Zelul demolator al proletcultismului

Una dintre cele mai noi si interesante aparitii editoriale poarta semnatura cercetatorului Mihai Pelin. Cartea sa, "Deceniul prabusirilor (1940-1950). Vietile pictorilor, scriitorilor si arhitectilor romani intre legionari si stalinisti", este un studiu excelent documentat, in care cititorul roman va gasi marturii tulburatoare despre destinele artistilor romani si ale operelor lor. In continuare, va prezentam cateva fragmente din carte.

CAROL I MUTILAT. Creatia renumitului sculptor croat Ivan Mestrovici, care il intruchipa pe primul rege al Romaniei, Carol I (1881-1927), a fost "detronata" la initiativa comunistilor. In noaptea de 30 spre 31 decembrie 1947, statuia mutilata a ajuns din Piata Palatului in curtea Pirotehniei armatei, devenita "ulterior Garajele Grozavesti.

Soarta frescelor din exteriorul si din interiorul Ateneului Roman revendica si ea un loc in capitolele dedicate distrugerii unor bunuri artistice romanesti. Fiind la vedere, au cazut intai victime furiei demolatoare a comunistilor medalioanele de pe frontispiciul impunatorului edificiu.

BIROCRATIE. O adresa emisa de Directia Artelor la 15 ianuarie 1947 ii incredinta inspectorului Tache Soroceanu o misiune deosebita: "Va cerceta ce-i cu chipurile domnitorilor executate de pictorul Mirea, care au fost sterse de pe zidurile Ateneului". Fiind limpede ca sacrilegiul in speta fusese savarsit dintr-o initiativa oculta, despre care nici Ministerul Artelor nu avea cunostinta si pe care, evident, nu o aprobase. Apoi, cel putin in parte, sursa initiativelor de acest gen s-a clarificat. La 19 mai 1948, prof. ing. Gheorghe Nicolau, presedintele Consiliului de Administratie al Ateneului Roman, a indrumat spre Ministerul Artelor si Informatiilor o adresa revelatoare: "In sala de festivitati a Ateneului Roman se afla pictata pe suprafata de circa 210 mp fresca Istoria Poporului Roman. Aceasta lucrare, executata de pictorul prof. Costin Petrescu, a fost inaugurata la 26 mai 1938. Comisiunea interimara a Ateneului socoteste ca aceasta fresca nu reda in lumina realitatii momentele principale ale istoriei poporului roman si apreciaza ca este cazul ca Ministerul Informatiilor si Artelor sa instituie o comisiune compusa din specialistii cunoscatori ai trecutului nostru, care sa examineze si sa faca propuneri in chestiunea acestei fresce". Era limpede ca si Ateneul Roman, si administratorul lui se aflau de acum la discretia proletcultistilor.

Adresa nu a ajuns la ministrul Artelor, ci la secretarul general al ministerului, Nicolae Moraru, fiind inregistrata abia la 11 iunie 1948. Cum era de asteptat, comisia sugerata nu s-a constituit. Ipocrit si eufemistic, soarta frescei de la Ateneul Roman s-a transat in sedinta din 7 iunie 1948 a Directiei Artelor Plastice, la punctul diverse. Avem la indemana procesul-verbal al acestei sedinte si citam din el paragraful care ne doare: "In chestiunea pavoazarii Ateneului Roman, in vederea serbarilor centenarului 1848-1948, dl director Lucian Grigorescu da cuvantul dlui M. Schulmann. Dl M. Schulmann arata ca aceasta pavoazare se executa impreuna cu directiunea arhitecturii, directiunii artelor revenindu-i sarcina de a supraveghea lucrarea din punct de vedere ideologic si artistic. D-sa subliniaza ca a vazut planul intocmit de directiunea arhitecturii, dar ca acest plan nu este inca aprobat. De asemenea, d-sa a luat contact cu dl Gheorghe Labin de la Decorativa, care va da concursul directiunii arhitecturii, daca va fi solicitat de dl director Diaconu. Dl director Lucian Grigorescu accentueaza ca aceasta este o lucrare foarte importanta si urgenta si recomanda dlui M. Schulmann sa se intereseze indeaproape, pastrand contactul strans cu ceilalti responsabili". Numai fresca lui Costin Petrescu le incurca toate socotelile.

