Scriitorii, turnati si turnatori

Vreme de cinci decenii, Securitatea s-a jucat cu scriitorii romani, unii dintre ei fiind si"turnati" si "turnatori". Lumea scriitorilor si Securitatea au fost, decenii la rand, doua universuri paralele, pe care istoria le-a fortat sa "convietuiasca", in acelasi timp si spatiu. Scoase cu zgarcenie din arhive, documentele epocii descriu aceasta convietuire ca pe un dans sumbru in care Securitatea a dat intotdeauna tonul.

Intelectualii au fost considerati, inca din primii ani ai comunismului, niste dusmani potentiali care, daca refuzau "inregimentarea ", trebuiau anihilati prin orice mijloace. Iar dintre oamenii de cultura, scriitorii au fost cei care s-au bucurat de atentia constanta a Securitatii.

Breasla obisnuita cu libertatea de exprimare, avand drept arma doar "palosul" cuvantului, oamenii de condei puteau deveni oricand promotorii unor idei critice, greu de acceptat si suportat in acea perioada. Mai mult decat atat, poetii si prozatorii erau vazuti ca niste formatori de opinie ce puteau influenta multimea prin poezii sau romane, ai caror eroi exemplari puteau deveni modele demne de urmat.

Miza era deci foarte mare. Adus de partea "puterii populare", scriitorul putea sa exercite acelasi rol, dar in slujba noilor stapani. Pentru atingerea acestui scop, Securitatea a folosit metoda "biciul si cozonacul". Iar "biciul" lua cele mai diverse infatisari, de la exterminarea in puscariile comuniste, pana la eliminarea scriitorului "refractar" din "circuitul" publicistic. Poeziile lui Goga erau interzise doar pentru ca autorul lor fusese ministru intr-un guvern "burghezomosieresc", motiv pentru care si opera lui Blaga a avut aceeasi soarta, timp de cateva decenii. Era perioada in care simpla recitare a eminescienelor "De la Nistru pan’ la Tisa/Tot romanul plansu-mi-s-a" era interzisa si pedepsita cu ani grei de puscarie.

Orice motiv era valabil pentru a trimite un scriitor in iadul puscariei: apartenenta la vreo miscare politica antebelica, simpatia fata de anumite curente filozofice, ori exprimarea unor opinii antisovietice, oricare dintre acestea erau suficiente. Fost profesor de teologie si autor al unor poezii mistice, Nichifor Crainic si-a petrecut ani buni in puscarie, acuzat fiind de simpatii legionare.

Rezistenta din spatele gratiilor

Tot pentru apropierea de legionari, a fost arestat si poetul Radu Gyr, care a petrecut ani grei in "malaxoarele" puscariilor comuniste. Chiar si acolo, "organele" au continuat sa-l supravegheze, inclusiv atunci cand lupta cu umilintele unor boli fata de care moartea ar fi fost o dulce alinare. Chiar si aruncat in acel infern, Radu Gyr a continuat sa compuna poezii. Fara a fi apucat sa fie puse pe hartie (inexistenta in puscarie) versurile lui au fost preluate prin alfabetul Morse, (batut in tevile si peretii celulelor), de ceilalti detinuti, care le-au pus pe muzica.

La 8 februarie 1961, "sursa" Dragomirescu Vasile, din Penitenciarul Aiud, raporta despre starea sanatatii lui Radu Gyr: "Zilnic are hemoragii in cantitati apreciabile si este foarte slabit din cauza pierderilor de sange. Nu are scaun decat daca ia laxative. In schimb are incontinenta urinara: zilnic 5-6, nocturn 5-6 urinari, dar face greu, pentru ca vezica se blocheaza, din cauza operatiei de la rect. Nu mananca arpacasul, iar doamna doctor i-a promis un regim mai lactat, dar nu a primit. Sufera de angina pectorala, cu crize grave manifestate prin accelerarea, urmata de oprirea pulsului. I se face rau dupa orice efort, oricat de mic. Face crize si la frig. A cerut un pulovar de la doamna doctor, care i l-a promis, dar nu l-a primit".

