva flagelului. Din iunie 1989, la acelaşi spital s-a descoperit primul caz de SIDA la un copil, originar din judeţul Giurgiu. În a doua jumătate a anului 1990, în România trăiau 999 bolnavi. Între timp, îngrozitorul virus lovise mai ales copiii. Din totalul cazurilor, 64 erau semnalate la adulţi şi 935 la copii, majoritatea proveniţi din leagăne şi cămine de distrofici şi handicapaţi. Statisticile Ministerului Sănătăţii ofereau şi alte informaţii referitoare la distribuirea bolnavilor din punct de vedere geografic. Cele mai multe cazuri erau înregistrate în Constanţa (398), Bucureşti (109) şi Giurgiu (93). Doar câteva judeţe păstrau imaculată rubrica îmbolnăvirilor cu HIV: Brăila, Buzău, Cluj, Tulcea. Deşi presa semnala adeseori situaţia dificilă a celor infestaţi, în primul an de "democraţie originală" Ministerul Sănătăţii nu a alocat un buget propriu pentru programul naţional SIDA. Uneori, lipseau şi medicamentele şi alimentele pentru micuţi.

Un nou medicament
În plin scandal despre testele asupra bolnavilor infestaţi cu virusul HIV a apărut şi o rază de speranţă. Tot mass-media occidentală lansase zvonul apariţiei unui medicament-minune, brevetat de doi români încă din 1982. Soţii Romulus şi Ileana Dinu, din Bucureşti, creaseră Rodilemid-ul, un "antiviral imunomodulator şi neutrofic de sinteză", după cum singuri îşi prezentau produsul. La început, medicamentul fusese folosit pentru tratarea herpesului Simplex, herpesului Zoster, paraliziilor de nervi periferici şi a sclerozei multiple. Din februarie 1989, potrivit mărturiilor celor doi specialişti, fusese testat pentru câteva luni, şi în cazurile de SIDA. În 1990, medicamentul a fost brevetat în ţări din vestul Europei şi de peste Ocean (Statele Unite ale Americii şi Canada). "Aplicarea tratamentului cu Rodilemid produce după un interval de două-patru luni o creştere de până de două-trei ori a valorii iniţiale a limfocitelor T4, oprirea evoluţiei bolii, descreşterea sau stagnarea inflamaţiei ganglionare, reacţia normală la medicamente în bolile ce se ivesc pe parcurs", declara Romulus Dinu, angajat al Policlinicii cu plată nr. 1 Batiştei, pentru ziarul Adevărul, la 3 octombrie 1990.