x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Un deputat nu vrea sa dea spaga inapoi

Un deputat nu vrea sa dea spaga inapoi

25 Feb 2005   •   00:00

SPECIAL/ANCHETA
Inginerul bacauan Marius Rotaru, de 9 ani membru al PNL, s-a autodenuntat ca a dat 2.500 de euro spaga deputatului liberal Ionel Palar. In schimbul sumei, urma sa devina director al Romsilva Bacau. Pentru ca n-a primit postul si a ramas si fara bani, Rotaru a dat in vileag afacerea.

Spaga la deputat

Un bacauan s-a dat pe mana procurorilor, marturisind ca a dat mita deputatului liberal Ionel Palar. La solicitarea parlamentarului, Marius Rotaru sustine ca a "cotizat" cu 2.500 de euro pentru functia de sef la Romsilva Bacau. "Mi-au fost ceruti acesti bani. Am imprumutat de la doua banci, apoi i-am dat. Nu am primit insa functia. Din contra: am fost amenintat cu demiterea si cu moartea", ne-a marturisit inginerul silvic.
TIBERIU LOVIN

RASPLATA DE PARTID. Inginerul Marius Rotaru si-a usurat constiinta povestind cum a mituit un deputat pentru o functie pe care n-a primit-o
Marius Rotaru este inginer inspector silvic de 12 ani la Ocolul Nicolae Balcescu din judetul Bacau, iar de noua ani este liberal. La ultima campanie electorala s-a implicat mai mult ca de obicei. A lipit afise, a vorbit cu oamenii din judet sa voteze schimbarea, a participat la tot felul de evenimente electorale. In aceasta perioada l-a cunoscut pe Ionel Palar, candidat din partea PNL pentru Camera Deputatilor.

"Mi-a facut cunostinta un amic, Perino Balcan, tot liberal si foarte bun prieten cu primarul Romeo Stavarache. L-am intrebat daca poate face ceva pentru mine daca va ajunge parlamentar. I-am marturisit ca vreau sa distrug mafia lemnului, iar pentru asta am nevoie de o functie de conducere, mai precis director general", ne-a declarat Rotaru. Tot el sustine ca Perino si viitorul deputat i-au explicat ca nu poate urca pe scara ierarhica decat daca da bani.

Au avut loc mai multe discutii intre Balcan si Rotaru. Perino s-a erijat in intermediar. "Mi-a spus ca banii vor ajunge la Stavarache, care ma va ajuta impreuna cu viitorul deputat. M-am gandit bine, apoi m-am imprumutat de la doua banci cu 5.000 de euro. Dupa ce am obtinut suma, m-am intalnit cu Balcan si Palar, fostul director de campanie electorala a lui Stavarache, pe vremea cand erau amandoi la PUR. Am fost la intalnire pe 14 noiembrie cu un amic, Gheorghe Pircau. Am vrut sa dau 5.000 de euro, dar Perino a spus ca 2.500 sunt de ajuns. I-am numarat toti trei, dupa care au ajuns in mana deputatului, care i-a bagat in buzunarul de la piept", ne-a mai spus Marius Rotaru. Acesta a precizat ca deputatul l-a avertizat ca daca Alianta D.A. va pierde alegerile nici el nu mai vede functia si nici banii dati. Inginerul a spus ca-si asuma riscul.

SPAGA MULT PREA MICA. Au trecut aproape trei luni de atunci si pana la numirea noului sef al Romsilva Bacau. In ultima luna, deputatul Ionel Palar este acuzat de Marius Rotaru ca nu i-a mai raspuns la telefon. In februarie, Simon Maftei, boss-ul Romsilva, il schimba de la carma filialei pe Viorel Ghelase cu Gheorghe Savu.