Citește pe Antena3.ro

Cea mai rară și mai stranie pasăre de curte. Cum arată găina cu carne neagră, care costă 2.200 de euro

Poetul Vasile Voiculescu si prozatorul Nicu Gane sunt alti doi scriitori care au trecut prin teroarea puscariilor politice de la Aiud si Gherla, de unde au iesit marcati pentru restul vietii. Dintre toate, cazul cel mai popularizat, prin propriile sale lucrari literare, este cel al lui Paul Goma. Inainte de a fi devenit scriitor, el a fost condamnat, in 1956, la patru ani de puscarie, pentru "propaganda impotriva oranduirii socialiste". In timpul detentiei a trecut prin "reeducarea" de la Pitesti, pe la Aiud si Gherla. Citita, in serial la "Europa Libera", cartea sa "Patimile dupa Pitesti" a fost una dintre primele ocazii in care romanii anilor ‘80 au aflat, din sursa directa, ce a insemnat infernul puscariilor comuniste. Atitudinea critica a lui Goma la adresa regimului comunist a continuat, culminand cu mijlocul anilor ‘70, cand el a fost anchetat, arestat, pus in libertate si iarasi arestat pana in anul 1978 cand a fost obligat sa plece din tara.

Proscrisii "Epocii de Aur"

Dupa 1964 cand, oficial, in Romania nu mai existau detinuti politici si nici delicte de natura politica, pentru care sa se pronunte pedepse cu moartea sau detentia pe viata, a urmat o perioada de relativa "deschidere". Acest fenomen a continuat si in primii ani ai conducerii lui Ceausescu. Perioada de relativa libertate de expresie s-a incheiat insa brusc, o data cu "Mica revolutie culturala", initiata prin "Tezele din aprilie 1971". In anii care au urmat, Securitatea a "monitorizat " contactele cu strainatatea ale majoritatii scriitorilor. Ura lui Ceausescu, fata de "Europa Libera", provocata de criticile constante la care era supus, precum si dorinta Securitatii de a-i demonstra "Carmaciului" ca are grija de imaginea lui internationala au declansat operatiunile "Melita" si "Eterul", care urmareau "monitorizarea " atenta, dar si contracararea intelectualilor, care luau contact cu strainatatea. "Melita" nu a prea avut succes, datorita faptului ca s-a restrans doar la urmarirea aparitiilor externe ale scriitorilor, fara nici un alt fel de alte masuri.

Dan Desliu si farfuria cu "urechi"

In ultimii ani ai regimului Ceausescu, Securitatea ii supraveghea pe scriitori "pe fata" fara sa se mai sinchiseasca de salvarea aparentelor. A ramas de pomina episodul petrecut la Restaurantul Uniunii Scriitorilor in care, aflat la masa cu Mircea Dinescu, poetul Dan Desliu si-a dat seama ca discutia lor este ascultata prin intermediul unui microfon instalat chiar in farfuria pe care o avea in fata. Tacticos, Desliu s-a ridicat de la masa, a bagat farfuria "urecheata " in geanta si a plecat, urmarit de securistul de serviciu, mascat sub aparenta unui chelner, disperat ca-i dispare "fondul fix" pe care probabil il avea pe inventar.

Un pasaport pentru infern

"Biciul" a fost "oferit" doar celor care, cel putin la inceput, au refuzat sa se lase "inregimentati" la carul ideologic al societatii socialiste. Au existat insa numeroase cazuri in care scriitori, poeti si prozatori de oarecare renume in acea epoca au acceptat, senini, aceasta colaborare. Este greu de stabilit care au fost motivele pentru care, fiecare dintre ei, a acceptat sa intre in "jocul" noii puteri. Unii au acceptat doar pentru ca noua oranduire, avand nevoie de propagandisti, le-a rezervat un loc de frunte in ierarhia valorilor literare. Tuturor li se asigura un trai lejer si, in plus, aveau acces aproape nelimitat la spatiul publicistic. Dar asta cu o singura conditie: sa-si orienteze creatiile dupa principiile realismului socialist si sa laude victoriile clasei muncitoare. Chiar si asa, Securitatea avea o evidenta clara a trecutului fiecaruia dintre ei. Ori de cate ori acestia isi permiteau sa "fluiere in biserica" ori macar sa simuleze un cat de mic gest de revolta, li se arata imediat "pisica". Un astfel de semnal era refuzul eliberarii unui pasaport. Iar in justificarea acestui refuz, se enumerau toate "bubele" pe care le avea cel refuzat.

Presupusul spion englez

In noiembrie 1959, lui Victor Eftimiu i s-a refuzat viza, ceruta de Academia Romana, pentru o vizita in Austria. In motivarea acestui refuz, notificat de Comisia de Vize si Pasapoarte din Ministerul Afacerilor Interne, se arata ca "Este cunoscut ca a activat ca agent al Intelligence Service si ca in 1948 a luat legatura cu Kalustian Leon, banuit ca spion englez". Ceea ce nu explica aceasta nota este de ce, din aceleasi motive, in anul 1957, nu i s-a respins lui Eftimiu viza de plecare intr-o alta excursie, in Elvetia si Austria, si nici cu ce a suparat el autoritatile, incat acestea i-au refuzat un nou drum, tot in Austria.

