Asia cea plină de culoare şi arome îşi dezvăluie încă un secret. O tentaţie care stârneşte fiori… de plăcere. Un fruct cu nume de basm, ale cărui textură şi gust sunt provocatoare. Fructul dragon.
Sau pitaya, după cum s-ar putea să-l întâlniţi în unele magazine. Este uşor de recunoscut, datorită aspectului său neconvenţional. Un fruct mare (poate avea chiar şi 15 centimetri lungime şi o greutate de 200-800 de grame), roşu aprins, ce imită foarte bine spinarea arcuită a unui dragon ce aruncă flăcări. Dacă vă hotărâţi să-l cumpăraţi, gândiţi-vă că sunteţi pe cale să deveniţi... explorator. Un explorator în... bucătărie.
Important este să aibă o culoare intensă, fără pete (un semn că este mult prea copt), potrivit de tare, asemănător unui fruct de kiwi suficient de copt. Cel mai bine este să-l serviţi după ce a stat o oră sau două în frigider. În felul acesta, nu doar îşi intensifică aroma, ci va provoca o explozie de răcoare. Se taie foarte uşor în două, apoi cu un cuţit sau o linguriţă se scoate miezul. Se taie felii sau cubuleţe şi se poate servi ca atare, aşezându-le la loc în coajă, pentru un efect mai dramatic. Miezul este alb, foarte cremos, cu multe seminţe negre, ca şi cum ar fi un kiwi care nu a avut timp să se bronzeze (dacă sunteţi perseverenţi mai puteţi gusta alte două soiuri de pitaya: cel roşu şi miez roşu, cu un gust puţin mai acrişor, sau celălalt galben, cu miez roşu). Gustul este delicat, dulce, o combinaţie de pară zemoasă şi kiwi bine copt. Este bine să nu fie combinat cu fructe cu aromă şi gust puternice, pentru că s-ar putea să nu-l mai simţiţi deloc. Este bogat în vitamina C şi antioxidanţi, aşa că l-aţi putea considera un medicament delicios.
Din fructul dragonului se pot face sucuri, sorbeturi sau chiar o specialitate de vin exotic. De asemenea, se poate folosi în salate de fructe sau creme. În general, este excelent în timpul petrecerilor, atunci când vreţi să vă impresionaţi invitaţii sau vă doriţi să evadaţi din cotidian. Sucul din pitaya se face extrem de uşor. Se foloseşte miezul unui fruct, care se pune într-un blender împreună cu o jumătate de pahar cu apă. Se mixează şi se mai poate adăuga apă dacă nu vi se pare suficient de dulce. O altă băutură poate fi considerată surpriza unei dimineţi minunate. Se foloseşte doar o jumătate de pitaya şi o banană bine coaptă. Se taie cubuleţe şi se pun într-un blender împreună cu 200 ml iaurt simplu. Se mixează, se toarnă într-un pahar şi se savurează zâmbind în soare. Bineînţeles că banana poate fi înlocuită cu un măr, o felie de lămâie sau o jumătate de mango. Doar un pic de imaginaţie.
Sau aţi putea pregăti o salată de fructe cu valuri de sos de ciocolată. Se folosesc câte o jumătate de fructul dragonului, mango şi banană tăiate cubuleţe. Se adaugă frunze de mentă tocate şi se amestecă foarte bine într-un bol. Peste ele se toarnă un sos obţinut dintr-un cubuleţ de unt topit într-o tigaie, peste care se adaugă 50 g zahăr şi două linguri cu cacao. Când s-a omogenizat compoziţia se pune frişcă, aproximativ 100 ml, cât să se obţină o consistenţă cremoasă. Se toarnă sosul peste fructe şi gata. Un răsfăţ deplin!