x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Au pierdut, dar au și chinuit-o. Irina și Miki, jocuri mari cu Serena

Au pierdut, dar au și chinuit-o. Irina și Miki, jocuri mari cu Serena

de Adi Munteanu    |    04 Iun 2021   •   10:07
Au pierdut, dar au și chinuit-o. Irina și Miki, jocuri mari cu Serena

În lipsa Simonei Halep de la Turneul de Grand Slam de la Roland Garros, sarcina unei frumoase reprezentări a României a căzut pe celelalte jucătoare ale noastre, Sorana Cîrstea, Irina Begu, Mihaela Buzărnescu și Ana Bogdan. Două dintre ele, Irina Begu și Miki Buzărnescu, au avut însă ghinionul să joace cu Serena Williams. Site-ul WTA consideră cele două meciuri ca fiind cele mai frumoase de până acum la această ediție a Openului Francez. Cele mai mari șanse le-a avut Mihaela, care i-a și luat un set marii campioane după o serie de șapte puncte spectaculoase, aplaudate cu fair play chiar de Serena. „Nu e puțin lucru să iei un set cu 7-5 Serenei Williams”, a comentat expertul Eurosport Mats Wilander, lăudând jocul spectaculos al jucătoarei din România: „O stângace absolut surprinzătoare. Păcat că a avut parte de multe accidentări de când a ajuns pe locul 20 mondial, dar este o redutabilă jucătoare care, dacă va fi ferită de accidentări, Buzărnescu va urca din nou în Top 50. Iubesc jucătoarele de mâna stângă, iar ea este una din preferatele mele. Însă ca să o învingi pe Serena trebuie să faci mai mult”. 

Și Serena a avut cuvinte de laudă după cele două meciuri cu româncele. „Mi-ar fi făcut plăcere să joc și cu Simona la acest turneu, din păcate am aflat că s-a accidentat destul de grav. Poate ne întâlnim, în aceeași ordine la Wimbledon. Recunosc. Ambele românce m-au chinuit, a trebuit să mă concentrez și mai mult ca să înving. Dar au fost meciuri frumoase. Din păcate, cu Irina Begu s-a jucat târziu și fără spectatori”, a declarat Serena după meci.

Celelalte două tenismene din România rămase în turneu au ajuns în turul 3. Sorana Cîrstea urmează să joace cu Daria Kasatkina (locul 37 WTA), iar Ana Bogdan cu Paula Badosa (locul 35 WTA). Indiferent de rezultate, Sorana Cîrstea va urca în Top 40 WTA iar Ana Bogdan va reveni în Top 100. Pentru Sorana există și o motivație în plus: asigurarea locului pe tablou la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Obiectiv pe care-l are și Horia Tecău, singurul român prezent pe tabloul masculin. Acesta trebuie să câștige turneul (până acum a prins doar semifinala, în 2015) ca să urce în primii 8 jucători de dublu ai lumii, ca să fie admis la JO. În acest moment ocupă poziția 22 și-l are partener pe campionul en-titre de la Roland Garros, germanul Kevin Krawietz, cu care a trecut în turul 2 la Paris. 

×