x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Consiliile județene au blocat banii pentru transportul elevilor-navetiști

Consiliile județene au blocat banii pentru transportul elevilor-navetiști

de Diana Scarlat    |    12 Dec 2023   •   08:20
Consiliile județene au blocat banii pentru transportul elevilor-navetiști

Noua Lege a învățământului preuniversitar prevede acordarea unor sume de bani pentru transportul elevilor, în funcție de distanța parcursă și de costul curselor.

Ministerul Educației ar fi trebuit să primească rapoarte de la fiecare consiliu județean, pentru a putea aloca fondurile necesare decontărilor pe care CJ-urile le fac apoi către firmele de transport. Cum nu a primit rapoartele, din septembrie până acum, ministerul a sistat plățile către autoritățile județene, neavând bază legală pentru a le da banii. În unele județe, elevii deja își plătesc naveta din banii proprii, pentru că firmele de transport nu le-au mai putut face abonamente gratuite. Din cauza situației create de consiliile județene, Ministerul Educației trebuie să găsească acum o soluție legală de a face în continuare plăți, astfel încât să nu se ajungă la un abandon școlar fără precedent, cele mai mari probleme fiind în zonele defavorizate, unde elevii nu au bani să ajungă la școală.

Un elev care face naveta ar trebui să plătească între 500 și 850 de lei pe lună, dacă statul nu îi asigură gratuitatea. Noua Lege a învățământului preuniversitar 198/2023 prevede că transportul este gratuit pentru elevi, dar plățile s-au blocat, din cauza birocrației și a faptului că angajații consiliilor județene nu au înțeles ce au de făcut.

Elevii cred că este vina transportatorilor. Aceștia din urmă, la rândul lor, dau vina pe Ministerul Educației. De fapt, ministerul ar fi trebuit să primească de la consiliile județene niște rapoarte în baza cărora urma să aloce banii pentru deconturi.

Unele firme de transport au emis abonamente gratuite, de la începutul anului școlar, până la 1 decembrie, când le-au sistat, pentru că nu și-au primit banii de trei luni de la stat. Alte firme au refuzat de la început să asigure transportul gratuit pentru elevi, având și în trecut experiențe de acest fel cu autoritățile. În anul 2020 a fost un mare scandal legat de lipsa decontării abonamentelor elevilor, iar multe firme au fost duse aproape de faliment, din cauza refuzului statului de a le da banii din urmă.

 

Plățile întârziate nu acoperă pagubele

Într-o situație similară s-a ajuns acum, când sunt firme care au de recuperat bani din luna septembrie până la 1 decembrie, dar și dacă statul ar plăti în ianuarie-februarie, companiile private vor rămâne cu pagube destul de mari, generate de rata inflației, pe care nu o acoperă nimeni, pentru că statul nu poate plăti cu dobândă și nici nu va recalcula costurile, în funcție de pierderile cauzate de întârzierea decontării.

Cert este că în acest moment sunt zeci de mii de elevi din întreaga țară care își plătesc singuri drumul spre școală. Iar cei care nu au bani abandonează școala, deși, conform legii, toți beneficiază de transport gratuit. Până acum sunt în situația de a-și plăti singuri naveta elevii din 13 județe, dar acolo unde încă nu au fost eliminate abonamentele gratuite, fie transportatorii și-au asumat să le emită în continuare, așteptând să se deblocheze plățile și suportând din banii companiilor toate costurile, fie s-au făcut plăți ilegal de la consiliile județene, în speranța că se vor găsi soluții pentru justificarea banilor plătiți către transportatori – dar în aceste situații vor exista dosare penale, tocmai pentru că banii nu au fost dați în baza acelor documente justificative care ar fi trebuit să ajungă și la minister.

 

Rapoartele prevăzute de noua lege

Decontările către transportatori nu se pot face, până când consiliile județene nu trimit către Ministerul Educației rapoartele prevăzute de noua lege, conform unor amendamente adăugate de Parlament, înainte de a fi votată Legea nr 198/2023.