In ianuarie 1959, lui Alexandru Balaci i s-a refuzat viza pentru Italia, desi mai fusese acolo in 1957, plus alte drumuri facute in tarile socialiste. In cazul sau, abia in 1959, Securitatea si-a adus aminte ca in 1951 ar fi luat legatura cu angajatii Institutului de Cultura Italiana din Bucuresti, "care au fost demascati ca au desfasurat activitati dusmanoase".

De asemenea i s-a mai reprosat ca a minimalizat rolul armatei sovietice in eliberarea Iugoslaviei. Probabil ca motivul real a fost cu totul altul, pe care Balaci il cunostea si ulterior nu a mai deranjat cu nimic autoritatile, care l-au lasat sa-si vada de cariera academica. Enumerata in "Cartea Alba a Securitatii", lista celor "refuzati" poate continua cu multe alte nume, unele inca celebre, si care, totusi, mai facusera anterior cel putin un drum in strainatate.

"Eterul" scriitorilor romani

Lipsa de eficienta a "Operatiunii Melita" a facut Securitatea sa treaca la o noua etapa, numita codificat "Eterul". La 13 ianuarie 1981, toti intelectualii laudati la Europa Libera au inceput sa fie si urmariti, sub presupunerea ca ar intretine legaturi ilegale cu acest post. Lista cuprindea nume sonore, dintre care, cele mai celebre erau Stefan Augustin Doinas, Mircea Dinescu (foto stanga), Andrei Plesu (foto dreapta), Marin Sorescu, Mihai Urscachi, Augustin Buzura, Eugen Simion, dar si Serban Foarta si Andrei Ujica. Mai tarziu, in 1982, aceasta lista a fost completata cu alte nume despre care se afirma ca sunt "susceptibile de a deveni canale de comunicare" intre mediile culturale si "Soparla". Printre acestia s-au numarat Alexandru Paleologu, Nina Cassian, Eugen Jebeleanu (care totusi se aflase, pana de curand, in gratiile regimului), Ileana Malancioiu, Daniela Crasnaru, Alexandru Toiu, Mihai Sora, Geo Bogza, Solomon Marcus, Dorin Tudoran si multi, multi altii, in general cam toti intelectualii si scriitorii care aveau cat de cat notorietate.

INEDIT
"Soparla" si Marin Preda

La 29 ianuarie 1972, sursa "Artur" (probabil Ion Caraion) raporta Securitatii ca "Marin Preda participase, la Paris, cu un an in urma, la cenaclul lui Leonid Mamaliga, unde se intalnise cu Monica Lovinescu si cu Ioan Cusa, angajati ai Europei Libere". Si asta intr-o perioada in care Preda era recunoscut oficial drept unul dintre marii scriitori romani.

Voluptatea "turnatoriei"

Cu adevarat dramatic este insa cazul unor literati celebri, despre care se invata in manualele de literatura. Documentele scoase din arhivele Securitatii contin delatiuni ordinare, indreptate contra unor colegi de breasla. In popor exista un proverb care spune: "Radeti unul de altul si dracu’, de toti". Arhivele au scos la iveala "delatiuni incrucisate", prin care diversi literati se turnau reciproc, in timp ce Securitatea ii tinea sub control si pe unii si pe altii. Intr-o "Nota-sinteza" strict secreta, din 6 martie 1959, academicianul Zaharia Stancu este citat ca afirmand ca "sunt unii scriitori care, fatis sau tacit, refuza sa scrie ceva pentru regim". In acest context, el enumera pe Serban Cioculescu si Victor Eftimiu, care erau promovati in revista "Gazeta Literara" la interventia redactorului-sef Paul Georgescu si a adjunctilor acestuia, Mihai Petroveanu si Vicu Mandra. Pe toti acestia Stancu ii "toarna" ca incearca sa fie "mai maleabili si mai largi decat li se cerea, pe linia indicatiilor venite de sus". Motivatia reala a lui Zaharia Stancu este insa descifrata ceva mai jos, cand el se plange ca romanul sau "Radacinile sunt amare" nu mai este publicat in foileton in aceasta revista, tocmai din cauza celor pe care ii "toarna". Jalnica "verticalitate " de scriitor invatat de elevi in manualele de literatura.