Nou-numitul nu este liberal sau democrat. A fost director tehnic prin 2001 la Romsilva Bacau, apoi a lucrat pentru firma unor arabi. Intamplator a fost si subalternul lui Maftei la o societate in Neamt. Bursa zvonurilor din oras a stabilit "scorul" care a fost dat pentru sefia Romsilva: 200.000 de dolari. Marius Rotaru si-a dat seama ca a dat prea putini bani, dar oricum nu avea de unde sa scoata mai multi. A incercat sa afle care este misterul tacerii deputatului. A inregistrat toate discutiile, chiar cu si cu intermediarul Perino Balcan pentru a avea dovezi ca nu minte cand va face autodenuntul de dare de mita.

Din primele cuvinte, deputatul Palar i-a spus ca nu i-a promis functia de director general, apoi l-a momit cu aceea de sef la Ocolul Silvic Traian. "Domnule Rotaru…, ramane varianta cu Traian. Sa stiti ca nu eu l-am numit pe Savu, ci domnul ministru Flutur. Apoi ati gresit ca vi s-a facut lobby si de cine nu trebuia", a incercat sa-l convinga parlamentarul pe Marius Rotaru. Acesta a spus ca a inteles, dar la cateva minute l-a sunat si a intrebat daca mai trebuie sa dea ceva bani pentru a ajunge director general. "Nu stiu ce vorbiti, nu cunosc", a replicat deputatul liberal, care a avut timp sa se prinda ca poate fi prins in capcana.

"AI PIERDUT DIN VINA TA". Disperat ca nu a primit functia, iar deputatul se preface ca nu stie nimic de cei 2.500 de euro, Marius Rotaru il suna pe intermediar, Perino Balcan. Fostul lui amic are rezerve sa discute situatia la telefon si stabilesc o intalnire. Intrevedere a avut loc pe 12 februarie la Restaurantul Mississipi, din zona zero a Bacaului, iar de fata a fost si Gheorghe Pircau, martorul tranzactiei. "Ai pierdut banii pentru ca te-ai asociat in partid cu cine nu trebuia. Este doar vina ta. Apoi ai spus la tot orasul ca ai dat banii. Dar nu esti singurul care a patit asa ceva", a incercat sa-l consoleze Perino Balcan pe inginerul tras pe sfoara.

Cei doi ii amintesc intermediarului ca el a fost cel care a vorbit in public despre spaga data, iar martorii afirmatiilor ne-au confirmat versiunea inginerului. Si aceasta intalnire a fost inregistrata. Presedintele revolutionarilor bacauani, Iordache Ciuperca, si vicepresedintele asociatiei, Ion Macaiala, ne-au declarat ca Balcan a povestit istoria mitei la un restaurant unde se aflau impreuna cu el.

IA-TI SPAGA INAPOI! Implicat in aceasta poveste este si primarul Bacaului, Romeo Stavarache, al carui nume a fost folosit ca argument in derularea tranzactiei. Acesta a negat ca ar avea idee despre banii dati si ca este sigur ca totul este o inventie. "Bag mana in foc pentru Ionel Palar. Nu cred ca s-a intamplat asa ceva. Iar eu cu atat mai mult nu am nevoie de bani. Ce vrea de fapt Rotaru?", a fost intrebarea primarului. Inginerul silvic ne-a declarat ca isi vrea banii si sa nu fie trimis in somaj. In mai putin de o ora, Perino Balcan l-a sunat pe inginerul silvic. "Trebuie sa ne vedem imediat, ca arde", i-a spus intermediarul, care cu o zi inainte il consola pe Rotaru ca a pierdut cei 2.500 de euro. Pagubitul insista sa afle telefonic despre ce este vorba. "Hai sa-ti dau toti banii si sa terminam o data ca niste oameni normali. Dar sa nu mai vorbim chestiile astea prin telefon", a spus conspirativ amicul lui Stavarache. El a refuzat sa mai discute prin telefon de ce vrea sa dea niste bani pe care nu i-a luat pentru el.

