x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Victimele agresiunilor, fără 112 sau ordin de protecție. Legea s-a schimbat în favoarea agresorilor

Victimele agresiunilor, fără 112 sau ordin de protecție. Legea s-a schimbat în favoarea agresorilor

de Diana Scarlat    |    27 Iun 2024   •   07:20
Victimele agresiunilor, fără 112 sau ordin de protecție. Legea s-a schimbat în favoarea agresorilor

​​​​​​​A fi victimă a agresiunilor în România anului 2024 înseamnă să fii și totalmente fără ajutor. Legea prin care se poate da ordin de protecție a fost modificată la începutul anului, iar faptul că menționează „violența domestică” face imposibilă aplicarea acestei măsuri pentru oricine este agresat și amenințat cu moartea de o persoană din afara familiei sau a cuplului. La această situație se adaugă și înăsprirea pedepselor pentru cei care sună la 112, dacă polițiștii care ajung la fața locului sunt de părere că apelul a fost nejustificat, iar astfel tot victima primește amendă. 

Acțiunea „Blocada”, derulată de la începutul acestui an de Poliția Română, are mai multe componente, printre care și amenzile pentru cei care apelează abuziv serviciul 112. Raportul pe anul 2023 a arătat că jumătate dintre apelurile la 112 au fost nejustificate sau „false”, astfel încât s-au înăsprit pedepsele aplicate de polițiști pentru cei care folosesc acest număr de urgență.

S-a luat această măsură după ce România a fost în topul țărilor din Uniunea Europeană, din punct de vedere al solicitărilor intervenției de urgență a Poliției, anul trecut, când s-a înregistrat un număr record de apeluri preluate la acest număr, dar s-a raportat că din 10.489.979 de apeluri, doar 53,82% au reprezentat urgențe.

După ce s-a înregistrat această situație, Poliția a luat măsurile pentru a limita numărul acestor apeluri, de anul acesta, doar că astfel au fost încurajați unii polițiști să declare nejustificate chiar și strigătele de ajutor ale unor victime care au motive întemeiate să sune la 112. Mai ales în cazul amenințărilor sau a atacurilor venite din partea unor persoane care nu fac parte din familia victimei, polițiștii au ajuns să nu mai țină cont de situația în care se află persoanele care îi cheamă în ajutor și să raporteze apelurile ca fiind nejustificate, persoana care a sunat primind și amendă.

Amenințată nonstop, dar amendată

Așa a pățit, la începutul acestei săptămâni, Gabriela, din județul Constanța. Nu a fost prima oară când a chemat Poliția, în ultimii 3 ani, fiind amenințată de un vecin care a făcut pușcărie pentru omor. „La ora 9.30, dimineața, ieșisem în fața casei, să dau cu erbicid. A trecut cu mașina pe lângă mine și mi-a strigat, ca de obicei: „Te omor, țiganco!”, așa cum face de câțiva ani, continuu, de am ajuns să-mi fie frică să mai ies din casă sau să stau în curte. Atunci i-am spus că s-a filmat ce a spus, iar mai târziu, când a-nceput să mă-njure iar, din curte, am sunat la 112, fiind convinsă că am dovezi. Dar polițistul care a venit nici nu s-a uitat la filmare până la capăt și a țipat la mine, ca și cum eu eram vinovată sau nebună. De câte ori m-am dus la secția de Poliție să depun plângere pentru amenințare, mi-au refuzat înregistrarea plângerilor, iar pentru apelul la 112 am primit amendă, acum, cu justificarea că polițiștii l-au întrebat dacă e adevărat ce spun eu, iar el a zis că nu era acasă, ci la serviciu, deși eu nu știu să aibă serviciu, iar pe camerele video de la mine de la poartă se vede clar la ce oră a venit cu mașina și între ce ore a fost acasă. Polițiștii m-au amendat fără măcar să ceară imaginile doveditoare”, a declarat Gabriela, pentru Jurnalul.