DEZNODAMANTUL. Bineinteles, dupa ce a fost contactat, pictorul Gheorghe Labin, impreuna cu echipa sa de la Decorativa, si-a dat tot concursul. Cum spuneam, adresa lui Gheorghe Nicolau, emisa la 19 mai 1948 sub nr. 76, a fost inregistrata la Ministerul Artelor si Informatiilor abia la 11 iunie 1948 sub nr. 823. Cu doua zile inainte de inregistrare, directorul M.T. Vlad a notat-o cu o apostila prudenta: "Sa se procedeze in mod provizoriu la acoperirea frescei cu un sapaj". Echipa de la Decorativa, condusa de Gheorghe Labin, a lucrat cu o rapiditate extraordinara. La 11 iunie 1948, cand cererea lui Gheorghe Nicolau a fost inregistrata, Radu Bogdan nota laconic pe o margine a ei: "S-a rezolvat". Rezolvarea aceasta a durat decenii intregi si ceva ne spune ca a fost sugerata chiar de Radu Bogdan, care nu vedea alta modalitate de a salva de distrugere una dintre cele mai importante fresce din Romania. Evident, nu putem decat sa-i multumim fostului tamplar M.T. Vlad. Prin prudenta sa, excesiva in epoca, si prin faptul ca nu s-a sfiit sa asculte un subaltern, despre Radu Bogdan fiind vorba, fresca lui Costin Petrescu, una dintre cele mai mari si mai reusite lucrari de gen romanesti, a fost chiar salvata.

POLITRUCI VERSUS MESTROVICI. Inevitabil, corpul operelor de arta legate prin chip sau simbolica de dinastie au indurat asaltul cel mai devastator. Statuia ecvestra a lui Carol I, realizata de marele sculptor croat Ivan Mestrovici, a fost doborata de pe soclul ei din Piata Palatului Regal chiar in noaptea de 30 spre 31 decembrie 1947. Aceeasi soarta a impartasit-o si monumentul lui Ferdinand I, realizat de acelasi artist. Ambele ansambluri monumentale, mutilate cu furie, au fost aruncate in curtea Pirotehniei armatei, devenita ulterior Garajele Grozavesti. Cand cheile marilor edificii ale Casei Regale din Bucuresti si Sinaia au incaput pe mainile comunistilor, opera de distrugere declansata in noaptea cand s-a abolit monarhia a putut fi continuata in liniste si metodic. La 3 februarie 1948, Gh.I. Arghiropol, secretar general al Presedintiei Consiliului de Ministri, a emis spre stiinta administratiilor provizorii ale resedintelor monarhiei un ordin formal limpede: "Tablourile, busturile si picturile membrilor fostei dinastii sa fie stranse intr-o camera separata si tinute sub cheie". O parte din obiectele de arta in speta, la Bucuresti, au fost depozitate intr-un pavilion din Parcul Carol, devenit ulterior al Libertatii. La 2 octombrie 1948 o alta adresa pornea catre minister, emisa de data aceasta de departamentul Internelor: "Avem onoarea a va trimite alaturat raportul Primariei Municipiului Craiova nr. 14341 si anexele, privitoare la proiectul de vanzare a bronzului rezultat din dezmembrarea fostei statui a Independentei din acel municipiu, rugandu-va a ne comunica avizul dvs. in aceasta chestiune". Fiind vorba despre un impresionant monument in care figura si Carol I, surprins in momentul cand ordona, la Calafat, in 1877, deschiderea focului de artilerie impotriva fortificatiilor turcesti din Vidin. Opera a sculptorului D. Pavelescu-Dimo, monumentul era cunoscut la Craiova sub numele popular "Asta-i muzica ce-mi place!". Din monumentul Regelui Ferdinand de la Bucuresti, in toamna lui 1948 nu au mai ramas decat cinci blocuri masive de granit rosu. In octombrie, acelasi an, blocurile erau solicitate pentru realizarea unui memorial dedicat fostilor detinuti si internati politici antifascisti, in marea lor majoritate spioni ai Moscovei.