Foarte greu, inginerul Rotaru s-a lasat convins sa aiba o intrevedere cu cel care a fost complice la pacalirea lui. Intr-un final, intrevederea a avut loc la Restaurantul Decebal. Si aici au fost mai multi martori. Cel care a dat spaga nu a vrut sa ia banii pentru ca ii era frica de cine stie ce capcana. Intermediarul l-a bombardat toata seara de 13 februarie cu telefoane. Toate discutiile duceau in aceeasi directie: Marius Rotaru era rugat sa-si ia cei 2.500 de euro inapoi. Inginerul a acceptat doar prin virament in contul bancilor de unde a luat creditele. Sugestia a fost refuzata categoric de Perino Balcan.

AMENINTAT CU MOARTEA. Dupa aceste evenimente, sponsorul neoficial al deputatului Palar ne-a declarat ca-i este frica sa umble neinsotit pe strada. "Un individ care are afaceri cu lemn m-a amenintat ca este in stare de crima daca-i tulbur afacerile. De la Romsilva s-au ivit alte probleme. Noul sef de la Romsilva vrea sa ma dea afara si a gasit un motiv: ca nu am venit la el cand mi-a dat ordin. Eu i-am spus ca am fost bolnav, iar atunci mi-a fost anulat concediul medical cu presiuni din partea juristului Popovici", ne-a spus Rotaru. Medicul sau de familie, Costache Roman, ne-a confirmat ca au fost facute presiuni de la Romsilva sa anuleze certificatul medical, iar el a cedat "cu toate ca pacientul meu era bolnav. Avea gripa si temperatura 39, dar nu vreau sa am nici un fel de probleme".

ACUZARE
"Am vrut sa dau 5.000 de euro, dar Perino a spus ca 2.500 sunt de ajuns. I-am numarat toti trei, dupa care au ajuns in mana deputatului, care i-a bagat in buzunarul de la piept"
Marius Rotaru
APARARE
"Nu stiu despre ce bani este vorba. Nu am promis nimic nimanui. Este adevarat ca am avut mai multe discutii cu Marius, dar nu a fost vorba de bani niciodata"
Ionel Palar

SCORNELI
Deputatul PNL Ionel Palar ne-a declarat ca nu a luat nici un ban de la Marius Rotaru, nici ca sponsorizare, nici ca spaga. "Nu stiu despre ce bani este vorba. Nu am promis nimic nimanui. Este o scorneala. M-a sunat presedintele PNL Bacau, Gheorghe Valeriu, si mi-a spus ca v-ati interesat, dar sa stiti ca eu nu ma ocup cu chestii din astea. Mda, i-am promis lui Rotaru, a fost ca daca voi putea il voi ajuta sa obtina o functie pentru ca este liberal, un om muncitor, fara probleme, cum l-am cunoscut", ne-a declarat Palar, cercetat acum de procurori ca s-a murdarit cu 2.500 de euro. Pe de alta parte, deputatul Gheorghe, seful PNL Bacau, ne-a spus ca nu baga mana in foc pentru nimeni, dar ca a auzit de povestea cu mita dupa campania electorala. Perino Balcan ne-a spus aceeasi varianta cu a amicului parlamentar, adica nu are habar de povestea celor 2.500 de euro. "Este adevarat ca am avut mai multe discutii cu Marius, dar nu a fost vorba de bani niciodata. Nici ieri, nici alaltaieri (n.r. - momente in care s-au petrecut discutiile inregistrate)", ne-a spus foarte sigur amicul lui Romeo Stavarache.

AVEREA DEPUTATULUI
In aceasta poveste cu martori si inregistrari exista un singur mister: suma mica pentru functia in discutie. Spunem asta pentru ca Ionel Palar - membru in Comisia pentru agricultura, silvicultura, industrie alimentara si servicii specifice - nu este sarac. La 32 de ani, parlamentarul este actionar la trei firme: SC Luxor, Clinica Medicala Luxor, MTR Consulting. Mai are doar in acte si asociatia Fotbal Club Bacau, unde ocupa fotoliul de presedinte. Probabil procurorii vor lamuri situatia privind valoarea. Deocamdata se fac cercetari, inclusiv asupra celui care s-a autodenuntat.
×