Tezaurul din arhive

Cele două arhive, deosebit de valoroa­se, iniţiate de Constantin Brăiloiu şi George Breazul - Arhiva de folclor a Societăţii Compozitorilor Români şi Arhiva fonogramică a Ministerului Culte­lor şi Artelor, au constituit temelia Institutului  de Folclor.

Societatea Academică, din 1879 devenită Academia Română, a acordat o deosebită atenţie folclorului. Astfel, între 1881 şi 1931, a publicat 85 de lucrări despre folclor, cuprinse în seria "Din viaţa poporului român", bază documentară din arhivele de folclor academice. În 1927, pe lângă Ministerul Cultelor şi Artelor, sub conducerea prof. George Breazul a luat fiinţă Arhiva Fonogramică. Un an mai târziu, în cadrul Societăţii Compozitorilor Români, Constantin Brăiloiu a creat Arhiva de folclor. De asemenea, în 1929, la Cluj-Napoca, a fost fondată Arhiva de folclor a Academiei Române, condusă de prof. I. Muşlea. Iniţiativa înfiinţării unui institut pentru studiul folclorului i-a aparţinut însă lui Constantin Brăiloiu.

Înainte de plecarea sa din ţară, Brăiloiu realizase toate demersurile creării unui astfel de aşezământ "de stat, autonom, cu mijloace de lucru sporite şi având drept scop culegerea şi cercetarea muzicii (şi implicit a ritualurilor) populare româneşti", după cum se arată în memoriul înaintat ministrului de la acea vreme. Memoriul a fost semnat de preşedintele Societăţii Compozitorilor Români, George Enescu, şi de vicepreşedintele acesteia, Constantin Brăiloiu. "A fost realizat chiar un proiect de lege al cărui articol prevedea: «Să se înfiinţeze un Institut de Folclor Muzical, având drept scop cercetarea muzicii populare româneşti şi conservarea ei prin mijloacele reproducerii sonore, precum şi studiul manifestărilor populare legate de muzică»", precizează dr. Sabina Ispas, director al Institutului de Etnografie şi Folclor "Constantin Brăiloiu", şi continuă: "La iniţiativa celor două personalităţi, fiecare cu propriul rol în acest segment al istoriei noastre culturale, este vorba de George Breazul şi de Constantin Brăiloiu, s-au fondat cele două arhive. Arhiva SCR este însă cea mai importantă, în care s-au dezvoltat metode de culegere, sistematizare, indexare, de transcriere. Aici a existat programul de culegeri reprezentative pentru toate arealele culturale ale României şi pentru culegerile din spaţiile locuite de români în afara României. Aici au fost creionate şi au existat şi tentative de punere în practică a programelor de cercetare pentru cultură tradiţională. Persona­lităţi proeminente s-au format în cadrul acestei forme instituţionale. Majoritatea foştilor studenţi ai lui Breazul şi Brăiloiu au devenit specialişti, precum şi fondatori ai Institutului de Folclor în 1949. Cei doi şi studenţii din echipele lor au participat la acti­vităţile sociologice de la Bucureşti, majoritatea au lucrat în echipele coordonate de Dimitrie Gusti. De aceea, metodologia şi sistemele sunt foarte riguroase. În afara faptului că specialiştii colaborau, reuşeau să-şi perfecţioneze metoda prin schimb de informaţii şi de viziune. Aceste materiale au fost depuse în cele două arhive. Mai numeros a fost materialul din arhiva SCR. Brăiloiu obţinuse numeroase aprobări pentru înfiinţarea Institutului de Muzicologie, numai că el a plecat la post, la Berna, evenimentele au fost apoi cele pe care le cunoaştem, iar această idee n-a mai fost pusă în practică. Atunci, unul dintre asistenţii lui Constantin Brăiloiu, Harry Brauner, în 1949, prin decretul din 5-6 aprilie, a devenit directorul primului Institut de Folclor gândit după aceste principii ale reprezentării fenomenului culturii tradiţionale în toate formele lui de exprimare. Între colaboratori, majoritatea erau foşti studenţi ai lui Constantin Brăiloiu sau participanţi la campaniile studenţeşti, care deveniseră cercetători, folclorişti literaţi, precum şi un nucleu pentru studiul etnocoreologiei".