Acolo unde elevii își plătesc acum transportul din banii lor, consiliile județene nu au încheiat contracte cu operatorii de transport, astfel încât aceștia din urmă nu pot acorda gratuitate elevilor, pentru că nu li se pot deconta banii. Dar în multe județe nici măcar nu s-a rezolvat problema atribuirii rutelor pentru transportul public – situație care a dus deja la blocaje pentru tot transportul rutier de persoane.

Unele CJ-uri au informat, în ultimele zile, firmele de transport că nu ar trebui să mai emită abonamente gratuite pentru elevi, dacă au făcut deja acest lucru până acum. Ministerul Educației ar fi trebuit să aibă, până în prezent, o analiză a numărului de elevi care fac naveta și care trebuie să primească acești bani, în baza rapoartelor pe care consiliile județene ar fi trebuit să le trimită, încă din lune septembrie, dar nu le-au trimis. 

 

Prevederi adăugate ca măsură de siguranță

Articolele din lege care au complicat situația nu au fost în proiectul de lege depus la Parlament de Ministerul Educației, ci au fost adăugate de parlamentari, pentru a crea un mecanism în baza căruia să se aloce fondurile corect și controlabil. Astfel, informațiile trebuie să vină către minister de la școli, de la transportatori și de la consiliile județene.

Ministerul Educației nu poate asigura traseele de transport. Se încearcă introducerea unei modificări legislative sau a unei reinterpretări a legii, astfel încât să se poată plăti măcar sumele forfetare care sunt prevăzute pentru situațiile în care elevii nu beneficiază de nicio posibilitate de a merge cu mijloacele de transport în comun. Astfel, elevii ar putea plăti, din acei bani, abonamentele. 

Un prim pas s-ar putea face pentru deblocarea situației acolo unde consiliile județene încă nu au atribuit traseele către firmele de transport, astfel încât elevilor să li se poată aloca suma forfetară prevăzută de lege. Acolo unde sunt atribuite traseele, în urma licitațiilor, însă de la CJ nu a fost trimis raportul către Ministerul Educației, nu se pot face plăți, în lipsa documentelor justificative. Nimeni nu-și poate asuma să dea bani de la stat, nejustificat. 

Varianta alocării unei sume forfetare a fost prevăzută în Legea nr. 198/2023 doar pentru cei care nu au transport public în localitate – de altfel, aceștia fiind acum și singurii care primesc bani pentru transport. Până când Ministerul Educației va găsi o soluție pentru a schimba procedura de alocare a banilor, va mai dura cel puțin o lună. 

 

Angajații CJ-urilor puteau măcar să citească legea

Ministerul Educației nu are niciun raport juridic cu operatorii de transport. Documentele ar fi trebuit să fie transmise de CJ-uri imediat după Hotărârea de Guvern nr. 810/2023 din 8 septembrie, pentru aprobarea normelor metodologice privind acordarea facilităţilor de transport pentru elevi.

Conform acestei HG, în fiecare an, până la data începerii cursurilor anului şcolar, consiliile judeţene trebuie să transmită către inspectoratele școlare lista operatorilor de transport public judeţean şi rutele pe care aceştia operează, ca inspectoratele să le trimită la toate unităţile de învăţământ din judeţ. 

De asemenea, „în fiecare an, până la data începerii cursurilor anului şcolar, Autoritatea Rutieră Română transmite Ministerului Educaţiei lista operatorilor de transport rutier contra cost de persoane prin servicii regulate în trafic interjudeţean şi traseele pe care aceştia operează. Ministerul Educaţiei transmite unităţilor de învăţământ, prin inspectoratele şcolare, lista menţionată la alin. Părintele/Reprezentantul legal/Elevul major solicită unităţii de învăţământ, în scris, letric sau online, în primele 5 zile lucrătoare de la începutul anului şcolar, traseul şi operatorul de transport folosit”. 

