„Regretul cel mai mare nu este că nu voi mai fi, căci asta se întâmplă tuturor. Mi-ar fi plăcut, poate, o viaţă mai sedentară, dar eu nu pot fi un călător imobil.”
Acestea sunt vorbele rostite de Ioan Grigorescu într-un interviu acordat Jurnalului Naţional. Acum, apreciatul realizator al uneia dintre cele mai longevive emisiuni din România se poate odihni după pofta inimii şi se poate plimba totodată pe unde şi-ar dori, deoarece sâmbătă, 28 martie, Ioan Grigorescu a încetat din viaţă.
După o viaţă de alergătură prin toată lumea, după sute, dacă nu mii de ore filmate, după zeci de ţări vizitate şi prezentate în seria „Spectacolul Lumii”, nici la senectute veşnicul însetat de cunoaştere nu
s-a oprit din a împărtăşi minunile pe care le-a întâlnit de-a lungul peregrinărilor sale. Prin intermediul Editurii Neverland, parte a grupului editorial Universul Juridic – Pro Universitaria – Neverland, autorul a publicat primele patru volume ale colecţiei „Spectacolul Lumii”: „Anglia”, „America”, „Franţa” şi „Spania şi Italia”. Visul domniei sale a fost să îşi vadă opera publicată. Editura Neverland a făcut tot posibilul ca autorul să ţină în mâini patru volume ale colecţiei, primele dintr-o serie mai lungă care, printre altele, va conţine Cehia, China, Japonia, Indonezia, Grecia şi Canada. „Am ales să merg pe calea cunoaşterii şi a apropierii. Asta mi-a dat mai mari satisfacţii, pentru că nu am făcut niciodată drumuri pentru a căuta în pubelele ţării pe care le-am văzut, ci, din contră, să duc acolo ce avem noi mai bun şi să luăm de la ei ce au mai bun (…).
Sacrificiile mele au fost deseori o renunţare. Nu m-am plâns niciodată de cantitatea de muncă pe care a trebuit să o fac (…). Până în ultima clipă voi fi cu ochii pe aparatul de filmat şi cu ceva de scris în mână.” S-a văzut că acestea nu au fost vorbe aruncate în vânt datorită calităţii şi cantităţii materialelor semnate IOAN GRIGORESCU care au apărut şi care vor mai apărea de-a lungul timpului, de data aceasta doar în format tipărit.
Acum, noi, cei rămaşi în urma regretatului autor al serialului tv „Spectacolul Lumii”, nu avem altceva de făcut decât să ni-l amintim şi să îl cinstim cum se cuvine pe cel care ne-a plimbat prin toată Europa, pe cel care ne-a arătat frumuseţile Asiei, pe cel care a bătut în lung şi în lat marile oraşe ale lumii ca să ne arate nouă, tuturor, minunăţiile care se află şi în afara graniţelor României. „Nu sunt obsedat de perenitatea numelui”, spunea Ioan Grigorescu la un moment dat. Dar numele lui va rămâne mereu în memoria noastră ca numele omului care a făcut totul pentru noi, cei de acasă. Iar operele sale vor încânta mereu privitorii şi, mai nou, cititorii.