x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Tăriceanu, în inspecţie

Tăriceanu, în inspecţie

de Monica Iordache Apostol    |    02 Apr 2008   •   00:00
Tăriceanu, în inspecţie

PARLAMENT ● Premierul a vrut sĂ vadă pregătirile pentru Summit
Premierul Tăriceanu a descins ieri în control la Palatul Parlamentului, ca să vadă cum merg pregătirile pentru summit. Dar deşi şi-a anunţat propria preocupare pentru chestiunile organizatorice, premierul i-a sfătuit pe ziarişti să se ocupe şi de subiectele politice ale reuniunii.


PARLAMENT ● Premierul a vrut sĂ vadă pregătirile pentru Summit
Premierul Tăriceanu a descins ieri în control la Palatul Parlamentului, ca să vadă cum merg pregătirile pentru summit. Dar deşi şi-a anunţat propria preocupare pentru chestiunile organizatorice, premierul i-a sfătuit pe ziarişti să se ocupe şi de subiectele politice ale reuniunii.


Nemulţumit că presa abundă în informaţii preponderent referitoare la organizarea summit-ului NATO, premierul Călin Popescu Tăriceanu le-a atras atenţia ziariştilor că ar trebui să se concentreze pe informaţiile de fond. Asta după ce el însuşi s-a dus la Palatul Parlamentului să inspecteze sălile în care se vor desfăşura lucrările summit-ului, urmat de o cohortă de jurnalişti. Premierul a vizitat spaţiile destinare reuniunilor oficiale ale summit-ului şi pe cele în care se vor desfăşura întâlnirile bilaterale ale României, precum şi centrul media. Nu numai plimbarea prin Palatul Parlamentului s-a făcut sub ochii ziariştilor, ci şi drumul până acolo.


CU AUTOBUZUL. Ca să ajungă la cortul din Parcul Izvor, de unde jurnaliştii îşi ridică acreditările la lucrările summit-ului, Tăriceanu s-a suit în acelaşi autobuz cu ziariştii care îl însoţeau, potrivit Rompres. Întrebat fiind de când nu s-a mai urcat într-un autobuz, Tăriceanu a ocolit nu numai un răspuns direct, dar şi cuvintele concrete. Conform Rompres, el a spus că a preferat dintotdeauna să fie "independent din punct de vedere al deplasării" şi că şi-a procurat încă din studenţie "un mijloc de transport propriu". Premierul a vizitat şi expoziţia de artă populară, organizată tot la Palatul Parlamentului, unde a primit o cruce şi un magnet de frigider făcut din lut, pe care scria "Summit fericit!".


După ce a văzut cum sunt aşezate scaunele, fotoliile, birourile şi covoarele, Tăriceanu le-a indicat ziariştilor şi ce este important. "Cel mai important lucru pentru acest summit este conţinutul politic al deciziilor care se vor lua şi recomandarea mea, dacă îmi permiteţi să fac una, este aceea de a vă concentra mai mult pe elementele politice care vor marca acest summit, şi cred că aici rezidă interesul major", a declarat el la finalul vizitei. "Vă pot spune că sunt impresionat de dimensiunea elementului de organizare. Vom avea, pe lângă numărul mare de delegaţi la nivel oficial, şi un număr foarte mare de participanţi, de ziarişti. Lucrurile, din punctul meu de vedere, sunt foarte serios pregătite. Trebuie să remarc amploarea pregătirii, care depăşeşte elementul de organizare de la summiturile precedente", a mai spus el, adăugând că are emoţii în legătură cu desfăşurarea reuniunii pentru că îşi doreşte să fie "o reuşită".


ÎNTĂLNIRI. Tăriceanu are şi el propriile întâlniri în perioada de desfăşurare a summit-ului, fiind programate deja întrevederile cu premierii Marii Britanii, Australiei, Croaţiei şi Canadei, precum şi cu Angela Merkel, cancelarul german. Discuţiile vor fi axate pe chestiuni economice, spun surse oficiale, citate de Rompres. În program mai sunt incluse şi întâlniri cu secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, şi cu preşedintele Comisiei Europene, Hose Manuel Durao Barso, precum şi o întrevedere cu preşedintele american. Tăriceanu îl va primi vineri pe George W. Bush la Palatul Victoria, iar pe agenda discuţiilor se află şi problema eliminării vizelor pentru cetăţenii români care vor să intre în Statele Unite.




Reacţii: Tratatul cu Ucraina, prelungit de Băsescu

După ce luni seara, la postul public, preşedintele Băsescu a acuzat dur administraţia Constantinescu pentru prevederile pe care le-a acceptat în Tratatul semnat cu Ucraina ieri, fostul preşedinte Emil Constantinescu şi fostul ministrul de externe Adrian Severin (foto) au atras atenţia că Tratatul semnat în 1997 a avut o valabilitate de 10 ani, iar anul trecut Traian Băsescu putea să nu mai accepte prelungirea. "Declaraţiile domnului Băsescu pun în evidenţă incompetenţa sa în domeniul politicii externe. Conform art. 27 din Tratatul de stat cu Ucraina, acesta era valabil timp de 10 ani. El se prelungea pe o nouă perioadă de 5 ani numai dacă nici una dintre Părţile Contractante nu anunţau, cu un an înaintea expirării sale, intenţia de a-l denunţa. În 2006, în calitate de şef al statului român, dl. Traian Băsescu putea provoca renegocierea Tratatului cu Ucraina. Prin acordul său tacit, domnia sa l-a reînnoit", afirmă Emil Constantinescu, citat de Mediafax.  Şi europarlamenarul Adrian Severin critică declaraţiile preşedintelui Băsescu şi aminteşte că Băsescu făcea parte din Guvern la momentul semnării Tratatului şi nu a avut nimic de obiectat. Mai mult, prezent în Parlament la adoptarea documentului, deputatul (pe atunci) Băsescu şi-a dat votul pentru adoptare. "Dacă tratatul ar fi fost păgubitor pentru interesul naţional, atunci din două una: fie domnul Băsescu, ca preşedinte al României, trebuia să ceară terminarea sa, fie, în cunoştinţă de cauză, a decis să nu o facă şi atunci se face vinovat de abandonarea interesului naţional pe care îl clamează", spune Severin. Pe de altă parte, Adrian Severin spune că semnând Tratatul, Ucraina a acceptat astfel competenţa Curţii de la Haga de a interveni în problema delimitării platoului continental din Marea Neagră şi România nu a fost astfel lipsită de acest mecanism în soluţionarea problemei.
  • Aniela Nine



