Tolstoi, contele care l-a zidit pe Dumnezeu în literatură

În rândurile de mai jos vom forja nenumăratele posibilități de abordare a acestui mare scriitor rus într-una singură: relația omului Lev Tolstoi cu religia, cu spiritualul. Înainte însă, trebuie schițat cadrul general în care s-a manifestat această legătură specială care a răzbătut dincolo de existența de zi cu zi, fiind proiectată sub diverse alegorii în operele reprezentative. Lecturând atent „Spovedanie”, de exemplu, nu poți rata întoarcerea bruscă a lui Tolstoi către Dumnezeu (după risipitorii ani ai tinereții, când, servind în armată, ofițerul Lev Nicolaevici își pierdea nopțile jucând stos cu tovarășii - după o astfel de partidă nenorocită și-a vândut inclusiv casa natală pentru a-și achita datoriile -, îmbătându-se, duelându-se, violând sau alergând neobosit după femei), consumată în urma unei adânci crize morale pe la jumătatea anilor 1870.

13 școli pentru propriii țărani

De altfel, criticii literari fac o distincție clară între scriitorul Tolstoi dinaintea deșteptării spirituale și gânditorul religios Tolstoi din perioada de după. Sau poate căutarea credinței ar trebui aflată în toată viața și arta rusului, așa cum inteligent aprecia cercetătorul Richard Gustafson în lucrarea Leo Tolstoy, Resident and Stranger: A study în fiction and theology (Princeton, 1986). „Întreaga lui identitate - comenta și istoricul Orlando Figes în volumul Dansul Natașei. O istorie culturală a Rusiei (Polirom, 2018) - era legată de căutarea perfecțiunii și a unui sens spiritual, iar sursa lui de inspirație era viața lui Hristos. Tolstoi vedea în Dumnezeu întruchiparea iubirii și comuniunii. Voia să aparțină unei comunități, să simtă că face parte din ea. Acesta era idealul spre care năzuia în căsnicie și în comuniunea lui cu țăranii”. Pentru Tolstoi - omul care a ridicat în câțiva ani (1859-1862) treisprezece școli pentru țăranii de pe propria moșie, școli în care predau studenți exmatriculați din universități din cauza ideilor lor revoluționare - Dumnezeu însemna, fără îndoială, afecțiune. Acolo unde există iubire - gândea scriitorul Tolstoi -, există și Dumnezeu. Până la urmă - nota Orlando Figes în studiul său -, esența divină a oricărei ființe umane este formată din compasiune și capacitatea de a iubi. Păcatul este pierderea iubirii (ea însăși o pedeapsă), iar singura cale de a găsi mântuirea este iubirea însăși.

Ortodoxism și himere budiste

Această temă - mai evidenția profesorul britanic - este prezentă în toată ficțiunea lui Tolstoi, de la prima sa povestire publicată, „Fericire de familie” (1859), până la ultimul său roman, „Învierea” (1899). „Este o greșeală să considerăm că operele literare sunt oarecum separate de opiniile lui religioase. Ca în cazul lui Gogol, ele sunt mai degrabă icoane ale acestor opinii. Toate personajele lui Tolstoi caută o formă de iubire creștină, un sentiment de înrudire cu alte ființe umane care să dea un sens și un scop vieții lor”, puncta Orlando Figes. Lev Nicolaevici Tolstoi era convins că mintea omenească nu-l poate înțelege, cuprinde, aprofunda pe Dumnezeu decât prin dragoste și rugăciune. „Pentru Tolstoi, rugăciunea este un moment de conștientizare a divinității, un moment de extaz și libertate”, specula Richard Gustafson. Numeroși teologi ortodocși - N. Berdiaev, de pildă - au comparat religia lui Tolstoi cu budismul și cu alte credințe orientale. În realitate - considera profesorul Orlando Figes - abordarea mistică a lui Tolstoi avea mai multe în comun cu stilul de rugăciune al călugărilor de la Optina (mănăstirea din apropierea moșiei scriitorului).

Fundamentul religios al crizei morale

Ruptura lui Tolstoi de Biserica Rusă, petrecută în 1901, când contele a fost excomunicat pentru periculoasa reinterpretare a creștinismului, a fost una fundamentală. Nici măcar curata și mistica Optina Pustîn nu-i mai putea satisface romancierului nevoile spirituale. De fapt, Tolstoi a respins doctrinele  Bisericii - Treimea, Învierea, doctrina divinității lui Hristos -, începând să agreeze o religie practică, luând ca exemplu viața omului Hristos. „Forma sa de creștinism, aprecia istoricul Orlando Figes, nu putea fi asumată de nicio biserică. Trecea dincolo de zidurile mănăstirii, abordând direct toate marile probleme sociale: sărăcia și inegalitatea, cruzimea și oprimarea, pe care niciun creștin din Rusia nu putea să le ignore. Acesta a fost fundamentul religios al crizei morale a lui Tolstoi și al lepădării sale de societate de la mijlocul anilor 1870”. 

