Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În București se foloseau de mulți ani bătăușii profesioniști, adunați de politicieni din mahalale, pentru a „convinge” alegătorii să voteze cu partidul care reușea să se impună prin forța pumnului și a bâtei, în ziua alegerilor. De la această situație s-a născut și conotația negativă a termenului „mahalagiu”, cu sensul de „scandalagiu” - pentru că bătăușii electorali proveneau din mahalalele Bucureștiului.
Pentru a putea înțelege cât mai bine situația tensionată a alegerilor din perioada Marii Uniri, putem observa astăzi comportamentul galeriilor de fotbal, care ajung și acum la acte de violență extremă, luându-se la bătaie în ziua meciului și ajungând uneori la crimă. Așa se întâmpla la începutul secolului trecut, în ziua alegerilor. Atunci nu erau galeriile de fotbal cele care făceau scandal, ci bătăușii folosiți de partidele politice.
Până în anul 1903, când Vasile Lascăr a făcut reforma Poliției, bătăușii folosiți la vot erau chiar polițiștii - pentru că atunci nu existau regulile instituționale actuale. Florin Șinca, autorul cărții „Vasile Lascăr, reformatorul poliției române”, a făcut o cercetare, pe baza documentelor, descriind polițiștii așa cum erau până în anul 1903: corupți, subordonați factorului politic și fără a avea legătură cu serviciul în folosul cetățeanului.
Ghiță Pristanda, din piesa de teatru „O scrisoare pierdută”, de Ion Luca Caragiale, este personajul emblematic pentru imaginea structurilor polițienești din trecut, fiind prezentat ca o slugă bună la toate, care îl servea pe prefectul Ștefan Tipătescu, la rândul lui personajul reprezentând imaginea politicianului corupt.
Politicienii erau eminamente corupți
Până în anul 1903, în Regatul Român existau mai multe poliții: comunală, administrativă, judiciară şi rurală (jandarmii rurali). Nu existau norme unitare sau un sistem centralizat, ceea ce vicia schimbul de informaţii între structuri. Prefecţii Poliţiei Capitalei erau oameni politici, iar rotativa partidelor politice liberal şi conservator ducea și la schimbarea prefectului de Poliţie.
În structurile polițienești subordonate politicienilor ajungeau slujitorii acestora din campaniile electorale, propagandiştii şi chiar bătăuşii profesionişti ai partidelor politice, aceștia fiind răsplătiţi cu funcții în cadrul structurilor polițienești, atunci când politicienii pe care îi serveau ajungeau la putere, apoi puteau urca pe scara ierarhiei. În perioada 1859-1907 au fost 35 de prefecți ai Poliției Capitalei, iar situația a rămas la fel de gravă până după Unire, una dintre consecințele nefaste ale corupției din sfera politică fiind lipsa armamentului și a echipamentelor pentru militari, la intrarea României în Primul Război Mondial.
Cei mai mari bătăuși proveneau din Poliție
În 1918, România Mare prelua, practic, niște comportamente electorale bazate pe acte de violență, iar la originea lor stăteau chiar vechii „polițai”. Agenții care lucrau în Poliţiile oraşelor, până în anul 1903 erau angajați ca „polițai” pe alte criterii decât cele ce țin de competențele profesionale specifice acestui domeniu. Ei se ocupau de bătăile electorale, iar după reforma din 1903 au format noile grupări de bătăuși, acestea fiind coordonate politic.
„Poliţiile oraşelor erau conduse, la sfârşitul veacului al XIX-lea, de un «poliţaiu». De pildă, Poliţia Oraşului Pitești avea în frunte pe Alexandru Dendrino. Într-un curriculum vitae succint, putem însăila despre împricinat că era născut la 16 august 1845, absolvent al Şcoalei de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cariera lui: copist în Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice (14 iulie 1864), ajutor de agent de corespondenţă (1868), şef birou (1872), comisar în P.P.C. (1878), apoi poliţai în Turnu Măgurele, poliţai al oraşului Piteşti (1895), director al Prefecturii Judeţului Argeş (1896), revenit poliţai al Piteştilor (18 martie 1896)” - arată Florin Șinca, în cartea „Vasile Lascăr, reformatorul poliției române” (RCR Editorial, București, 2017).
Urmau în ierarhie funcții de comisar-director, comisari simpli şi comisari ai gărilor. Structura Jandarmeriei era militarizată, fiind organizată pe baza unor persoane cu experiență militară și grade. Inspectorul Gendarmeriei Rurale putea fi un locotenent-colonel.
În 1881 Costache Rosetti a fost unul dintre primii care au pus problema reformării Poliției, ca instituție a statului și în slujba cetățeanului, nu a politicienilor. Vasile Lascăr a reușit să pună în aplicare reforma, care a însemnat centralizarea și profesionalizarea sistemului, inamovibilitatea polițistului și bazele învățământului pentru crearea polițiștilor de elită. Această reformă venea, în anul 1903, după o lungă perioadă de haos în sistemul de ordine publică, în care posturile ocupate de „polițai” erau nesigure și la bunul plac al politicienilor care îi numeau sau îi destituiau.
