Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De unde această ofensivă critică continuă la adresa politicii Rusiei din partea Romăniei? Oficial, nu există cu certitudine un mandat incredinţat Romăniei in acest sens. O analiză la rece, semnată de prof. dr. Liviu Turcu.
Ambiţia ţărilor mici/mijlocii de a deveni fie şi temporar parteneri egali ai marilor puteri in planificarea şi implementarea politicilor regionale şi chiar globale nu este tocmai o noutate de ordin istoric. Puţine dintre acestea insă reuşesc să o facă şi nu intămplător succesul este favorizat intre altele de trei factori de importanţă primordială: conjunctura istorică a ecuaţiei politico-militare a spaţiului de referinţă, resursele materiale şi umane de care se dispune şi nu in ultimul rănd abilitatea (in sens semantic "de calitativ") factorilor de decizie politică de a inţelege şi utiliza eficient primele două categorii.
Că numărul eşecurilor sau semi-eşecurilor il depăşeşte pe cel al acţiunilor de succes este deja un truism dictat de complexitatea, dinamismul şi caracterul relativ probabilistic al interacţiunilor in cauză. Intr-un mediu relativ stabil şi bine definit precum cel al fostului bipolarism politico-militar odată depăşit riscul managerial (managerial risk), şansele de succes erau mai mari decăt cele din perioada de tranziţie spre multi-polarism. Drept consecinţă insăşi "viaţa" marilor puteri (şi aici includ şi unica superputere a lumii contemporane) s-a complicat, asigurarea unui echilibru acceptabil şi promovarea dinamică a propriilor interese impunănd suplimentar perioadei bipolarismului strategii multiple de control al pleiadei de acţiuni reflectănd ambiţia ţărilor mici şi mijlocii de a aspira la un rol sporit la masa principalilor "jucători globali".
COMPENSAŢII. Drept rezultat după 1990, marile puteri şi indeosebi unica superputere s-au văzut obligate chiar cu riscul demonetizării sensului iniţial să producă la modul inflaţionist "parteneriate strategice", "relaţii speciale" etc, menite să dea satisfacţie, fie parţial, fie formal, noilor "aliaţi" proveniţi din fosta tabără ideologică adversă acum integraţi sau in curs de integrare in noile ecuaţii geopolitice şi politico-militare.
Interferenţa factorului ideologic in politica de stat este, aşa cum istoria a demonstrat cu prisosinţă, un proces extrem de delicat, orice dezechilibru afectănd direct şi cel mai adesea in mod negativ interesele fundamentale ale ţării respective. Acestea din urmă, spre deosebire de interesele politico-ideologice, transcend in plan istoric temporarul şi asigură identitatea, continuitatea şi specificitatea naţiei (poporului) ce ocupă spaţiul geografic in cauză. De aici efemeritatea in sens istoric a regimurilor politice care pot lăsa insă drept moştenire lucruri pozitive ce contribuie la evoluţtia superioară a societăţii sau cicatrice ce stopează temporar această evoluţie.
MOTIVAŢIA. Reflecţiile de mai sus mi-au fost provocate de suita acţiunilor de politică externă romănească din ultimii ani şi mai ales de cele lansate cu ocazia ultimelor reuniuni de la Baku (summitul GUAM), Zagreb şi Istanbul pe tema cooperării economice şi indeosebi a asigurării securităţii in domeniul energetic in Balcani şi regiunea (extinsă) Mării Negre. Nota comună, din punctul de vedere al acţiunilor politico-diplomatice romăneşti, inclusiv la nivel inalt, a fost o ofensiva critică continuă la adresa politicii Rusiei. Aparent, Bucureştiul şi-a asumat conştient poziţia de vărf de lance politico-diplomatic in numele SUA, Uniunii Europene, al statelor din Balcani şi al unei părţi a statelor din zona Caucazului. Spun aparent, intrucăt oficial nu existăa cu certitudine un mandat incredinţat Romăniei in acest sens. Ultimele desfăşurări din zonele menţionate reflectă indubitabil inconsistenţa rolului voluntar (mai degrabă voluntarist) asumat de şeful statului romăn confirmat de altfel şi de absenţa unui sprijin real politico-diplomatic din partea factorilor menţionaţi. Să le luăm pe rănd.