Baza institutului au reprezentat-o cele două arhive amintite, care erau bine organizate, cu metodologii stricte de indexare şi inventariere. "Iniţial, Institutul de Folclor a însemnat arhiva de folclor, completează doamna Sabina Ispas. În primii ani ai Institutului s-au făcut monografii folclorice după modelul şcolii sociolo­gice. Din 1953 s-a trecut la utilizarea magnetofonului, un salt din toate punctele de vedere, şi ca rigoare, şi ca posibilitate de recitire a textului, şi ca posibilitate de acoperire a suprafeţei, era mult mai greu de cules cu fonograful, cu cilindrul de fonograf care este foarte sensibil şi nu poate fi supus unor ascultări repetate. La data la care iniţiase Brăiloiu constituirea Institutului de Muzicologie, România avea 40.000 de cilindri de fonograf, unul dintre cele mai mari fonduri din Europa. A venit cutremurul din 1941 şi foarte mulţi dintre ai au avut de suferit. Astăzi, în patrimoniul nostru se află 14.000 de cilindri, tot unul dintre cele mai mari fonduri din Europa. Atât de importantă a fost conside­rată această arhivă sonoră, încât în perioada războiului a fost în refugiu. Era, pe bună dreptate, considerată tezaur. A fost luată din Capitală, să nu fie distrusă, şi transportată în căruţe cu fân ca să nu se spargă. O întreagă tehnică de mişcare a acestor surse sonore excepţionale."

Iată ce se spunea referitor la acest episod în dosarul 283/1950 aflat în Arhivele Naţionale, document semnat pentru conformitate de folcloristul Tiberiu Alexandru: "În timpul bombardamentelor, Arhiva a fost evacuată în şase localităţi din ţară. După plecarea din ţară a profesorului Brăiloiu, cu conducerea Arhivei a fost însărcinat Tiberiu Alexandru. După 23 august 1944, Arhiva a fost adusă la Bucureşti şi instalată în vechiul sediu din Str. Lipscani (...). Condu­cerea a fost încredinţată lui H. Brauner, pe atunci consilier tehnic la Fundaţia «Regele Mihai I». (...) Arhiva a fost întreţinută de fundaţie. După înlăturarea monarhiei, Arhiva a rămas un timp într-o situaţie nelămurită. (...) Din aprilie 1949, Arhiva de Folclor a devenit Institutul de Folclor".
Institutul a avut mai multe sedii, împreună cu Arhiva. "Iniţial, institutul era Arhiva, apoi, Arhiva a devenit din ce în ce mai bogată. Adevărul este că în afara acestui fond excepţi­onal care aparţine perioadei interbelice, patrimoniul este îmbogăţit cu metodă perfecţionată, iar piesele de cea mai mare valoare au fost înregistrate după 1949, după înfiinţarea Institutului. Perioada 1950-1974-1975 a fost perioadă de aur, în care s-au înregistrat piese de valoare insestimabilă, pe benzi de magnetofon", completează doamna Ispas.

În 1957, Institutul de Folclor a obţinut un sediu adecvat, Casa Tache Ionescu, imobil vândut statului român de cea de-a doua soţie a politicianului. "Au fost amenajate depozite pentru toate tipurile de suporturi pe care le avea Arhiva, cilindri de ceară, matriţe, discuri vechi, de mai multe feluri, clişee pe sticlă, benzi de magnetofon. Alături de aceste fonduri există peliculă cinematografică, de 16 mm, cartoteci, volumele manuscrise. S-au amenajat aceste depozite, dar şi un studio de înregistrare, în care sunetul este curat, nepervertit. S-a amenajat una dintre cele mai mari biblioteci din ţară, unde avem fondul Brăiloiu, cu ştampila pe care el o aplica pe fiecare carte, la care s-a adăugat literatură de specialitate, de-a lungul timpului, până astăzi", adaugă dr. Sabina Ispas.