Dar după reforma Poliției Române, politicienii au rămas cu aceleași metehne, iar faptul că nu au mai putut să folosească „polițaii” ca bătăuși, la alegeri, nu i-a împiedicat să aplice în continuare aceleași practici, singura diferență fiind că bătăușii nu mai erau angajați ca polițiști în folosul politicienilor.
„Oborenii” erau cei mai de temut
Așa cum astăzi se transmite în comunitate comportamentul agresiv al membrilor galeriilor de fotbal, atunci exista un tipar al bătăușului politic. Pe lângă faptele care au fost consemnate, există încă multe mărturii care s-au transmis în familie, către nepoți și strănepoți, iar aceste povești completează tabloul epocii Marii Uniri și a ceea ce a urmat după 1 decembrie 1918.
Dr. Dan Ionescu, specialist atestat al Ministerului Culturii, a studiat violențele electorale ale acestei perioade, atât din documente, cât și pe baza mărturiilor din propria familie, atât din București, cât și din Ardeal. „Tata și bunicii din partea tatălui erau din București, din zona Iancului-Obor. Oborenii constituiau un fief cu tentă liberală. Iar în 1848, un strămoș al nostru a fost «diputat de cartier» - deputat liberal, sprijinindu-i pe Brătieni. Avem în familie o puternică tradiție liberală, istorică, iar din poveștile familiei cunosc foarte mult. Ei erau cei care-i strângeau pe mahalagii - pe oamenii de încredere, folosiți în ziua alegerilor pentru a convinge alegătorii. Mahalaua era cartierul, zona mărginașă a Bucureștiului. Echipele de mahalagii erau formate din bătăuși și ciomăgari foarte bine antrenați. În zona Iancului erau doi foarte periculoși, care scoteau boxul de metal și nu rezistau nici cei bine antrenați. Se primea consemn pentru a fi luați la bătaie anumiți alegători despre care se știa cu cine ar vota și prin bătaie erau determinați să acorde votul altui partid”, a explicat, pentru Jurnalul, dr. Dan Ionescu.
Bătăile aveau loc după ce se desfășurau întâlnirile electorale. „În general, bătaia era în ziua alegerilor, iar bătăușii erau mahalagiii, niște ciomăgari foarte bine antrenați. Bătăile din ziua alegerilor nu aveau loc pe stradă, ci la cârciumi sau la târgul de Moși - zona Obor-Moșilor. Mai erau și țațele - femei din mahala care se luau la ceartă. De aici provin mahalagismele și țățismele. Erau situații frecvent întâlnite în mahala, care au rămas consemnate și în anumite descrieri ale unor povestitori. Zona aceasta, de la Obor către Colentina și Floreasca, era celebră pentru aceste mahalagisme și țățisme”, mai explică specialistul.
Practica s-a răspândit în Ardeal
Comportamentul bucureștenilor s-a răspândit și în Ardeal, după Unire. „A urmat un transfer de obiceiuri făcut de «miticii» de la București, care a înveninat relațiile dintre românii ardeleni și cei regățeni. Miticii au creat noul trend al bătăilor electorale. Bunicul din partea mamei era moț, o parte a familiei este din Ardeal, iar de la ei știu poveștile legate de tensiunile din acea perioadă. Cu umorul ardelenesc specific, ei ne-au relatat foarte multe povești. Am simțit, chiar din propria familie, aceste tensiuni generate de obiceiurile pe care bucureștenii le-au răspândit în Ardeal după Unire. Veniseră cu o anumită aroganță, cu obiceiul mituirii, lucruri care nu existau înainte în Ardeal. Pornind de la filiala partidului care participa la alegeri, influența pe care o aveau politicienii la alegerile din Ardeal se reflecta în derapajele din ziua alegerilor. Depindea mult și de persoana care conducea filialele partidului din teritoriu, dacă era mai mult sau mai puțin influențabilă, de la centru”, mai spune dr. Dan Ionescu.
Bolșevicii au atacat România, după Unire
După 1 decembrie 1918 deja au fost și atacuri violente ale bolșevicilor. Pe 13 decembrie, acolo unde acum este hotelul Novotel de pe Calea Victoriei, pe locul fostului Teatru Național, au murit mai mulți bolșevici în urma unui atac violent pe care aceștia îl pregătiseră, sub coordonarea lui Lenin, ca să alunge familia regală a României Mari. Tot atunci s-a instaurat legea marțială, pentru mai mulți ani, atacurile bolșevicilor și actele de terorism fiind din ce în ce mai numeroase și mai violente.
Anul 1919 a fost decisiv atât pentru negocierile internaționale în vederea acceptării României Mari de către marile puteri - la care a avut un rol foarte important Regina Maria -, dar a fost și un an al alegerilor foarte violent.
