Transferul fundaşului dreapta la FC Porto, care trenează din cauza pretenţiilor financiare ale giuleşteanului, s-ar putea rezolva zilele acestea, campioana Portugaliei avînd şi o soluţie de compromis.
Transferul fundaşului dreapta la FC Porto, care trenează din cauza pretenţiilor financiare ale giuleşteanului, s-ar putea rezolva zilele acestea, campioana Portugaliei avînd şi o soluţie de compromis.
În timp ce Porto îi pregătise lui Cristi Săpunaru un salariu
anual de 500.000 de euro, jucătorul şi-a încercat norocul şi a solicitat cel puţin
200.000 de euro în plus.
ACORD. Chiar şi aşa,
afacerea are toate şansele să se perfecteze, în condiţiile în care Joao Paulo
Andrade şi Claudio “Pitbull” Mejolaro, jucători pe care FC Porto a fost de
acord să-i cedeze Rapidului sub formă de împrumut în contul tranzacţiei, au
ajuns deja în cantonamentul giuleştenilor din Elveţia, de la Anzere. Şi cum cei
mai mulţi dintre paşi au fost făcuţi, este greu de crezut că şefii lui Porto
vor renunţa la achiziţionarea lui Săpunaru în ultima clipă. Cel mai probabil se
va ajunge la o cale de mijloc, alţi 100.000 de euro pe care i-ar putea adăuga şefii
lui FC Porto la salariul iniţial oferit românului putînd rezolva definitiv şi
această problemă.
COMAN. Venirea portarului Urko Pardo, care se află deja sub comanda lui Jose Peseiro în cantonamentul din Elveţia, pare să fi pus punct aventurii lui Dani Coman la Rapid. O posibilă destinaţie a lui Coman ar putea fi CFR Cluj, iar transferul s-ar putea perfecta în următoarele zile în schimbul a 1.000.000 de euro. De altfel, Coman a fost trecut deja pe linie moartă, el fiind ţinut pe tuşă în primele amicale susţinute de “vişinii”.
Apreciere
În vreme ce transferul lui Săpunaru la FC Porto a intrat în impas, fotbalistul lui CFR Cluj, Petro Oliveira, a vorbit la superlativ despre fundaşul dreapta giuleştean. “Săpunaru are un potenţial enorm şi este un lider în teren şi în afara lui. Are o personalitate puternică, o structură bună şi este foarte bun la jocul aerian”, a declarat lusitanul în cotidianul O Jogo. Oliveira a ţinut să-i transmită şi un mesaj lui Săpunaru, în cazul în care acesta va semna totuşi cu campioana Portugaliei. “Poate că Săpunaru va fi afectat dacă nu va reuşi să se impună imediat la FC Porto, însă el trebuie să înţeleagă faptul că lucrurile nu vor fi la fel ca la Rapid”, a spus jucătorul campioanei României.