Imobilul care găzduieşte Institutul de Etnografie şi Folclor care astăzi poartă numele personalităţii marcante care a făcut toate demersurile creării acestui aşezământ, Constantin Brăiloiu, are o istorie aparte. Construită de arhitectul Louis Blanc, este o casă emblematică a Bucureştiului. A fost devastată în timpul primului război mondial de germani, care ocupaseră Capitala. "Tache Ionescu, în timpul războiului, n-a pledat pentru alianţă cu germanii. Atunci casa i-a fost devastată. A fost reabilitată mai târziu. A existat o restaurare făcută foarte temeinic, în 1969. În '77 n-a avut de suferit în urma cutremurului, au fost doar tencuieli căzute şi s-a făcut un fel de curăţire a interiorului. A mai fost sediul Consiliului Legislativ. După naţionalizare a fost aici foarte puţină vreme Editura Tineretului", încheie doamna Sabina Ispas.


DESCHIZĂTOR DE DRUMURI
La 28 de ani, în 1921, Constantin Brăiloiu este numit profesor la Catedra de Istoria şi estetica muzicii de la Academia Regală de Muzică din Bucureşti. După câţiva ani, propune schimbarea titulaturii disciplinei în Istoria muzicii, problemele de estetică fiind preluate în predarea istoriei. În 1929 este titularizat pe post, iar un an mai târziu propune o nouă disciplină: folclorul. "După opt ani, ocupă catedra de Istoria Muzicii şi Folclor Muzical Religios, la Academia Religioasă de Muzică, de pe lângă Sfânta Patriarhie, la a cărei înfiinţare are un rol deosebit, îndeplinind şi funcţia de rector (1929-1935). Cursul facultativ de folclor era frecventat de un număr redus de studenţi, mari admiratori ai creaţiei orale, dintre care profesorul îşi alege viitorii colaboratori în munca de culegere a folclorului, devenită o pasiune întreaga viaţă, la majoritatea din ei. (...) Cum nu exista material didactic şi nici literatură de specialitate, gestul nobil al lui C. Brăiloiu de a dona Conservatorului (Academiei Regale de Muzică) un set de discuri conţinând cele mai importante compoziţii din secolele XVIII-XX a fost primit cu reală bucurie atât de studenţi, cât şi de ceilalţi profesori", sublinia prof. univ. Emilia Comişel în monografia "Constantin Brăiloiu".

Studentă la Conservatorul din Bucureşti, la Secţia Pedagogică, prof. univ. Emilia Comişel l-a avut dascăl de Istorie a muzicii şi folclor pe Constantin Brăiloiu. Regretatul etnomuzicolog şi-a însoţit maestrul atât în campaniile monografice coordonate de Dimitrie Gusti, cât şi în cercetările întreprinse, pentru fondarea Arhivei de folclor muzical. "Brăiloiu mai avea un talent, să-şi apropie studentul prin arta pe care o va aprecia toată viaţa şi căreia i s-a dedicat. Brăiloiu ne ducea după orele de folclor la Arhiva lui şi ne punea în legătură directă cu interpretul. Am înţeles că interpretul nu este doar un cântăreţ. Cercetătorul trebuie să fie un bun cunoscător al psihologiei umane, în paralel cu stăpânirea folclorului." Înregistrările şi transcrierile minuţios realizate în cadrul Arhivei de folclor muzical, înfiinţată în 1928, constituie un adevărat tezaur, aflat astăzi în arhivele Institutului de Etnografie şi Folclor "Constantin Brăiloiu".

O altă problemă susţinută de profesorul Brăiloiu a fost educaţia tineretului de la vârstă fragedă. A militat pentru introducerea muzicii populare în şcoli, între manuscrisele sale regăsindu-se lecţii pentru clasele I-VIII secundare şi comerciale. "În 1948, îl găsim pe C. Brăiloiu la Paris, lector, apoi conferenţiar la Centre national de recherche scientifique du Musée de l'Homme şi la Institut de musicologie de l'Université de Paris. Este unul dintre fondatorii şi animatorii Cercului internaţional de studii etnomuzicologice cunoscut sub numele de «Le Colloques de Wégimont» (al cărui prim congres a avut loc în toamna anului 1954)", mărturisea în volumul "Folcloristică, organologie, muzicologie (studii)" folcloristul şi muzicologul Tiberiu Alexandru.