x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Secretele fraudării admiterii în magistratură. CSM ţine secretă lista celor excluşi din examen

Secretele fraudării admiterii în magistratură. CSM ţine secretă lista celor excluşi din examen

de Dan Constantin    |    03 Sep 2014   •   11:08
Secretele fraudării admiterii în magistratură. CSM ţine secretă lista celor excluşi din examen

Examenele pentru admiterea în Institutul Naţional al  Magistraturii şi în magistratură nu a fost lipsit de incidente, inclusiv de tentative de fraudare a concursului. CSM ţine secretă lista celor excluşi din examen şi a cadidaţilor la posturile de procuror şi judecător care sunt cercetaţi pentru incidentele din timpul primei probe a concursului desfăşurat în 31 august.

Comunicatele CSM anunţă că s-au înscris la concursul pentru INM 4.073 de candidaţi să ocupe 160 de locuri de auditori de justiţie. Pentru 26 de posturi de judecători şi 10 de procurori s-au înscris la admiterea în magistratură 1007 candidaţi.

Un comunicat difuzat după prima probă tip grilă, din 31 august, precizează că "au existat situaţii de încălcare a regulamentelor de concurs". Fără a detalia "încălcările", CSM ne anunţa că "s-au dispus măsuri legale şi regulamentare pentru zădărnicirea acţiunilor întreprinse, pentru eliminarea din concurs a respectivilor candidaţi şi, după caz, sesizarea organelor abilitate să aprecieze asupra caracterului şi posibilelor consecinţe ale faptelor constatate".

Nu s-au făcut publice numele candidaţilor excluşi din examen, nici ale celor anchetaţi. Nu s-a precizat dacă acei candidaţi suspectaţi de fraudă au fost duşi cu  autobuzele la Poliţia Capitalei sau dacă procurorii au percheziţionat candidaţii şi sălile de examen. Nu suntem informaţi nici dacă acest examen a fost supravegheat, monitorizat cu acţiuni opertative ale Serviciului Român de Informaţii ca în cazul examenului de bacalaureat.
 
Aşteptăm cuvenitele precizări menite să asigure că viitorii magistraţi au fost curaţi ca lacrima când au trecut prin examenul de admitere.

×