Fuga lui Petru Dumitriu

"Subsemnatul Iovanache A.E. Ion, de profesie scriitor si ziarist - pe numele literar si de presa Ion Vinea declar urmatoarele:..." Acesta este inceputul unui raport atasat Dosarului nr.48836, alcatuit de Securitate dupa fuga din tara a scriitorului Petru Dumitriu, fost director al Editurii de Stat pentru Literatura si Arta. La inceputul raportului, Vinea recunoaste ca Dumitriu i-a fost prieten, ba chiar si un fel de discipol. Dupa fuga lui Dumitriu din Romania Populara, pentru a scapa de "stigmatul" fostei prietenii care i-ar fi putut prejudicia grav "dosarul", el ii baga in aceeasi oala si pe Zaharia Stancu, Rosetti, Vianu si Ralea, care "ii erau si ei prieteni si il vizitau la rastimpuri". Pentru ca tot era epoca "delimitarilor", el isi incheie raportul afirmand despre fuga lui Dumitriu: "Am aflat cu uimire si revolta de isprava care pune capat unei cariere ce se dovedeste a nu fi fost decat o aventura". Cariera lui Dumitriu nu a fost o simpla aventura. In schimb, delatiunea fostului prieten aminteste o replica plina de duh, care i se potriveste ca o manusa: "Asa un dusman, mai rau ca un frate!". Ticalosia acestei delatiuni, care probabil este doar una dintre cele oferite autoritatilor de cunoscutii lui Dumitriu, nu este depasita decat de duritatea masurilor administrative luate de regimul comunist impotriva familiei transfugului. Petru Dumitriu si sotia lui au fost judecati in lipsa "pentru tradare de patrie", fapta pentru care s-a dispus confiscarea intregii lor averi. In acelasi timp, restul familiei sale a fost deportat, cu domiciliu fortat, in comuna Rubla din Baragan. Cu o singura exceptie: Dumitriu Tereza - mama lui, pentru care, din motive nespecificate, s-a dispus "internarea intr-un centru neuropsihiatric ".

Calinescu si opera lui Brancusi

Alaturi de alte nume celebre ale vietii literare din ultimele cateva decenii, George Calinescu este alt "monstru sacru" care si-a pus mintea si condeiul la dispozitia regimului comunist. Avea si de ce. "Tovarasii" aveau nevoie de blazonul oferit de sustinerea lui ideologica, sustinere care i-a fost rasplatita, inca de la inceput, prin acordarea functiei de deputat in Marea Adunare Nationala, titul pe care l-a detinut din 1946 pana la moartea sa. Functie care, bineinteles, l-a facut "beneficiar" al tuturor avantajelor ce decurgeau din acest rang inalt.

Exista specialisti care afirma si acum ca, ajuns la deplinatatea gloriei sale, Constantin Brancusi ar fi oferit statului roman, in anul 1951, dreptul de posesiune asupra tuturor lucrarilor create de el, care se mai aflau in posesiunea sa, precum, a atelierului care acum face mandria Parisului. Singura sa dorinta era sa fie admis, ca membru deplin, in Academia Romana. Inca nu este absolut clar cat adevar contine aceasta relatare. Ion Tugui reda insa, in lucrarea "Dosarul Brancusi", stenograma cuvantarii lui Calinescu la sedinta Academiei, in cursul careia s-a luat in discutie cererea de admitere a geniului sculpturii mondiale. Atunci, "Divinul Critic" a vorbit ca un veritabil activist de partid, afirmand fara nici o tresarire: "Acesti ani am trait sub adanca inraurire a idealismului burghez si, desi suntem democrati de buna-credinta, nu avem inca toata acuitatea de a judeca prin unghiul de vedere al proletariatului ". Pentru ca mai jos sa continue: "I.V.Stalin, prin articolele sale asupra lingvisticei, ne-a dat o frumoasa lectie, ajutand sectia noastra tocmai pe pragul de a face niste erori si a explica totul prin lupta de clasa". Unde s-o fi ascuns atunci acel Calinescu, autor al "Istoriei Literaturii Romane" care, cu doar un deceniu in urma, afirma in monumentala sa lucrare: "Criticul serios se fereste sa introduca in judecati criteriul idealului politic, fiindca poate sa ajunga in fata unor productii a caror tendinta nationala ii este proprie, dar care nu au existenta artistica?"

Clar este insa un singur lucru: jignit de refuzul admiterii in Academie, Brancusi si-a retras generoasa oferta. Ba mai mult, a renuntat si la cetatenia romana. Astfel se face ca, din cauza obtuzitatii si a oportunismului politic asumate, de pe inaltele lor pozitii academice, de Calinescu, si alti intelectuali, la fel de "angajati politic ", Romania a pierdut ocazia de a deveni depozitara unui tezaur artistic ce face acum mandria catorva dintre marile muzee ale lumii.