Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Miza era răsturnarea lui Maiorescu din funcția de rector al Universității din „Orașul celor șapte coline”, prima din țară, de altfel, înființată în 1860.
Lupta întreprinsă împotriva lui Titu Maiorescu - menționează criticul literar Eugen Lovinescu în volumul Ciclul Junimist, I (Fundația Națională pentru Știință și Artă, Colecția Opere Fundamentale, 2018) -, porni mai întâi din sânul Universității, al cărei rector era. Sub cuvânt că rectorul trimisese o adresă de invitare la un examen fără ca ea să fie contrasemnată de decan și secretar, Consiliul academic s-a adunat în două ședințe consecutive la 30 iunie și la 1 iulie 1864 (care ținură de la șase dimineața până la orele 12.00) și, sub instigația lui N. Ionescu, dăduse vot de blam rectorului, cu o majoritate compusă din adversarii lui: Gr. Cobâlcescu, Ștefan Micle, P. Suciu, Al. Gheorghiu, Șt. Emilian, N. Ionescu. Indignat, Maiorescu și-a prezentat demisia, pe care ministrul nu i-a primit-o (adversarii obținuseră majoritatea prin faptul că Maiorescu se abținuse de la vot. Scena e confirmată de Iacob Negruzzi în cărțoiul „Amintiri din Junimea”: „Dușmănind pe un student, P. Suciu nu voia să completeze comisia lui de examinare, așa că tânărul era mereu amânat. În lipsa unui regulament, deși profesor la litere, Maiorescu intrase ca al treilea examinator - de aici campania profesorului N. Ionescu și votul de blam împotriva lui Titu)”. Acesta a fost preludiul scandalului. Au început apoi jocurile murdare. La 3 august 1864 apărea în „Tribuna română”, ziarul lui N. Ionescu, o notă misterioasă: „Ceea ce se șoptește despre purtarea necuviincioasă a unuia dintre membrii fostului Comitet de inspecțiune e de o mare gravitate. Nouă nici nu ne vine să credem că, sub pavăza unei autorități publice, s-a putut ascunde atât de îndelungat timp o purtare de scandal ca aceea ce a devenit fabula târgului. Trebuie să fi ajuns și până în minister murmurele de aici”. În aceeași lună, câteva zile mai târziu, Maiorescu fusese chemat la București, la căpătâiul tatălui său aflat pe moarte. A ajuns târziu însă, pe 22 august. Bătrânul fusese deja îngropat, așa că Titu Maiorescu a revenit la Iași pe 8 septembrie. Între timp, în numărul din 31 august al „Tribunei române”, același număr în care fusese publicat și necrologul tatălui său, Ioan Maiorescu, a fost dat și atacul decisiv asupra fiului, povestindu-se scandalul de la Școala Centrală, mai exact, o presupusă relație între pedagogul Maiorescu și guvernanta Emilia Richert. Contextul? Lecțiile de metodica limbii române pe care Maiorescu le ținea gratuit elevelor de curs superior, la care puteau asista însă și institutoarele din Iași. Cursul avea loc de la 6 la 7 sau la 7.30 seara, de trei ori pe săptămână. Dar să facem loc acestui tărăboi sexual care a tulburat viața culturală a Iașiului și a Bucureștiului în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Jocuri murdare
Sesizat, Comitetul de inspecție școlară aducea, prin adresa nr. 662 din 7/19 septembrie 1864, concluziile privitoare la cele ce s-ar fi petrecut la Școala Centrală de fete din Iași. Rezoluția conchidea la netemeinicia acuzațiilor, la suspendarea profesorului N. Ionescu și la urmărirea lui judiciară pentru calomnie. Ar fi fost culmea să fie altfel! Președintele Comitetului era însuși calomniatul Titu Maiorescu! Nicolae Kretzulescu, pe atunci ministrul instrucției publice, a aprobat deciziile Comitetului și a înaintat chestiunea în mâinile procurorului Curții Criminale. Procuror era însă D. Vârlănescu, amic al acuzatorului N. Ionescu. Ițele afacerii s-au încâlcit astfel. Doamna Elena Cuza, apropiată a lui Titu, a intervenit, sugerând o anchetă independentă juridic, pentru a se evita astfel scandalul public. Circul n-a putut fi însă ținut în frâu. Armele lui N. Ionescu constau din câteva scrisori - menționează Eugen Lovinescu în volumul citat anterior -, din care unele ale unor persoane neidentificate! Dar și din mărturiile