CE AŞTEAPTĂ AMERICANII DE LA NOI. Potrivit surselor politico-diplomatice de incredere de la Washington, aşteptările Administraţiei americane in relaţiile cu Bucureştiul sunt infinit mai modeste in raport cu interpretarea actuală a planificatorilor politici din anturajul şefului statului romăn. Pentru Washington, esenţa relaţiilor actuale este "indeplinirea exemplară a obligaţiilor asumate reciproc in cadrul negocierilor bilaterale". Obligaţii, care nu chiar intămplător, se rezumă la obiective ce nu depăşesc ca număr degetele de la o singură măna şi nu includ sub nici o formă acţiuni mandatate vizănd o politică de confruntare deschisă cu Moscova fie pe tema securităţii energetice regionale, fie a cooperării politice, economice etc in spaţiul pontic-caspian. Dimpotrivă, atăt cu prilejul vizitei preşedintelui american la Bucureşti, căt şi toate celelalte prilejuri ale contactelor de nivel s-a subliniat ca Washingtonul aşteaptă ca Bucureştiul să devină "o punte pozitivă" de conectare constructivă a vestulului cu Rusia. Un concept ce nu lasă loc nici unei interpretări menite să susţină politica de confruntare deschisă intre Romănia şi Rusia şi care a atins in prezent un apogeu nedorit şi dăunător.
NU AU FOST INCURAJĂRI LA WASHINGTON. Recenta vizită a ministrului de Externe romăn la Washington a prilejuit tocmai reiterarea obiectivelor stabilite anterior şi fără a fi o surpriză pentru avizaţi, gazdele americane nu au incurajat, stimulat sau mandatat sub nici o formă partea romănă să se lanseze in continuare in acţiuni critice virulente la adresa Moscovei. Adversităţile de ordin personal dintre preşedintele Traian Băsescu şi ministrul Cioroianu l-au impiedicat probabil pe acesta din urmă să-l reinformeze corect cu privire la obiectul intălnirii avute la Washington. Cum insă, vorba populară, nu iese fum fără foc, acest impediment nu acoperă integral sub aspect explicativ resorturile ce stau la baza actualei politici romăneşti in raport cu Rusia.
CARE ESTE EXPLICAŢIA. In realitate, la originea acesteia se află un conglomerat de "ingrediente" plasate de cercuri şi grupuri de interese ideologice occidentale NEOFICIALE prin intermediul unui nucleu de activişti aflat in anturajul intim al şefului statului romăn. Utilizarea subtilă şi manipulatoare a acestora din urmă a demarcaţiei "gri" intre politica oficială americană şi experimentele geopolitice de "laborator" ale think-tank-rilor in a căror componenţă uneori se regăsesc foşti planificatori ai politicii oficiale pare a fi creat o totală confuzie identitară la nivelul conducerii regimului de la Bucureşti. Cu alte cuvinte, factorii ideologici menţionaşi substituie "subliminal" politica de grupurile neoficiale cu politica oficială a Administraţiei americane. Această "vulnerabilitate" ar fi cu uşurinţă spulberată de planificatorii politicii externe romăneşti dacă ar dovedi un minimum de onestitate prin consultarea directă ori de căte ori este nevoie a omologilor oficiali occidentali. S-ar elimina astfel "emisarii" care deşi nu au statut şi mandat oficial se plasează in conversaţiile cu Bucureştiul in postura "informal-oficială". Un truc, facilitat insă aşa cum deja am menţionat şi de complicitatea grupurilor ideologice parazitare romăneşti care altfel şi-ar pierde atăt de mult privilegiata poziţie de influenţă asupra factorilor decizionali de la Bucureşti. Nu in ultimul rănd, cei in cauză işi construiesc iniţiativele politico-diplomatice de sorginte ideologică (cu obiective vizănd modificări insemnate ale configuraţiei geopolitice in zona spaţiului riveran al Mării Negre, dar şi a Mării Caspice) exploatănd manipulativ "tradiţia rusofobă" a unei părţi importante a opiniei publice romăneşti. Despre implicaţiile serioase ale unor asemenea "experimente" in planul intereselor majore naţionale vom vorbi ceva mai tărziu.
DACĂ NU AMERICANII, ATUNCI CINE? Odată clarificată falsa postură a politicii externe romăneşsti de confruntare cu Moscova ca avănd suport oficial american se impune să analizăm dacă şi ceilalţi vectori menţionaţi, respective UE, NATO şi statele mici şi mijlocii din zona balcanilor şi a zonei riverane a Măarii Negre au mandatat Bucureştiul să devină criticul numărul unu in confruntarea cu Moscova.
