x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Anatoli Karpov va susţine un simultan de şah la Bucureşti

Anatoli Karpov va susţine un simultan de şah la Bucureşti

de Ovidiu Ciutescu    |    09 Sep 2008   •   00:00
Anatoli Karpov va susţine un simultan de şah la Bucureşti

Fostul campion mondial Anatoli Karpov va susţine un simultan de şah, cu ocazia turneului internaţional "Open - Romgaz". Evenimentul se va produce pe 15 septembrie la Ateneul Român, se precizează într-un comunicat al Asociaţiei Sportive Clubul "Elisabeta Polihroniade".

Fostul campion mondial Anatoli Karpov va susţine un simultan de şah, cu ocazia turneului internaţional "Open - Romgaz". Evenimentul se va produce pe 15 septembrie la Ateneul Român, se precizează într-un comunicat al Asociaţiei Sportive Clubul "Elisabeta Polihroniade".

 

EVENIMENT. Ceremonia de deschidere a turneulului, organizat de Asociaţia Sportivă Clubul "Elisabeta Polihroniade", cu sprijinul Federaţiei Române de Şah, va avea loc joi, de la ora 16.00, în Aula Rectoratului Universităţii Politehnice Bucureşti. La a doua ediţie a turneului vor participa peste 40 de mari maeştrui internaţionali, din România, Ucraina, Rusia, Georgia, Belgia, Olanda, Belarus, Bulgaria, India, Uzbekistan, Azerbaidjan, Macedonia, Moldova, Islanda, Italia, Germania, Polonia, Cehia şi Hong Kong. Karpov este la a doua vizită în România, după ce, în perioada 20-26 martie 2005, a susţinut un meci cu marele maestru Andrei Istrăţescu, cîştigat cu scorul de 6-2. Meciul de acum trei ani a constat în patru partide de şah clasic şi patru de şah rapid. Anatoli Karpov s-a născut la 23 mai 1951, în localitatea Zlatoust şi a fost admis, la vîrsta de 12 ani, la cea mai mare şcoală de şah din fosta Uniune Sovietică, "Mihai Botvinnik" de la Moscova. După numai trei ani petrecuţi la şcoala lui Botvinnik, Karpov a devenit maestru naţional, reuşind astfel să egaleze performanţa lui Boris Spasski, stabilită în anul 1952. La 16 ani a cucerit titlul european de juniori, iar în anul 1969, la vîrsta de 18 ani, îl obţinea pe cel mondial şi devenea maestru internaţional. A cîştigat titlul mondial în perioada 1975-1985, iar după divizarea Campionatului Mondial, a obţinut alte şase titluri în varianta FIDE, în perioada 1993-1999.

×
Subiecte în articol: sport şah