Eveniment emblematic: Spectacol la Cotroceni

Sala de spectacole a Palatului Cotroceni va găzdui vineri dimineaţă un eveniment special. Este vorba despre un spectacol dat în onoarea soţiilor şefilor de stat, premierilor, miniştrilor, reprezentanţilor permanenţi ai NATO prezenţi la Bucureşti cu ocazia Summit-ului Alianţei Nord-Atlantice. Potrivit organi-zatorului evenimentului, consilierul de stat Mariana Bitang, acest spectacol, care va dura o oră, va fi emblematic pentru România, a cărei imagine a fost promovată prin realizările sportivilor noştri. Spectacolul va fi susţinut de un grup al Clubului Academiei Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport (ANEFS) şi de un grup vocal. Lotul naţional de gimnastică aerobică, condus de Maria Fumea, va fi invitatul special al spectacolului şi va oferi celor prezenţi o demonstraţie. Evenimentul va fi onorat totodată de glorii ale sportului românesc precum Ilie Năstase, Elisabeta Lipă, Gabriela Szabo şi Andreea Răducan. Deşi invitată şi aşteptată la Bucureşti, Nadia Comăneci nu poate ajunge în ţară decât după summit, respectiv la 7 aprilie. Alături de Ilie Năstase şi de Cristian Mungiu, regizorul filmului "4, 3, 2", fosta mare gimnastă urma să ia prânzul cu soţiile înalţilor demnitari prezenţi la Summit-ul NATO.
Gabriela Antoniu



ÎN CENTRUL ATENŢIEI. România este în prezent în centrul atenţiei internaţionale atât pentru că este ţară organizatoare a Summit-ului NATO, cât şi în contextul independenţei Kosovo sau al problemei migraţiei forţei de muncă, potrivit presei străine, relatează Deutsche Welle în pagina online. Cotidianul regional Midi Libre din Montpellier susţine că Nicolas Sarkozy va anunţa la Bucureşti noul curs al politicii sale trans-atlantice – revenirea completă la structurile NATO, impunând două condiţii preliminare: consolidarea poziţiei Franţei în structura comandamentului NATO şi un nou elan în privinţa politicii europene de apărare.


BĂUTURI INTERZISE. Primăria Sectorului 6 a interzis, în perioada 1-4 aprilie, comercializarea băuturilor alcoolice în zona cuprinsă între bd. Geniului, Şos. Cotroceni şi zona adiacentă Palatului Cotroceni. Potrivit unui comunicat de presă, Direcţia Inspecţie Generală din Primăria Sectorului 6, prin Serviciul Inspecţie Comercială, se va afla în teren pentru a monitoriza modul în care dispoziţiile administraţiei sunt respectate de societăţile comerciale din zona respectivă.


SUMMIT-UL TINERILOR ATLANTIŞTI. Prezent la Summit-ul Tinerilor Atlantişti, preşedintele Traian Băsescu a susţinut că prezentul nu este unul foarte interesant. "Daţi-mi voie să vă urez bun venit în Bucureşti! E o plăcere pentru noi să organizăm Summit-ul dumneavoastră, care, cel mai probail, va fi o reuniune ce ne va permite să avem o proiecţie asupra viitorului. Pentru moment, suntem capabili să facem faţă prezentului, care nu este foarte interesant. Voi puteţi să generaţi o viziune a viitorului, ca primi beneficiari ai acestei viziuni", a arătat preşedintele Băsescu.


SCUZE DE LA SCHEFFER. Secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, a cerut scuze ieri locuitorilor Capitalei, pentru că evenimentul organizat la Bucureşti le creează dificultăţi atunci când vor să se deplaseze prin oraş. "Îmi cer scuze locuitorilor din Bucureşti, pentru că acest eveniment – cel mai mare summit din istoria NATO – le creează dificultăţi atunci când vor să se deplaseze prin Bucuresşti", a spus Scheffer la Palatul Cotroceni, după întâlnirea cu preşedintele Băsescu, care, de asemenea, şi-a cerut scuze.


CONCERT LOREDANA. Loredana va susţine un concert astăzi, la Palatul Parlamentului, în faţa şefilor de stat prezenţi la Summit-ul NATO, informează Media Pro Music. Show-ul va dura aproximativ o oră şi jumătate, timp în care cântăreaţa va interpreta melodii ce reprezintă un fusion excelent de muzică pop, lăutărească şi ţigănească. Potrivit Media Pro Music, artista a fost aleasă astfel ca simbol al artistului român care reprezintă cel mai bine cultura, tradiţiile şi modernismul românesc în acelaşi timp.


×