Sfârşitul lui Ceauşescu, intuit cu 30 de ani înainte

Ion Eremia, fost ministru adjunct al Forţelor Armate pe vremea lui Gheorghiu-Dej, prevesteşte într-o carte, cu precizie de vizionar, sfârşitul erei comuniste şi descrie întocmai, cu trei decenii în avans, căderea lui Ceauşescu. Generalul a fost arestat în 1958, pentru că "organele de stat" au pus mâna pe manuscrisul "Guliver în Ţara Minciunilor", o alegorie extrem de critică la adresa regimului comunist. Manuscrisul i-a fost returnat după '90.

Revoltat de abuzurile regimului, generalul Eremia, un om care deţinuse funcţii militare importante până în 1955 - când a fost trecut în rezervă şi exclus apoi din Partidul Muncitoresc - s-a apucat să scrie pe furiş o carte împotriva regimului. În povestea alegorică a generalului Eremia, începută în '56 şi terminată doi ani mai târziu, "Marele dement" este detronat cu ocazia unui miting ţinut în cinstea lui, are loc o revoltă în care armata trece de partea poporului şi un proces al "fiarei Granit şi al scorpiei de nevasta-sa" - ce seamănă leit cu cel al condamnării soţilor Ceauşescu.

Dosarele CNSAS arată că Ion Eremia a fost condamnat în 1958 la închisoare, având vina de a fi scris o carte "în care abundă calomnii grosolane la adresa ţărilor lagărului socialist". Manuscrisul confiscat atunci de "organele statului" imaginează o poveste care a devenit realitate aproape cuvânt cu cuvânt, zeci de ani mai târziu. Cartea, una dintre primele scrise la noi împotriva stalinismului, a văzut tiparul abia în 1992. În dosarul recuperat de la CNSAS se arată că "inculpatul a recunoscut că redactarea acestui material a început îndată după ce a fost destituit din funcţia de ministru adjunct al Forţelor Armate şi exclus din partid pentru manifestările sale oportuniste". Dacă tentativa de a trimite romanul în străinătate spre publicare ar fi reuşit, românul Ion Eremia s-ar fi putut bucura de un renume precum cel al lui Orwel sau Soljeniţîn. "Alături de «1984» al lui Orwell, de care îl desparte, cronologic, doar un deceniu, «Gulliver în Ţara Minciunilor» este una din analizele cele mai lucide, întreprinse cu mijloacele literaturii de ficţiune, ale comunismului", afirmă scriitorul Petre Răileanu în prefaţa primei ediţii.

Ion Eremia a urmat Şcoala de Aplicaţii de Geniu, iar în 1940 a inventat "torpila terestră dirijată", o mare contribuţie în domeniul balisticii, merit ce i-a fost recunoscut patru decenii mai târziu.

A fost, între altele, deputat în Marea Adunare Naţională şi comandant al Academiei Militare Politice. În anul în care a fost arestat, generalul a încercat să-şi trimită manuscrisul spre publicare în Franţa. Sora acestuia l-a încredinţat unui marinar care l-a predat însă Securităţii.

A fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru tentativă de trădare de patrie, la 25 de ani de muncă silnică şi la 10 ani degradare civică "pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale prin agitaţie". Din toţi anii de temniţă, generalul a executat doar şapte, fiind eliberat prin decretul din '64, care graţia deţinuţii politici care supravieţuiseră puşcăriilor comuniste. În timpul detenţiei, Ion Eremia concepe o a doua carte pe care o memorează şi o redactează la ieşirea din închisoare. Este vorba despre "Insula Robinson", un roman autobiografic similar "Arhipelagului Gulag" al lui Soljeniţîn. "Am ajuns să scriu în gând ca pe un caiet de file albe (...). Am scris sub imperiul necesităţii şi mai înainte de instalarea în turnul subteran (n.r. - închisoarea), când conştiinţa şi demnitatea mea de om m-au silit să declar, prin «Guliver», război comunismului. Acum scriu însă sub imperiul unei necesităţi incomparabil mai stringente, scriu cu pistolul la tâmplă", notează autorul. Această a doua carte a fost transpusă pe hârtie de soţia generalului, Nicoleta Eremia, şi a fost terminată în 1978. Generalul Ion Eremia a murit în 2004 şi de atunci văduva lui se chinuieşte să obţină post-mortem Semnul Onorific "În serviciul patriei". Deşi MApN a făcut demersurile necesare menţionând că "se întrunesc condiţiile necesare", Administraţia Prezidenţială a refuzat propunerea pe motiv că acest merit "nu poate fi acordat post-mortem".

