x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Adrian Ilie revine pe teren. Coechipier cu Petre şi Pancu la Groznîi!

Adrian Ilie revine pe teren. Coechipier cu Petre şi Pancu la Groznîi!

de Ovidiu Ciutescu    |    24 Feb 2009   •   00:00
Adrian Ilie revine pe teren. Coechipier cu Petre şi Pancu la Groznîi!

La aproape 35 de ani, după o pauză de patru ani, fostul internaţional român Adrian Ilie revine pe terenul de fotbal! Astfel, o discuţie purtată în glumă cu oficialii lui Terek Groznîi, cu două luni în urmă, s-a transformat în realitate.



"Nu mai revin pe teren. Totul a fost o glumă, o discuţie prietenească. Nu mai pot juca", spunea la acea vreme fostul star al Valenciei. Acum, Ilie recunoaşte că va deveni coleg cu Florentin Petre, Daniel Pancu şi Andrei Mărgăritescu. "Este adevărat că voi colabora cu ei, dar încă nu ştiu sută la sută sub ce formă. În momentul de faţă nu cred că pot să intru pe teren. Am avut şi probleme cu piciorul şi am stat şi departe de gazon o perioadă lungă, însă nimic nu este exclus. Ei trag de mine de mult timp şi s-au rugat să joc măcar câte cinci-zece minute, pentru început! Vom vedea ce va fi exact!, a declarat Adi Ilie, citat de gsp.ro.

Carte de vizită


Născut: 20 aprilie 1974 în Craiova

Cluburi:

1988 - 1991 CSŞ Craiova (juniori)
1991 - 1993 Electroputere Craiova (D1)
1993 - 1996 Steaua Bucureşti (D1)
1997(01-12) Galatasaray Istanbul (D1)
1998 - 2002 CF Valencia (D1)
2002 - 2003 Vitoria Alaves (D1)
2004(01-06) Beşiktaş Istanbul (D1)
2004 - 2005 FC Zurich (D1)
2005 - 2006 Germinal Beerschot (D1)
2009 -        Terek Groznîi (D1)

2007-2008 Steaua Bucureşti - Director Sportiv

Palmares:

55 prezenţe în naţională, 13 goluri
Campionatul României: 93/94; 94/95; 95/96; 96/97
Campionatul Spaniei: 01/02
Campionatul Turciei: 96/97; 97/98
Cupa României: 95/96
Cupa Spaniei: 98/99
Supercupa României: 1994; 1995
Supercupa Turciei: 1997
Cel mai bun fotbalist al României: 1998
Liga Campionilor: Finale în 99/00; 00/01
C.M. Fotbal: Franţa 1998
C.E. Fotbal: Anglia'96; Belgia -Olanda'00.



×
Subiecte în articol: sport