Socialism creștin sau anarhism?

În acea perioadă frământată, când țarul Rusiei îi avertizase deja pe nobili că trebuie să se pregătească pentru eliberarea șerbilor, Lev Tolstoi jura să-și vândă pământurile și satele, să împartă banii săracilor și să trăiască alături de ei într-o frăție creștină. Nu-i de mirare că se certa aprig cu Sonia, soția care-i dăruise o droaie de copii. „Credințele sale echivalau cu un fel de socialism creștin sau mai curând anarhism, întrucât respingea orice formă de autoritate bisericească sau de stat. Tolstoi nu era însă un revoluționar. Respingea violența socialiștilor. Era un pacifist. În viziunea sa - evoca profesorul Orlando Figes -, nedreptatea și opresiunea puteau fi combătute doar dacă se dădea ascultare învățăturilor lui Hristos”.

„Frate” cu duhoborii

Modul de gândire și ideile propovăduite, extrem de bine prizate de sutele de milioane de țărani ruși, îl transformaseră pe Tolstoi într-o adevărată amenințare, atât pentru Biserică, cât și pentru țar. În 1899, când Tolstoi a publicat „Învierea”, era mai bine cunoscut drept critic social și disident religios decât ca scriitor de ficțiune. „Atacul religios al romanului la adresa instituțiilor statului țarist - Biserica, guvernul, sistemul judiciar și penitenciar, proprietatea privată și convențiile sociale ale aristocrației - a făcut să fie, de departe, cel mai bine vândut roman al său din timpul vieții”, nota cercetătorul A.N. Wilson.

Bani pentru exilul în Canada

De menționat că toți banii încasați de pe urma romanului „Învierea” Tolstoi i-a dăruit sectei religioase a duhoborilor, „frați” creștini adunați în Rusia încă de la începutul secolului al XVIII-lea. Cum respingeau autoritatea imperiului țarist, duhoborii erau supuși neîncetat la persecuții. În 1840 ei chiar au fost alungați în Caucaz... Lev Tolstoi a început să fie interesat de această sectă (de la care a preluat multe idei din sfera religiei) undeva prin preajma anilor 1880, iar cincisprezece ani mai târziu, când duhoborii au organizat un protest uriaș față de recrutările în armată, scriitorul avea să-i susțină necondiționat. Mai mult, siliți să se exileze în Canada, Tolstoi le-a asigurat banii necesari acestei costisitoare călătorii.

Rusia sectantă

Numărul sectanților din Rusia crescuse de la aproximativ trei milioane în secolul al XVIII-lea, la circa 30 de milioane în primul deceniu al secolului al XX-lea. Există însă date care arată că nu mai puțin de o treime (120 de milioane) dintre ruși erau sectanți în prima parte a anilor 1900.

Student ratat

Tânărul Lev Tolstoi s-a înscris în 1844 la cursurile Facultății de Limbi Orientale din Sankt Petersburg, secția turco-arabă, dar viața dezordonată, chiar aventuroasă, l-a împiedicat să-și finalizeze prestația academică. Repetent încă din primul an, contele Tolstoi a solicitat (și a primit) transferul la o altă facultate, la Drept. Nici aici nu s-a ținut însă de treabă, abandonând până la urmă studiile superioare și retrăgându-se la moșia Iasnaia Poliana.

194 de ani s-au împlinit pe 28 august 2022 de la nașterea lui Lev Nicolaevici Tolstoi

„Oamenii care se tem de moarte se tem fiindcă au impresia că ea înseamnă pustiu și beznă, dar văd doar pustiu și beznă pentru că nu sunt în stare să vadă viața”, Lev Tolstoi

Lev Nicolaevici Tolstoi era convins că mintea omenească nu-l poate înțelege, cuprinde, aprofunda pe Dumnezeu decât prin dragoste și rugăciune.

„Există doi țari în Rusia: Nicolae al II-lea și Lev Tolstoi”, A.S. Suvorin, jurnalist, 1901

„Este o greșeală să considerăm că operele literare semnate de Tolstoi sunt oarecum separate de opiniile lui religioase. Ca în cazul lui Gogol, ele sunt mai degrabă icoane ale acestor opinii”, Orlando Figes, istoric

Credințele lui Tolstoi echivalau cu un fel de socialism creștin sau mai curând anarhism, întrucât respingea orice formă de autoritate bisericească sau de stat”, Orlando Figes, istoric