După un an de arest, sentinţa din octombrie 1959 îl condamnă pe generalul Ion Eremia la închisoare grea. În cei şapte ani de temniţă, până la Decretul Consiliului de Stat nr. 411, de eliberare a tuturor deţinuţilor politici, trece succesiv prin penitenciarele Jilava, Râmnicu-Sărat şi Aiud


PREVIZIUNE ALEGORICĂ
În "Guliver în Ţara Minciunilor", autorul concepe o călătorie într-o "ţară a minciunilor", Kukunia, condusă de dictatorul Granit, considerat cel mai mare savant al lumii, autor de lucrări ştiinţifice. Nimic nu se mişcă în Kukunia, decât după ideile geniului Granit, iar contestatarii săi sunt trimişi în Valea Robilor, un fel de canal unde oamenii erau obligaţi să sape albia unui fluviu, paralel cu cel existent, pentru ca primul să curgă invers. Într-una dintre vizitele "Marelui Granit" în Valea Robilor, dictatorului i se arată tablouri în loc de copaci adevăraţi, în locul muncitorilor lihniţi de foame i se arată oameni bine hrăniţi care îl slăvesc. "Savanţii din Academia Kukuneză nu au altceva de făcut decât să găsească argumente pentru a demonstra valabilitatea «descoperirilor» genialului Granit, sau pentru a-i flata orgoliul nebunesc al acestuia de «buric al pământului»", scrie Petre Răileanu.

"Prietene, de mult îmi stă pe limbă o întrebare: de ce sunt atât de triste oraşele voastre?", întreabă Guliver. "Pentru că în ţara noastră a murit de mult veselia (...), au ucis-o cârmuitorii (...). Singurul nostru drept este acela de a-l slăvi pe Granit şi cârmuirea granitistă (...). Noi suntem robi, iar stăpânii ne silesc să strigăm că suntem oameni liberi, noi crăpăm de foame, iar stăpânii ne silesc să strigăm că ne ghiftuim", i se răspunde.

Cu un avans de trei decenii, autorul descrie premonitoriu sfârşitul epocii lui Ceauşescu. "Este de prevăzut că oştirea va trece lesne de partea răsculaţilor sau va sta cu braţele încrucişate, neutră, deoarece regimul s-a făcut urât chiar şi faţă de aceia pe care îşi întemeiază de fapt puterea", povesteşte personajul principal pregătirea răscoalei.

O viaţă de roman
Generalul Ion Eremia are o biografie fascinantă. După o carieră militară în care a ajuns în vârf, ororile regimului îl obligă să spună lucrurilor pe nume, iar viaţa i se întoarce pe dos. I-a cunoscut pe Lucreţiu Pătrăşcanu, Ana Pauker, Gheorghiu-Dej şi, în închisoare, pe ex-liderul comunist Vasile Luca. După eliberarea sa din temniţă, prima sa soţie, acriţa Reghina Abramovici, pleacă în SUA, împreună cu cei doi copii, pentru a fi la adăpost de persecuţii. Cinci ani mai târziu, Ion Eremia obţine reabilitarea judecătorească şi se căsătoreşte, în 1971, cu ce-a de-a doua soţie, Nicoleta, alături de care va rămâne până la sfârşitul vieţii. Una dintre fiicele sale, Irina Eremia-Bragin, stabilită în SUA, a scris, în anul morţii tatălui ei, o carte despre povestea "primului demnitar comunist care şi-a riscat o înaltă poziţie pentru a spune adevărul despre comunism". Pasaje din cartea ei au fost preluate de The Los Angeles Times şi de The Washington Post, iar în unele licee americane volumul este utilizat pentru dezbateri privind opţiuni şi valori morale. Văduva lui Ion Eremia aşteaptă încă reparaţia morală a soţului său, conferirea ordinului "În serviciul patriei" care nu mai vine.

"Am scris sub imperiul necesităţii şi mai înainte de instalarea în turnul subteran, când conştiinţa şi demnitatea mea de om m-au silit să declar, prin «Guliver», război comunismului. Acum scriu însă sub imperiul unei necesităţi incomparabil mai stringente, scriu cu pistolul la tâmplă"
Ion Eremia