dnei Eufrosina Cobâlcescu, a moașei Câmpeanu, mama Veronicăi Micle, a educatoarei Grofsca, precum și ale lui Alecu Alexandrescu, economul, și Ion sin Andrei, portarul școlii, care declarau că, după lecțiile sale de limba română, între 4-5 p.m., Maiorescu obișnuia să se ducă în camera guvernantei, unde rămânea până la 9, 10 și o dată până la 12 noaptea. Declarațiile incendiare le-a făcut însă moașa Ana Câmpeanu, după mărturia propriei sale fiice: „Fiica mea, anume Veronica Micle, ce se afla în etate de 14 ani, elevă în clasa a V-a, cu ocazia venirii acasă, după vacanța Sărbătorilor Paștilor, anul curent, mi-a arătat următoarea împrejurare: «Într-una din zile, pe la orele 5.30 după-amiază, viind d. Maiorescu în internat a intrat direct în camera domnișoarei guvernante Emilia Richert, elevele fiind intrate în clasă. Numita mea fiică era ocupată cu ștergerea unei table din sală când a văzut că a venit dna Maiorescu, iar aceasta, voind să intre în camera drei Richert, a bătut la ușă, dar nu i s-a deschis”». Povestea Veronicăi Micle (spusă de mama sa), căsătorită deja de câteva luni cu profesorul Ștefan Micle, se sfârșește în puncte de suspensie, cu d-ra Richert deschizându-i doamnei Maiorescu doar la solicitarea directoarei instituției, doamna Gros. Aceste fantezii și insinuări sunt însă suficiente pentru procurorul Vârlănescu. A întocmit un raport devastator, iar ministrul Kretzulescu l-a suspendat pe Maiorescu din funcția de rector și profesor la Universitate, până la finalizarea procesului. Nici domnișoara Richert n-a scăpat basma curată, fiind și ea înlăturată din post. N. Ionescu a fost reprimit, în schimb, la catedră. Roata scandalului începuse să se învârtă amețitor.
Scrisoarea compromițătoare
Titu Maiorescu s-a apărat cu dinții, în lungile răspunsuri la interogatoriul din 29 octombrie 1864 arătând că depozițiile economului și ale portarului sunt mincinoase. „Niciodată n-am fost la acea școală până la 12 ore, nici până la 11, nici până la 10. În anul 1864 n-am fost niciodată până la 9... La 8 ore nu mai eram în acel institut”. A recunoscut însă că, în 1863, fusese o singură dată până la 9, în ajunul plecării la Berlin, în 22 octombrie, ca să ia măsuri pentru așezarea unui clavir pe care nu-l putea lăsa acasă din cauza frigului. Clavirul a fost instalat, chiar a doua zi, în camera guvernantei Richert! Fără ca Maiorescu să mai fie de față însă. Încâlcită intrigă, nu-i așa? Mai mult, Maiorescu a susținut că tot acest scenariu cu iz de amantlâc era o intrigă a familiei Cobălcescu. Miza? „Pentru a aduce la direcție pe doamna Eufrosina Cobâlcescu” - a arătat profesorul Maiorescu. Nici moașa Ana Câmpeanu și fiica ei, Veronica Micle, n-au scăpat de săgețile maioresciene: „Din salon era cu neputință a auzi (n.r. - Veronica Micle) dacă răspunde cineva dinlăuntrul odăii guvernantei sau nu la bătaia în ușă a neveste-mii. Între salon și odaie sunt scări bifurcate la stânga și la dreapta și o distanță atât de mare încât nici nu i-ar trece prin cap domnișoarei (care era deja doamna Micle) Veronica Câmpeanu să susțină contrariul. Dar, deh, a ajuns o moașă apărătoarea unei școale de fete în privința moralității! Dna Câmpeanu, care în fantezia d-sale de moașă a putut face multe și variate schimbări și îngroșări ale adevărului”. Se încinsese și Maiorescu, nu glumă! Din nefericire pentru Titu Maiorescu, toate declarațiile martorilor erau împotriva sa (la acel moment). Se descoperise chiar și o scrisoare cu generalități asupra așa-zisului amor. Ba chiar a apărut un fragment furat din jurnalul intim al Emiliei Richert, mai exact un dialog între două persoane nenumite, dar atât de asemănătoare cu învinuiții! Inclusiv argumentele domnișoarei Emilia erau considerate firave: „Asigur că n-am avut niciun fel de raport ilicit cu d. Maiorescu și încă o dată repet că nu sunt în stare a răspunde unor gânduri, unei hârtii scrise nu știu când și furată dintre alte hârtii aruncate într-o ladă totdeauna închisă”.
„Dumneata știi ce e amorul?”