Uneori se refuză înregistrarea plângerilor

Nu este singura victimă a acestor practici, iar avocații au foarte mult de lucru, în astfel de cazuri, în care victimei nu-i rămâne decât să-și petreacă restul timpului depunând contestații și plângeri sau ajungând în tribunale, să-și caute dreptatea.

„Pentru o astfel de situație, mai ales dacă are dovezi pe care Poliția nu i le-a luat în seamă, trebuie să conteste amenda și poate chiar să ceară despăgubiri victima. Sunt foarte multe situații în care cei amendați pentru apel la 112 de contestat amenda, iar oamenii își pun întrebarea cine decide și pe ce criterii, dacă apelul este sau nu justificat. Din păcate, pentru a-și face dreptate trebuie să ajungă la tribunal. În caz de amenințare, cea mai bună soluție este ca victima să depună plângere la Poliție”, a explicat, pentru Jurnalul, un avocat care a reprezentat în instanță mai multe victime ale acestor abuzuri venite din partea unor polițiști.

Protecție, doar dacă e rudă sau concubin

În cazul Gabrielei, situația este și mai complicată, pentru că unii dintre polițiștii care au ajuns la ea au încercat să o ajute, spunându-i să adune mai multe probe ale amenințărilor din partea vecinului și să meargă la secția de Poliție, pentru a cere ordin de protecție, dar acolo a avut o altă surpriză: i s-a spus că nu se aplică legea pentru persoane care sunt din afara familiei cau concubini, după modificarea de la începutul acestui an. Conform Legii nr. 26/2024, Art. 1, litera c) - „amenințarea unei persoane cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare ilicite îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere” - pentru un caz precum al  Gabrielei s-ar fi putut emite ordin de protecție, dacă în textul legii nu s-ar fi specificat că prevederea este pentru „violența domestică”. „Polițista la care am fost marți mi-a spus că îi pare rău, dar în România legile apără mai mult infractorii și nu are cu ce să mă ajute”, a mai povestit femeia adusă la disperare de situația fără ieșire în care se găsește.

Bivolii în stradă nu sunt periculoși

Un alt caz recent, din județul Maramureș, arată că nici atunci când sunt probleme între membrii aceleiași familii și cineva care e agresat sau amenințat sună la 112 nu este considerat îndreptățit să ceară sprijin de urgență din partea Poliției. În această situație este Ovidiu, care a avut o altercație cu tatăl său și a sunat la numărul de urgență după ce părintele lui a dat drumul pe stradă animalelor din grajd. „M-am trezit tot eu cu amendă pentru că am sunat la 112, deși se putea întâmpla o nenorocire și de-aia am chemat Poliția, acum două săptămâni. Au ieșit bivolii în stradă, pentru că tata le-a dat drumul, când se certa cu mine. O să depun contestație și cer despăgubiri, dar eu nici măcar nu știu ce aș putea face, pentru că nu pot să-l dau în judecată pe propriul meu tată. Am crezut că doar Poliția m-ar putea ajuta”, a explicat Ovidiu.

I-a cerut buletinul, ca să-i scrie amenda

Cazurile în care victimele au fost amendate pentru apelul la 112 nu sunt de dată recentă. Unora li s-a întâmplat chiar să afle după un an că au de plătit o amendă despre care nu știau nimic. Un astfel de caz a fost semnalat de Dana, din județul Prahova, în 2019, când a aflat că deși sunase la numărul de urgență într-o situație în care soțul ei era sub influența alcoolului, nu o lăsa să intre în casă și o amenința, polițistul care a venit la constatare i-a cerut actul de identitate ca să-i scrie tot ei amenda, fără măcar să o înștiințeze și fără să ia vreo măsură împotriva agresorului. 

Situația se agravează, de anul acesta, după ce polițiștilor li s-a spus că trebuie să se reducă drastic numărul apelurilor la 112, iar unii au înțeles că trebuie să raporteze aproape orice ca fiind apel nejustificat, pentru a face norma stabilită „de sus”, aplicând și amenzi victimelor care cer ajutor.

 

×
Subiecte în articol: victime agresiuni ordin protectie