x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Alegeri fără Popescu

Alegeri fără Popescu

de Dragos Stoica    |    07 Ian 2010   •   00:00
Alegeri fără Popescu
Sursa foto: Gabriela Arsenie/Gazeta Sporturilor/INTACT IMAGES

Fostul internaţional a anunţat ieri că nu va participa la scrutinul din 25 ianuarie, în semn de protest faţă de decizia prin care data alegerilor a fost devansată cu trei luni faţă de termenul stabilit iniţial.



Mircea Sandu are pârtie liberă pentru rămânerea în fruntea FRF, după ce Gică Popescu, singurul potenţial oponent adevărat, şi-a făcut ieri publică decizia de a nu candida la alegerile programate la finele acestei luni. Conform "Baciului", acesta s-a considerat dezavantajat de faptul că scrutinul, programat iniţial în aprilie, a fost devansat cu trei luni. "Vă anunţ protestul meu faţă de tot ceea ce se petrece în fotbalul românesc prin neprezentarea la alegerile pentru funcţia de preşedinte al FRF din 25 ianuarie.

Pentru a câştiga aveam nevoie de timp să-mi promovez programul. Nu mă aşteptam ca alegerile să fie organizate atât de repede, la numai două săptămâni după terminarea vacanţei de iarnă. Aveam de gând să merg în ţară, să stau de vorbă cu oamenii, să-mi pot prezenta programul, la care am lucrat mai multă vreme cu diferiţi specialişti", a declarat Popescu.

SANDU SE AŞTEPTA
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat ieri că nu este surprins de anunţul făcut de Gică Popescu: "Nu mă surprinde decizia lui, poate are alte probleme mai importante de rezolvat. FRF nu a încălcat statutul prin devansarea datei alegerilor. Dacă nu s-a încălcat statutul, ce aţi vrea să facem, să stăm drepţi în faţa lui Gică Popescu? Eu nu am avut niciodată emoţii la alegerile din cadrul FRF şi îmi fac campanie din 1990 fără întrerupere, prin activitatea din cadrul FRF. În cazul în care voi ieşi din nou preşedinte, cei prezenţi în acest moment în FRF vor rămâne pe loc, iar dacă va fi cazul să mai aducem oameni noi vom căuta. Este posibil să candidez în 2011 şi pentru postul de vicepreşedinte al UEFA, unde am şanse reale să fiu ales".

Condescu o suceşte
Unul dintre principalii contestatari ai lui Mircea Sandu din ultima perioadă, Marin Condescu, a declarat ieri, după anunţul făcut de Gică Popescu, că nu exclude ca numărul de 50 de voturi pe care le controlează din postura de lider sindical minier să se ducă acum spre actualul preşedinte al FRF. "Era un orizont de aşteptare de la toţi cei care doreau o anumită schimbare, dar asta nu înseamnă că trebuie să pornim războaie. Cred că toţi cei care şi-au depus candidatura au şanse şi trebuie ca nimeni să nu fie desconsiderat. Nu ne-am decis deocamdată cu cine vom vota în aceste condiţii. Nu exclud nici un candidat şi nici posibilitatea ca Mircea Sandu să primească voturile noastre. Când am discutat în octombrie s-a pus problema candidaturii lui Gică Popescu şi hotărâsem să-i acordăm sprijinul. Cred că el a realizat că nu mai avea timpul pentru a prezenta un proiect concret, din cauza devansării alegerilor", a spus preşedintele celor de la Pandurii.

"Am decis să nu candidez, în semn de protest faţă de modul cum aceste alegeri, care urmau să fie organizate în aprilie, au fost programate la 25 ianuarie"
Gică Popescu  

×
Subiecte în articol: sport