Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Impresii de călătorie, crochiuri sentimentale, amintiri despre oameni şi locuri, care denotă marele interes pe care l-a purtat României baronul belgian Emile de Laveleye. Paginile sale de memorialistică – traduse azi pentru prima dată în limba română – sunt utile şi în plan istoric. Le-am extras din cartea sa “La Peninsule des Balkans”, publicată în 1888, în urma voiajului întreprins în Europa orientală.
_________________________
În România, evreii nu pot obţine naturalizarea decât printr-o decizie a puterii legislative; cererea de naturalizare nu se aprobă decât dacă petenţii au avut cel puţin zece ani domiciliul în România şi au făcut “acte folositoare ţării”. În felul acesta, evreii nu pot obţine naţionalitatea română decât în număr mic, ca şi cum cineva s-ar teme să nu invadeze această ţară. Această temporizare dă răgaz românilor să se pregătească să lupte cu evreii pentru existenţă, pe teren economic. Dacă nu se vor pregăti, vor fi învinşi, la toate nivelurile scării sociale şi astfel, vor fi forţaţi să muncească mai mult.
E citată, deseori, această butadă a ministrului Brătianu, lansată într-un discurs, pe 26 ianuarie 1884, a propos de reforma magistraturii: “Ar trebui să muncim de două ori mai mult decât o facem, sau măcar nu mai puţin decât străinii cu care suntem în concurenţă. Iată, Gladstone care are peste 75 de ani, lucrează 14 ore pe zi şi le cere salariaţilor lui să facă la fel.. Ştiţi de ce, la noi, toată lumea vrea un loc de muncă la Stat? Pentru că, în loc să ne administrăm şi să ne exploatăm singuri pământul, preferăm să-l arendăm, în întregime, la intermediari, ca noi să ne distrăm la oraş sau prin străinătăţuri. Uitaţi-vă la cafenelele, cazinourile, grădinile noastre publice: sunt pline tot timpul de proprietari fără nici o ocupaţie şi de funcţionari la Stat.”
Despre Tratatul de la Berlin
Cât despre Tratatul de la Berlin, Rusia a forţat România să-i cedeze o parte din Basarabia, în schimbul Dobrogei; cabinetul de la Bucureşti a protestat, atunci, energic. Acest mod ciudat de a-l recompensa pentru concursul preţios pe care l-a dat armatei ruse la Plevna, a lăsat în inima romanului o umbră de tristeţe şi o ranchiună care nu se vor şterge chiar aşa de repede. Pe de altă parte, e sigur că România a avut de câştigat în urma acestui schimb.
După Războiul din Crimeea, când Dobrogea devenise mormântul unui mare numar de francezi seceraţi de boli, această regiune a căpătat o reputaţie proastă. Totuşi, Dobrogea e alcătuită din dealuri înalte şi e acoperită cu păşuni care pot hrăni animalele în văi fertile unde nimic nu împiedică dezvoltarea. Coloniile germane stabilite la Cataloi, Atmagea, Cogealac şi Tariverde au dovedit acest lucru, construind sate frumoase, case trainice şi bine întreţinute, contrastând cu colibele bulgarilor şi tătarilor dimprejur. Două treimi din zonă sunt capabile să producă absolut totul şi mai ales vin bun, pe pantele dealurilor. Dobrogea ar putea uşor hrăni jumătate de milion de oameni. Din nefericire, teritoriul se depopulează galopant. Musulmanii emigrează în număr mare, pentru a nu fi recrutaţi în armată, iar mocanii români, veniţi din Ungaria, unde s-au stabilit, nu sunt de-ajuns ca să-i înlocuiască. De la 250.000 de suflete, populaţia Dobrogei a scăzut la 170.000. Cu toate astea, Constanţa, la Marea Neagră, e destul de frecventată de amatorii de băi. Dacă s-ar face un pod peste Dunăre şi dacă s-ar repara portul, acest oraş ar deveni principala ieşire la Mare a României pentru ca n-a fost niciodată închis din cauza îngheţului cum se întâmplă, adesea, cu Galaţiul şi Brăila.
România, ca şi Belgia...
Ar trebui, oare, să fac un rezumat al impresiilor de până acum? În multe privinţe, prin dragostea sa de libertate, prin instituţiile, prin năzuinţele oamenilor săi de stat şi ale regelui ei, România îmi aminteşte de Belgia. Deşi în loc de 29.451 km pătraţi, teritorul ei este de 129.947 km şi nu are o densitate mai mare de 40 de locuitori pe km pătrat, România ar putea să ajungă de trei sau de 4 ori mai populată, dacă va continua să fie bine guvernată. Dacă nu va fi geloasă pe vecinii ei, dacă nu se va amesteca în politica externă decat în scop de apărare şi dacă, mai ales, va şti să-şi dezvolte resursele naturale, atunci, viitorul ei va fi asigurat.
Din nou despre educaţie
Dl. Aurelian mă conduce într-o vizită la o şcoală primară aflată în apropierea unei biserici noi şi frumoase. Clasele şi materialul didactic sunt asemănătoare celor pe care le găsim în şcolile bune din Occident; dar ceea ce mă interesează sunt exerciţiile militare făcute de copii cu o precizie care îmi aminteşte de şcolarii din Berna.
Aceşti copii poartă uniformă soldăţească din pânză gri, cu centură roşie şi kalpak de astrahan şi fiecare e înarmat cu o puşcă din lemn. Aşa se pregătesc recruţii pentru armata naţională.
Datorez ministrului Aurelian un tablou complet care rezumă situaţia intrucţiunii primare în perioada 1881-1882. Am notat următoarele cifre: şcoli primare rurale: 2.459; elevi : băieţi - 74.532; fete - 8.544; şcoli urbane: 271; elevi: băieţi - 23.832; fete - 12.989. Total general, 119.897, la o populaţie de 5.376.000, adică un elev la 44 de locuitori. Este foarte puţin. Numărul fetelor care merg la şcoală în localităţile rurale este uimitor de mic. Ce diferenţă faţă de ţările scandinave! Şcolile medii sunt relativ mai bine populate: 7 licee cu 160 de profesori şi 2.108 elevi; 19 gimnazii cu 180 de profesori şi 2.098 elevi; 9 seminarii cu 99 de profesori si 1.512 elevi; 8 şcoli normale primare cu 85 de profesori şi 741 elevi; 5 şcoli de comerţ cu 56 de profesori şi 772 elevi; 12 şcoli superioare şi profesionale, între care una normală pentru fete, cu 119 profesori şi 1.459 elevi; 28 de şcoli speciale de diferite specialităţi, cu 199 profesori şi 2.085 elevi.
Două universităţi, la Iaşi şi la Bucureşti, cu 87 de profesori şi 693 studenţi, inclusiv 4 tinere, dintre care una la facultatea de litere, una la facultatea de ştiinţe şi două la facultatea de medicină. Aici, e ca în Grecia: instrucţia e destul de răspândită, la clasele de mijloc, dar foarte puţin la cele populare, mai ales la ţară.
Traducere din limba franceză de Tudor Cireş
Continuare în numărul viitor