Identica a fost soarta monumentelor ridicate de-a lungul anilor in memoria unor cunoscuti oameni politici romani. Statuia lui Ion Bratianu din Piata Universitatii din Bucuresti a fost si ea demolata si transportata la Pirotehnia armatei. Acelasi destin l-a impartasit si bustul lui I.Gh. Duca, evacuat din Cadrilater la Zimnicea. Ca asemenea intamplari, initial, nu se petreceau la lumina zilei si nici din dispozitia expresa a autoritatilor constituite in diverse localitati ne-o dovedeste o adresa sosita la Ministerul Artelor din judetul Muscel: "Bustul lui Ion Bratianu din Campulung a fost ridicat noaptea si se afla la primarie". Neavand nici un fel de implicare in gestul demolator, primarul nu stia ce sa faca. Tot intr-o noapte a fost nedemn mutilat cu ciocanul bustul poetului Octavian Goga din rotonda Parcului Cismigiu.

DISTRUGERILE CONTINUA. Statuia Sfantului Nepomuc, monument baroc unic, a fost distrusa din ordinul Primariei din Sibiu

ALTE ACTE DE VANDALISM. Probabil nimeni nu a putut intelege prin ce pacatuise statuia Sf. Nepomuc din Sibiu, ca sa fie radiata din peisajul orasului. A fost demontata din piata numita mai tarziu a Republicii in primavara lui 1948, din ordinul primariei, si tot atunci a fost distrusa, absolut fara sens, si fantana istorica Falkenheyn. Statuia Sf. Nepomuc, unul dintre putinele monumente baroce din Romania, fusese instalata in centrul Sibiului in anul 1736. Altfel spus, implinise mai mult de doua secole cand spiritul demolator comunist s-a indarjit impotriva ei. Un raport oficial, in mai 1948, descria lapidar destinul trist al statuii: "Zace mutilata si deteriorata, din pricina modului brutal in care s-a efectuat transportul, in curtea Manastirii Surorilor Franciscane". La 25 iunie 1948, fara prea multa convingere, Ministerul Artelor consilia autoritatile sibiene sa incredinteze resturile statuii directiei Muzeului Brukenthal. De asemenea, putini au inteles de ce a trebuit sa dispara din fostul Parc National din Bucuresti statuia Sf. Gheorghe, demontata tot in 1948, sub supravegherea sculptorului Vasile Vasiliu-Falti, si transportata in curtea fostului Muzeu de Arta Nationala Carol I. Apoi a fost trimisa si ea la topit.

In fata acestui val consternant de distrugeri, degenerand uneori in vandalism pur si simplu, Ministerul Artelor si Informatiilor a adoptat o atitudine sovaielnica si ambigua, care exprima elocvent criza lui de autoritate. Intai, cand i se comunicau atari demolari, ministerul intreba inocent: "Cine a dat ordinul si de ce?". Insa, la 1 iulie 1948, pictorul Lucian Grigorescu, director al artelor in minister, a lansat catre toate consiliile judetene un apel disperat de-a dreptul: "Toate monumentele publice si istorice raman in starea in care se gasesc". Iar la 28 octombrie, acelasi Lucian Grigorescu a propus superiorilor sai un punct de vedere: "Comisiunea Superioara a Monumentelor Publice - scria el - are a rezolva chestiunea monumentelor publice ridicate sub vechile regimuri, necorespunzatoare din punct de vedere ideologic si politic. Ministerul a hotarat inca din luna mai a.c. ca toate monumentele din aceste categorii raman in forma in care se gasesc, pana la noi dispozitiuni. Deoarece din toata tara ni se cere zilnic dezlegare in aceste chestiuni, va rugam sa binevoiti a ne comunica hotarirea ministerului. Monumentele publice necorespunzatoare se impart in doua categorii: 1. Necorespunzatoare din punct de vedere ideologic, politic si artistic; 2. Necorespunzatoare, dar de o importanta valoare artistica. Intre cele de categoria a doua se numara deocamdata statuia Contelui Vessel"ny de la Zalau, opera marelui sculptor maghiar Fadrusz Janos, si statuia lui Vasile Lucaciu de la Alba-Iulia, opera profesorului sculptor Corneliu Medrea. Directiunea artelor plastice, impreuna cu Comisiunea Superioara a Monumentelor Publice, este de parere sa se procedeze, pentru prima categorie, examinandu-se de la caz la caz, la demontarea lor, urmand sa se dea o alta intrebuintare materialelor din care au fost executate. Pentru categoria celor de mare valoare artistica propunem depozitarea lor intr-un loc ales de autoritatile locale, spre a fi ferite de distrugere. Avand in vedere cele expuse, va rugam sa binevoiti a dispune". A doua zi, 29 octombrie 1948, Nicolae Moraru, secretar general al Ministerului Artelor, a dispus, de la nivelul competentelor sale: "Cred ca nici nu se poate proceda altfel".

