Sinucideri la locul de muncă, sinucideri şi crime după pierderea locurilor de muncă, depresii şi decădere, neputinţă, delăsare sau sinucidere prin muncă. Toate acestea se întâmplă, dar ne este încă foarte greu să credem.
Conducerile companiilor neagă, miniştrii responsabili dau vina pe labilitatea unor indivizi nu foarte puternici pentru a rezista într-o competiţie acerbă. Foarte rar se spune adevărul: munca poate ucide... prin prezenţă sau prin absenţă.Semnele decăderii îşi pun amprenta asupra celor care nu mai fac faţă cerinţelor în această perioadă, însă foarte puţini le observă şi mult mai puţini sunt dispuşi să dea o mână de ajutor. Chiar dacă este evident că pericolele de la locul de muncă, pierderea jobului sau scăderile salariale, cuplate cu creşterea preţurilor, îi aruncă pe mulţi în depresie, multora nu le vine să creadă că problemele legate de muncă sunt cauzele multor sinucideri, crime sau ale altor manifestări ale comportamentului deviant.
Pentru că e nevoie să aibă loc o dramă pentru ca lumea să realizeze că există o problemă, stresul extrem la locul de muncă, accentuat de criza economică, şi-a făcut loc pe agenda dezbaterii publice abia după valul de sinucideri de la compania franceză France Telecom. Guvernul de la Paris s-a văzut nevoit să intervină după ce 23 de angajaţi ai gigantului telecomunicaţiilor şi-au luat viaţa chiar la locul de muncă în ultimele 18 luni.
Motivele care-au dus la aceste tragedii au fost, potrivit sindicatelor franceze, preocuparea managementului pentru eficienţa cu orice preţ, stresul extrem la care sunt supuşi angajaţii, restructurările, reconversiile profesionale. În presa franceză au apărut mărturii cutremurătoare ale unor angajaţi care, folosind de multe ori anonimatul, au denunţat atmosfera chinuitoare în care trebuie să îşi facă treaba la cei mai înalţi parametri. Oamenii au vorbit despre managementul prin teroare, despre pauzele de un minut pentru satisfacerea nevoilor fiziologice, despre depresii şi crize de plâns la birou.
Un puternic impact a avut scrisoarea lăsată în urmă de tânăra de 32 de ani care a dus la numărul 23 neagra statistică de la France Telecom, aruncându-se de la fereastra biroului. "Când te-am sunat de dimineaţă, mi-ai spus că nu par în apele mele. Aveai dreptate. Tendinţele suicidale mă copleşesc din nou. În noaptea asta am decis să le dau curs. A, n-are rost să-mi suni proprietarul şi să-i spui să vadă ce-i cu mine, pentru că am decis să-mi pun capăt zilelor la birou. Evidentul, şeful meu nu ştie, dar voi deveni al 23-lea angajat care se sinucide. Nu pot să accept reorganizarea din departamentul meu. O să am un nou şef şi mai bine mor. Îmi las la birou geanta cu telefoanele mobile şi cheile, dar voi păstra asupra mea cardul de donator de organe, pentru că nu se ştie niciodată. Nu uita să îi hrăneşti pe Zebulon şi Frimousse (iepuraşul şi pisica femeii - n.r.). Iartă-mă că a trebuit să primeşti un astfel de mesaj, dar mă simt mai mult decât pierdută", a scris femeia, identificată doar după prenume - Stephanie.
PORTRETUL SINUCIGAŞULUI
Cazuri tragice apar în fiecare zi pe fluxul agenţiilor de presă. Oameni disperaţi, consumaţi psihic până la ultima picătură de luciditate şi discernământ, îngroziţi de perspectiva şomajului. Pentru că fusese dat afară, un angajat al unei tipografii din Zlin (estul Cehiei) a deschis focul asupra patronului şi a unui coleg, după care s-a sinucis. Ambele victime au ajuns la spital cu răni grave. În India, un manager de resurse umane a fost omorât în bătaie de un grup de muncitori. Aceştia au năvălit în biroul lui şi l-au lovit cu bare de oţel până l-au lăsat fără suflare. Bărbatul avea 46 de ani şi se făcea "vinovat" de concedierea a 42 de angajaţi ai formei de componente auto Pricol.
În România, o femeie de 46 de ani, şef al Departamentului Personal al unei fabrici de textile din Abrud, s-a sinucis cu două săptămâni în urmă. Colegele de serviciu ale victimei spun că aceasta ar fi cedat nervos din cauza unor probleme legate de locul de muncă. Principalul suspect în cazul accidentului feroviar produs la începutul săptămânii trecute în localitatea doljeană Cârcea este un fost angajat al CFR despre care s-a spus că ar fi recurs la un gest disperat după ce şi-a pierdut locul de muncă în cadrul companiei, din cauza unor tulburări psihice provocate tot de stres.
La Spitalul Clinic de Psihiatrie Alexandru Obregia, din Bucureşti, s-au înmulţit vizitele unor persoane care şi-au pierdut în această perioadă fie locurile de muncă, fie controlul, la locul de muncă.
În timp ce mulţi nu vor să accepte ideea că ne confruntăm cu un fenomen, americanii au schiţat şi un portret-robot al angajatului cel mai predispus suicidului. Aproape 95% din cei care se sinucid din pricina problemelor la locul de muncă sunt bărbaţi. Grupa de vârstă cel mai expusă pericolului unui gest extrem este cea de 45-54 de ani, cu funcţii de conducere. În ceea ce priveşte apartenenţa etnică, 78% sunt albi.
