După 20 de ani de la eliminarea tarabelor multicolore și pestilențiale din stațiunile turistice, ministrul Economiei, Claudiu Năsui, răspunde cererilor membrilor de partid și pregătește eliminarea unei Hotărâri de Guvern din 2001 care făcea ordine în comerțul din aceste puncte de atracție. Astfel, USR-PLUS va reuși performanța de a transforma stațiunile din România în bazare greu de controlat din punct de vedere al igienei și al fiscalității, în perioada pandemiei. În plus, cu această transformare se va reuși inclusiv eliminarea țării noastre de pe harta destinațiilor turistice, după ce crescuse puțin numărul vizitatorilor străini, până la declanșarea pandemiei. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, condusă de liberali, a dat aviz negativ pentru abrogarea HG 559/2001, iar astfel s-a declanșat un nou conflict între partidele de la guvernare.
În condițiile în care a expirat brandul de țară și nu s-au făcut demersuri pentru a avea unul nou, „România ca bazar” ar putea fi noul slogan pentru promovarea țării noastre. Așa se va întâmpla, dacă USR-PLUS va reuși să abroge Hotărârea nr. 559 din 14 iunie 2001 privind unele măsuri de comercializare a produselor alimentare şi nealimentare în staţiunile turistice. Tinerii frumoși și liberi ajunși în Parlament și la guvernare nu se gândesc nici măcar la problemele legate de pandemie, atunci când cer această abrogare, neținând cont de pericolul sanitar al comercializării la tarabe, în staţiunile turistice, a alimentelor - preparate şi semipreparate din carne, lapte, ouă etc. În anul 2001, atunci când s-a votat această HG, chiar protecția consumatorilor a fost principala motivație a guvernului. Tocmai de aceea, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a dat acum aviz negativ în legătură cu abrogarea Hotărârii, însă nu este suficient pentru a-i opri pe partenerii de guvernare de la USR-PLUS – ANPC fiind în tabăra PNL, dar în subordinea Ministerului Economiei. Prin reglementarea din 2001 se reușise în primul rând eliminarea haosului din stațiunile turistice, pentru că produsele perisabile, de panificatie, de patiserie şi de cofetărie, precum şi băuturile alcoolice sau nealcoolice s-au permis doar în localuri clasificate.
Haosul produs de eliminarea reglementării
După o eventuală abrogare a HG 559/2001, toate acestea se vor putea vinde la chioșcuri, tarabe și în spații improvizate, astfel încât vor pune în pericol sănătatea publică, vor încălca principiile protecției consumatorilor, vor strica aspectul stațiunilor și imaginea României, dar vor crea și probleme de evaziune fiscală și de concurență neloială, deoarece un bar improvizat va concura cu barurile și restaurantele care plătesc multe taxe și impozite în plus pentru a fi clasificate. În acest fel, este posibil ca multe dintre afacerile mari din stațiunile turistice să renunțe la clasificare și la banii pe care îi aduc la bugetul statului, preferând varianta mai ieftină, pentru care nu este nevoie de investiții de sute de mii de euro. Astfel ne vom întoarce la situația dezastruoasă din anii 90, când România a pierdut foarte mulți turiști români și străini, tocmai din cauza haosului și a mizeriei din stațiunile turistice. În plus, legea nici nu era extrem de restrictivă, permițând existența unora dintre formele de comerț improvizate, dar numai în anumite condiții, astfel încât să poată exista controlul comercianților și al produselor. Art (2) prevede: „Comercializarea produselor (...) prin rulote, standuri şi chioșcuri este permisă numai în zone publice special amenajate şi autorizate conform reglementărilor legale. Orice alt mod de comerţ ambulant este interzis în staţiunile turistice. Comercializarea produselor nealimentare, a produselor alimentare preambalate, precum şi a legumelor şi fructelor se face în zone/spaţii stabilite de autorităţile administraţiei publice locale, cu avizul Ministerului Turismului, şi care îndeplinesc condiţiile impuse de normele sanitare”. Acest aviz al Ministerului Turismului se putea da numai dacă tarabele sau rulotele nu afectau imaginea stațiunilor și sănătatea oamenilor, dar prin abrogarea HG se va ajunge la haos.
Se ignoră măsurile pentru sănătate
ANPC se opune acestei decizii, mai ales pentru că HG 559 protejează sănătatea consumatorilor, ceea ce ar fi trebuit să reprezinte o prioritate și pentru USR-PLUS, mai ales în această perioadă. Art. (3) prevede: „Desfacerea băuturilor alcoolice, a băuturilor nealcoolice şi a cafelei la dozator, a înghețatei prin aparat de înghețată, precum şi a băuturilor răcoritoare îmbuteliate şi a înghețatei preambalate se face cu respectarea normelor sanitare”. De asemenea, HG prevede și amenzi pe măsură pentru cei care încalcă aceste prevederi: amenzi între 800.000 de lei și 1.000.000 de lei, date de reprezentanţii împuterniciţi ai Ministerului Sănătăţii şi Familiei, Ministerului Turismului şi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, precum şi ai primarilor. „Abrogarea înseamnă haos, înseamnă încurajarea comerțului ambulant, punerea în pericol a turiștilor și posibilitatea de a afecta sănătatea populației, prin vânzarea unor produse alterate. Turismul va fi grav afectat prin această abrogare a Hotărârii de Guvern din 2001, iar tot ce am investit noi în ultimul an, adică sute de mii de euro, pentru prevenirea efectelor pandemiei, se va pierde. Degeaba ne-am străduit să luăm toate măsurile necesare pentru a deschide turismul în siguranță, dacă stațiunile se vor transforma în bazare și se va putea comercializa orice produs alimentar, oriunde, în orice condiții, mai ales vara, când există riscul maxim de toxiinfecții alimentare, pe care tocmai prin investițiile din turism am reușit să le eliminăm, pentru prima oară, în sezonul estival de anul trecut, în plină pandemie”, a declarat, pentru Jurnalul, Nicolae Istrate, vicepreședinte FPTR. ANPC a reușit să amâne, deocamdată, decizia de abrogare a HG 599/2001, la ședința care a avut loc ieri, la Ministerul Economiei, însă USR-PLUS nu a renunțat la inițiativă. Responsabilă cu modificarea legislativă este Valentina Saigo, secretarul de stat al USR-PLUS, pe probleme de Turism, din Ministerul Economiei.
Hotărârea de guvern pe care USR-PLUS o vrea abrogată stabilește reguli privind comercializarea alimentelor și a produselor preambalate în stațiunile turistice astfel încât să fie protejată calitatea acestora și sănătatea populației. Abrogarea integrală va genera vid legislativ.