BRUXELLES-UL? In cazul atitudinii Uniunii Europene situaţia, deşi relativ mai nuanţată, comparativ cu SUA, datorită conglomeratului intereselor diferite ale ţărilor ce o compun, pe ansamblu situaţia de fond nu diferă prea mult. Folosesc expresia "pe fond", intrucăt in stilul clasic al tradiţiei politico-diplomatice a unor ţări occidentale europene, una se declară şi alta se practică. Asta pentru că, deşi incomodate vizibil de dependenţa faţă de Rusia in domeniul energetic (20% din consum) marile puteri europene şi-au negociat deja cu Moscova soluţii convenabile atăt in domeniul comercial, căt şi al infrastructurii necesare ce le scutesc de dureri de cap pentru o bună bucată de timp. In aceste condiţii, preocupările politico-diplomatice formale sub egida UE atăt pe tema securităţii energetice regionale căt şi sub-regională in raport cu Rusia sunt de importanţă secundară şi vizează doar pregătirea unui cămp de manevră politico-diplomatică favorabil pe termen lung. In subsidiar, incurajarea ţărilor mici şi mijlocii precum cele din zona Balcanilor de a crea structuri de cooperare sub-regională, (intre altele şi sub egida asigurării securităţii energetice) cu participarea UE cu statut de observator au un scop bine definit. Aceste inţiative vizează de fapt de-tensionarea relaţiilor tradiţional competitiv conflictuale intre ţările din zonă ca preambul la o mai indepărtată integrare completă a regiunii in UE şi NATO.
PION DE SACRIFICIU? La Baku, şeful statului romăn a apărut in ochii Moscovei ca urmare a propunerilor avansate ca un instigator "la rebeliune" deschisă impotriva Rusiei, şi asta intr-o zonă reclamată fără dubii de aceasta din urmă din motive geopolitice ca facănd parte din propria-i sferă de influenţă. Rezolvăndu-şi problemele in cea mai mare măsură prin negocieri directe cu principalii actori ai UE, Rusia a văzut in ofensiva politico-diplomatică romăneascăo nouă manevră neoficială subversiva americană montată de grupuri informale politico-militare şi ideologice. Una in care preşedintele romăn joacă rolul unui pion de sacrificiu.
Cel mai bun exemplu ce confirmă o atare interpretare il constituie răspunsul indirect calculat al Moscovei premergător intălnirii de la Zagreb. El viza ultima iniţiativă lansată neoficial de către un think-tank american cu privire la conceptul de cooperare regională in zona Mării Negre pe axa Turcia-Bulgaria-Romănia. Un răspuns cu dublă ramificaţie politică şi economică: Bulgaria a declarat cu prilejul intălnirii că nu va da de facto curs proiectului menţionat, beneficiind in schimb, ce intămplare, de poziţia strategică privilegiată de ţară de tranzit a noilor oleoducte şi gazoducte de sorginte rusească convenite cu parteneri occidentali ! Ultima combinaţie s-a finalizat aşa cum se ştie cu participarea italienilor şi a austriecilor. Şi cu un bonus pentru bulgari: construirea centralei atomo-electrice de la Belene.
REVENIREA RUSIEI. Intălnirea de la Istambul a prilejuit Moscovei ocazia de a mai face incă un pas semnificativ in direcţia clarificării publice a intenţiilor sale privind această zonă. Rusia işi revendică azi oficial şi nedisimulat statutul de super-putere pierdut temporar după 1990 şi consideră zona Mării Negre şi a Balcanilor una geopolitică in care are tradiţional interese de apărat. Drept rezultat, in pofida "ochiadelor" şi semnelor indirecte de incurajare venite din partea unora dintre ţările mici ale zonei, Romănia este azi mai singură ca niciodată in confruntarea cu Moscova. Departe de a fi in poziţia legendarului David in confruntarea cu Goliat, şeful statului romăn este mai degrabă in poziţia celebrului şoricel infatuat care aflăndu-se temporar in compania (imaginară a) elefantului traversănd impreună un pod, exclamă extaziat: "Tropaim, tropaim, nu-i aşa, elefantule?"
Căt este vorba de dezinformare, căt este vorba de acţiunile manipulatoare ale unor cercuri ideologice autohtone şi străine, cătă responsabilitate revine structurilor instituţionale informative şi celor de analiză in a se ajunge azi la această situaţie ce provoacă daune extrem de serioase intereselor majore al ţării las constatarea pe seama factorilor politici responsabili ai regimului.
- Va urma