Statistica citată se referă numai la gesturile extreme duse la îndeplinire la locul de muncă. Este clar că portretul nu este acelaşi în toate ţările, dar ar fi ideal ca specialiştii să studieze problema cu mai mare interes şi să atragă atenţia asupra pericolelor. Astfel s-ar putea evita alte tragedii, intervenindu-se din timp în cazul celor care-şi pierd minţile în criza economică. Iar fiecare dintre noi am putea încerca să-i ajutăm pe cei care nu mai fac faţă problemelor, chiar dacă populaţia planetei a depăşit şase miliarde şi se aşteaptă "selecţia naturală". Specialiştii Fundaţiei Estuar au pornit de la această nevoie de ajutor atunci când au lansat campania pentru sănătate mintală.
"Campania doreşte să arate oamenilor că sănătatea mintală este o problemă, însă există organizaţii care oferă servicii în domeniu. Că există o şansă pentru persoanele care suferă la un moment dat de o problemă de sănătate mintală, pentru persoanele care se luptă în viaţă cu o astfel de problemă. Că există posibilitatea să evităm astfel de probleme dacă urmăm nişte paşi în viaţa noastră de zi cu zi, care să ne îmbunătăţească sănătatea", arată Mariana Armean, director de programe al fundaţiei.
WORKAHOLICII
Alt fenomen care are toate şansele să se dezvolte în criza economică este "workaholismul" - sau nevoia incontrolabilă de a munci fără încetare, cum îl definesc psihologii. Dependenţa de muncă dezvoltă o relaţie patologică între om şi "job". Devierea comportamentală rezultată astfel provoacă modificări ale dispoziţiei interne, stări compulsive, pierderea controlului. Apar problemele de sănătate şi scade interesul pentru viaţa socială. Ca şi celelalte probleme psihice mai puţin vizibile, acest fenomen a fost luat în seamă cu adevărat în anii '90, când a început să fie studiat cu atenţie, în urma producerii unor tragedii.
Primul caz de "moarte prin supramuncă" - sau "karoshi" - a fost înregistrat în 1969, când un angajat al celei mai mari companii de presă din Japonia a murit din cauza surmenării. Tot în Japonia a urmat moartea subită a mai multor angajaţi tineri, în anii '80. Aceştia şi-au luat prin surprindere colegii şi rudele, pentru că nu semnalau indicii de boală. Ministerul japonez al Muncii a publicat primele date statistice referitoare la "karoshi" în 1987. Fenomenul a început să fie considerat o reală ameninţare pentru forţa de muncă abia în deceniul trecut.
În România, în aprilie 2007, Raluca Stoenescu, o tânără de 29 de ani, manager de audit la filiala română a multinaţionalei Ernst&Young a murit. Colegii au declarat că slăbise foarte mult în ultimul timp, după zeci de zile de muncă fără pauză. Workaholismul este adesea consecinţa "sindromului de stres postdisponibilizare" (Post Downsizing Stress Syndrome), specific perioadelor de criză economică. Teoria profesorului Barry Shore, UNH Whittemore School of Business and Economics, University of New Hampshire, descrie "boala" companiilor şi a angajaţilor în condiţiile actuale.
Conform acestei teorii, angajaţii rămaşi în companii după disponibilizări colective suferă mai mult decât cei excluşi. "Într-o situaţie ca aceasta, când se fac concedieri în masă, stresul celor care rămân în companie este mai mare decât al celor disponibilizaţi, iar de aici încep problemele. Începe o competiţie prost înţeleasă între angajaţi, total neproductivă, oamenii încep să mintă, să dezvolte probleme de sănătate, să nu mai dea rezultate", explică Andreea Szilagyi. Frustrarea şi sentimentul de neputinţă îi fac pe unii angajaţi apatici, iar pe alţii workaholici.
Urmează stresul cronic şi boala, în cazul ambelor extreme. Iar previziunile nu sunt prea optimiste în acest moment pentru noi: conform raportului Comisiei Naţionale de Prognoză. CNP a anunţat ieri o creştere a ratei şomajului până la 7,6% în acest an, numărul de şomeri urmând să ajungă la 685.000 până în decembrie. Astfel, într-un singur an, rata şomajului a crescut cu 3,2 procente, de la 4,4%, cât era în 2008.
Sfaturi şi statistici
Există o serie de semne care pot trăda o persoană ajunsă la limita puterilor. Centrul american pentru Prevenirea Suicidului a publicat o listă cu "avertismentele" pe care, vrând-nevrând, cei ajunşi în pragul decăderii le transmit celor din jur: vorbesc despre sinucidere sau moarte, fac afirmaţii de tipul: "Aş vrea să mor" sau "O să termin în curând cu toate astea".
Dau mici indicii despre ce-i preocupă, spunând: "Ce rost mai are viaţa?", "În curând n-o să mai trebuiască să vă faceţi griji pentru mine" sau "Cui i-ar păsa dacă mor?". Încep să se izoleze de colegi, să îşi închidă pe cât posibil spaţiul în care-şi desfăşoară activitatea. Vorbesc despre neînsemnătatea vieţii sau despre sentimentul neputinţei, îşi dăruiesc unele obiecte personale, nu se mai îngrijesc, ignoră normele de igienă.
Productivitatea şi performanţa profesională scad brusc, fără vreo explicaţie aparentă, se înviorează brusc şi devin euforici după o perioadă în care au fost deprimaţi şi retraşi. Aceeaşi sursă americană îi sfătuieşte pe cei care îşi văd colegii prăbuşindu-se de la o zi la alta să se implice, să intervină. Oricât de ciudat ar părea, o abordare directă, cu întrebarea: "Simţi că vrei să mori?" este chiar recomandabilă. O sesizare către serviciile de urgenţă poate fi, de asemenea, recomandabilă. Mai ales că simpla sesizare a unor superiori ar putea duce doar la tentative de muşamalizare a situaţiei, aşa cum a fost cazul la France Telecom.