Procesul înfierbântase, de luni bune, atât târgul Ieșilor, cât și Bucuresciul decizional, majoritatea saloanelor din cele două orașe colportând zvonurile și elementele senzaționale ale acestui delicat eveniment până la saturație. În acest context, ministrul N. Kretzulescu a insistat pentru accelerarea acțiunii în justiție. Sorocul a fost fixat astfel la 4 februarie 1865 și procesul s-a desfășurat până în ziua de 8 februarie. Cu răsturnări colosale de situație! Președintele completului, Sandu Dudescu, s-a declarat bolnav, iar locul lui a fost luat de G. Racoviță, prietenul lui Maiorescu din timpul studiilor la Berlin și la Paris. Asta după ce principala acuzatoare, pedagoga Aliman, își schimbă declarațiile, justificându-și revenirea prin faptul că inițial ar fi fost instigată de doamna Cobâlcescu. În locul procurorului Al. Degre, care după ce găsise elementele unei acțiuni penale și-l trimisese pe Maiorescu în judecata tribunalului corecțional - intenționase chiar să-l aresteze! -, a fost numit procurorul Filostrat. Acesta din urmă a înlăturat din condei acuzațiile aduse lui Maiorescu, imediat după retractările martorei Aliman. În aceste condiții, sentința rostită în ziua de 8 februarie 1865 i-a achitat pe inculpați cu majoritatea de voturi, al lui G. Racoviță și Al. Iuliano, dar și cu opinia separată foarte defavorabilă a lui Răducanu Botez. Scandalul erotic nu ajunsese însă la final. Ministrul de justiție G. Vernescu a ordonat telegrafic procurorului-general să facă apel, ceea ce Vârlănescu a și făcut, sorocindu-se procesul pentru 26 aprilie 1865. Procesul de la Curtea de Apel n-a mai putut fi însă contaminat de intervențiile lui N. Ionescu, până atunci denunțător și apărător al opiniei publice, iar contradicțiile dintre mărturiile tinerelor martore s-au adâncit. Îndrăzneața Veronica Micle a fost intimidată scurt de intervenția prezidentului Cazimir: „Dar dumneata știi ce e amorul?”. Până la urmă, în lipsă de probe, procurorul și-a retras apelul, iar Titu Maiorescu a fost achitat, reabilitat, repus, după șapte luni de calvar, în toate funcțiile. Inclusiv guvernanta Emilia a fost reangajată la Școala de fete.
Amenințări cu duelul
De remarcat că apropiații lui Titu Maiorescu s-au implicat trup și suflet în această povestioară de alcov care făcea deliciul cafenelelor din Copou. Iacob Negruzzi nota în „Amintirile” sale: „Carp (n.r. - Petre. P. Carp, boier conservator, de două ori prim-ministru al României, prieten bun al lui Maiorescu) și cu mine - mai ales Carp - amenințam în gura mare că vom provoca la duel pe toți acei care ar manifesta vreo îndoială despre justiția acestei cauze”.
Curtezanul filosof
Tot Iacob Negruzzi consemna în caietele sale un adevăr incontestabil despre amicul său, Titu Maiorescu: „Avea o plăcere - și asta în orice etapă a vieții lui - de a se afla în societatea femeilor și a discuta cu dânsele chestiuni filosofice sentimentale, cu condiția ca acestea să fie inteligente. Negreșit că dintre cele inteligente - mai menționează Negruzzi - el prefera pe cele frumoase sau măcar frumușele. În lipsă însă el se mulțumea și cu altele mai puțin frumoase, oricare ar fi fost ele, căci toată viața a fost un mare și pasionat curtezan”.
Amantlâcul de la Sculeni
La două luni după răsunătorul proces în care Titu Maiorescu a fost judecat pentru adulter, profesorul N. Ionescu, acuzatorul junimistului, a fost surprins în flagrant delict la Sculeni cu însăși doamna Frosa Cobâlcescu. A urmat un proces de divorț în urma căruia s-a înfiripat ideea că scandalul în care fusese târât Maiorescu n-ar fi fost decât o mascaradă urzită de cei doi amanți pentru a o așeza pe dna Cobâlcescu în postul de directoare a Școlii Centrale. Deh, când sapi groapa altuia...
182 de ani s-au împlinit la 15 februarie 2022 de la nașterea lui Titu Maiorescu (1840- 1917)
7 luni a durat procesul în care Titu Maiorescu a fost acuzat de relații intime cu guvernanta Emilia Richert
Din căsătoria cu Clara Kremnitz, Titu Maiorescu a avut doi copii: o fată, Livia, şi un băiat, Liviu