MONUMENTUL INDEPENDENTEI. Statuia reprezentandu-l pe Carol I in 1877 era cunoscuta sub denumirea "Asta-i muzica ce-mi place!"

OBIECTIVE DE FOND SI REACTII TIMIDE. La o cercetare superficiala, sirul tuturor acelor gesturi de demolitie parea scuzabil: o lume intreaga se prabusea, laolalta cu simbolurile ei fixate in bronz sau in piatra, mai mult sau mai putin valoroase din punct de vedere artistic. Dar, la o cercetare atenta, lista integrala a monumentelor distruse dezvaluia si un alt adevar: in cuprinsul ei, statuile regilor din dinastia Hohenzollern revendica un procent minim. Trecem peste faptul ca retragerea lor din mediile publice se putea rezolva si altfel decat prin distrugere. Dincolo de alte observatii, este de retinut faptul ca monumentul de la Craiova, Asta-i muzica ce-mi place!, inainte de a fi un monument al Regelui Carol I, era un monument al independentei romanilor. Mult mai revelatoare asupra gandului ce ne chinuie se arata a fi furia dezlantuita sub a carei actiune nefasta au sucombat numeroase statui ale unor oameni politici si de cultura romani. Daca locul Bratienilor sau al lui I.Gh. Duca in istoria natiunii noastre, in optica stangista a timpului, putea fi contestat, trebuie sa ne apara de neinteles indarjirea de a atenta la reputatia lui Vasile Lucaciu, tribun al unirii Transilvaniei cu Romania, a unui Vasile Conta, important filozof roman, a unui Costache Negri, intelectual de o integritate morala recunoscuta. Si de aici inainte incepem sa ne dam seama ca aberatia iconoclasta din anii de dupa razboi nu a fost guvernata numai de lipsa de discernamant sau de incultura protagonistilor ei. Au fost vanate cu precadere simbolurile nationalitatii si coeziunii acestui popor, actiune lipsita de orice precedent in trecutul nostru. Si observatorii lucizi ai timpului au inteles incotro curgeau lucrurile si nu o data au emis semnale firesti de alarma.

APEL IN NEANT. La 7 iunie 1948 a avut loc o sedinta ordinara a Directiei Artelor Plastice. La punctul diverse, s-a inscris la cuvant si inspectorul general Teodora Voinescu: "Intreaba care va fi mersul lucrarilor premergatoare pentru anteproiectul de lege pentru protectia si conservarea operelor de arta si a monumentelor istorice si arheologice, intocmit de domnia sa in colaborare cu dl arhitect Horia Theodoru de la Comisia Monumentelor Istorice". In raspunsul sau fastacit, "dl director M.T. Vlad subliniaza ca aceasta chestiune se va rezolva in cadrul directiei". Si avem toate motivele sa nutrim convingerea ca instituirea legii in speta era deliberat intarziata, tocmai pentru a ingadui copiilor de trupa ai proletcultismului sa-si desavarseasca actiunea nociva. La 12 iulie 1948 a avut loc o noua sedinta ordinara de lucru a Directiei Artelor Plastice din minister. Ea a debutat printr-o interventie mult mai transanta: "Dna Teodora Voinescu - mentiona procesul-verbal al sedintei - raporteaza despre modul cum s-a facut transportul operelor de arta din fosta proprietate regala de la Curtea de Arges la Muzeul National din Bucuresti. Sesizeaza neglijenta, lipsa totala de supraveghere si nepriceperea celor care au fost delegati pentru a indeplini aceasta sarcina. Pietrele de mormant, datand din secolul al XVI-lea, din fosta resedinta episcopala de la Curtea de Arges, de o mare importanta istorica, au fost transportate neambalate si au fost aruncate la intamplare pe caldaram, in curtea Muzeului National. Unele din ele sunt grav deteriorate si chiar sparte...". Semnificativ, interventia Teodorei Voinescu nu a primit nici o replica, semnalul ei de alarma fiind intampinat cu o glaciala tacere.

