x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Valul de ieșiri din sistem continuă. Celebrul procuror Doru Țuluș cere să iasă la pensie

Valul de ieșiri din sistem continuă. Celebrul procuror Doru Țuluș cere să iasă la pensie

21 Noi 2022   •   07:50
Valul de ieșiri din sistem continuă. Celebrul procuror Doru Țuluș cere să iasă la pensie

Încă 17 procurori cer să iasă la pensie, după ce, de la începutul acestei luni, au părăsit sistemul mulți anchetatori, chiar foști șefi de direcții ai Parchetului General.

 

Una dintre cererile pe care Secția de Procurori a CSM trebuie să o analizeze, chiar în ședința de mâine, este cea formulată de celebrul Doru Țuluș, fost procuror DNA, protagonist al unui conflict cu fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi. Țuluș chiar a acționat-o în judecată pe Kovesi, după ce aceasta a dispus revocarea lui din funcția de anchetator al parchetului anticorupție. 

Numai în ședința de mâine a Secției de Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) se discută alte 17 cereri de ieșire din sistem, prin pensionare. Ședința începe la ora 10, iar pe poziția a zecea, de pe ordinea de zi, se află solicitarea de încetare a activității, prin pensionare, formulată de un procuror pe atât de celebru, tot pe atât de controversat. Este vorba despre Doru Florentin Țuluș (FOTO), în prezent procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dar care, până în anul 2017, a devenit cunoscut opiniei publice ca fiind unul dintre cei mai activi procurori care au activat în cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Important este că Țuluș nu a fost printre procurorii DNA aflat în grațiile fostei șefe a acestei structuri, Laura Codruța Kovesi, cu care a intrat în conflict în cursul anului 2017, odată cu apariția în presă a celebrelor înregistrări în care actuala șefă a Parchetului European le cerea subordonaților să „decapeze” în dosare, până „ajung la prim-ministru”.

Reamintim că Doru Țuluș a dat-o în judecată pe Laura Codruța Kovesi, după ce a fost revocat, împreună cu procuroarea Mihaela Iorga Moraru, de la DNA. Cauza a fost înregistrată, în data de 25 octombrie 2017, la Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, şi vizează anularea Ordinului nr. 300 din data de 5 iulie 2017, emis de către șefa DNA, Laura Kovesi, și, până în prezent, nu a primit un prim termen de judecată.

 

Conflict cu „zeița Anticorupție”

 

Kovesi a emis, atunci, două ordine de revocare din DNA a unor procurori. Primul l-a vizat pe Doru Țuluș, pe care l-a acuzat că a închis un dosar care îl privea pe un afacerist căruia, cu câțiva ani înainte, i-a cesionat drepturile litigioase aferente unor venituri salariale pentru care procurorul se judeca în instanțele civile. Pe numele cumpărătorului acestor drepturi, în persoana afaceristului Mihai Rotaru, la DNA a fost depus un denunț de către Adrian Mititelu. Procurorul căruia i-a fost repartizat dosarul s-a pensionat, cauza fiind preluată de Doru Țuluș, cu acordul conducerii DNA. Ulterior, Țuluș a clasat dosarul, de asemenea cu avizul conducerii DNA.

După apariția în presă a discuțiilor în care Kovesi le cerea subalternilor să „decapeze instituţional” Guvernul, la DNA a fost declanșată o anchetă internă, unde procurorii urmau să fie testați cu aparatul poligraf. Țuluș a refuzat și a sesizat Inspecția Judiciară. La scurt timp, Kovesi a emis un ordin de revocare din funcția de procuror DNA, ordin avizat de CSM.

 

În DNA de pe vremea lui Daniel Morar

Doru Țuluș este unul dintre cei mai vechi procurori DNA, încă de pe vremea când această instituție era condusă de Daniel Morar. Numele său a fost implicat, ca anchetator, în mai multe dosare controversate. Țuluș este căsătorit cu o altă fostă procuroare celebră a DNA, Claudia Roșu.

După plecarea din DNA, Țuluș s-a întors la Parchetul General, de unde a fost detașat, pentru o perioadă, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin. Pe rolul Tribunalului Timiș există un proces, în civil, unde Parchetul Curții de Apel Timișoara, în numele Parchetului Tribunalului Caraș-Severin, i-a acționat în judecată pe procurorii Doru Țuluș și Bobby Sorin Stroescu, într-un litigiu de muncă.

De asemenea, Doru Țuluș a câștigat, împreună cu alți 20 de procurori, un proces intentat Parchetului General, DNA și Parchetului Tribunalului București, care viza un litigiu având ca obiect drepturile salariale ale personalului din justiție. 

Ultima declarație de avere depusă, pe portalul CSM, de procurorul Doru Țuluș datează de la jumătatea anului trecut. Conform acestui document, acesta a realizat venituri anuale în cuantum de 221.708 lei ca procuror al Parchetului General, precum și 53.400 de lei din detașarea la Parchetul Tribunalului Caraș-Severin.

 

Plecări din Parchetul General și DIICOT

 

De la începutul acestei luni, secțiile specializate ale Consiliului Superior al Magistraturii au fost bombardate cu zeci de cereri de pensionare formulate de judecători și procurori, inclusiv de unii membrii ai CSM în funcție. Valul de pensionări are loc cu posibila intenție a Guvernului de a crește vârsta de pensionare a magistraților, dar și de a diminua cuantumul pensiei de serviciu pe care o încasează aceștia.

Din rândul procurorilor, au părăsit deja sistemul anchetatori cunoscuți, cum ar fi fostul șef al DIICOT, Felix Bănilă, sau fosta șefă a SIIJ, Adina Florea.

Mâine, așa cum arătam mai sus, se vor discuta alte 17 cereri de pensionare din rândul procurorilor. Doru Țuluș este doar unul dintre cei care vor să părăsească sistemul. Pe listă se mai află trei procurori DIICOT – Ioana Cristina Barta, de la structura centrală, Delia Adomnicăi, de la BT Maramureș, și Simona Delia Baniai, de la BT Sibiu. De asemenea, pleacă trei procurori de la Parchetul General. Este vorba despre Șerban Florin Bengescu, de la Serviciul de Cooperare Judiciară Internațională, Dragoș Cornel Cojocaru – de la Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, și Simona Cristina Moangă Șestacovschi, procuror PÎCC. Vrea să iasă din sistem și procurorul șef al DNA Târgu Mureș, Claudia Doina Vinersar.

×