Washington + Bucureşti = LOVE STORY din interes, în reprize

Istoria relaţiilor româno-americane, de la "încoronarea" Reginei Maria ca şef de trib al "pieilor roşii", popularitatea sintagmei "Vin americanii", până la "premierele" lui Nixon şi Ceauşescu

De ziua Statelor Unite, Jurnalul Naţional vă propune o incursiune în istoria momentelor de "tandreţe" şi "răceală" dintre Bucureşti şi Washington. După 1990, românii au visat să devină aliaţii americanilor. Cum a fost însă înainte, în perioada interbelică şi în timpul regimului comunist? Cum a receptat, în 1926, opinia publică din tânăra repu­blică de peste Ocean vizita unei regine dintr-o ţară aproape necunoscută? Ce aşteptau oficialităţile de la Casa Albă din relaţia cu România lui Ceauşescu şi ce au obţinut românii?


O REGINĂ ÎN REPUBLICA DE PESTE OCEAN
Prima vizită semnificativă a unei înalte oficialităţi din România s-a produs în 1926, când Regina Maria, însoţită de Principesa Ileana şi de Principele Nicolae, a străbătut de-a latul teritoriul Statelor Unite. Într-un turneu de pomină, considerat un succes total de unii, criticat de alţii, "Regina radioasă", cum au numit-o ziarele vremii, a pozat pentru revistele americane, a făcut reclamă pentru produse cosmetice, a încântat asistenţa pretutindeni cu şarmul şi toaletele ei. S-a bucurat chiar şi de interesul triburilor de amerindieni, o căpetenie a "pieilor roşii" botezând-o "Luceafărul de dimineaţă". Mii de persoane au întâmpinat-o cu simpatie în oraşele americane. Una peste alta, turneul american al reginei s-a dovedit o lovitură de imagine nemaipomenită pentru România.


VIN AMERICANII!
După război, amintirea vizitei în ţara Unchiului Sam s-a estompat. Peste România trecuse un război mondial, monarhia fusese abolită, iar în ţară se instalaseră Armata Roşie şi regimul comunist. Şi totuşi, din anii '40-'50, datează de la bunicii noştri o sintagmă rămasă celebră în memoria colectivă. "Vin americanii" a marcat visul multor români la o invazie a puterii mi­litare occidentale. Documentele emise de Securitate abundă în astfel de zvonuri şi manifeste, unele dintre ele scrise cu litere de-o şchioapă pe clădirile pu­blice: "Trăiască republica până o veni atomica", "Trăiască republicanii până vin americanii". Şi prin­tre membrii grupurilor de rezistenţă anticomunistă din munţi sloganul de bază era "Să trăiască partizanii până vin americanii". Dar americanii au venit mult mai târziu. Şi nu toţi, ci doar câţiva, membri ai delegaţiei la nivel înalt de la Casa Albă.   


UITE CLAUZA, NU E CLAUZA
S-a întâmplat în 1969, când interesele SUA şi ale României se apropiaseră în mod surprinzător. Regimul de la Bucureşti, ce se răzvrătise împotriva Kremlinului la invadarea Cehoslovaciei (1968), urmărea o deschidere spre Occident şi obţinerea clauzei naţiunii celei mai favorizate. La rândul lor, americanii se bucurau la orice breşă în "Cortina de Fier" şi aveau nevoie de un intermediar cu China lui Mao Tze Dun. Astfel a început perioada cea mai fructuoasă dintre cele două state, în timpul "Războiului Rece".

Prima vizită oficială a unui preşedinte american într-o ţară comunistă s-a petrecut în 1969. La puţin timp după ce misiunea astronauţilor americani Apollo 11 s-a încheiat cu succes, pe Lună, Nixon a ajuns pe planeta... "roşie". "Când am aterizat la Bucureşti, la 2 august, am fost primul preşedinte american care a efectuat o vizită de stat într-o ţară-satelit comunist, nota Nixon în memoriile sale. Preşedintele Nicolae Ceauşescu este un lider independent, puternic (...). Mă aşteptam să primesc o recepţie plină de curtoazie, dar amploarea şi spontaneitatea entuziasmului mulţimilor a depăşit orice aşteptare. La un moment dat, Ceauşescu şi cu mine am fost literal înghiţiţi de freamătul străzilor." În acel an, timp de 50 de minute, românii au aflat despre semnificaţia lui 4 iulie de la Televiziunea Română.

