Cosmin Băleanu face predicţii pentru Liga lui Mitică
Cosmin Băleanu, comentatorul GSP TV, este convins că microbiştii vor avea parte de cel mai spectaculos retur din istoria Ligii I. "Cred că titlul de campioană va rămâne tot în provincie. Ar fi pentru a treia oară consecutiv. Cele trei mari echipe din Capitală au şanse mici să prindă şi podiumul", a adăugat Cosmin. Explicaţia e simplă. "Steaua are un program infernal. Joacă în deplasare cu Dinamo, Rapid, Urziceni, CFR Cluj şi Vaslui. Steaua a rămas deja fără un fundaş, Ionuţ Rada, iar dacă nu îşi rezolvă problemele de efectiv din defensivă îi va fi foarte greu să rămână în frunte. Dinamo este deja la o distanţă apreciabilă de primele poziţii, are de recuperat şapte puncte faţă de trei echipe şi, ca şi Steaua, a pierdut un fundaş, Gabi Tamaş, fiind foarte probabil să mai plece şi alţi jucători din Ştefan cel Mare." Cosmin este de părere că dintre echipele din Capitală, Rapid pare a avea ceva mai multe şanse. "Şi asta pentru că, spre deosebire de Steaua, Rapid are un program, teoretic, mult mai uşor. Joacă în Giuleşti cu Dinamo, Urziceni, Timişoara şi Steaua. Are însă handicapul inconstanţei care a făcut-o deja celebră. Astfel, din punctul meu de vedere, lupta se va duce în provincie. Acolo unde, după plecarea lui Dan Petrescu, mulţi o scot din calcul pe Unirea Urziceni. Cred că fac aceeaşi greşeală ca şi anul trecut. Urziceniul rămâne o echipă foarte tare, care, dacă aşa cum s-a întâmplat în tur, trece cu bine peste primele cinci etape, are mari şanse să câştige al doilea titlu consecutiv."
SURPRIZĂ DE LA VASLUI. Cosmin Băleanu crede că o surpriză poate veni şi de la Vaslui. "Moldovenii au una dintre cele mai echilibrate echipe, nu au presiunea echipelor cu tradiţie şi au un program favorabil, urmând să joace pe teren propriu cu Steaua, Dinamo, Rapid şi Urziceni. Au făcut şi prima achiziţie importantă, Lucian Sânmărtean, şi stau foarte bine la capitolul financiar. O raritate în fotbalul nostru. Nu îi va fi uşor cu Timişoara. Bănăţenii au câştigat ceva extrem de important în ultimii trei ani. Nu mai au complexe în faţa echipelor cu tradiţie. Doar o conjunctură nefavorabilă a făcut ca Timişoara să nu câştige campionatul anul trecut. Timişoara are o echipă matură, un antrenor tenace şi mult entuziasm, care poate conta enorm."
DE LA CLUJ VINE CAMPIOANA?! Comentatorul GSP TV este de părere că cele mai mari şanse la prima poziţie le are CFR Cluj. "Ardelenii au şi în acest sezon unul dintre cele mai bune loturi din Liga I. Nu a plecat nici un jucător şi cred că au acumulat şi experienţa care să îi determine să evite greşelile din sezonul precedent. Şi programul este de partea lor. Joacă în Gruia cu Steaua, Dinamo, Rapid şi Vaslui, iar acasă nu au mai pierdut de aproape doi ani", a explicat Cosmin Băleanu.
Citește pe Antena3.ro