Conform legii, solicitarea trebuie să includă toate datele beneficiarului: nume, prenume, CNP; adresa de domiciliu de la care se deplasează zilnic către unitatea de învăţământ, adresă care trebuie să coincidă cu adresa cu care elevul este înregistrat în Sistemul informatic integrat al învăţământului din România, dar și traseul pe care circulă, de la domiciliu către unitatea de învăţământ şi de la unitatea de învăţământ către domiciliu. De asemenea, trebuie să fie specificată distanţa, în kilometri, dintre localitatea de domiciliu şi localitatea în care se află unitatea de învăţământ, precum și operatorul de transport folosit şi tipul transportului executat, respectiv local, metropolitan, judeţean, interjudeţean.

 

Era nevoie de hotărâri CJ pentru stabilirea sumelor

Decontarea se face pe baza documentelor de transport, iar acolo unde nu există transport în comun se alocă o sumă forfetară, pentru elevii care nu pot fi şcolarizaţi în satul, comuna, oraşul sau municipiul de domiciliu. „Până la data de 31 august a fiecărui an, consiliile judeţene adoptă hotărâri prin care stabilesc valoarea unitară lei/kilometru aferentă sumei forfetare, cu avizul conform al Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, denumită în continuare ANRSC. Prin excepţie (...), în anul 2023, consiliile judeţene adoptă hotărâri prin care stabilesc valoarea unitară lei/kilometru aferentă sumei forfetare, cu avizul conform al ANRSC, până la 15 noiembrie. Suma forfetară de care beneficiază fiecare elev se stabileşte pe baza valorii unitare lei/kilometru înmulţită cu numărul de kilometri parcurşi zilnic între domiciliu/reşedinţă şi unitatea de învăţământ şi numărul de zile de cursuri din luna de analiză. Asigurarea sumelor forfetare se face pe baza tarifelor aprobate de consiliile judeţene. Unităţile de învăţământ preuniversitar întocmesc, până la data de 5 a fiecărei luni, situaţia centralizatoare a beneficiarilor de sume forfetare şi solicită ISJ/ISMB sumele necesare efectuării plăţii acestora”, mai specifică foarte clar Hotărârea de Guvern care nu a fost respectată de consiliile județene, ducând la blocarea plăților de către Ministerul Educaţiei.

Consiliile județene au cerut ANRSC să stabilească tarifele, dar autoritatea în cauză nu are atribuții în acest sens. Practic, angajații consiliilor județene care ar fi trebuit să elaboreze și să trimită documentele nu au înțeles ce au de făcut, dar nici nu au cerut ajutor, pentru a nu se ajunge la blocajul actual. 

 

Aceleași consilii județene au încurcat și licitațiile

Nu este prima problemă pe care funcționarii din consiliile județene o creează în legătură cu transportul public de persoane. Exact acolo unde sunt cele mai grave probleme legate acum de transportul elevilor au fost scandaluri legate de atribuirea traseelor pentru firmele de transport.

Elevii din Prahova și din Argeș au fost cei mai afectați de această situație, dar tot acolo, din luna septembrie a fost haos, după ce transportatorii au rămas fără licențe. Consiliul Județean Prahova a găsit o metodă de a rezolva situația parțial, prin prelungirea – la limita legii – a licențelor de transport, apoi cei din Argeș au aplicat metoda copy-paste, preluând proiectul de la CJ Prahova. 

Totul a pornit de la modificarea legislativă cerută chiar de reprezentanții consiliilor județene, pentru a avea controlul asupra transporturilor. Până la modificare, Autoritatea Rutieră Română (ARR) făcea licitațiile pentru rutele de transport și specialiștii din Ministerul Transporturilor le avizau, dar CJ-urile au cerut autonomie, în baza principiului descentralizării, rămânând astfel și fără experți sau consultanți. Astfel, n-au mai reușit să organizeze licitațiile sau după ce le-au făcut au fost contestate în instanță și transportatorii au avut câștig de cauză, blocajele menținându-se. Situația generală a transporturilor afectează acum și elevii.

Chiar dacă elevilor li se vor da sume forfetare, cei păgubiți vor rămâne transportatorii care au emis abonamente gratuite, în speranța că instituțiile statului le vor deconta cheltuielile cu transportul elevilor, conform legii.

×