Întâlnirile bilaterale păreau să devină un obicei, când, în octombrie 1969, şi Ceauşescu a stabilit o premieră. Atunci s-a înregistrat prima vizită a unui şef de stat din România peste Ocean. După intense negocieri, clauza naţiunii celei mai favorizate a fost obţinută abia în 1975, după vizita unui alt preşedinte american, Gerald Ford, la schimb cu adoptarea unei politici permisive faţă de emigrarea evreilor din România.


VISUL AMERICAN, ÎN BARURILE BUCUREŞTENE
Dezgheţarea raporturilor cu Stalele Unite, până nu de mult "puterea imperialistă aţâţătoare la război", a permis şi receptarea diferită a unor produse şi obiceiuri americane. Bunăoară, în 1967, la Constanţa, s-a inaugurat o fabrică de Pepsi Cola, susţinută de o campanie publicitară "Pepsi, avânt şi energie" în chiar ziarele româneşti. Se simţea un aer proaspăt în socie­tate, vizibil în stilul de viaţă american al unor baruri nou-înfiinţate în acea perioadă. În Capitală, într-o atmosferă "discretă", te puteai delecta cu o partidă de biliard sau cu jocuri mecanice. Visul american, trăit în România. Se vernisau expoziţii de pictură ameri­ca­nă recentă, cu lucrări de Jackson Pollack. Imaginea favorabilă americanilor era popularizată şi prin articole despre expediţiile Apollo şi succesele diplomatice ale Administraţiei Nixon.  


TENSIUNI PE TEMA DREPTURILOR OMULUI
În deceniul 9, când "Geniul din Carpaţi" devenise inamicul numărul 1 al presei mondiale, relaţiile cu Washingtonul s-au răcit. Din cauza nerespectării drepturilor omului în România, David B. Funderburk, ambasadorul SUA la Bucureşti (1981-1985), a criticat permanent regimul Ceauşescu.

Unele momente tensionate le relatează în volumul memorialistic "Un ambasador american. Între Departamentul de Stat şi dictatura comunistă din România" (Bucureşti, Editura Dacon, 1994): "Singura ocazie, oficial planificată, în care ambasadorul Statelor Unite în România comunistă poate vorbi la televiziunea română este ziua de 4 iulie, scria diplomatul. (...) Am sosit la sediul RTV la 3 iulie, ca să mi se înregistreze pe bandă mesajul adresat poporului român. În timpul primei mele veri petrecute în România, în anul 1982, întocmisem o scurtă prezentare, citând pomenirea de preşedintele Reagan a libertăţii şi a credinţei în Dumnezeu drept fundamentale pentru istoria şi grandoarea Statelor Unite. (...) Oficialităţilor române nu le-a fost pe plac. Mi-au cerut să-l scot pe Dumnezeu din textul alo­cu­ţi­unii şi să-L înlocuiesc cu dumnezeul lor, Ceauşescu". Tot de Ziua naţională a SUA, ambasadorul obişnuia să organizeze la reşedinţa sa o recepţie în cinstea evenimentului. Cu asemenea ocazii, soseau şi 2.000 de oameni, scrie David Funderburk în amintirile sale.


SEMNIFICAŢIE
Ziua de 4 iulie marchează în istoria Statelor Unite ale Americii obţinerea independenţei faţă de Regatul Marii Britanii. Adoptată ca sărbătoare oficială naţională, este aniversată an de an în mod tra­di­ţional, prin artificii, parade, carnavaluri. Distracţiile obiş­nuite ale sărbătorii sunt picnicurile, concertele, spectacolele şi meciurile de baseball.