Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu mi-e ingaduit sa ma opresc prea mult in acelasi loc, fie el chiar paradisul. Viata curge inainte si pana trebuie sa paraseasca gradina raiului meu si sa se intoarca spre vremuri mai aspre. Inc-o privire inapoi si revad chipurile tuturor celor care au avut loc de seama in aceasta frantura atat de fericita din viata mea! Unii aveau sa se stearga pentru totdeauna, altii sa ma urmeze de aproape, altii de mai departe, iar altii sa ajunga numai din amintiri nelamurite, pierdute in negura pe care vremea, cu incetul, o asterne peste trecut.
Unii din ei sunt servitorii nostri de la Malta: Beppo, care ne insotea in toate excursiile, cu cosul pentru pregatirea ceaiului si samovarul rusesc; Tony, politaiul localnic, searbad, desirat, oaches si cu totul devotat noua, copiilor; mai era si Beppo numarul doi, grajdarul, si gradinarul cu ajutoarele lui, fara a mai socoti nenumarati prieteni, raspanditi in cele patru coturi ale insulei si care, cu largi zambete si strigate guturale de buna primire, ne ingaduiau sa navalim in gradinile sau in ogoarele lor, dandu-ne voie sa le culegem portocalele sau micsunelele si care isi daramau singuri zidurile darapanate ca sa ne lase sa trecem. Primitori si blanzi, bieti tarani cu care vorbeam numai prin semne si gesturi!...
Si, mai presus de toti, erau iubitii nostri prieteni si tovarasi, ofiterii de cuirasat: Beatty, Streatfield, Rumbold, Back si altii, care nu se credeau prea mari, pentru a nu gasi placere in jocurile zvapaiate ale 'celor trei mici printese' de la Saint Antonio.
Dar sedintele de bucatarie de pe 'Alexandra', cand faceam ochiuri la capac cu slanina prajita si ne spalam pe maini in cabinele ofiterilor de marina, fiecare in ligheanul prietenului preferat, Beatty fiind in aceleasi timpuri favoritul ales de mine.
Si ce mai urcari si coborasuri prin docuri, in timpul cand se curata sau se revopsea vaporul! Parca ne-am fi suit pe piramide, asa de inalte erau scarile. Cat era de nostim, pe atat de daunator pentru hainele noastre! Dar nebunaticul joc de-a 'prinde-ma daca poti' prin toate gradinile de la Sant Antonio sau pe acoperisurile cu niveluri diferite ale marii locuinte, si calaritul in Massa, cu vijelioasele galopuri de-a lungul soselelor de piatra, excursiile pe malul marii in gradina vreunei vile parasite sau in vreunul din forturile ce pazeau catesipatru colturi ale insulei... si multimea de capitani si ofiteri de numeroasele vase de razboi de sub comanda ducelui de Edinburgh; invitatiile la ceai pe bord si unele chipuri mai bine intiparite in amintire decat altele, insa toate prietenesti, primitoare si bucuroase de a vedea pe cele trei mici surori.
Capitanul Le Strange, capitanul Feloovs, Sir Charles Cust, Fortescue, Colville, Keppel, Gamble... si altii al caror nume l-am uitat. Intre doamnele prietene cu noi, era si mrs Barron, ah, incantatoare! Mrs. Slad, lady Hely Hutchinson si mica contesa Iguanez din aristocratia Maltei, pe care nu o vedeam decat din cand in cand. Mama cunostea si pretuia mai multe familii malteze, dar noi fiind pe acea vreme prea mici ca sa mergem in lume, nu prea ne intalneam. Mai era si mica Gladys Fethersonhaugh singura fetita, tovarasa de jocuri, de care imi aduc aminte; o copila vioaie, plina de haz si de imaginatie.
Chipuri, multe chipuri, toate zambitoare si blande, si pe fiecare le iubeam in felul lor, pe unele mai mult, pe altele mai putin, dupa insemnatatea ce-o aveau in viata noastra. Dupa trei ani insa, toate acestea au trebuit sa fie parasite!... Comanda lui papa in Medietrana se sfarsise; o pagina trebuia intoarsa, un act era jucat; bun sau rau, trebuia sa inceapa altul trist sau plin de bucurie. Timpul nu putea fi tinut in loc, lumea se rotea necontenit, nimic n-o putea opri... 'tout passe'...
Astfel sosi dureroasa zi a despartirii. Era in adevar sfarsitul unei vieti ce fusese deplina fericire si bucurie fara nori, a unei vieti fara dezamagiri sau deziluzii si fara nici o nota discordanta. Nu voi uita niciodata durerea fara seamna ce-am simtit-o vazand cum se goleau, treptat, odaile; cand vizitaram, pentru ultima oara, fiecare coltisor iubit si cand imi luai ramas-bun de la lucruri si fiinte, de la odai si de la gradini, stiind ca era un adio pe veci si ca intoarcere n-avea sa mai fie niciodata! – era ceva sfarsit, pierdut, ceva sortit sa piara cu desavarsire. 'Tout passe'... si ce dureros ramas-bun, pe bordul yachtului 'Surprise' ce trebuia sa ne duca la Neapole!
