Proaspat instalat pe banca fostei "Progresul", Jean Vladoiu l-a acuzat pe presedintele LPF ca doreste retrogradarea formatiei din Cotroceni. Vazute in reluare, fazele acuzate de bucuresteni dau insa dreptate brigazii de arbitri. In primul meci de campionat pe banca lui FC National, Ion Vladoiu nu s-a intors cu mana goala de la Arad. "Bancarii" au reusit sa mai scada putin la "adevar", ajungand la minus opt dupa egalul smuls pe terenul lui UTA, dar fostul atacant n-a ezitat sa acuze in termeni duri arbitrajul brigazii conduse sambata de Sorin Corpodean. NERVOS. Invocand faptul ca asistentul Monica Rigo a anulat un gol valabil echipei sale, Vladoiu a fost exploziv la conferinta de presa. "Daca Sorin Corpodean ar fi arbitrat corect, iar domnisoara de la tusa nu ne-ar fi anulat un gol valabil, am fi castigat. A fost viciere de rezultat. Dupa cum a fost arbitrata echipa FC National pana acum, se pare ca este o comanda de la Bucuresti. Domnul Dragomir nu doarme", a spus Vladoiu. Reluarile tv dau insa dreptate deciziilor luate pe teren de arbitri. Petrecuta in minutul 50, faza golului anulat al lui Roberto Iancu a fost excelent judecata de Monica Rigo, care a sesizat corect ca mingea iesise inainte in totalitate in afara suprafetei de joc, in timp ce al doilea asistent, Florin Buzarnescu, a semnalizat regulamentar acordarea penalty-ului pentru UTA, in minutul 85. AMENINTARE. Presedintele CA al lui FC National, Constantin Iacov, a fost de aceeasi parere cu Vladoiu: "Corpodean e profesionist 100%. Ce e pus sa faca aia face. Dar vina o au cei care conduc fotbalul romanesc, nu arbitrii, pentru ca pestele de la cap se impute. Va urma sa scot echipa de pe teren, este singura masura de protest. Va urma sa dam gol si sa ne spuna arbitrul ca mingea nu a intrat in plasa".
|
DECLARATIE
"A fost viciere de rezultat. Dupa cum a fost arbitrata pana acum FC National, se pare ca este vorba despre o comanda data de la Bucuresti. Stiti relatiile pe care le are presedintele Constantin Iacov cu LPF, iar domnul Dumitru Dragomir nu doarme, s-a vazut asta si in meciul cu UTA" antrenor FC National |
FAIR-PLAY
|
La randul sau, antrenorul lui UTA, Marius Lacatus, a recunoscut totusi ca echipa sa a castigat cu noroc un punct in meciul cu FC National. "Am suferit foarte mult, oferindu-le adversarilor nostri adevarate cadouri. S-a jucat haotic, cu mingi lungi si am fost surprinsi de acest mod de abordare a jocului. Este un punct castigat, nu doua puncte pierdute. Nu a fost un meci care sa aiba un nivel foarte mare de spectaculozitate, cu exceptia catorva realizari personale", a spus la final "Fiara".
|
Citește pe Antena3.ro