POLITICA SI MORALA

"Patima politica, razboiul, ignoranta si iar patima politica au fost principalele cauze ale distrugerilor din artele statuare. Ii avem in vedere, desigur, distrugerea fizica a operelor, nu compromiterea lor morala. Din acest punct de vedere, razboiul si ignoranta lucreaza fulgerator si imprevizibil. In schimb, inainte de a nimici, patima politica se simte datoare sa compromita moral opera care nu-i convine. Apoi urmeaza si anihilarea ei" - Mihai Pelin

FARADELEGE

"Este incredibil, dar, de cele mai multe ori, asemenea fapte se petreceau chiar si fara stirea autoritatilor in functiune la Bucuresti. Nici Ministerul Artelor si Informatiilor si nici primariile oraselor afectate de demolatori nu erau la curent cu intentiile lor si nici cu ordinea prioritatilor acestor activitati distructive. In domeniu, domnea legea junglei" - Mihai Pelin

ARTA INTRE PAGINILE CARTII

Editura Compania a lansat la Galeria ArTei "Deceniul prabusirilor" (1940-1950) (foto) de Mihai Pelin, un volum despre vietile artistilor romani intre legionari si stalinisti, dar si despre controversata disparitie a 41 de tablouri din Romania. Autorul a spus ca perioada la care se refera cartea a fost pentru Romania un adevarat cosmar, fiind "rastimpul in care romanii au pierdut practic tot ce castigasera din 1918 pana in 1938: parti importante din teritoriu, structuri statale si administrative consolidate cu truda, reperele unei democratii orientate spre un viitor plauzibil". Mihai Pelin a scris cartea inca din anii ’80, iar ulterior a revizuit-o in urma informatiilor la care a avut acces dupa Revolutie, atat prin discutii cu diversi pictori, sculptori sau arhitecti, cat si din arhivele militare si cele ale Muzeului National de Arta al Romaniei. Volumul reprezinta un inventar al pierderilor, ce incepe cu teritoriile si sfarseste cu speranta. Cateva din capitolele cartii de 700 de pagini sunt: Adio Bugaz! Adio Balcic!, Cazul Ion Frunzetti, Legiunea si artele, Breasla Barabas Miklus si arta Transilvaniei de Nord, Pe simezele Europei in plin razboi, Un campion al autoritatii: M. H. Maxy, Asasinarea pictorului Anatol Vulpe, Tragica disparitie a sculptorului Ion Grigore Popovici. Ultimul capitol, intitulat Marele rapt regal, se refera la 41 de tablouri din colectia Coroanei Romaniei, adica din patrimoniul national, ce ar fi fost scoase din tara de regele Mihai, principalii vinovati fiind comunistii, care, "ca sa stapaneasca tara dupa voia lor, nu au ezitat sa arunce peste bord, in strainatate, si lest cultural, si valori materiale", potrivit lui Pelin. Autorul sustine ca, in noiembrie 1947, cand regele Mihai a fost invitat la Londra pentru a participa la casatoria reginei Elisabeta a Marii Britanii, la plecarea sa din tara, Gheorghe Gheorghiu-Dej si Petru Groza i-au permis suveranului sa scoata in Occident tot ce dorea, inclusiv o parte din tablourile respective. Pelin noteaza ca "nu e exclus sa fi existat o intelegere intre cele trei personaje, conditia cedarii celor 41 de tablouri scoase de rege din tara fiind conditia abdicarii fara scandal a unui monarh scos din joc de mersul istoriei". Autorul sustine ca Mihai s-a intors fara tablouri, iar cand a abdicat a mai scos din tara altele. La lansare, Cornel Nistorescu a declarat ca regele Mihai "este obligat sa clarifice aceasta situatie, daca isi iubeste poporul", deoarece prin aceasta "s-a adus un prejudiciu Romaniei de cateva sute de milioane de dolari". Printre cele 41 tablouri despre care scrie Pelin se numara unele de Francesco Raibolini, zis Francia, Antonio Allegri, Anthonis Van Dyck, Rembrandt, Jan van Goyen si El Greco. Dintre acestea, a revenit in tara doar tabloul lui Francia - Madona cu pruncul, fiind restituit Romaniei de John Kreuger, fost sot al principesei Irina, una din fiicele regelui Mihai. Mihai Pelin este autorul unor volume bazate pe documente din arhiva fostei Securitati: Culisele spionajului romanesc (1997), Operatiunile Melita si Eterul. Istoria Europei Libere prin documente de Securitate (1999), Artur - Dosarul Ion Caraion (2001), Opisul emigratiei politice (2002). (Mediafax)